agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-06-04 | [This text should be read in romana] | Bogdan a fost foarte fericit după acea petrecere. Vorbea la telefon cu Eugenia în fiecare zi È™i se vedeau de câteva ori pe săptămână. SimÈ›ise că trăieÈ™te o a doua adolescență, se simÈ›ea chiar mai tânăr decât era de fapt. Eugenia era, la rândul ei, o tânără hărăzită de natură, însă spre deosebire de Bogdan, care-È™i trăise anii de aur, ea avea È™i atuul primei tinereÈ›i. Se poate, oare, defini fiinÈ›a umană, o ființă umană, în termeni mai fericiÈ›i decât aceia în care aceasta are de partea ei următoarele caracteristici: tinereÈ›e, frumuseÈ›e, inteligență, nobleÈ›e sufletească? Greu de crezut că este posibilă o definiÈ›ie mai generoasă sau cu un grad de completitudine mai mare decât aceasta. Toate celelalte lucruri ar trebui să vină de la sine, ca niÈ™te consecinÈ›e fireÈ™ti ale însuÈ™irilor menÈ›ionate la început. Inclusiv bogăția sau notorietatea. Toate, mai puÈ›in longevitatea È™i dragostea autentică. TotuÈ™i, nu È›i le poÈ›i asigura în alb pe toate! ViaÈ›a lungă este, categoric, cel mai dificil lucru pe care È›i l-ai putea garanta cât timp un accident stupid datorat unui moment de neglijență sau forÈ›a năprasnică a unei stihii a naturii îți pot curma viaÈ›a prematur, È›i-ar fi putut-o curma până acum, de altfel! Cât despre dragostea adevărată, aici este marea problemă, nimeni nu È›i-o poate garanta, însă prin posedarea calităților enumerate mai sus îți poÈ›i augmenta È™ansele de a o întâlni È™i realiza cândva È™i cumva. Bogdan simÈ›ea că trăieÈ™te plenar din nou. Asta era tot ceea ce conta. Plănuiau să meargă la mare împreună, doreau să-È™i aparÈ›ină unul altuia cât mai mult timp posibil È™i se gândeau cu încredere la viitor. Era începutul lui august. Bogdan stătea acasă în faÈ›a calculatorului. Era o altă zi în care lupta cu vreunul dintre demonii lui. ÃŽn ziua aceea, de exemplu, încerca din nou să se lase de fumat. ÃŽncercase de atât de multe ori numai în vara aceea încât, în momentul în care vedea un pachet de È›igări sau pe cineva fumând, în viață reală sau la televizor, reacÈ›ia lui primară era aceea de a se retrage: de a părăsi spaÈ›iul cu pricina, de a schimba canalul TV, de a-È™i întoarce privirea de la peisajul nedorit. Eugeniei, în schimb, îi făcea plăcere să se numească pe sine însăși ca fiind o vicioasă. Ea era genul de persoană care nu umbla la viciile ei deoarece era de părere că o definesc ca om, creându-i o imagine integrală È™i credibilă. Bogdan, pe de altă parte, insista în a-È™i È™lefui unul sau altul dintre aspectele personalității sau ale comportamentului său fie dintr-un perfecÈ›ionism încă nerezolvat, ca orice complex psiho-comportamental persistent, fie dintr-un soi de masochism personalizat, mai degrabă moral, conform căruia trebuia să-È™i elimine din conduită È™i din gândire toate acele dispoziÈ›ii È™i caracteristici susceptibile de a fi criticate, la un moment dat, într-un anumit context social. AÈ™tepta să-l sune Eugenia, de obicei o lăsa pe ea să aibă iniÈ›iativa. AÈ™a era mai comod È™i mai sigur. ÃŽn sfârÈ™it, se auzi melodia de apel a mobilului, o melodie pop destul de siropoasă, cântată de o solistă mai obscură, însă care începuse să-i placă datorită audierii ei zilnice, începuse să-i placă, în primul rând, datorită Eugeniei. Asocia vocea ring tone-ului prezenÈ›ei ei fizice, oricât de fulgurantă È™i de îndepărtată ar fi fost ea. "Salut!" se auzi vocea Eugeniei "Salut!"- "Să È™tii c-am rezolvat-o!" Eugenia era într-o veÈ™nică miÈ™care, mereu avea ceva de făcut, întotdeauna apărea ceva de perfectat sau cineva cu care să se întreÈ›ină. De data asta însă era o chestie realmente serioasă. Asta nu înseamnă că ceea ce stabiliseră să li se întâmple le era absolut necesar, ci dimpotrivă, însă odată declanÈ™at acel ceva nu mai putea să fie contramandat."Deci, a rămas să ne întâlnim cu tipul în seara asta la 10, în faÈ›a night club-ului “Black Lightâ€! Știi cât de mult iubesc viaÈ›a, iar viaÈ›a mea eÈ™ti tu! Pa!" încheie Eugenia până ca Bogdan să apuce să-i replice ceva. Zâmbi. Studenta la litere îl scosese din circulaÈ›ie cu adevărat. ÃŽi făcuse numele roÈ›i, vorba amicului de peste Prut! ReuÈ™ise să-i încălzească sângele chiar È™i lui, care se lăuda că are o sensibilitate de reptilă. Partea pozitivă în toată afacerea asta era aceea că aÈ™a putea să spere să mai câștige câțiva centimetri în înălÈ›ime, deÈ™i ajunsese de mult la maturitatea biologică! Cum aÈ™a? Păi, foarte simplu, dragostea este principală sursă de energie din Univers, iar căldura permite dezvoltarea corporală a reptilelor în orice moment al vieÈ›ii lor! ÃŽn ultimele săptămâni începuse să se gândească la modul serios să-È™i reia cariera de psihanalist, asta deÈ™i È™tia că nu va putea să fie complet operaÈ›ional până când nu-È™i va trăi amocul iubirii vreo două-trei săptămâni. După-amiaza fusese invitat de un foarte bun prieten la un film artistic, aÈ™a că avea să accepte oferta mondenă È™i să încerce să-È™i pună ordine în gânduri pâna la ora reîntâlnirii cu Eugenia. La 10 fără un sfert se afla deja instalat în faÈ›a clubului. Eugenia nu venise încă. Dacă ar fi fost puÈ›in mai corpolent poate că staÈ›ionarea lui în faÈ›a intrării clubului i-ar fi fost mai agreabilă: clienÈ›ii l-ar fi luat drept body-guard, însă aÈ™a se simÈ›ea perfect penibil, totuÈ™i nu îndeajuns de penibil încât să plece. ÃŽi sună telefonul. Era Eugenia care îi spunea că o să întârzie puÈ›in È™i că ar fi mai bine să intre înăuntru. "Black Light" era un club rock foarte È™ic, unul dintre locurile de referință ale rockerimii bucureÈ™tene. Fusese deschis de curând È™i se bucura de un aflux de clienÈ›i constant, iar segmentul de piață pe care se axaseră patronii clubului permitea o creÈ™tere numerică a clientelei. Nu în ultimul rând, popularitatea È™i, implicit, rentabilitatea unui club depindeau È™i de informarea potenÈ›ialilor clienÈ›i în privinÈ›a existenÈ›ei È™i a situării lui. Chiar el pățise chestia asta atunci când dorise să urmărească anumite concerte: constatase că locaÈ›iile vizate se aflau, de multe ori, chiar în inima vechiului târg al BucureÈ™tiilor, iar localizarea acestora era o chestiune de informare È™i de orientare. Păși înăuntru, unde domnea o atmosferă medievală quasi-completă, mai lipseau, levitând undeva pe scenă, niÈ™te clasici ai rock-ului, de tipul celor de la Nightwish sau The Rasmus. Clubul se afla în întregime underground, exceptându-i, bineînÈ›eles, scările de acces. PereÈ›ii erau vopsiÈ›i în negru È™i verde È™i aveau nenumărate protuberanÈ›e È™i denivelări, în încercarea proprietarilor de a-i face să semene cât mai mult cu pereÈ›ii unei pivniÈ›e de castel, plini de igrasie È™i de muÈ™chi, coÈ™coviÈ›i È™i neregulaÈ›i ca urmare a secolelor cărora ar fi trebuit sa le fie martori. Becuri în stilul unor sfeÈ™nice asigurau iluminarea laterală, în vreme ce culoarul de acces în local era despărÈ›it de sala principală de o ușă zăbrelită care fusese ridicată, ca È™i cum ar fi delimitat intrarea într-o odaie depozitară a vreunei comori ancestrale. Localul era destul de animat chiar È™i la ora aceea: tineri cu plete È™i cu bărbi foindu-se încoace È™i încolo, purtând È›api de bere sau purtându-È™i iubitele de mâini. Se duse la bar- o tejghea în cel mai autentic stil medieval- È™i-i ceru barmanului o bere fără alcool, după care se aÈ™eză la o masă mai retrasă, fapt care se vădi dificil chiar È™i la ora aceea, încă timpurie, întrucât mesele localului erau mari È™i întinse, fiind concepute pentru cel puÈ›in 10 persoane. Localul avea ceva din atmosfera unei catacombe de castel, a unei crame, dar È™i a unei taverne medievale, mirosind a lemn È™i hidromed. O diferență semnificativă între acest local È™i un local istoric o constituia absenÈ›a tutunului din meniul clienÈ›ilor È™i din aerul încăperilor acestuia din urmă. ÃŽn perioada premergătoare inventării prafului de puÈ™că nici nu fusese descoperit, importat È™i aclimatizat tutunul, aÈ™a că mesenii Evului de Mijloc se desfătau cu orice altceva, numai cu tutun nu. Beau bere amestecată cu miere sau vinuri stoarse din struguri dezvoltaÈ›i într-o atmosferă nereproductibilă în timpurile noastre, înfulecau fripturi de porc, vită sau oaie, se otrăveau consumând ciorbe din cazane de plumb, într-un cuvânt, trăiau o viață destul de boemă È™i de ingenuă, însă esenÈ›ialmente diferită de reconstituirile ei din barurile È™i din localurile de aici sau de aiurea. TotuÈ™i, pe vremurile acelea totul era altfel, se mai foloseau potiruri È™i pahare din metal, se bea hidromed, arareori se foloseau tacâmuri în locuri ca hanurile sau tavernele, nu se fuma, nu se prea foloseau condimente orientale în mâncăruri datorită costurilor lor, igiena tuturor, inclusiv cea a nobililor sau a cavalerilor lăsa de dorit, bărbile făceau parte din apanajul bărbaÈ›ilor nefiind o opÈ›iune estetică, ca acum, într-un cuvânt, totul era diferit. Hangii È™i jupânii se plângeau de costurile lumânărilor È™i ale gazului pentru lămpi, iar cei mai mulÈ›i dintre locuitorii acelei perioade istorice preferau să facă economie È™i să-È™i cruÈ›e plămânii de mirosurile înecăcioase de ceară È™i gaz lampant, stingându-È™i luminile de la odăi mai devreme, în aÈ™teptarea unei noi zile de muncă grăbite, care începea, de regulă, odată cu revărsatul zorilor. Bogdan începu să soarbă din bere în aÈ™teptarea Eugeniei. ÃŽn difuzoare se auzea una dintre melodiile formaÈ›iei americane Green Day, “Boulevard of broken dreamsâ€. Spre sfârÈ™itul hit-ului își făcu apariÈ›ia È™i Eugenia. "Salut, m-am întâlnit cu tipul, chestiunea este deja rezolvată!" zise ea zâmbind. "Mă duc să-mi iau o bere, egoistule!" Eugenia reveni peste jumătate de minut înarmată cu o sticlă de bere arămie. "Am presentimentul că o se ne simÈ›im minunat în noaptea aceasta!" È™opti ea dându-È™i ochii peste cap. "ÃŽn noaptea asta o să simÈ›im gustul nirvanei, aroma de zăpada a stării de vid, aÈ™a cum îți face È›ie plăcere să aberezi!" adaugă puÈ™toaica, deschizându-È™i tabachera pentru a-È™i scoate o È›igaretă. "Merg pe mâna ta! Niciodată nu m-ai dezamăgit, aÈ™a că sunt convins că È™i de data asta lucrurile o să iasă exact aÈ™a cum vei vrea tu!" replică Bogdan, sorbindu-o din ochi. "Până atunci să nu anticipăm È™i să ne bucurăm de moment! Să ne savuram berile, să mă delectez cu nicotină È™i gudronul nelipsitelor mele È›igarete, să te desfeti cu abstinenÈ›a de nicotină, condiÈ›ie biochimică È™i psihologică pe care se pare că o agreezi mai mult decât ai agreea condiÈ›ia afirmativă a fumătorului care nu se privează pe sine însuÈ™i de È›igări, într-un cuvânt, să încercăm să ne distrăm în seara asta È™i să profităm de ieÈ™irea noastră aici!"- ÃŽn difuzoare se putea auzi o altă melodie rock aflată la modă în acea perioadă, "Amaranth" a celor de la Nightwish. Era perioada în care ultimul lor album, "Dark passion play", conceput în noua lor componență, era pe punctul de a fi lansat, în momentul respectiv fiind cunoscută publicului larg doar melodia "Amaranth", una dintre cele mai comerciale piese ale noului album. "Ce este un nume perfect?" întrebă, mai mult pentru efectul scenic, Bogdan. "Să înÈ›eleg că te inspiră versurile?"- "Mai mult mă intrigă, dar sunt unele adevăruri care se reflectă chiar È™i în piesa asta, nu la fel de profundă ca altele, ce-i drept!" Eugenia îl privi cu subînÈ›eles. "ÃŽmi spuneai că ai citit "Jurnalul secret al Laurei Palmer" de Jennifer Lynch?" Bogdan încuviință dând din cap. "Nu poÈ›i să spui că personajelor cărÈ›ii ăleia le-a lipsit inspiraÈ›ia!"- "Mda, pot să afirm că au fost cât se poate de inspirate, până la urmă!" consimÈ›i Bogdan, mascându-È™i zâmbetul îndărătul gâtului sticlei de bere. ÃŽncet, încet, barul se popula, deja locurile libere ajunseseră să fie extrem de puÈ›ine È™i, odată cu îngroÈ™area clientelei, creÈ™tea È™i spectacolul vizual oferit de rock-erii veniÈ›i din toate colÈ›urile capitalei. De exemplu, remarcă un tip, cu părul lung, strâns într-o bandană roÈ™ie, care avea ambele braÈ›e cuirasate de brățări din piele cu ghimpi metalici. Practic, nu exista nici un centimetru pătrat de pe întinsul braÈ›elor sale care să nu fie împlătoÈ™at de brățări negre, lipite una de alta ca să formeze o suprafață continuă, asemănătoare unor segmente de armură cavalerească. Un alt tip îl impresiona prin multitudinea inelelor pe care le purta pe degetele de la mâini, toate metalice, din argint sau din aur. O tipă de vreo 25 de ani, cu tenul albit la maximum È™i cu părul brunet, îl epata prin machiajul strident. Un negru pregnant, de efect, contrastând izbitor cu albul exacerbat al tenului È™i care se prelungea, în lacrimi de smoală, pe întreaga suprafață a obrajilor, iar mai jos, interminabilele ei unghii de la mâini fiindu-i ojate, de asemenea, în negru. Alte fete preferaseră machiajul roÈ™u sau culoarea roÈ™ie pentru manichiură, existau È™i destui tipi care se machiaseră, câțiva dintre ei își purtau tricourile sau cămășile negre legate pe deasupra pantalonilor, unul chiar avea o fustă neagră extrem de asemănătoare unui kilt scoÈ›ian. Locul în care se găseau le oferea o acoperire perfectă, nu în ultimul rând însă, amândoi ascultau muzică rock. Eugenia nu renunÈ›ase la unghiile ei ultra-negre asemeni pucioasei Infernului, cum îi făcea lui plăcere să spună. Trebuia să profite de anii de studenÈ›ie, adevăr pe care È™i Bogdan îl È™tia atât de bine. Libertatea pe care È›i-o furnizează o studenÈ›ie fără griji financiare deosebite este una unică pe durata vieÈ›ii unui intelectual. Este exact acea perioadă în care trebuie să profiÈ›i la maximum de toate posibilitățile de distracÈ›ie ivite, mai ales dacă intuieÈ™ti sau È›i se spune că ele sunt de nereeditat, că ele constituie un interval temporal inedit în viaÈ›a tuturor acelora care ajung să-l trăiască, că ea nu este doar o perioadă de acumulări de cunoÈ™tinÈ›e È™i de formare profesională, dar este, mai presus de orice altceva, o perioadă de coacere afectivă È™i emoÈ›ională, de formare ca individ uman complet. Acestea fiind gândite È™i, în primul rând, acestea fiind adevărate, Bogdan nu putea decât să o încurajeze pe Eugenia în exprimarea personalității proprii. Eugenia avu satisfacÈ›ia de a oferi câteva focuri unora dintre clienÈ›ii È™i dintre clientele localului, fapt care fusese cu atât mai amuzant È™i mai oportun cu cât localul în cauză se numea "Black Light". Pe Bogdan îl bine-dispunea teribil această denumire, destul de bine aleasă, de altfel, făcându-l să se gândească la întunericul supra-luminos despre care teoretiza doctrina creÈ™tină medievală. Da, ironia firii făcea ca tocmai forma de prezentare a divinului să fie una întunecată, lipsită de lumina fizică sau, cel puÈ›in, de lumina fizică perceptibilă vizual. Acest lucru era posibil să fie legitimat È™i È™tiinÈ›ific È™tiindu-se faptul că lumina de o vibraÈ›ie foarte înaltă devine imperceptibilă senzorial. ÃŽnsă îngeriÈ›a căzândă din faÈ›a sa era foarte darnică cu lumina cea neagră, împărÈ›ind-o tuturor celor care ar fi avut nevoie de ea, indiferent de genul lor biologic sau de vârsta lor. Trecuse de miezul nopÈ›ii, asta fiind, probabil, perioada zilei în care se simÈ›ea cel mai în largul ei, "când își regăsea ipseitatea", aÈ™a cum îi făcea plăcere să glumească. Publicul dansa pe acordurile melodiei "Sweet dreams" în varianta interpretativă a lui Marilyn Manson. Eugenia audia muzica hipnotizată, era fascinată de creaÈ›ia artistică a lui Brian Hugh Warner, iar "Vise dulci" nu era o bucată oarecare. Citind versurile melodiei, Bogdan avea să-È™i reamintească de multitudinea numelor lui Lucifer. Aparenta contradicÈ›ie, poetică sau dramatică, realizată atunci când fetiÈ›a, a cărei replică este extrasă dintr-un film, "Exorcistul", spune despre sine sau, mai degrabă, despre rezidentul ei vremelnic È™i neinvitat, că este, în acelaÈ™i timp È™i în acelaÈ™i loc, Lucifer È™i Belial, poate să fie explicată prin aceea că Belial este unul dintre numele lui Lucifer. Unii demonologi însă se încăpățânează să-l considere pe Belial că fiind o figură demonică distinctă, fapt care, până la urmă, nu modifică fundamental situaÈ›ia, ci chiar întăreÈ™te ideea potrivit căreia subordonarea diavolilor față de autoritatea lor supremă este necondiÈ›ionată, determinând o coeziune militară neegalată È™i neegalabilă. "Cel mai frumos a fost, totuÈ™i, atunci când Sydonay, asemeni protagonistei din "Titanic", i-a spus lui Emmanuel, care tocmai îi ceruse mâna, că numele ei este Lucifer, iar prin asta înÈ›elegându-se totul, întreaga dimensiune a solidarității dintre ea È™i el, anume că voinÈ›a ei îi aparÈ›ine lui Lucifer, că ea este mireasa Purtătorului de Lumină È™i că, implicit, ea devine prin acesta lipsită de nume propriu, identificându-se nominal, volitiv È™i substanÈ›ial cu el, cu Lucifer! Ce poate să fie mai romantic decât acesta, mai ales că lui Lucifer pare-se că îi fusese rezervată damnarea eternă!" se extazie Bogdan- "Mda, este destul de romantic mitul pe care vi l-am povestit în noaptea în care ne-am cunoscut, însă nu trebuie să uiÈ›i faptul că Emmanuel, redându-i lui Sydonay natura divină iniÈ›ială, adică natura de ÃŽnger sau de Putere a luminii, a găsit o cale poate superioară de a il restitui pe Lucifer. Făcând-o pe Sydonay să redescopere lumina pură i-a revelat acesteia adevăratul scop al existenÈ›ei sau al esseității ei, cum vrei să-i spui! Scop pe care nu-l poÈ›i găsi decât în tine însuÈ›i sau însăți!" replică Eugenia. DJ-ul pusese Metallica, iar asistenÈ›a se aprinsese până aproape de temperatura de carbonizare. Eugenia îi făcu semn cu capul lui Bogdan că ar fi timpul s-o întindă. De când o cunoscuse pe Eugenia, Bogdan era tot timpul tentat să râdă atunci când asculta "Unforgiven" al Metallicăi. De ce? Pentru că, făcând abstracÈ›ie de versurile foarte serioase, grave chiar, anumite cadre lapidare, filmate parcă într-un oraÈ™ roman, dăltuite parcă de regizor în studioul de înregistrare, îi reaminteau de ecranizarea cărÈ›ii "Satyricon" a lui Petronius. Iar atunci Bogdan nu È™i-o putea închipui pe Eugenia decât ca fiind efeb-ul disputat de bărbaÈ›ii viguroÈ™i È™i maturi din romanul antic. Cei doi se ridicară de pe scaunele lor È™i ieÈ™iră afară, în aerul puÈ›in mai răcoros al nopÈ›ii. "Hai să mergem la mine acasă ca să o testăm!" îi propuse Eugen. ÃŽntr-un sfert de oră se aflau acasă la Eugenia. Intrară în sufragerie, Eugenia scoase două pahare de sticlă pe care le puse pe măsuÈ›a de cafea din faÈ›a sofelei. "Mai întâi să ne destindem cu altceva!" Zicând acestea, Eugenia se duse în bucătărie, de unde se întoarse cu o sticlă conÈ›inând un lichid verde-deschis. "Ai ghicit bine, este absint!" spuse ea până când Bogdan să mai apuce să mai spună ceva. "Nu este atât de psihodinamic pe cât se spune că ar fi- căci altfel nici nu ar mai fi legal- mai mult, este mai puÈ›in psihodinamic decât un energizant mai bun, însă este o băutură deosebită. Chiar ne-o recomand spre consum!" spunând acestea, Eugenia începu să toarne din licoarea verzuie în cele două pahare aduse special pentru asta. "Și ce-ai mai făcut tu săptămâna asta?" o chestionă Bogdan, realizând că nu apucase să o întrebe nimic esenÈ›ial despre ea. "M-am ocupat de poezii È™i de cumpărături, nimic deosebit!" răspunse Eugenia. "Am sentimentul că ceva frumos urmează să se întâmple!" exclamă el. "Motivează-È›i afirmaÈ›ia! Astfel de presentimente emoÈ›ionale am È™i eu adesea!"- "Pur È™i simplu È™tiu, asemenea lucruri nu pot să fie justificate raÈ›ional, însă sunt momente în vieÈ›ile noastre în care le suspectăm că se vor întâmpla. Știi foarte bine că nu toate premoniÈ›iile sunt clare È™i coerente, cele mai multe dintre ele sunt confuze, într-atât de confuze încât ne dăm seama de veridicitatea lor de abia după ce evenimentul pe care-l anticipau s-a consumat. Pentru ca să poÈ›i folosi astfel de fărâme sau de cioturi de informaÈ›ii prospective ai nevoie de un antrenament pe care doar experienÈ›a mai multor astfel de episoade È›i-l poate oferi. Adică trebuie să asiÈ™ti neputincios la câteva situaÈ›ii în care, deÈ™i ai deÈ›inut datele necesare în mână, nu ai fost capabil să le utilizezi în favoarea ta, fie pentru că nu ai È™tiut că aceste date, ambigue È™i vagi, vizează un fapt care va avea loc cu adevărat, fie, cel mai adesea, pentru că nu ai È™tiut cum să foloseÈ™ti acest material precognitiv. Doar o persoană antrenată È™i care, de regulă, dispune de facultăți precognitive reale, cu mult peste medie, ar fi în măsură să se folosească într-un mod judicios de datele disparate È™i difuze la care ar putea să aibă acces la un moment dat. Pe de altă parte, însă, mediumii sunt o categorie privilegiată de persoane, în cele mai multe dintre situaÈ›ii ei dispun de informaÈ›ii mult mai clare despre viitor, aÈ™a încât nu trebuie să mai interpreteze faptele în maniera în care ar trebui să o facă un om obiÈ™nuit!"- "Dar este chiar bun absintul din crama ta!" glumi Bogdan. "Știam asta, oricum, mulÈ›umesc!" zâmbi Eugenia. "Știi," continuă Bogdan "mă gândeam la presentimentele tale privitoare la fapte frumoase, cred că ar trebui să nuanÈ›ezi cumva definiÈ›ia frumosului sau pe cea a binelui. Pentru unii ar fi frumoase sau de dorit lucruri care pentru alÈ›ii ar fi de neconceput. Cred că este o chestiune de filosofie de viață, de nivel cultural, de expectanÈ›e privitoare la viitor!"- "Nu È™tiu ce vrei să spui, însă È™tiu că uneori poÈ›i să fii foarte parÈ™iv sau nesincer chiar față de tine însuÈ›i!"- "Asta cam aÈ™a e, sau mai degrabă doar confuz! Ori poate că mă gândesc că fiecare situaÈ›ie are cel puÈ›in câteva rezolvări- out-put-uri- rezonabile, unele dintre ele fiind radical diferite unele față de altele!"- "ÃŽÈ›i garantez că nu eram atât de subtilă atunci când È›i-am împărtășit aÈ™teptările mele, iar dacă întrezăream ceva frumos care să ne privească pe amândoi, atunci poÈ›i să fii convins că frumuseÈ›ea acestui eveniment era una clasică È™i univocă!"- "Categoric!" zâmbi Bogdan "Poate că am amestecat premoniÈ›iile tale cu ale mele!". Eugenia aprinse televizorul din sufragerie È™i începu să butoneze în căutarea unui post muzical. Bogdan se lăsase pe spate savurând absintul. DeÈ™i diluat, în varianta în care se putea găsi în comerÈ›, absintul rămânea o băutură spirtoasă destul de tare, iar aura de mister în care era învăluit, cât È™i popularitatea de care s-a bucurat la finele secolului al nouăsprezecelea, într-o perioadă de mare emulaÈ›ie culturală, îi creÈ™tea calitatea de la sine."Și când ai de când să ne oferi specialitatea casei?"îl înÈ›epă Bogdan. "Vine acuÈ™, doar nu crezi că am uitat!" Bogdan lasă paharul de absint pe sticla servantei. Băuse suficient, È™i deÈ™i era una dintre puÈ›inele tării cu uÈ™oare efecte tonice, absintul rămânea, înainte de orice altceva, o băutură cu consecinÈ›e psiholeptice, ca orice băutură spirtoasă. Eugenia găsi în cele din urmă postul căutat È™i se aÈ™eză pe canapea, lângă Bogdan. "Știi," începu Eugenia "sunt zile în care nu-mi doresc nimic altceva decât să plec undeva, cât mai departe, undeva unde să nu mă deranjeze nimeni sau, mă rog, aproape nimeni, într-un loc cât mai izolat, însă nici într-atât de retras încât să pierd orice legătură cu lumea ori să mor de inaniÈ›ie! Cred că varianta unei insule pustii sau a unui Paradis insular tropical rămâne cea mai bună pentru mine. Sunt o romantică incorigibilă în pofida aparenÈ›elor mele!"- "Și eu mi-aÈ™ dori asta, o insulă precum cea din filmul cu Leonardo di Caprio cred că ar fi locul ideal pentru unii că noi!"- "Am înÈ›eles apropoul!"- "Dar nu este niciun fel de apropos, este o simplă coincidență!"- "Nu are importanță! Știi,"spuse Eugenia redevenind serioasă "este pentru prima oară când încerc chestia asta!"- "Și pentru mine ar fi la fel!" o asigură Bogdan. Peste aproximativ o jumătate de oră erau amândoi bine-dispuÈ™i. Eugenia începu să fredoneze o melodie rock, în vreme ce Bogdan trecea în revistă capitalele Africii. "Știi foarte bine că Africa este patria muzicii rock!" zise el "Iar la popoarele africane primitive, totemice È™i animiste, muzica are o funcÈ›ie magică È™i vrăjitorească, adică este un procedeu natural prin care oamenii comunităților tribale se conectează la centrii de energie locali, la inconÈ™tientul colectiv, cum ar fi spus Jung. La ei È™i pentru ei muzica este o necesitate proto È™i pre-religioasă, are o valoare de adaptare la mediul exterior atât de ostil! Ulterior, noi, europenii, am preluat muzica lor tribală dând naÈ™tere rock-ului sau jazz-ului. Desacralizând muzica triburilor africane È™i transformând-o în muzică comercială, ceva mai elaborată È™i structurată în conformitate cu canoanele melodice europene, omul alb a creat, sau mai bine spus, a recreat rock-ul, aÈ™a cum îl cunoaÈ™tem noi!" discursă Bogdan. Eugenia nu prea dădea semne că ar fi capabil să-l asculte, cu atât mai puÈ›in să-l înÈ›eleagă, fiind mult prea preocupată să viseze cu ochii deschiÈ™i. Se lungise pe jos È™i-È™i închipuia peisaje nesfârÈ™ite, întinderi de ape sau orice altceva de genul asta. "Auzi," spuse ea "marfa asta mi se pare chiar bună, poate că ar fi bine să mai trecem pe la ei!". Bogdan o luă în braÈ›e vrând parcă să-i spună că ceea ce făcuseră fusese îndeajuns. Eugenia îi înÈ›elesese mesajul trupului. DeÈ™i se È™tiau doar de câteva săptămâni, începuseră deja să comunice fără cuvinte, aÈ™a cum se întâmplă adesea cu oamenii aflaÈ›i, de la natură, pe aceeaÈ™i lungime de undă. "Nu te mai juca cu focul, ca nu cumva È™i el să înceapă să se joace cu tine!" îi È™opti Bogdan la ureche, deÈ™i cuvintele erau deja redundante. "Nu pot să cred că nu È›i-a plăcut!" rosti Eugenia, ghemuindu-se în braÈ›ele lui. "Știi că nu despre asta este vorba!"- "Uite," îl atenÈ›ionă Eugenia trăgându-l de mânecă "vezi ce lănÈ›iÈ™or frumos mi-am cumpărat, arată la fel că o lamă de râs! Ghici la ce poate să mai servească un astfel de obiect de artă?"- "Nu È™tiu È™i poate că e mai bine nici să nu aflu!" îl liniÈ™ti Bogdan. Dupa noaptea aceea albă avea să urmeze o perioadă în care s-au văzut mai rar. Eugenia invocă diverse motive din cauza cărora lipsea de la anumite întâlniri ori le reprogramă pe altele. Fiind în vacanță universitară È™i neplecând din localitate nedisponibilitatea recurentă a prietenei lui începu să-l intrige pe Bogdan. ÃŽntr-o bună zi, pe la mijlocul lui august, avea să-l reîntâlnească pe Ștefan la "Cafeneaua actorilor". Ștefan, calm È™i tonic ca întotdeauna, mustăcea în faÈ›a unui pahar de bere, aÈ™a cum ar fi fost de aÈ™teptat pentru imaginea pe care È™i-o crease. "Ce mai faci, Bogdane?" îl interpelă el. "Salut, ce să mai fac, cred că experimentez primele necazuri în Paradis!"- "Eugenia?"- Bogdan dădu din cap aÈ™ezându-se la masă. "Se poartă foarte ciudat în ultima vreme, nu mai mă sună aproape deloc, nu mai răspunde la telefoane, lipseÈ™te de la rendez-vouz-uri, iar când o întreb dacă este OK sau dacă noi suntem OK îmi spune că suntem È™i, respectiv, că este, aÈ™a că eu nu mai înÈ›eleg nimic!"- "Hmmm, în mod normal È›i-aÈ™ fi spus că sunt semne ale răcirii relaÈ›iei voastre, având în vedere că ea este mai tânără decât tine, însă, oricum, nu ar fi fost o explicaÈ›ie bună pentru că Eugenia este un fată foarte matură pentru vârsta ei, iar maturitatea intelectuală implică È™i o maturitate emoÈ›ională rezonabilă, cel puÈ›in È™i cu siguranță în cazul ei. ÃŽnsă È™tiindu-o nu pot să spun decât că este ceva foarte ciudat. Știi," încercă el să continue " nici nu È™tiu dacă este bine să-È›i spun, dar totuÈ™i am s-o fac pentru că am senzaÈ›ia că s-ar putea să fie ceva important. Am văzut pe cineva care semăna foarte mult cu ea în faÈ›a restaurantului "New World". Mai mult ca sigur că era Eugenia pentru că nu prea cred să aibă vreo soră geamănă È™i nici eu nu eram beat. Era în compania a doi indivizi foarte ciudaÈ›i, ea se tot agita încercând să le explice ceva, iar tipii ăia se uitau la ea ca la o nouă specialitate culinară, È™i nu în sensul bun al expresiei, dacă o exista vreunul! Se uitau la ea cam amenințător, eu tocmai mă urcasem în taxi È™i nu am auzit prea bine ce discutau, dar am avut impresia că vorbeau despre bani!"- "Eu nu È™tiam nimic despre asta!" exclamă surprins Bogdan. "Bine că mi-ai spus, măcar È™tiu că sunt mari È™anse că noi, eu È™i cu ea, vreau să spun, să nu avem probleme, iar dacă există unele, ele să fie de altă natură È™i să vină din altă parte!"- "Da, dar È™tii că toÈ›i oamenii È™i toate cuplurile trăiesc într-o societate, iar dacă ai prea multe probleme cu restul societății nu mai poÈ›i să mai fii fericit nici tu!" ÃŽn seara aceea avea să se întâlnească cu Eugenia. Nu-i mai acceptă scuzele È™i stabili să o vadă la ea acasă. Sună la ușă. Eugenia îi deschise zâmbindu-i cu toată faÈ›a. Se purta ca È™i cum nu s-ar fi întâmplat nimic. "Vrei să-mi spui ce se întâmplă?" o chestionă el. "Despre ce vorbeÈ™ti?"- "Despre ceea ce faci tu ultima vreme! Ai legături cu lumea interlopă?"- "Nu mai multe decât aveam în urmă cu câteva săptămâni!"- "E clar că nu pot să mă înÈ›eleg cu tine! Să spunem că un prieten de-al tău te-a văzut într-o situaÈ›ie destul de interesantă, ce ai avea de spus despre asta?"- "Să È™tii că nu m-am văzut cu niciun alt tip!"- "Nu despre asta vorbesc, cred că ai început să-È›i cumperi recuzită ca să te muÈ›i la Polul Sud, ca o femelă pinguin respectabilă ce eÈ™ti!"- "A, dar nu pot să cred că spui asta, dar de unde crezi că aÈ™ dispune de atâția bani, cine crezi că sunt eu, Angelina Jolie?"- "Nu o jigni pe Angelina Jolie, nu cred că ea ar face ceea ce faci tu, la un buget cu mult mai restrâns!"- Eugenia izbucni în râs. DeÈ™i avea faÈ›a uÈ™or încercănată îi stătea extrem de bine atunci când râdea. ÃŽntreaga musculatură facială i se întindea, iar ochii i se îngustau, transformându-i-se preÈ› de câteva râsete în niÈ™te fante subÈ›iri, asemeni personajelor din arta japoneză, yaoi sau manga. "Vorbesc serios, Eugenia, am senzaÈ›ia că te-ai băgat în ceva care te depășeÈ™te, care ne depășeÈ™te!"- "Nu mai fii atât de preocupat în legătură cu existenÈ›a mea, doar am fost atât timp doi străini unul față de altul! Poate că ne-am È™i întâlnit pe stradă în trecut, fără că încă să ne fi cunoscut la vremea respectivă!" ripostă ea. "Acum tu eÈ™ti cea care face pe filosoafa, însă eÈ™ti foarte nedreaptă! Știi foarte bine că mi-aÈ™ fi dorit să te fi cunoscut mai devreme, iar de câteva săptămâni încoace am crezut că suntem prieteni È™i că nu mai avem secrete importante unul față de altul!"- "Nu am nimic să-È›i spun pentru că nu È›i-am ascuns nimic! Dacă ceea ce pretinzi tu că s-ar întâmpla cu mine, în viaÈ›a mea, ar fi adevărat, atunci nu crezi că tu ai fi fost una dintre primele persoane căreia i-aÈ™ fi cerut ajutorul?"- "Nu sunt absolut convins!" tăgădui Bogdan. "ÃŽn definitiv, nu ne cunoaÈ™tem de prea multă vreme È™i nu È™tiu care sunt schemele tale de reacÈ›ie în situaÈ›ii de criză!"- "Și eu aÈ™ fi curios să le aflu pentru că nu m-am găsit până acum în nicio criză adevărată, deÈ™i parcă aÈ™ prefera să mă cunosc pe mine însămi în împrejurări ceva mai liniÈ™tite!" replică Eugenia, aÈ™ezându-se în faÈ›a calculatorului. "Sper să mă fi înÈ™elat atunci!" rosti Bogdan, rezemându-se cu braÈ›ele de spătarul scaunului pe care se aÈ™ezase Eugenia, după care adaugă pe un ton È™optit: "Dacă nu vrei să-mi spui, nici nu o să-mi spui, asta e un lucru sigur, iar dacă nu-mi spui nimic, asta fie înseamnă că nu ai ce să-mi spui, fie că nu vrei să-mi spui ceea ce È›i se întâmplă. ÃŽn ambele cazuri concluzia È™i morala sunt aceleaÈ™i: să lăsăm timpul să ne răspundă la toate întrebările, formulate sau nerostite, întemeiate sau nefondate!"- Eugenia îl apucă cu braÈ›ul stâng pe după gât, atingându-i faÈ›a. Bogdan îi ciufuli părul tuns scurt, însă uÈ™or zbârlit, în stilul emo. Se ataÈ™ase foarte mult de poeta proaspăt ieÈ™ită din adolescență, acesta era un fapt de necontestat, la fel ca numărul de automobile din Beijing sau ca numărul stelelor din Calea Lactee. Și câte stele numără galaxia noastră, care este, printre galaxii, cam ceea ce este China printre țările lumii! ÃŽn ultimele zile ale lui august urma să plece la mare È™i È™i-ar fi dorit foarte mult ca Eugenia să-l însoÈ›ească. Era, practic, ultima oportunitate pentru el de a merge pe litoral în vara anului respectiv, iar varianta cea mai tentantă era Vamă Veche. Concertele anumitor trupe rock îl determinaseră să ia o hotărâre irevocabilă în privinÈ›a plecării lui la Vamă în acea perioadă. Eugenia își mai revenise, în sensul că reîncepuse să-l telefoneze, nu mai lipsea de la întâlniri, însă Bogdan continuă să aibă sentimentul că Eugenia îi ascundea ceva. O cunoÈ™tea de ceva mai mult de o lună, dar avea deja pretenÈ›ia de a-i fi intuit psihismul în liniile lui esenÈ›iale. Iar experienÈ›a lui de viață È™i experienÈ›a lui de psihanalist conjugate cu experienÈ›a lui în o cunoaÈ™te pe Eugenia îl făceau să creadă că nu-i spusese totul despre ea, despre ceea ce se întâmplă în viaÈ›a ei. "Da, cum să nu, am de gând să merg È™i eu!" se bucură Eugenia când află de intenÈ›ia lui Bogdan. Bogdan învățase să înoate la mare, È™i nu la È™trand sau în vreun bazin acoperit, aÈ™a cum se întâmplase cu majoritatea prietenilor lui care È™tiau să înoate. ÃŽi plăcea foarte mult marea, temându-se de ea în acelaÈ™i timp. Marea nu era, neapărat, un loc de agrement. Stricto sensu, mările È™i oceanele sunt întinderi foarte mari, în unele cazuri enorme, de apă sărată È™i care, odată cu trecerea veacurilor È™i cu perfecÈ›ionarea civilizaÈ›iei materiale omeneÈ™ti au început să fie exploatate progresiv, din ce în ce mai mult. ÃŽntreagă dramă ecologică cu grave implicaÈ›ii economice a contemporaneității, în pofida veridicității ei ca dramă, se datorează faptului că de la revoluÈ›ia industrială încoace omul a început să utilizeze la un nivel mai ridicat, aproape exhaustiv, resursele vaste, regenerabile, însă totuÈ™i limitate È™i destructibile ale planetei. AfirmaÈ›ia este valabilă È™i pentru Oceanul Planetar, deÈ™i termenul este mult mai larg È™i mai ambiguu. ÃŽn comuna primitivă mările È™i oceanele erau folosite secvenÈ›ial, ele oferind oamenilor de atunci cam la fel de multă hrană vie ca È™i apele râurilor, fluviilor sau ale lacurilor, iar asta datorită faptului că navigaÈ›ia practic nu exista, traversarea suprafeÈ›elor de apă făcându-se cu plute din materiale vegetale sau cu bărci rudimentare, scobite în arbori È™i cu un grad de hidro-dinamism scăzut. A fost necesar să treacă zeci de mii de ani pentru ca Oceanul Planetar să-È™i diminueze enigmele, odată însă È™i cu resursele sale aparent inepuizabile. ÃŽnsă bogăția adâncurilor sau a liniilor țărmului nu există pentru ca omul sau o oarecare specie privilegiată, de aici sau de dincolo de Soare, să beneficieze exclusiv È™i devastator de ea. Măcar pentru elementarul fapt biologic potrivit căruia omul nu este o ființă acvatică. Nu, el este menÈ›inut în viață de atmosferă sprijinindu-È™i picioarele pe litosferă, însă hidrosfera nu-l priveÈ™te atât de mult, ci doar în măsura în care aceasta îi oferă apa È™i echilibrul ecosistemului necesare existenÈ›ei lui. Atât. Tocmai de aceea lui Bogdan i-au apărut ca fiind deplasate temerarele tentative ale turiÈ™tilor de a înota pe cont propriu cu mult dincolo de geamanduri, în încercări ilare È™i inutile de a intra în apele teritoriale ale Turciei, după cum i-au părut la fel de absurde demonstraÈ›iile de virilitate gratuite ale turiÈ™tilor sau ale localnicilor care săreau de pe faleză, inclusiv în zilele în care marea era agitată, ori care făceau scufundări departe, în larg. Bogdan È™tia că marea este o forță a naturii, parte integrantă a unei forÈ›e È™i mai mari, Oceanul Planetar È™i È™tia că omului îi este suficient mult mai puÈ›in decât puterea năprasnică a mării pentru a-È™i pierde fragila-i viață. Auzise È™i citise despre cei care-È™i pierduseră viaÈ›a în Dunăre, unii dintre ei fiind buni înotători, ba chiar văzuse mai demult, în copilărie, cazul unui adult care se înecase la È™trand. Mai erau È™i poveÈ™tirile pe care le auzise de la prieteni sau pe care le văzuse la buletinele de È™tiri de la televiziuni în care se istorisea despre cazurile de înec din Lacul Morii sau despre atâtea alte accidente care se petreceau în apă. Nu în ultimul rând, îl impresionaseră definiÈ›iile kantiene ale sublimului, mai ales definiÈ›iile exemplificate cu ce-uri concrete. Cum poate fi sublim oceanul, de pildă, sau o mare întindere de apă? E suficient să-l prinzi într-o zi furtunoasă, de fapt, e suficient să-l scanezi, de-ai putea, pe întreaga lui suprafață până când găseÈ™ti o zonă de pe cuprinsul lui care să corespundă È™i să se preteze descrierii sublimului. Oceanele sunt îndeajuns de mari, aÈ™a încât se poate afirma despre ele că găzduiesc în orice moment dat cel puÈ›in câteva zeci de vortex-uri ale sublimului sau punÈ›i către transcendență, dacă vrei să le numeÈ™ti astfel! Sublimul este ceva care te fascinează È™i te înfioară deopotrivă însă, care, pentru a putea să fie apreciat din punct de vedere estetic, solicita condiÈ›ia detașării estetice, condiÈ›ie realizabilă doar cât timp observatorul se află în siguranță față de manifestarea sublimului care i se developează în faÈ›a simÈ›urilor. Exact ca atunci când mergi să vezi balene È™i rechini plutind în vaste bazine de sticlă securizată sau ca atunci când Aristotel, ambiÈ›iosul filosof elin, se urcase pe vârful unei stânci ca să admire frumuseÈ›ea Mediteranei, însă unii dintre contemporanii lui au avut altă parere în legătura cu oportunitatea privirii mării. Astea ar fi două exemple de sublim, È™i de aici reiese că ar fi sublim nu securitul sticlei din acvarium È™i nici filosoful grec, ci natura, prin forÈ›ele sale: forÈ›a brută È™i devastatoare a unei balene, forÈ›a rece È™i ucigașă a unui rechin, forÈ›a incomprehensibilă a unei furtuni mediteraneene amplificată de relieful litoralului, stâncos È™i plin de golfuri. AÈ™a că Bogdan avea destule motive, trăite, livreÈ™ti sau văzute, spre a se teme de mare. Știa să înoate, iubea curele helio-marine, însă marea ca forță a naturii, chiar È™i în zilele în care era liniÈ™tită, era un adevăr gata postulat, care nu mai trebuia să fie verificat. Litoralul românesc era frumos însă pentru… atmosferă. Fără să fie un Paradis insular precum litoralul grec, turc sau zona Balearelor, fără să fie o zonă ideală pentru sporturile nautice precum Antipozii sau țărmurile pacifice ale Americii, litoralul românesc avea totuÈ™i specificul lui, fărâma lui de utopic. Bogdan simÈ›ea nevoia să meargă la mare în anul acela, iar Eugenia îi oferea pretextul perfect pentru planul său. Stabiliseră să plece pe 28 august, la primele ore ale dimineÈ›ii. ÃŽn seara zilei de 27 se întâlniseră într-un restaurant fast-food din centru. Când Bogdan ajunse la locul convenit, Eugenia se afla deja acolo. Se aÈ™ezase la terasă È™i sorbea non-È™alantă dintr-un pahar de suc. "Bună, ce mai faci?"- "Nimic, È›i-am urmat recomadarea È™i am citit cartea aia, să È™tii că a fost foarte amuzantă. Literatura japoneză are niÈ™e resurse nebănuite!"- "Cred că, mai degrabă, noi suntem cei care punem accentul valoric greÈ™it!" răspunse Bogdan în timp ce se aÈ™eza vis-a-vis. "Având în vedere amplitudinea culturii nipone, inclusiv a celei contemporane, se poate afirma, în cel mai bun caz, că a noastră cultură are È™anse să se apropie de cultura Þării Soarelui Răsare! Cât despre ilaritatea cărÈ›ii, cred că a început să devină un loc comun la toÈ›i naratorii japonezi ai actualității, care scriu cărÈ›i comerciale, anume acela de a condimenta orice intrigă, oricât de gravă ar fi ea, cu interludii umoristice. ÃŽnsă, insist să cred că umorul exprimat lexical nu constituie o trăsătură reprezentativă pentru mentalitatea japoneză. Scrierile tradiÈ›ional japoneze au tendinÈ›a de a fi foarte sobre, sunt scrieri aplicate la subiecte concrete, sunt scriituri tehnice de tipul tratatelor buddhiste, manualelor de ceremonii, compendiilor de legi civile, codurilor de conduită ale samurailor, culminând cu Bushido, È™i aÈ™a mai departe. Cultura japoneză a fost È™i a rămas în bună măsură o cultură serioasă, atât la propriu, cât È™i la figurat. Orice scriere venind de acolo sau de la cineva care s-a născut acolo, în afara situaÈ›iei în care nu are un caracter comercial sau jurnalistic, adică în cazul în care este o scriere realizată conform tradiÈ›iei, fiind infuzată de mentalitatea niponă, nu poate să fie altfel decât serioasă. De altfel, de ce avem noi oamenii, sau noi, europenii, nevoie de umor? Păi, pentru ca să ne relaxam. ÃŽnsă aici survine o diferență de mentalitate È™i o mică problemă de ordin psihologic. Să înÈ›eleg că europenii sunt mai stressaÈ›i sau mai nevrotici decât orientalii? Sau stilurile de viață distincte stau la baza acestor diferenÈ›e? Mai degrabă! Pe unii orientali, de la Vede încoace, È™i pe toÈ›i orientalii, de la Siddharta Gautama încoace, îi caracterizează serenitatea È™i cumpătarea învățăturilor buddhiste, care au ajuns să amprenteze adânc substanÈ›a spirituală a popoarelor Extremului Orient sau ale subcontinentului indian. Astfel, aceÈ™ti oameni își extrag È™i-È™i păstrează o doză rezonabilă de calm È™i de perseverență încât aproape că nu mai au nevoie de supapele vicioase ale euro-americanilor spre a se reface È™i recondiÈ›iona psiho-somatic. Nu mai necesită să-È™i expună simÈ›urile È™i mintea aceluiaÈ™i nivel de plăceri carnale È™i alimentare, nu mai sunt la fel de dependenÈ›i de activitățile menite să combată stressul, precum glumele, alcoolul. Cred că ar fi fost bine pentru noi să ne naÈ™tem într-o È›ară ca Japonia!" își încheie speech-ul Bogdan. "Știi," făcu Eugenia, privindu-l de sub paharul voluminos de plastic "era un joc de browser, foarte frumos de altfel, în care, la început sau, mai degrabă, în cazul unui nou început, un jucător care dorea să reintre în joc avea mai multe variante dintre care să aleagă, una dintre ele fiind aceea de a reîncepe jocul în mijlocul comunității lui! Poate că în cazul tău totul nu a fost nimic altceva decât o eroare de setare, asta pornind de la presupoziÈ›ia, nedemonstrată în ceeea ce mă priveÈ™te, potrivit căreia există reîncarnare!"- "Foarte amuzant, să È™tii că nu aÈ™ ezita nicio clipă dacă aÈ™ avea o astfel de ocazie, cândva în viitorul îndepărtat!"- Trecuse circa o jumătate de oră de când stăteau pe terasa fast-food-ului. O lume pestriță se succeda atât la mese, cât È™i pe trotuarul din faÈ›a restaurantului. Era un sfârÈ™it canicular de vară, după perioada ploioasă din mijlocul verii urmaseră săptămâni de foc, cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius. La o masă învecinată se aÈ™ezaseră Ștefan È™i cu un tip înalt È™i tuns scurt, pe care Bogdan nu-l mai văzuse până atunci. ÃŽl salută uÈ™or, din cap, iar Ștefan îi răspunse în acelaÈ™i fel. Era ca un făcut, se întâlneau peste tot, lumea era, într-adevăr, mult mai mică decât ai fi fost tentat să crezi la prima vedere. Sau poate că legături karmice invizibile, însă inevitabile È™i implicite, făceau ca anumite persoane să se întâlnească în mod constant, ca într-un serial artistic. "Cel mai mult m-a amuzat Sandy Belle!" zise Eugenia, parcă ghicindu-i gândurile "ea È™i cu pictorul acela, Mark Wellington, păreau că sunt predestinaÈ›i unul altuia, aÈ™a că drumurile li se intersectau întruna, fără însă ca să se È™i observe reciproc sau măcar unul să-l fi observat pe celălalt!"- "Cum spui tu!" zâmbi Bogdan. Eugenia dori să-È™i ridice telefonul mobil de pe masă, dar îl scăpă. ÃŽnciudată, caută un È™erveÈ›el sub tava din plastic reuÈ™ind performanÈ›a de a vărsa cartofii prăjiÈ›i pe ciment. "Perfect!" exclamă ea "ce se mai poate întâmpla?"- "ÃŽÈ›i tremură mâinile, cumva?" o întrebă Bogdan îngrijorat. "De ce mi-ar tremura mâinile, eventual din cauza nervilor!" pufni Eugenia. "Tacâmurile astea sunt foarte unsuroase!". Bogdan o prinse de încheietura mâinii drepte È™i i-o È›inu fixă timp de câteva secunde. Un uÈ™or tremur al degetelor se putea vedea fără niciun fel de efort, chiar È™i de către un nespecialist. "Dă-mi drumul!" protestă Eugenia, smucindu-È™i încheietura din strânsoare. "EÈ™ti sigur că nu m-ai minÈ›it atunci când ai spus că tu È™i drogurile sunteÈ›i două linii paralele?"- "Mie mi-a plăcut întotdeauna matematica ne-euclidiană!" glumi Eugenia "Lasă la o parte pornirile astea hystrionice È™i teatrale! Eu te întreb serios, eÈ™ti sigur că nu eÈ™ti în sevraj?"- "Și dacă aÈ™ fi, ce ai putea să faci pentru mine, tu care, ca un îngeraÈ™ ce mi te găseÈ™ti, încerci să renunÈ›i până È™i la fumatul de È›igarete din tutun?"- "Nu È™tiu, depinde de situaÈ›ie, cred că un prim pas ar fi acela de a-mi spune dacă eÈ™ti sau nu!"- "Ce-È›i spune È›ie intuiÈ›ia, dragă Bogdane?". Bogdan se îndreptă în scaun drept răspuns."Ok, nu are rost să te mai păcălesc, recunosc că nu am fost o fată cuminte deloc! Și mai am să-È›i spun ceva, dacă tot am dat cărÈ›ile pe față!"- "UimeÈ™te-mă!"- "Am o mare nevoie de bani, atât de mulÈ›i încât plecarea noastră la mare nu prea are cum să fie periclitată! AÈ™ cheltui un mizilic pe litoral!"- "Despre ce sumă e vorba?"- "ÃŽn jur de 1000 de Euro!"- "Nici nu te mai întreb cum È›i-ai făcut astfel de datorii!"- "Probabil că nu ai cum să mă ajuÈ›i!" tatonă terenul Eugenia. "AÈ™ putea să încerc să obÈ›in un credit de la bancă, însă nu-È›i pot garanta nimic! ÃŽn cel mai rău caz vindem ceva È™i tot facem rost de suma asta! Să nu-mi spui, dar ce să te mai întreb, că ai devenit dependentă, asta ca distracÈ›ia sa fie completă!"- "Tu ce crezi!" îi răspunse Eugenia, zâmbindu-i angelic È™i aprinzându-È™i cu mâinile tremurânde o È›igară. Peste două ore se aflau în garsoniera închiriată de către Bogdan. "Mâine o să plecăm pe la prânz, în funcÈ›ie de mersul trenurilor, trebuie să merg întâi pe la bancă să văd ce pot să fac!".Eugenia tocmai descoperise în biblioteca lui Bogdan o carte de-a lui Yukio Mishima, "Confesiunile unei măști", È™i se aÈ™ezase pe covor, cu volumul în poală. "E bine, totuÈ™i, că-È›i păstrezi ingenuitatea!" zise Bogdan nevenindu-i să creadă. Se aÈ™eză È™i el pe jos, în stânga Eugeniei, È™i-È™i rezemă capul de umărul ei. "Să nu-mi spui că vrei s-o sfârÈ™eÈ™ti precum Mishima!"- "Mishima È™i-a făcut seppuku, a fost opÈ›iunea lui să moară!"- "Da, însă asta după ce se adusese într-o situaÈ›ie fără ieÈ™ire, o situaÈ›ie care avea să-i afecteze iremediabil reputaÈ›ia de scriitor de succces È™i de maestru de arte marÈ›iale! Tu mai ai o grămadă de posibilități pe traiectoriile destinului tău È™i ar fi păcat să È›i le îngustezi din cauza unei rătăciri de moment!"- "Dulce rătăcire!" chicoti Eugenia. A doua zi aveau să plece spre ConstanÈ›a pe la 12.30. Banca îi refuzase creditul lui Bogdan. GaranÈ›iile lui financiare nu fuseseră îndeajuns de convingătoare. "Găsim noi o soluÈ›ie!" o încurajă Bogdan. Eugenia se gândea cât de oportun ar fi fost să-i spună despre termenul limită al datoriei lui pseudo-bancare. Probabil că era preferabil să se distreze în week-end, urmând să vadă ulterior ce È™i cum să facă. Statueta din aur a lui Buddha nu făcea decât 8 milioane de lei vechi. Era, oricum, o sumă bună, chiar dacă mai mică decât cea la care o cumpărase. RelaÈ›iile lui Bogdan în anticariatele din BucureÈ™ti îl ajutaseră să găsească un cumpărător corect È™i răbdător. ÃŽn mod normal o astfel de statuetă, cotată la un astfel de preÈ›, nu se putea vinde imediat, fapt care înseamna că cel care o cumpără trebuie să se înarmeze cu tenacitate prefaÈ›ată de corectitudine comercială atunci când negociază preÈ›ul cu furnizorul. Ceea ce s-a È™i întâmplat. Se întorseseră de câteva zile de pe litoralul Mării Negre. Acum, că o rezolvaseră cu Buddha, mai aveau nevoie de vreo 5 ori pe atâta. Pe deasupra, Eugenia îi mai spusese că ziua scadenÈ›ei era duminică. SituaÈ›ia tindea să devină delicată. Bogdan avea fel È™i fel de prieteni, însă când era vorba despre sume mari de bani, lucrurile se complicau, dialogurile se blocau, convorbirile se întrerupeau, bogăția personală declarată tindea să devină mai mult teoretică decât efectivă. "Dacă nu dăm o lovitură nu văd ce am putea să mai facem!" se isteriză Bogdan. "Poate că ar fi bine să mă duc să vorbesc eu cu ei È™i să le spun că preiau eu datoria ta cu condiÈ›ia de a mă păsui încă o săptămâna, cu camăta de rigoare, bineînÈ›eles!"- "Nu te-aÈ™ sfătui, tu nu È™tii ce fel de tipi sunt ăștia!"- "Ai vreo idee mai bună?"- "Nu pot să-È›i cer să faci aÈ™a ceva pentru mine. De fapt, nu pot decât să te împiedic în încercarea ta nebunească de a face pe eroul! De unde o să faci rost de atâta bănet? Și o să-È›i mai pui È™i pielea la saramură pentru asta, pentru mine!"- "AÈ™a vom reuÈ™i să mai câștigăm ceva timp! La cât te-ai îndatorat aproape că ar fi mai ieftin s-o È™tergem din È›ară în ajunul ultimei zile!"- "Nu poÈ›i să scapi aÈ™a de uÈ™or de ăștia, ar fi în stare să ne urmărească familiile È™i cunoÈ™tintele, iar dacă ai intra È™i tu în porcăria asta, ar ajunge să te hăituiască È™i pe tine, în calitate de garant, pe tine È™i pe rudele tale!"- "Deci avem două variante, fie ne fofilăm în afara situaÈ›iei cât mai rapid, eventual plecând din È›ară, fie ne băgam până la gât în ea!"- "Eu nu pot să te rog să faci asta pentru mine!" se înroÈ™i Eugenia. "Eu am fost întotdeauna de părerea că dragostea este un lucru frumos, dacă nu chiar minunat, care se poate întâmpla în vieÈ›ile oamenilor È™i nicidecum pretextul pentru consecinÈ›e ca cele pe care le întrevăd acum!"- "Everything will be fine!" încercă să o liniÈ™tească Bogdan. "Numai să reuÈ™im să-i convingem să ne mai lase încă o săptămână È™i apoi să facem rost de bani!" Eugenia luă legătura cu "creditorii" ei. Ideea era să se întâlnească până duminică, când expira împrumutul, pentru ca să aibă È™anse reale ca să iasă cu ceva din negocierea lor. Altminteri, dacă s-ar fi întâlnit în ziua scadenÈ›ei, reacÈ›ia "finanÈ›atorilor" ar fi avut mari È™anse să fie una marcată de reluctanță, È™i asta È›inând cont de o analiză psihologică simplă a situaÈ›iei. Ar fi părut că fiind o făcătură, o tentativă ieftină de a-i convinge să-l mai păsuiască încă puÈ›in, până la inevitabilul pay back time. Se pare că indivizii acceptaseră, în principiu, oferta Eugeniei, cu condiÈ›ia firească de a-l vedea È™i de a discuta cu noul garant. Și, totodată, cu posibila noua victimă, în cazul nefericit È™i improbabil în care nu reuÈ™eau să colecteze banii datoraÈ›i. Se întâlniră în seara zilei de vineri, în parcul din faÈ›a Sălii Polivalente. Era o zonă splendidă, de care-l legau amintiri plăcute È™i destul de vechi, datând de pe vremea când era doar puÈ›in mai în vârstă decât Eugenia. ÃŽn apa rece ca gheaÈ›a, pe atunci, în acea iarnă, a lacului aruncase o monedă peste umăr la sfatul lui Robert, un băiat superb de origine moldovenească. Se rugase pentru noroc în dragoste, nu-È™i mai amintea dacă-i specificase lui Cupidon pentru care dragoste anume, deÈ™i era clar că în clipele respective nu se gândea decât la Robert. Probabil că dacă nu ar fi fost student pe vremea aceea, È™i încă unul silitor, care mergea la aproape toate cursurile È™i seminariile, ar fi reuÈ™it să-l aibă pe Robert pentru o perioadă. Dar, oare, la ce i-ar fi servit asta? Ei doi ar fi putut să se considere compatibili? Gândind acum, într-o seară caldă, retrospectiv È™i la rece, la ceea ce se întâmplase mai demult, într-o noapte rece în care minÈ›ile se încinseseră de la supraturaÈ›ia indusă de pasiune, trebuia să admită că se precipitase, ca de atâtea ori, de altfel, în viaÈ›a lui. Aceea nu avea cum să fie iubire. Tipii urmau să fie întâlniÈ›i chiar pe podul cu pricina, de pe care aruncaseră monedele. ÃŽn cea mai amenințătoare zonă posibilă aflată relativ aproape de stradă, asta pentru că, dacă doreai să intimidezi pe cineva cu adevărat, dar È™i să-È›i îngreunezi retragerea în cazul apariÈ›iei poliÈ›iei, puteai să propui ca loc de rendez- vouz dealurile din faÈ›a crematoriului "CenuÈ™a" sau alte câteva locuri mult mai apăsătoare È™i mai "grăitoare de la sine" în privinÈ›a seriozității situaÈ›iei. Ajunseră la pod la ora stabilită. NiÈ™te puÈ™ti insomniaci își pasau unul altuia o sticlă de suc barând accesul pe pod. Oricum, nu aveau ce să facă dincolo de ei, dincolo de tinereÈ›e, miza vieÈ›ilor lor era aici È™i acum, restul era nebunie sau incertitudine. Bogdan se amuză în sinea lui gândindu-se la faptul că băieÈ›aÈ™ii de cartier nici nu bănuiau că ei se opriseră în loc, la marginea podului, din motive total străine persoanelor lor, destul de agreabile, de altfel. Problemele lor erau cu mult mai grave decât È™i-ar fi putut închipui adolescenÈ›ii musculoÈ™i È™i dominaÈ›i de imperativele hormonale ale vârstei È™i ale sexului lor. Singura problemă era aceea că, atunci când durii urmau să vină, era foarte probabil să-i spulbere laolaltă cu gaÈ™ca de gură-cască din faÈ›a lor. Sesizându-le oprirea È™i încordarea puÈ™tii începuseră să discute din ce în ce mai zgomotos între ei. Li se părea ciudat ca două persoane să fi fost îndeajuns de temătoare încât să nu mai îndrăznească să mai înainteze pe podul de ciment pe care se aflau, dar li se părea încă È™i mai ciudat faptul că persoanele respective nu făcuseră stânga-împrejur, salvând aparenÈ›ele È™i economisindu-È™i timpul, ci, dimpotrivă, acestea rămăseseră proțăpite la buza podului, ca È™i cum le-ar fi fost teamă de vreo explozie imaginară, eventual. "Ãștia sunt tâmpiÈ›i, sau ce?" se auzi o voce guturală, de puÈ™ti abrutizat înainte de vreme, de consumul de bere È™i de tutun. Unul dintre ei observă manichiura excentrică a Eugeniei. "Bă, să mor eu," făcu el" ăștia-s ciudaÈ›i rău de tot, ori sunt rocker-i, ori sunt sataniÈ™ti!"- "Da’ ia spuneÈ›i, pe cine căutaÈ›i pe aici?" li se adresă un altul. Din fericire, sau poate dimpotrivă, dialogul fu întrerupt de venirea creditorilor Eugeniei. "Eu cred că sunt fanii lui Marilyn Manson!" zise unul dintre dubioÈ™ii creditori ai Eugeniei. Ca printr-un farmec, întreaga gaÈ™că se sparse de îndată ce cei doi haidamaci își făcuseră apariÈ›ia. "Deci tu eÈ™ti amicul Eugeniei!" i se adresă unul dintre ei lui Bogdan. "Da, eu sunt!" ÃŽntâlnirea decursese în termeni buni, dacă se poate să se afirme astfel. Asta însemnând că creditorii interlopi ai Eugeniei consimÈ›iseră că Bogdan să preia datoria ei, baÈ™ca majorarea de rigoare, care ridica întreaga tărășenie la 1200 de Euro. Faptul că cei doi fuseseră în măsură să le ofere 800 de RON nu făcea decât să rotunjească suma restantă, sumă care se ridica la 4000 RON. Practic, dobândă "prescrisă" de cei doi interlopi anulase contravaloarea statuetei din aur a lui Buddha, indicând o dată în plus caracterul iluzoriu al existenÈ›ei materiale È™i deÈ™ertăciunea ei. Măcar izbutiseră să mai câștige ceva timp, o săptămână bătută în cap, mai exact, iar preÈ›ul plătit de Bogdan se dovedea deja ca fiind unul destul de piperat. Iar de acum încolo trebuiau să producă, eventual să materializeze, din pământ, din piatră seacă, respectabila sumă de 40 de milioane de lei româneÈ™ti vechi. Ajunseră acasă la Bogdan cu mult după miezul nopÈ›ii. Merseseră pe jos. Era un început de septembrie călduros. Oricum, din punct de vedere astronomic vara încă nu se încheiase, iar temperaturile exterioare confirmau această realitate pozitivă, chiar extrem de pozitivă. Poate singura. Pe de alta parte, meteorologic vorbind, statistica ultimilor ani, ca să nu spun a mileniului care tocmai începuse, indica faptul că de abia după primele ploi mai serioase se realiza tranziÈ›ia, relativ bruscă, de altfel, de la vară la toamnă. De regulă, primele ploi ale lui septembrie veneau pe fundalul unor scăderi termice, norii de ploaie fiind purtaÈ›i de curenÈ›i mai reci de aer, È™i, în concluzie, aceasta era schema în bază căreia se asigura trecerea de la un anotimp la altul în ultima vreme, cel puÈ›in în partea asta a Europei. Bogdan È™i-ar fi dorit ca în noaptea aceea să plouă, poate că s-ar mai fi răcorit puÈ›in, poate că ar fi găsit soluÈ›ia salvatoare sub vreun jet răcoritor de apă celestă, poate că o ploaie zdravănă ar fi grăbit venirea toamnei sau ar fi delimitat-o. ÃŽnsă degeaba se amăgea, îndeobÈ™te, primele ploi mai serioase, È™i odată cu ele È™i toamna, veneau de abia spre finalul lunii, în preajma zilei lui de naÈ™tere. El era fiul toamnei, prin definiÈ›ie, asta cel puÈ›in în noua dinamică termică a Europei de Est, când anotimpurile intermediare se scurtează ca întindere È™i se relativizează, când temperaturile globale cresc, când zăpezile devin tot mai rare, È™i aÈ™a mai departe. "Sper să mă prindă aniversarea sănătos, să ne prindă sănătoÈ™i!" gândi Bogdan zâmbind speriat. "Ce ar fi să rămâi peste noapte la mine?" îi zise Bogdan- "Păi de ce crezi că am venit până aici la ora asta, ca să iau taxi-ul È™i să plec?". Intrară în camera închiriată de Bogdan la etajul 9 al unui bloc moÈ™tenit din fostul regim politic. Era totuÈ™i o garsonieră confort unu, cu o mica baie È™i un balconaÈ™ care-i permitea să admire peisajul stradal citadin. "Pentru ce nouă, bucureÈ™tenilor, ne face plăcere să stăm în case închiriate?" întrebă retoric Eugenia. "Pentru că necesităm libertate È™i discreÈ›ie, bănuiesc. Știi că È™i Ștefan È™i-a închiriat un apartament la subsol, undeva prin centru, unde se simte foarte bine. Ce nevoie mai ai de micile avantaje È™i, uneori, de marile dezavantaje ale casei părinteÈ™ti cât timp libertatea este bunul cel mai valoros al omului?"- "Asta aÈ™a este!"- "Oricum, în È›ara noastră situaÈ›ia este foarte delicată!" continuă Bogdan "Am prieteni care au la dispoziÈ›ie case imense, dar care nu È™i-au putut găsi un loc de muncă potrivit pregătirii lor profesionale, aÈ™a că preferă să stea în stand by până la apariÈ›ia ofertei celei mai bune!"- "Știu în ce È›ară trăim, fii liniÈ™tit, însă sunt optimist în privinÈ›a viitorului!" rosti Eugenia, făcându-i cu ochiul. "Să înÈ›eleg că de asta ai intrat în încurcăturile astea? Sperai că venitul mediu pe cap de locuitor să crească galopant peste noapte?"- "Știi foarte bine că nu asta avusesem în minte! Trebuie să admit că am intrat într-o încurcătură exemplară! făcu Eugenia resemnată. "Lasă că o să găsim noi o soluÈ›ie!" o liniÈ™ti Bogdan. ÃŽn noaptea aceea aproape că nu au dormit deloc. Au tot vorbit despre ceea ce ar putea să facă. Un prim pas ar fi fost ca începând de săptămâna următoare Bogdan să renunÈ›e la garsonieră È™i să se mute împreună cu bunicul său. ÃŽnsă suma de bani salvată pe calea asta ar fi fost una infimă față de cea datorată interlopilor. Iar de acum erau abilitaÈ›i să folosească pluralul în privinÈ›a creditului încă nerambursat. Oricum, era un început de soluÈ›ie, È™i nici nu putea să plece din garsonieră fără să achite chiria pe luna care trecuse, deja îl amânase suficient pe proprietar. OK, de miercuri se va muta din nou cu bunicul È™i nu o va mai putea aduce pe Eugenia la el acasă peste noapte, însă va mai exista, oare, un after-Wednesday? Adormiseră îmbrățiÈ™aÈ›i fără să-È™i mai facă nimic unul altuia, oare cine ar mai fi avut chef de ceva în situaÈ›ia lor? Bogdan avea să se trezească dimineaÈ›a, cu orarul biologic deformat de nopÈ›ile albe petrecute în ultima vreme, gândindu-se că în cazul lui stress-ul extrem avea un efect afrodiziac, È™i că fusese regretabil că o lăsase pe Eugenia să adoarmă neconsolată! Dar pe el cine, oare, îl va mai consola în situaÈ›ia în care nu reuÈ™ea să obÈ›ină suma cerută de distinÈ™ii creditori? Iar totul numai pentru niÈ™te praf în vânt, pentru o brumă de plăcere lipsită de continuitate sau de consistenÈ›a unei relaÈ›ii dintre doi oameni! Luni îl văzu pe Sorin, un fost coleg de È™coală generală È™i de liceu care se întorsese de curând din Germania. "Ce mai faci, Sorine, È™tii că mi-ai schimbat perspectiva asupra mea însumi în ziua aceea în care am mers împreună spre casă? După naturaleÈ›ea în care gândeai È™i gândeÈ™ti sunt constrâns să afirm că erai făcut pentru Germania, probabil că este o chestiune karmică, mă văd nevoit să folosesc din nou această vocabulă! ÃŽnsă tot nu reuÈ™esc să mă dumiresc ce aveai în comun cu Cosmin?"- "Bună, Bogdane, dar văd că eÈ™ti foarte vesel È™i cald astăzi!" replică Sorin amuzat- "Mda, mă rog, să zicem că È™tiu să salvez aparenÈ›ele foarte bine! Știi, de fapt, pentru ce te sunasem!"- "Da, am înÈ›eles că tipul asta acordă împrumuturi la dobande mici, iar cât timp ne cunoaÈ™tem È™i-mi este dator l-aÈ™ putea convinge să te împrumute la o dobândă nulă!"- "ÃŽn cazul asta sunt onorat să-l întâlnesc!"- "I-am spus să ne întâlnim în seara asta la Einstein Cafe!"- "Era normal să alegi locul asta! ÃŽnsă È™tii că e vorba despre o sumă ceva mai mare de bani!"- "Depinde care este percepÈ›ia amicului meu despre ce înseamnă mult!" răspunse Sorin într-o română destul de curată. ÃŽÈ™i amintea cu plăcere că fuseseră colegi de clasă începând cu clasa a patra, odată cu transferarea lui Bogdan. Sorin era cel mai chipeÈ™ È™i cel mai delicat dintre toÈ›i băieÈ›ii din È™coală, toate fetele erau moarte după el! Ce avea, totuÈ™i, în comun cu Cosmin, cel care-i devenise coleg de bancă? Probabil că zona în care locuiau È™i faptul că amândoi aveau priză la sexul opus, deÈ™i din motive diferite. Sorin avea, atunci ca È™i acum, o voce deosebit de frumoasă, o voce realmente eufonică. Iar acum, când îl revedea, la ceva ani de la ultima întâlnire, amândoi având acum 28, Bogdan avea să descopere cât de puÈ›in se schimbase în toÈ›i aceÈ™ti ani fostul său coleg. ÃŽÈ™i păstrase delicateÈ›ea fizică, sensibilitatea care îi era trădată de fiecare gest sau acÈ›iune pe care o săvârÈ™ea, avea inclusiv aceeaÈ™i voce catifelată, psyhedelică. Cu vocea lui, opină Bogdan, ar fi putut să devină cel mai bun psihoterapeut din lume! Iar întâlnirea asta urma să-i mai servească la ceva, el însuÈ™i, deÈ™i destul de destupat la minte È™i de lipsit de idei preconcepute, avea propriile prejudecăți privitoare la anumite tipare comportamentale È™i moduri de psihism uman. AÈ™a că a fost nevoie de o discuÈ›ie puÈ›in mai generoasă cu Sorin ca să-È™i spulbere proprii săi demoni, propriile lui prejudecăți: Sorin era căsătorit È™i avea o soÈ›ie minunată, cum È™i merita, de altfel. Ea rămăsese în Munchen, unde È™i el avea să se reîntoarcă luna următoare. Nu făcuseră încă vreun copil, însă se gândeau să-È™i planifice unul. Probabil că, uitându-se È™i la fotografiile soÈ›iei lui, copilul respectiv va urma o carieră de top model, asta în afara situaÈ›iei în care nu va opta pentru industria cinematografică! La “Einstein Café†îl cunoscu pe prietenul lui Sorin. Lui Bogdan îi displăcu profund, era un individ sinonim cu impuritatea, părea să fie corupt până în măduva oaselor, doar relaÈ›iile lui Sorin È™i cine È™tie ce conjunctură socială îi aduseseră pe cei doi împreună. Era clar că tipul nu avea nimic în comun, nici cu Bogdan, nici cu Sorin, nici cu “Einstein Caféâ€, nici cu Germania ori Bavaria. ÃŽnsă, pe de altă parte, deÈ™i străin de toate È™i tuturor, părea că fiind intim legat de materialitatea lumii în care trăiau cu toÈ›ii, ca identificându-se cu mizeria ei È™i cu È›elurile È™i cu tumultul său perpetuu. Sebastian, deoarece acesta era numele amicului lui Sorin, era ceea ce s-ar putea numi un om de lume, un om cu bani È™i interesat de bani, un om al acestei lumi, cea a începutului de mileniu trei È™i de secol douazeciÈ™iunu. Pe undeva, Sebastian era mai real decât ei amândoi la un loc. Ca orice om de afaceri versat, deÈ™i nu a menÈ›ionat nicio dată, nici măcar pe durata savurării desertului, cu ce fel de afaceri se ocupă, Sebastian nu a fost încântat de garanÈ›iile oferite de Bogdan. "Toate posesiunile tale per-so-na-le", accentuase el, "nu fac cât o treime din cuantumul împrumutului meu fără dobândă!"- "Nu pot să te contrazic!"- "Lasă-mă să mă gândesc, dacă nu ar fi fost Sorin nici nu s-ar fi pus problema, nu cred că pot să-È›i dau un răspuns pe loc, nu am mai jucat până acum rolul unui joc piramidal sau al statului, scuză-mă, dar sunt om de afaceri!" Bogdan zâmbi trist. TotuÈ™i trebuia să iasă într-un fel din marasmul asta. Acum că-l invocase, prin bună-voinÈ›a destinului, pe Sorin, una dintre figurile iconice ale copilăriei sale, s-ar fi aÈ™teptat că situaÈ›ia să se poată rezolva. Dar iată că nu era atât de simplu! Avea senzaÈ›ia că tocmai trăsese asul din mânecă È™i că dacă nici amintirile cele mai dulci ale copilăriei, odată prezentificate, nu-l vor putea rezolva, atunci înseamnă că se confruntă cu o situaÈ›ie desperată în adevăratul sens al cuvântului. A doua zi Sorin îl sună ca să-l anunÈ›e că Sebastian îi declinase cererea. ÃŽi aprecia sinceritatea de a nu-l fi minÈ›it în privinÈ›a solvabilității lui, însă nu putea să-l împrumute cu suma de bani cerută în absenÈ›a unor garanÈ›ii satisfăcătoare, iar pentru moment, cel puÈ›in până la sfârÈ™itul anului, È™i Sorin se găsea într-o situaÈ›ie financiară mai problematică. De aceea se È™i întorsese în È›ară, în speranÈ›a de a obÈ›ine un credit de la o bancă românească pentru a deschide un IMM în BucureÈ™ti pe care să-l conducă de la distanță prin intermediul unor rude. "Recesiunea e un fenomen mondial, care însă se resimte în grade diferite în funcÈ›ie de È›ară! Iar emigranÈ›ii, cum suntem È™i noi in Germania, sunt printre categoriile cele mai afectate!" Mai era o zi până la termenul limită È™i cei doi nu izbutiseră să strângă banii necesari. Lui Bogdan nu-i venea să creadă. Se pare că-È™i supraestimase abilitățile comerciale È™i norocul. Nu colectaseră decât 15 milioane, iar salariul urma să-l ia de abia săptămâna următoare, salariu care nu ar fi fost, oricum, suficient. Un concurs de împrejurări deosebit de nefericit! Nu se putea baza nici pe pensia bunicului său, pe absolut nimic! "Dacă nu reuÈ™im să facem nimic îți propun să mergem în BraÈ™ov, la niÈ™te rude de-ale bunicii mele!" îi propuse Bogdan- "Adică să ne refugiem? Păi asta nu ar fi decât o soluÈ›ie temporară! Nici nu È™tiu dacă ar mai accepta, sub o formă sau alta, măcar o singură zi de întârziere! Oricum, ne-ar cere camătă pentru fiecare secundă în plus!"- "Știu că plecarea nu este o soluÈ›ie viabilă, cel puÈ›in nu plecarea în provincie! Doar dacă am pleca din È›ară, È™i am izbuti cu banii pe care îi avem, am avea motive să sperăm în rezolvarea, întrucâtva, a situaÈ›iei! ÃŽnsă în BraÈ™ov nu prea am avea ce să facem, nici prostituÈ›ia nu este la fel de profitabilă precum este în BucureÈ™ti sau în ConstanÈ›a! Ar fi doar un refugiu temporar!"- "Este clar că nu trebuie să mai rămânem aici dacă nu facem rost de bani până mâine seară!" concluzionă Eugenia. "Mai este È™i varianta negocierii, poate reuÈ™im să obÈ›inem o amânare!"- "ÃŽn mod normal ar trebui să fie de acord, însă având în vedere că este vorba de datoria mea, de fapt, È™i È›inând cont de lipsa mea de credibilitate m-aÈ™ mira să accepte un alt termen!"- "Ceea ce înseamnă că este foarte riscant să mergem acolo fără suma completă!" A doua zi dimineață luară microbuzul spre BraÈ™ov. Se uitau unul la altul năuci È™i amuzaÈ›i de tragicomicul situaÈ›iei. Autostrada le va oferi suficient timp de gândire. Oricum, dacă reuÈ™eau să descopere vreo comoară la poalele Tâmpei ar fi avut suficient de mult timp ca să se întoarcă în capitală. "Decât să-i stressam È™i perplexam pe unchii mei din Săcele, mai bine să închiriem o cameră la un motel mai ieftin, însă asta putem să o facem seara, după ce facem un tur turistic al oraÈ™ului, sunt multe de revăzut È™i chiar de văzut în premieră! Ai fost, de exemplu, în cimitirul evreiesc? Mie mi se pare un loc destul de frumos!" Eugenia avea ochii roÈ™ii, machiajul i se diluase È™i începuse să i se scurgă pe obraji. "Nu are rost să plângi, măcar aÈ™a, prin È™ocul vieÈ›ii, o să scapi de sevraj È™i de toate problemele legate de perioadă de după, dacă mă înÈ›elegi!"- "Dacă tu crezi că mă simt mai bine din punct de vedere fizic doar pentru faptul că mintea îmi este înfricoÈ™ată, vorba lui Lauri Ylonen, să È™tii că te cam înÈ™eli, cele două stări de disconfort pot să coexiste bine merci! Setea celulară de zăpada È™i frica neuronală de moarte!"- "Păi de aceea te-am È™i adus la munte, dincolo de graniÈ›a Vechiului Regat!" bravă Bogdan, deÈ™i niciunul dintre ei nu mai avea chef de glume sau de false orgolii. După-amiaza i-a suprins colindând printre pietrele verticale ale cimitirului evreiesc din BraÈ™ov. Eugenia se aÈ™ezase pe jos, pe pământul reavăn, È™i citea dintr-o carte de poezii de Edgar Allan Poe. "Please, don't ever say again nevermore!" protestă Bogdan în faÈ›a litaniei nesfârÈ™ite a Eugeniei. "Știi că încă suntem în cărÈ›i!" i se adresă el pe un ton mai jos. "De am reuÈ™i să facem rost de banii aia! Știi, vineri are loc o petrecere în cetate! Dacă întâlnim persoanele potrivite am putea să facem rost de oarece bani, însă, mai mult că sigur că nu de întreaga sumă!"- "Atunci de ce mi-ai mai spus, să È™tii că nu mă interesează să mă prostituez pentru o brumă de bani, bună eventual pentru o înmormântare decentă!" După un periplu de aproape două săptămâni prin Transilvania, periplu care începu în BraÈ™ov È™i se încheie la Târgu MureÈ™, cu o escală la Sibiu, cei doi își atinseseră scopul: aveau suficienÈ›i bani încât să-È™i achite datoria. ÃŽncă din prima vineri petrecută în BraÈ™ov intraseră în legătură cu un artist excentric din Sibiu, un tip boem, dar putred de bogat. ÃŽi invită pe amândoi la Sibiu, È™i după vreo 10 zile pe durata cărora se învârtiseră în cercurile artistice ale târgului È™i unde cunoscuseră o serie de persoane interesante, reuÈ™iră să obÈ›ină suma necesară. Cea mai fructuoasă colaborare artistică a fost cea cu un pictor È™vab, doar că pictura pe care au făcut-o împreună nu avea nimic în comun cu arta plastică convenÈ›ională. Erau conÈ™tienÈ›i de imoralitatea soluÈ›iei lor, însă avuseseră nevoie desperată de bani. ÃŽn concluzie, ar fi putut să considere sejurul lor transilvănean ca pe o călătorie lucrativă, un turneu operativ machiavelic, care le-a permis să facă rost de finanÈ›ele trebuincioase fără a se expune riscului linÈ™ajului sau celui al pierderii vieÈ›ii, cum s-ar fi întâmplat dacă ar fi încercat să facă acelaÈ™i lucru în BucureÈ™ti. De la Târgu MureÈ™, unde se reîntâlni cu un fost coleg de facultate, Bogdan È™i cu Eugenia se întorseseră în BucureÈ™ti. Conveniseră să le telefoneze tipilor respectivi de îndată ce ajungeau în capitală pentru ca să stabilesca o întâlnire cu ei. Aveau 50 de milioane de lei vechi, cu 25% mai mult decât le datoraseră. Cei doi doreau să creadă că eventuala camătă nu-i va scoate din schemă. Eugenia formă telefonul magic. "Să auzim ce spune Morpheus!" se hlizi ea încrezătoare.Urmă o discuÈ›ie aprinsă È™i destul de scurtă. Bogdan nu înÈ›elesese mai nimic: mersul trenului, zgomotul celorlalÈ›i pasageri care își scoteau bagajele pe coridoare, lătratul unui cățeluÈ™ chinuit de o stăpână iresponsabilă, toate acestea făcuseră ca discuÈ›ia Eugeniei să-i fie total neinteligibilă. "Ce au spus!"- "Că nu sunt mulÈ›umiÈ›i deloc È™i că o să ne mănânce ficaÈ›ii, la propriu! Cică dobânda creÈ™te exponenÈ›ial cu fiecare zi de întârziere! Mi-au spus că trebuie să le dăm dublu dacă vrem să rămânem intacÈ›i, adică să le mai dăm încă 30 de milioane de lei vechi, îți vine să crezi! Cică, dacă nu am fi dat bir cu fugiÈ›ii È™i le-am fi cerut o păsuire poate că am fi discutat altfel, însă aÈ™a, ori ne omoară, ori o să ne ia È™i pieile de pe noi!"- "Nici cele mai afurisite bănci nu fac aÈ™a, de unde naiba să obÈ›inem suma asta! Din nou! Nu se pot mulÈ›umi cu ceea ce avem să le oferim? Sunt totuÈ™i niÈ™te bani, mai mulÈ›i decât investiseră iniÈ›ial, aÈ™a că ar trebui să le convină, nu crezi? Ar avea un profit de 18 milioane de lei vechi, dacă luăm în calcul È™i acontoul de acum două săptămâni!- "Explică-le lor, ei mi-au spus că sunt oameni de afaceri È™i că pentru ei fiecare ban È™i fiecare zi contează deoarece se exprimă în contracte, împrumuturi, dobânzi, servicii, produse, È™i aÈ™a mai departe! Și că oricum, e greu de apreciat ce stricăciune reală le-am produs prin întârzierea noastră! ÃŽmi pare rău, Bogdane, că te-am pus în situaÈ›ia asta!"- "Să nu-È›i pară, o să mă întâlnesc cu ei personal chiar în seara asta, da-mi telefonul haidamacului ăla!"- "Nu È™tii ce spui!"- "Eu cred că banii pot să rezolve majoritatea situaÈ›iilor!"- "Numai dacă sunt suficienÈ›i!"- "O să găsesc eu o soluÈ›ie, acum că le-am demonstrat că suntem solvabili!"- "Halal solvabilitate!" pufni Eugenia. "Ai citit Hagakure?" Bogdan schiță un zâmbet sugestiv drept răspuns."Pot să spun un singur lucru: te iubesc!" Bogdan îl sună pe individ- Eugenia îi spusese că-l cheamă Vlad. ÃŽl rugă să accepte suma de bani pe care o aveau în schimbul promisiunii că o să le dea restul banilor într-o săptămână. Se gândea deja la pictorul È™vab din Sibiu. Vlad acceptă în cele din urmă. "Vezi că s-a rezolvat, de ce erai aÈ™a de pesimist?" o dojeni Bogdan. "Eu nu sunt sigură că s-a rezolvat! Dracu' È™tie ce este în minÈ›ile lor, mie mi-au vorbit foarte urât, sincer, mi-e teamă să mă duc acasă pentru că sunt convinsă că ar fi avut cum să afle unde stau în zilele în care am fost plecaÈ›i din BucureÈ™ti. Ai mei par să fie în regulă, le-am spus că mă duc la niÈ™te prieteni, dar nu È™tiu ce să fac cu mine!"- Mergi în garsoniera pe care o închiriasem, am păstrat cheile, iar proprietarul mi-a promis că nu o să o închirieze altcuiva timp de o lună!" Cei doi se despărÈ›iră cu greu. Statură pe peron câteva minute bune, atemporale, unul în faÈ›a altuia, fixându-se în ochi, după care se îmbrățiÈ™ară prelung. "Oare să-mi fi găsit iubirea adevărată?" nu contenea să se întrebe pe sine Bogdan. Era ciudat că intuiÈ›iile sau acel întreg aparat inconÈ™tient de instrumente meta-psihologice care-l ghidase, fie È™i confuz, cel mai adesea, pe durata întregii sale vieÈ›i de până atunci refuza să-i transmită semnale clare, să-i spună ce-i rezervă viitorul imediat. Se simÈ›ea precum un oracol privat de facultatea lui cardinală, exact în momentul cel mai important al existenÈ›ei lui de până atunci sau exact atunci când cetatea avea nevoie de predicÈ›iile lui. Plecă direct de la gară, lăsându-o pe Eugenia să se ocupe de bagajul lui, nu putea să mai irosească nicio oră în plus, trebuia să rezolve cât mai repede problema, care chiar dacă nu fusese a lui de la bun început, devenise a lui, trebuia să fie È™i a lui. Măcar era pentru întâia dată în viaÈ›a lui în care simÈ›ea că trăieÈ™te plenar, că este viu cu adevărat. ÃŽn sfârÈ™it, toate gesturile È™i toate acÈ›iunile sale purtau amprenta veridicității, își recăpătase ipseitatea, ca să spună aÈ™a! Era natural, era el însuÈ™i, ceilalÈ›i nu mai contau decât în măsura în care contau cu adevărat. Nimic din ceea ce era balast al vieÈ›ii, din ceea ce era derizoriu È™i irelevant nu-l mai apăsa în vreun fel sau altul. Tot ceea ce făcea È™i spunea, le făcea È™i le spunea pentru că trebuia să le facă È™i să le spună, pentru că erau necesare. Dispăruse, finalmente, orice umbră de teatralism sau de artificialitate în gesturile È™i în zisele sale, acÈ›iona sub incidenÈ›a È™i sub înrâurirea imperativului personal al raÈ›iunii, probabil că era un imperativ sensibil, È™i nu inteligibil, însă simÈ›ea că aceea era legea lui morală, legitatea lui obiectivă în subiectivitatea ei È™i aservită unui cer înstelat care merita orice fel de credit, oricât ar fi fost el de mare, în schimbul garanÈ›iei frumuseÈ›ii celor 19 ani, È™i aceia neîmpliniÈ›i. ÃŽn metro îi sună telefonul. "Sunt Vlad, vezi că am schimbat planul, ne întâlnim în complexul comercial Feeria, din Băneasa, avem ceva treabă pe acolo, ai timp să ajungi într-o jumătate de oră! Când ajungi la capătul autobuzului 330 să mă anunÈ›i!" La dracu', trebuia să ocolească o bună parte a capitalei că să ajungă acolo, însă era decis să rezolve problema odată pentru totdeauna. BineînÈ›eles că dură mai mult decât îi estimase Vlad drumul. De abia în trei sferturi de oră ajunse la locul stabilit. Telefonul îi sună din nou. "Dacă ai ajuns în complex, îndreaptă-te spre zona comercială, te aÈ™teptăm în față!" ÃŽnchise celularul È™i porni spre locul indicat, în mai puÈ›in de două minute ar fi ajuns acolo. Când tocmai intra pe aleea care conducea spre complexul comercial îi apăru în față o maÈ™ină neagră, probabil un Mercedes, cu farurile aprinse. Acesta frână brusc, oprindu-se chiar lângă el. Dinăuntru ieÈ™i un tip tuns la zero, cu o privire demenÈ›ială. Individul îl luă de mijloc È™i-l azvârli pe bancheta din spate a maÈ™inii. Totul se întâmplă în câteva secunde, cu o rapiditate demnă de un film de groază. Filmul vieÈ›ii lui. ÃŽnăutru un alt tip, în mod sigur unul dintre cei doi pe care-i întâlnise în seara aceea în spatele Sălii Polivalente, îl lovi cu pumnul în plex, luându-i respiraÈ›ia. Bogdan simÈ›i că-È™i pierde cunoÈ™tinÈ›a È™i că toracele nu-i mai poate susÈ›ine efortul de a respira. Timp de vreo 15 secunde agonice nu mai făcu nimic altceva decât să zacă pe burtă încercând din răsputeri să inhaleze aerul atât de necesar. ÃŽntre timp cineva îi legă mâinile la spate È™i-i acoperi ochii cu o eÈ™arfă. ÃŽn sfârÈ™it își recăpăta suflul, însă intuia că necazurile lui sunt departe de a se fi încheiat. "Am la mine banii pe care vi i-am promis!" Drept răspuns cineva îi astupă gură cu un căluÈ™. MaÈ™ina mergea în viteză luând curbele în forță È™i neoprindu-se aproape deloc la semafoare. După un maraton de aproximativ un sfert de oră automobilul opri zgomotos, cauciucurile scrâșnind pe prundiÈ™ul abraziv. Mâini puternice îl luară pe sus scoțându-l din maÈ™ină. Doi indivizi îl apucară de coate, È›inându-l mai mult pe sus, că pe o păpușă, È™i îl târâră înainte, pe ceea ce părea să fie o potecă trasată la marginea unei dumbrăvi. Zgomotele nocturne ale păsărilor È™i ale greierilor îi confirmau faptul că se aflau undeva în afara oraÈ™ului, cel mai probabil la marginea pădurii Băneasa. Indivizii îl înÈ™făcaseră zdravăn, transportându-l cu o viteză pe care de abia dacă ar fi reuÈ™it să o atingă dacă ar fi mers pe picioarele lui. ÃŽn viteza înaintării pe potecă picioarele lui aproape că nu atingeau pământul, doar din când în când, în dreptul vreunui ciot sau vreunei denivelări a terenului, pingelele lui loveau solul. După vreo două minute de marÈ™ susÈ›inut printre tufiÈ™urile È™i arbuÈ™tii pădurii grupul se opri. Cineva îi scoase căluÈ™ul din gură, un altul îl împinse pe jos, forțându-l să stea în genunchi. "Unde ai pus banii?" îl întrebă o voce care părea să fie a lui Vlad. "ÃŽn portofelul din buzunarul din stânga!"- "Mda, sunt câți a spus!" spuse un tip cu o voce gravă, ca de bariton. "Doar că e puÈ›in cam târziu!"- "Amice, nu am ce-È›i face!" se auzi din nou vocea lui Vlad. "ÃŽnsă avem È™i noi niÈ™te principii de respectat, o imagine de apărat, niÈ™te datorii de recuperat la timp È™i tot tacâmul, dacă È™tiai că nu eÈ™ti în stare să plăteÈ™ti datoria amorezului tău nu ar fi trebuit să te bagi sau aÈ›i prizat împreună? Oricum, nu mai contează, nu mai contezi! Eu zic să-l rezolvăm!" ÃŽn clipa următoare Bogdan simÈ›i o durere ascuÈ›ită în spate, ca È™i cum un obiect tăios i-ar fi perforat straturile pielii ajungând până în interior, în cutia toracică. Un văl de căldură îi cuprinse pieptul, după care se răspândi în restul corpului. Urmă o durere surdă în tâmplă stânga È™i căzu pe jos, în pământul rece, acoperit de iarbă È™i de muÈ™chi. ÃŽncerca să se ridice în picioare, însă mâinile îi erau sucite la spate È™i refuzau să-l asculte, fiindu-i, oricum, deja amorÈ›ite. Vru să se împingă cu picioarele înainte, însă cineva i le cosi cu o lovitură de bâtă trântindu-l pe spate. SimÈ›i cum un obiect tăios i se înfipse într-o coastă, probabil o piatră. Cineva îi puse o talpă grea pe piept, strivindu-i toracele. ÃŽn secunda următoare simÈ›i o durere profundă în genunchiul drept, ceva îl lovise acolo È™i cineva râdea demenÈ›ial agitând pământul din jurul sau. Animat de o furie sălbatică È™i neomenească, izbi cu piciorul stâng, rămas teafăr, în direcÈ›ia râsetului nebunesc. Din fericire lovi ceva moale, după care urmă o înjurătură murdară È™i simÈ›i o durere năprasnică în piciorul cu care lovise. Ceva sau cineva, posedând o forță colosală, acÈ›ionă asupra materiei delicate a piciorului său izbindu-l cu o intensitate care, practic, îl frânse. Auzi o troznitură scurtă È™i o durere cumplită îi anestezie tot corpul- sau ce mai rămăsese din el- pornind de la gambă È™i urcând până la creier.Timp de câteva zeci de secunde se zvârcoli neputincios È™i agonizant pe pământul bătătorit al locului lui de execuÈ›ie. De abia după ce-È™i reveni din dansul macabru descris pe solul pădurii, asemeni unei insecte cu picioarele frânte È™i cu sistemul nervos aproape paralizat de frică, călăii lui catadicsiră să-i acorde din nou atenÈ›ie atingându-l. Atunci cineva îl lovi, aproape părinteÈ™te, în cap, acolo unde loviturile au efecte ireversibile È™i permanente. Un obiect ascuÈ›it îi perforă ochiul stâng oprindu-se acolo. O durere adâncă îi săgetă È›easta, lacrimile i se asociară cu È™uvoaie de sânge, iar sângele înlocui lacrimile din orbita secată. Urmară izbituri pe întreaga suprafață a corpului, în burtă, în piept, pe mâini È™i pe picioare, ca È™i cum zeci de fiinÈ›e malefice, de păsări ale Infernului l-ar fi atacat simultan, nutrindu-se din carnea sa, frângandu-i oasele, sugându-i măduva. Un topor îi despică palma dreaptă, un pantof cu vârful metalic se împlântă în rana deschisă din burta sa, intrându-i până în stomac. Lovituri peste lovituri, durere peste durere, simÈ›ea cum, în decurs de câteva zeci de secunde, corpul sau, încă respirând, i se descompune în bucăți, ca o maÈ™ină dezarticulată, iar el nu poate să facă nimic pentru ca să opresca inevitabilul proces destructiv È™i chiar dacă ar fi reuÈ™it să o facă ar fi fost deja prea târziu: jeturi masive de sânge îi izvorau din toate părÈ›ile trupului, își simÈ›ea căldura interioară revărsându-i-se pe solul devenit reavăn, iar bietul său corp golindu-i-se de conÈ›inut È™i transformându-se, tot mai mult, într-o carcasă goală. ÃŽntr-un final, de acum aÈ™teptat È™i tot mai confuz, simÈ›i o lovitură fără precedent de puternică aplicată în creÈ™tetul capului, simÈ›i acestă lovitură teribilă, decisivă, după care-È™i pierdu conÈ™tiinÈ›a. Probabil că un medic ar fi spus că atunci a murit. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy