agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ O clipă de intruziune ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-03-01 | |
Ce-ar fi dacă mi-aș întinde aripile și aș zbura acum? Aș pleca departe de toată agitația de aici. Aș vedea cum, blocuri după blocuri, orașul se pierde în urma mea și sub mine mai șerpuiește doar șoseaua. Oamenii ar rămane jos în cuștile lor de metal; ar rămane departe de mine cu toate vorbele și problemele lor. M-aș adânci în liniște și aș uita înțelesul cuvintelor. Menirea lor e doar de a stârni confuzie, pe mine nu m-ar mai afecta. Acum aș asculta doar vântul și mișcarea norilor. Aerul tot mai rece și tare mi-ar biciui ochii înlacrimați. Mi-aș abandona simțurile de muritor și aș fi călăuzit doar de instincte. Aripile m-ar purta catre ținuturi ascunse și acolo mi-aș gasi locul.
Doar păduri întinse mi s-ar așterne în zare și nici măreția munților nu m-ar împiedica să ating cerul. Nu ar exista limite sau amintiri iar libertatea ar umple toate golurile din mine. Dor? Ce dor aș mai putea simți? Nu ar fi lanțuri care să mă țina legat de pământ. Aș fi stapânul propriului meu destin și aș zbura până mi-al simți plămânii arzând. Dorința mea nu ar mai fi de a trai ci de a consuma până la epuizare viața din mine. Mi-aș stinge ardoarea sângelui în zbor iar când greutatea apusului mi-ar zdrobi umerii m-aș opri pe creasta unei stânci contemplând prăpastia nesfârșita. Aș privi soarele înecandu-se în neant și m-aș arunca mai departe în întunericul nopții. Ce senzație...să brăzdezi linia orizontului între cer și oglinda sa. În orice direcție ai privi, marea se confundă cu cerul...se întrepătrund și se completează iar tu nu mai știi dacă zbori în adâncul apelor sau înoți în înaltul cerului. E o noapte neagră fără lună și doar câteva stele sclipesc fade după perdeaua subțire de nori. În larg e liniște...doar sirenele îsi canta amarul unor marinari pierduți în dulcea beție. Răsăritul...nu, răsăritul e prea departe. El țmi va descoperi doar cadavrul lipit de asfalt. Cum m-au putut dobori? Cand nici apa sau munții nu m-au putut face sclavul lor, cum m-au putut aduce la pământ? Eu doar zburam spre cele două văpai ce imi ardeau privirea. De unde aveam sa știu ce e ălă camion?
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate