agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-05-10 | [This text should be read in romana] |
4 februarie 1948, o zi de miercuri. În singurul liceu dintr-o urbe carpato-danubiano-pontică, la cercul pedagogic de limba și literatura română au participat doar verișoarele Verronica Eminentovici și Mitte Eminentovici. Ambele au rămas domnișoare bătrâne, deoarece au căutat să se căsătorească doar cu un bărbat asemănător fizic și spiritual cu poetul nepereche, Mihai Eminescu, alintat Nicuță de prima și Mișu de a doua profesoară. Ciudat era și faptul că verișoara Verronica semăna izbitor de bine cu Veronica Micle, mignonă, blondă cu părul lăsat lung, despre care poetul național a scris: "Ziua de 4 februarie 1876 a fost cea mai fericită a vieții mele. Eu am ținut-o pe Veronica în brațe, strângând-o la piept, am sărutat-o. Ea mi-a dăruit flori albastre pe care le voi ține toată viața". Profesoara putea să recite la orice oră de zi sau de noapte poeziile de dragoste ale lui Mihai Eminescu dedicate Veronicăi Micle: "Iubind în taină", "Ce-mi șoptești atât de tainic", "Eu număr, ah, plângând", "Ce șoptești atât de tainic", "În liră-mi geme și suspină-un cânt", "Gelozie", ba chiar și "M-ai chinuit atâta cu vorbe și iubire", care conține în penultima strofă versurile: "Cum mulțămesc eu soartei că am scăpat de tine, / Făr-a comite, doamnă, păcatul moștenit. / Azi iarăși mă văd singur și fericit și bine! / Azi muza mea mă cată cu ochiul liniștit."
De mirare era È™i asemănarea Mittei Eminentovici cu Mite Kremnitz, trup mijlociu, blondă cu părul tăiat scurt, căreia Mihai Eminescu i-a dedicat poezia "Atât de fragedă, te-asameni", care începe cu versurile: "Atât de fragedă, te-asameni / Cu floarea albă de cireÈ™, / Și ca un înger dintre oameni / ÃŽn calea vieÈ›ii mele ieÈ™i", Profesoara învățase pe de rost "Cântul V", din partea "Infernul" din "Divina comedie" de Dante Alighieri, din simplul motiv că a fost citit cu glas tare de Mihai Eminescu imediat după consumarea unui moment neplatonic cu Mite Kremnitz. Profesoarei de filologie îi plăcea cel mai mult scena sărutului, din versurile 133-136, pe care îl recita în italiană, înainte de a se culca, deoarece o prindea un dulce fior în tot corpul: "Quando leggemmo che il sorriso di lei / venne baciato dal suo amante, / costui, che mai sarà da me diviso, / la bocca mi baciò tutto tremante", paragraf în care infidela Francesca de Rimini, aflată în iad, povesteÈ™te cum a căzut în păcat cu Paolo Malatesta, fratele soÈ›ului ei, Giovanni, în timp ce citeau împreună un pasaj, descriind un sărut, dintr-o carte de dragoste. Mitte Eminentovici a tradus celebrele versuri într-un mod original, fără rimă, cu anumite adaptări, precizări È™i adăugiri, în mod didactic, deformare profesională după aproape o viață de activitate la catedră: "Când am citit în carte că surâsul ei / i-a fost acoperit de sărutări de către amant, / Paolo, care, de atunci, nu s-a mai despărÈ›it de mine, / m-a sărutat È™i el pe gură, tremurând din tot corpul". Suspinând, domniÈ™oara profesoară se întreba adesea, retoric: "De ce Mite Kremnitz, în însemnările ei, a relatat acest episod erotic?" Uneori, ea găsea acelaÈ™i răspuns: "Poate pentru a insinua că MiÈ™u a fost un om atât gingaÈ™ È™i stângaci cu femeile, încât, dacă avea dorinÈ›e aprinse de bărbat, atunci făcea apel la citate erotice din marii clasici ai literaturii universale. De aceea îmi doresc un bărbat suav, necorporal, fără virilitate egocentrică, care să atingă centri nervoÈ™i ai sensibilității sufleteÈ™ti feminine, după calapodul lui MiÈ™u". ÃŽn cadrul cercului cele două profesoare È™i-au propus să discute manualele de limba È™i literatura română pentru trei clase gimnaziale, editate în toamna anului precedent, avându-l ca autor pe George Călinescu. După nici cinci minute de discuÈ›ii, È™i-a făcut apariÈ›ia inopinată Gheorghe Gheorlinescu, un bărbat masiv, cu buze mari, acoperite de o mustață lăsată după modelul dat de Stalin, ochi negri, scăpărători, de cărbune aprins, activist de partid la cultură, fost muncitor tipograf, autodidact, care cocheta cu poezia. Fiind anunÈ›at cu ceva vreme înainte cu tema cercului pedagogic, el a întrebat de la început pe un ton răstit: - Tovarășă Mitte, È™tiÈ›i că pe George Călinescu îl cheamă, de fapt, Gheorghe Călinescu? Este ca È™i cum aÈ™ impune celorlalÈ›i ca pe mine să mă strige George. Cum ar suna: George Gheorlinescu? Ca un franÈ›uzism mic-burghez, potrivit ca nuca în perete! - Tovarășe Gheorlinescu, vă rog să aveÈ›i în vedere că George Călinescu este un pseudonim literar. El a semnat mult timp G. Călinescu. - Tovarășă Verronica, È™tiÈ›i că el a fost înfiat, numele lui la naÈ™tere fiind Gheorghe ViÈ™an? - Cum să nu? Dar nu discutăm acest amănunt biografic în cercul nostru pedagogic. - Tovarășă Mitte, È™tiÈ›i că George Călinescu a îndemnat bărbaÈ›ii la destrăbălare? - Ce cuvânt oribil? - A afirmat în "Enigma Otiliei" că, citez: "Un bărbat cu o singură femeie este emasculat, de fapt". Sunt convins că nu È™tiÈ›i: emasculat înseamnă castrat. - Ooo… nu este nevoie să ne explicaÈ›i… - Tovarășă Verronica, È™tiÈ›i ce a spus George Călinescu despre regele Carol II, după ce acesta a promulgat legea Casei Scriitorilor, care prevedea pentru scriitori pensionarea de la vârsta de 56 de ani, pensiile fiind, pe cinci categorii, de la 8000 la 25000 de lei? Nu È™tiÈ›i! Eram sigur! El a spus: "Nihil sine Deo, nihil sine Rege"! A fost un monarhist, chiar dacă în prezent este deputat de BotoÈ™ani. Este un oportunist, își schimbă opiniile politice ca marinarul poziÈ›ia velelor, după cum bate vântul. Aceste manuale i-au apărut pentru că a avut relaÈ›ii sus-puse la Ministerul EducaÈ›iei NaÈ›ionale, o afacere pentru el. S-ar putea să fie dat afară din universitate pentru trecutul său, chiar în acest an. - Să trecem la tema programată, tovarășe Gheorlinescu! Să luăm manualele pe rând. Se poate? - Păi, tovarășă Mitte, răsfoiesc manualul pentru prima clasă de gimnaziu. Ce văd? ConÈ›ine poezia "Ce te legeni?"! Ce caută Eminescu în manual? Păi, È™tiÈ›i că el a scris È™i poezii pornografice? Culegeam literele de plumb din "Spovedania" lui Mihai Eminescu, una câte una, începusesem să le mângâi È™i încet-încet m-am excitat atât de tare, încât am fost nevoit să rog o tovarășă tipografă, militantă È™i ea pentru comunismul adus ca lumina soarelui, tot de la răsărit, să meargă cu mine într-o debara, unde am È›inut broÈ™uri, care îndemnau la revolte sociale. Era prin ’35. Făceam parte dintr-o echipă de agitatori. Trebuia să dăm tot acest material propagandistic, pentru a fi răspândit în oraÈ™, unui tânăr, calfă de cizmar, acum secretar al Comitetului Regional ConstanÈ›a, tovarășul Nicolae CeauÈ™escu. AÈ›i auzit de el, tovarășă Verronica? - Habar n-am. Am auzit despre Petru Groza È™i LucreÈ›iu Pătrășcanu. - Dar dumneavoastră, tovarășă Mitte? - Habar n-am. Eu, ca È™i Verronica, È™tiu doar despre Petru Groza È™i LucreÈ›iu Pătrășcanu. - Nu aveÈ›i nicio scuză! Să revenim la subiect! Cum spuneam, acolo, pe broÈ™urile întinse pe ciment, eu È™i colega de servicu i-am imitat pe fetiÈ™cana măritată È™i popa din "Spovedania". Am crezut că am ajuns în al noulea cer al lui Dante Alighieri, ultimul, în care nici stele nu mai sunt, nici măcar cele verzi - bună gluma, nu? - ci doar lumina. Pe cuvântul meu de fost tipograf că aÈ™a a fost! - Dar, tovarășe Gheorlinescu… - Vă recit din memorie din poezia "Spovedanie": "Pacea se coborîse pe întreaga fire / Coborîse seara la o mănăstire / Era în toiul serii jos într-o poiană / Stau vorbind un popă cu o fetiÈ™cană / El cu barbă lungă È™i obraji frumoÈ™i / Cu ochi de cărbune È™i corp viguros / Ea micuță, zveltă, cu sâni săltăreÈ›i / Cu È™olduri rotunde È™i cu părul creÈ›"… Ooo… nu… până aici, vă rog, tovarășe Gheorlinescu! - Să trecem la manualul de clasa a doua de gimnaziu! Văd că, în sfârÈ™it, tovarășului George Călinescu È™i-a dat seama de greÈ™eală. Nici urmă de Mihai Eminescu. Avem, în schimb, Lev Tolstoi È™i Zaharia Stancu. Până la urmă, cine a fost Mihai Eminescu? Păi, numele lui adevărat este Mihail Eminovici! Iosif Vulcan a fost "naÈ™ul literar", care i-a schimbat numele în februarie 1866, când a primit poezia "De-aÈ™ avea" la sediul redacÈ›iei revistei "Familia". Apoi, nici data exactă de naÈ™tere nu este clară. ÃŽntr-un registru de la "Junimea", Mihai Eminescu a declarat È™i a semnat că s-a născut pe 20 decembrie 1849. ÃŽn documentele Gimnaziului din CernăuÈ›i apare că Mihai Eminescu s-a născut pe 14 decembrie 1849. ÃŽn arhiva bisericii Upsenia din BotoÈ™ani este menÈ›ionat faptul că Mihai Eminescu s-a născut pe 15 ianuarie 1850. Aglae, o soră de.a lui, a susÈ›inut că Mihai Eminescu s-a născut tot pe 15 ianuarie 1850, dar la IpoteÈ™ti. - Dar, să nu uităm cele 94 de strofe ale poemului "Luceafărul", capodopera lirismului eminescian, în care apar marile teme abordate de Nicuță: dragostea, geniul, natura... - OpriÈ›i plugul cu lăudătorii, măi tovarășă, că subiectul poemului nu este original. "Luceafărul" este o versificare a basmului "Fata în grădina de aur", adus în È›ară prin anul 1861 de Kunisch È™i nu È™tiu mai cum îl chema, un nemțălău. ȘtiaÈ›i asta? Sigur că da, însă treceÈ›i cu vederea acest aspect, ca să formaÈ›i cultul lui Eminescu atotÈ™tiitor, de toate făcător! ÃŽn basm, un zmeu s-a îndrăgostit de o fată de împărat. Aceasta i-a pus condiÈ›ia să devină muritor. Zmeul s-a dus la demiurg cu această cerere, dar a fost refuzat. ÃŽntre timp, fata s-a îndrăgostit de fiul unui alt împărat, ambii fugind în lume. Zmeul, nebun de gelozie, a prăvălit o stâncă peste fată, provocând o durere atât de mare în sufletul tânărului, încât el a murit de inimă rea. - Tovarășe Gheorlinescu, poemul este o îmbogățire exemplară a gândirii mitice cu idei filosofice. - Păi, ce mare lucru? Doar a studiat filosofia atât la Viena între 1869 È™i 1872, ca "Gasthörer", adică "auditor", deoarece nu a avut diplomă de bacalaureat, cât È™i la Berlin, între 1872 È™i 1874, ca "ordentlicher Student", ceea ce înseamnă "student extraordinar". Chiar dacă nu a luat licenÈ›a s-a prins ceva de el. ÃŽmi daÈ›i dreptate, nu? SpuneÈ›i-mi un element original, o idee originală în opera lui! Totul este preluat din cursurile audiate sau din lecturi. El este un versificator din filosofia altora. De exemplu, de la Arthur Schopenhauer, Mihai Eminescu a preluat pesimismul incorigibil, deoarece, filosoful german a afirmat că voinÈ›a este un impuls interior, creator permanent de noi necesități, care nu pot fi satisfăcute niciodată pe deplin È™i, astfel, viaÈ›a devine un È™ir lung de suferinÈ›e. Dacă omul își neagă voinÈ›a, el scapă de chinuri, modalitatea de realizare constând fie prin asceză, fie prin contemplaÈ›ie artistică. Arta îl face pe om liber de suferinÈ›e, transformându-l în "einfach und passiv Subjekt der Erkenntnis", adică, dacă nu v-aÈ™ jigni prea mult cu traducerea, "subiect pur È™i pasiv al cunoaÈ™terii". - Dar ce sublim este descris zborul lui Hyperion prin cosmos! Nu mă pot abÈ›ine să nu citez: "Un cer de stele dedesubt, / Deasupra-i cer de stele/ Părea un fulger ne-ntrerupt / Rătăcitor prin ele." - Ce este precizarea "cobori în jos", s-ar putea coborî È™i în sus, tovarășă Verronica? - Este o licență poetică… - Dacă aÈ™ fi scris eu un vers atât de stupid ca acesta, ar fi fost toată critica literară buluc peste mine, cu tot arsenalul din dotare. - Poezia a fost tradusă în franceză de Alexandru Vlahuță: "L’etoile du berger". - "Steaua ciobanului"? Mai bine traducea titlul în "Hyperion", deoarece sună mult mai frumos. - Dumneavoastră treceÈ›i cu vederea cosmogonia lui Mihai Eminescu din, de exemplu, poezia "La steaua", din care citez câteva versuri: "Iar raza ei abia acum / Luci vederii noastre" sau "Era pe când nu s-a zărit, / Azi o vedem, si nu e". - Tovarășă Mitte, în primul rând, la această poezie a existat È™i continuă acuzaÈ›ia de plagiat, despre care nu vreau să discut acum. Vă atrag atenÈ›ia că prima determinare a vitezei luminii a fost realizată în 1676 de astronomul danez Ole Christensen Rømer, el declarând valoarea de 220.000 de kilometri pe secundă, cu un sfert mai mică decât cea determinată de cercetătorii moderni. De aceea este normal că o stea, imediat după ce s-a format, să fie observată mult mai târziu de la un observator aflat la o oarecare distanță. Tot aÈ™a, o stea poate să dispară, dar ea încă să fie vizibilă din depărtare. Mihai Eminescu nu putea fi străin de faptul că viteza luminii este finită. - Dar, ce spuneÈ›i despre naÈ™terea universului din "Scrisoarea I": "Dar deodat-un punct se miÈ™că… / cel întâi È™i singur. Iată-l / Cum din haos face mumă, iară el devine Tatăl!…" - Păi, tovarășă Verronica, "Tatăl" se găseÈ™te în "Geneza" din Vechiul Testament, iar Mihai Eminescu, sexosul autor al pornograficei "Spovedania", a mai adăugat È™i o "mumă", cu toate literele scrise cu minuscule, dând o explicaÈ›ie genitală a obârÈ™iei lumii. Unde este ideea filosofică inovatoare? Eu, poate È™i dumneavoastră È™i mulÈ›i alÈ›ii, cu toÈ›ii ne-am gândit în copilărie că pe lângă Dumnezeu-Tatăl ar trebui să fie È™i o "Mumă", dar cu prima literă scrisă cu majusculă. - Să trecem la celălalt manual, tovarășe Gheorlinescu. Se poate? - Ooo… ce văd? Poezia "GreieruÈ™"! Din nou Mihai Eminescu? Este prea mult! George Călinescu a întrecut orice măsura! - Tovarășe Gheorlinescu, dumneavoastră gândiÈ›i exclusiv masculin. Bărbatul - genial, sexos, iar ea, femeia – o floare de rupt în trecere. PermiteÈ›i-mi să recit poezia "GreieruÈ™", a erosului de fată mare, descris de MiÈ™u într-o formă populară, care induce în cititor o plăcere artistică dintre cele mai înalte, mai ales pentru fetele de gimnaziu: "GreieraÈ™ ce cânÈ›i în lună, / Când pădurea sună, / Cum nu È™tii ce am în mine, / Greiere străine? / Că te-ai duce, de-ai ajunge, / Noaptea de te-ai plânge / Ca o pasăre măiastră / La noi în fereastră. / Vai de picioarele mele / Pe-unde umblă ele! / Vai de ochiÈ™orii mei / Pe-unde umbla ei! / Inima-n mine-i bolnavă, / Floare de dumbravă"… - Ooo… destul, tovarășă Mitte, cu recitarea unor bocete sterile, de adolescentă cu vedenii stranii, care zăreÈ™te în lună nici mai mult nici mai puÈ›in decât un greiere. Bine că nu a văzut un păianjen! Ca în grinda din tindă. Ha, ha! Nu mai declamaÈ›i lamentările uneia, până ieri puberă, care nu È™tie încă ce vrea, È™i apoi, o să prea vrea ce È™tie, ca fetiÈ™cana măritată din "Spovedanie". AÈ›i remarcat că Mihai Eminescu nu a omis să descrie È™i femeia, care, ca să vă parafrazez, rupe în trecere È™tiuleÈ›i. Ha, ha, v-am zis-o! - Orice aÈ›i spune dumneavoastră, pentru mine, Mihai Eminescu rămâne bărbatul ideal, nu-i aÈ™a, dragă Mitte? - Pentru mine, Mihai Eminescu a rămas È™i va rămâne ca un Făt-Frumos din basme! - Eu m-am pregătit pentru această întâlnire cu dumneavoastră, chiar dacă nu am studii de specialitate, am È™tiut unde È™i cum să mă documentez. Mi-au trecut prin mâini mii de cărÈ›i la tipografie De aceea, ascultaÈ›i ce a scris Mite Kremnitz, sosia dumneavoastră, în privinÈ›a frumuseÈ›ii lui Mihai Eminescu: "Mai mult scund decât inalt, mai mult voinic decât zvelt, cu un cap ceva cam prea mare pentru statura lui, cu înfățiÈ™area prea matură pentru cei 26 de ani ai săi, prea cărnos la fata, nebărbierit, cu dinÈ›i mari galbeni, murdar pe haine si îmbracat fără nicio îngrijire." Din studii comparative a rezultat că avea înălÈ›imea de circa 1,64 metri, iar Matei Eminovici, fratele mai mic È™i cel mai longeviv, a mărturisit: "Mihai era foarte păros, credeai că-i omul lui Darwin". Nicolae DensuÈ™ianu l-a descris astfel: "Era un tânăr cu față negricioasă, cu ochii mari, cu un zâmbet pe buze". - Tovarășe Gheorlinescu, pe noi nu ne interesează atât de mult corporalitatea lui Mihai Eminescu, cât faptul că a fost un vizionar, a scris "ÃŽmpărat È™i proletar". - Tovarășă Verronica, îmi displac total versurile: "FaceÈ›i ca-n astă lume, să aibă parte dreaptă, egală fiecare È™i să trăim ca fraÈ›i!". Adică leneÈ™ul să aibă parte egală cu cel harnic, nu? Să încurajăm nemunca? Noi, comuniÈ™tii, punem mare accent pe munca în acord, la bucată, nu pe aceea în regie. Cine produce mai mult trebuie să primească în plus. Apoi, noi să fim fraÈ›i cu foÈ™tii exploatatori? Mai bine îi omorâm sau îi trimitem într-un lagăr de muncă forÈ›ată, într-un gulag. - Ooo… ce grotesc! - Păi, ce ne propune Mihai Eminescu? Să renunțăm la cultura europeană, începută încă de pe timpul Atenei lui Pericle, Platon, Socrates, continuată cu RenaÈ™terea din literatură, arte plastice, muzică, arhitectură. Citez: "SfărâmaÈ›i statuia goală a Venerei antice"! Apoi, noi ce să facem? Tot Mihai Eminescu ne dă un răspuns halucinant: "ZidiÈ›i din dărâmături gigantice piramide"! Adică să construim morminte uriaÈ™e, înălÈ›ate spre cer, temple păgâne. Această propunere este dovada că, încă din 1 decembrie 1874, când a compus "ÃŽmpărat È™i proletar", Mihai Eminescu a prezentat accese de nebunie, simptome de psihoză maniac-depresivă ereditară, diagnosticul pus de doctorul ȘuÈ›u pe 28 iunie 1883, cu prilejul primei internări. - Ooo… domnule Gheorlinescu, sunteÈ›i un Ghiță Contra pentru Nicuță cel Mare È™i Sfânt, parcă trăiesc unul dintre cele mai urâte vise din viaÈ›a mea. - Ooo… l-aÈ›i făcut È™i sfânt. Din punctul de vedere al Veronicăi Micle poate a fost un sfânt. Tovarășă Verronica, am È™i cuvinte de maximă apreciere pentru Mihai Eminescu, atunci când, de exemplu, a scris: "Religia - o frază de dânÈ™ii inventată / Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug, / Căci de-ar lipsi din inimi speranÈ›a de răsplată, / După ce-amar muncirăți mizeri viaÈ›a toată, / AÈ›i mai purta osânda ca vita de la plug?" Sunt cuvinte spuse de un ateu convins, nedus la biserică. Am dreptate? - Ooo… sunteÈ›i un detractor al lui MiÈ™u cel Mare È™i Sfânt, parcă trăiesc un coÈ™mar. - Am înÈ›eles ce vreÈ›i să spuneÈ›i. Figurativ vorbind, eu am rupt din sfânt o moaÈ™tă nerecomandată, perisabilă, nu din oasele perene, rezistente peste veacuri, ci… ha, ha… din partea dorsală, cea mai moale a corpului. - Ooo… ce glumă macabră, de prost gust! Motivul detractărilor pe care le faceÈ›i este că nu È™tiÈ›i să faceÈ›i analiză pe text. - Păi, tovarășă Mitte, de ce vă faceÈ›i că nu aÈ›i observat cacofonia "ca cu" din versurile precedente? Am sau nu dreptate? Este tot licență poetică? Dacă aÈ™ fi scris eu o asemenea cacofonie, critica literară m-ar fi desfiinÈ›at ca poet, "m-ar fi îngropat", cum se spune în lumea literară. Lui Mihai Eminescu i se iartă tot. - "ÃŽmpărat È™i proletar" este un poem filosofico-social, o transpunere a concepÈ›iei poetului despre devenirea istorică. - Păi, tovarășă Verronica, iar mă provocaÈ›i! ConcepÈ›ia filosofică din poem nu este originală, a fost preluată în mare parte de la Georg Wilhelm Friedrich Hegel. Să începem cu faptul că filosoful german a introdus mai multe concepte fundamentale, printre care: "Herr", adică "stăpân", "Knecht" - "slugă", "Selbstbewüsstsein" "conÈ™tiință de sine". Acest ultim concept, conform teoriei lui Hegel, înseamnă că omul există în măsura în care există pentru ceilalÈ›i. RecunoaÈ™terea statutului unui om de către ceilalÈ›i înseamnă că acel om È™i-a relevat identitatea, are conÈ™tiință de sine. Stăpânul hegelian, în acest caz, împăratul Napoleaon III, este recunoscut de sluga hegeliană, în acest caz, de plebea pariziană în, de exemplu, versurile: "Și mâna-i care poartă destinele lumeÈ™ti, / Cea grupă zdrenÈ›uită în cale-i o salută./ Mărirea-i e în taina legată de aceÈ™ti." Finalul poemului este pesimist, de influență schopenhaueriană, împăratul spunând: "Ș-un gând te-ademeneÈ™te: ca vis al morÈ›i-eterne e viaÈ›a lumii ’ntregi!" Quod erat demonstrandum! După cum v-am mai spus, Mihai Eminescu a fost un versifcator al ideilor filosofice enunÈ›ate de alÈ›ii. - Tovarășe Gheorlinescu, orice aÈ›i spune dumneavoastră, dar să È™tiÈ›i că în versurile lui MiÈ™u se ascunde cea mai înaltă gândire filosofică din cultura românească. Titu Maiorescu a spus că autorul "Luceafărului" va domina secolul XX nu numai din punct de vedere poetic, dar întreaga "cugetare românească". - A scos Mihai Eminescu un tratat sau, măcar, un dicÈ›ionar de filosofie? Mihai Eminescu a scris circa 17000 de pagini, cu tot cu variante la aceeÈ™i scriitură, iar Nicolae Iorga – extrem de multe, peste de 40000. Filosofia românească a fost într-o criză de recunoaÈ™tere publică, dar È™i de sine, de aceea, Titus Maiorescu nu a fost prea departe cu prezicerea pentru prima jumătate a secolului XX, a fost chiorul între slabi văzători. Mihai Eminescu nu a adus nimic nou în specializarea sa universitară, a fost doar scribul de servicu al propriilor gânduri sau senzaÈ›ii, care a notat tot, chiar È™i debordările pornografice. - Nicuță a fost scris "Sărmanul Dionis", prima nuvelă fantastică din literatura română. - O nuvelă cu un balast de 15 strofe, care nu au legătură cu firul povestirii, fapt care dovedeÈ™te că Mihai Eminescu s-a simÈ›it cel mai bine în poezie. Dialogul este forÈ›at. Vă dau un exemplu, deoarece v-am mai spus, eu m-am pregătit cu acribie pentru această întâlnire. AscultaÈ›i: "Ce frumos a fost papa! zicea el surâzând È™i mumă-sa, auzindu-l, își È™tergea într-ascuns lacrimile ei. - Ochii? nu-i aÈ™a, Dionis - ochii! - Da, mamă!" Apoi, nu este corectă exprimarea: "își È™tergea într-ascuns lacrimile ei". Dar, deh, s-ar putea ca dumneavoastră să vi se pară genială! Mai este È™i zeama lungă de fasole – excese de epitete, comparaÈ›ii, metafore obositoare, în care se pierde din vedere cărniÈ›a - verbul, firul naraÈ›iunii. Astfel eu mi-am dat seama de metamorfoza lui Dionisos în călugărul Dan abia când s-a remetamorfozat în personajul iniÈ›ial, care visase, citez: "È™i... È™i își deschise ochii". Nici ploaia, nici ninsoarea nu sunt bune, dacă depășesc o anumită limită! - Dar despre publicistica lui MiÈ™u ce spuneÈ›i, tovarășe Gheorlinescu? Chiar m-aÈ›i făcut curioasă ce enormități veÈ›i mai spune. - StaÈ›i aÈ™a, ca să clarificăm acuzaÈ›ia că "La steaua" ar fi un plagiat după "Siehst Du der Stern", adică "Vezi tu steaua", poezie apărută în 1851, fiind compusă de scriitorul elveÈ›ian Gottfried Keller. ÃŽntr-o primă etapă, eu voi citi poezia în germană: "Siehst Du den Stern im fernsten Blau / der Schimmerernd fast erbleicht? / Sein Licht braucht eine Ewigkeit / bis es dein Aug’ erreicht. // Vielleicht vor tausend Jahren schon / zu Asche stob der Stern. / und doch steht dort sein milder Glanz / noch immer still und fern. // Dem Wessen solchen Scheines gleicht / der ist und doch nicht ist / oh Lieb dein anmutvolles Sein / wenn du gestorben bist". Apoi, tot eu voi citi o traducere aproximativă, făcută de mine, deoarece am învățat germană pe front. FiÈ›i atente! "Vezi tu steaua din albastrul îndepărtat / A cărei licărire aproape păleÈ™te / Luminii ei i-a trebuit o eternitate / Până ce a ajuns la ochiul tău. // Poate cu o mie de ani în urmă / ÃŽn cenușă s-a transformat steaua, / Și totuÈ™i stă acolo luciul ei blând / ÃŽncă mereu tăcut È™i îndepărtat. // La fiinÈ›a umană un astfel de luciu luminează / Care este È™i încă nu este / O dragoste, eÈ™ti plină de graÈ›ie, / Când tu deja ai murit". Și acum… - Doar nu o să citiÈ›i "La steaua", pentru a face comparaÈ›ia, tovarășe Gheorlinescu! - Nici gând! O voi recita! AtenÈ›ie! "La steaua care-a răsărit / E-o cale-atât de lungă, / Că mii de ani i-au trebuit / Luminii să ne-ajungă. // Poate de mult s-a stins în drum / ÃŽn departări albastre, / Iar raza ei abia acum / Luci vederii noastre. // Icoana stelei ce-a murit / ÃŽncet pe cer se suie; / Era pe când nu s-a zărit, / Azi o vedem, È™i nu e. // Tot astfel când al nostru dor / Pieri în noapte-adâncă, / Lumina stinsului amor / Ne urmăreÈ™te încă". Ce părere aveÈ›i? Plagiat, asociaÈ›ie de idei sau reminiscență? Tovarășă Verronica, vă ascult! - Profesorul universitar de filologie Garabet Ibrăileanu a spus în 1928: "E o refacere, se poate spune o transfigurare, e atât de minunată, încât ar fi deajuns numai această «La steaua» pentru a face nemuritor pe «traducătorul» ei". - Refacere? Adică plagiat, dar spus eufemistic! - Profesorul universitar de filologie Mihail Dragomirescu a făcut în 1906 următoarea apreciere: "Este un caz de originalitate plastică slabă, dar adâncă". - Deci, originalitate plastică slabă, un eufemism pentru plagiat! - Cu È™i fără "La steaua", convingerea mea este că Nicuță rămâne poetul nepereche. - Cu È™i fără "La steaua", convingerea mea este că MiÈ™u rămâne poetul nepereche. - Trecem la publicistica lui Mihai Eminescu? O lăsăm baltă sau o vom discuta cu altă ocazie, ce spuneÈ›i? - Tovarășe Gheorlinescu, să vedem ce mai spuneÈ›i despre ziaristul Nicuță, care a militat contra cedării sudului Basarabiei, în schimbul alipirii Dobrogei de Nord, ca urmare a Păcii de la Berlin, încheiată pe 1 iulie 1878. Voi cita dintr-un articol din multele scrise în acest sens: "Noi am zis de la început că nu există compensaÈ›ii pentru Basarabia, precum nu există niciodată vreo plată pentru o palmă din pământul patriei. Acestea sunt lucruri sfinte, care se pierd È™i se câștigă prin împrejurări istorice, dar nici nu se vând, nici nu se cumpără, nici nu se schimbă". - Mihai Eminescu a fost angajat în octombrie 1877 ca redactor la "Timpul", ziar al conservatorilor, unde a lucrat È™ase ani. Deci s-a dat cu burghezii. ÃŽnainte de a vă pune o întrebare, voi face o mică paranteză. Pe 23 August 1944, tovarășul Iosif Vissarionovici Stalin, marele prieten al tuturor popoarelor, ne-a luat Basarabia, dar ne-a retrocedat din Transilvania de Nord, răpită de hortiÈ™ti pe 30 aprilie 1940, în urma Dictatului de la Viena. Este corect ce-am spus până acum? - Stalin a luat È™i de la Ungaria un teritoriu, ca să nu facă discriminare între fraÈ›ii mai mici. - Exact, tovarășă Verronica. Acum vine întrebarea. ȘtiÈ›i ce a scris Bogdan Petriceicu-HaÈ™deu despre natura Basarabiei? - SpuneÈ›i-ne dumneavoastră, tovarășe Gheorlinescu, ne putem aÈ™tepta la orice. - Citez! "Natura Basarabiei difereÈ™te din totdeauna de aceea a celorlalte țări române. ÃŽn loc de majestuoase păduri È™i daurite holde, nu vezi decât monotone deÈ™erturi, aÈ™ternute cu luciul nisipului sau presărate cu debili arbuÈ™ti, păducei sau măcieÈ™i, È™i cu sălbatice ierburi È™i buruieni, între care cel mai caracteristic este fantasticul scaiete, al cărui cap, rotund ca o minge, spinos ca un arici È™i uÈ™urel ca puful, se dezlipeÈ™te toamna de putrezitul său trunchi È™i apoi, gonit de cea mai slabă suflare a vântului, se roteÈ™te mereu de-a lungul pustiului, până ce se îneacă în Nistru sau în Dunăre. ÃŽn loc de posomorâții CarpaÈ›i, uriaÈ™e santinele, nu vezi decât pitulate È™i împrăștiate grămăjoare de pământ, care par a fi înălÈ›ate de mâna omului, căci producerile naturii nu pot fi atât de meschine. ÃŽn loc de nenumărate ape È™i râuleÈ›e vezi câte o baltă săracă, câte un pârâu efemer, pe care nu îl vei mai găsi mâine, sorbit fiind de arÈ™iÈ›a soarelui". Păi, tovarășele mele profesoare, iată pentru ce s-a luptat cu peniÈ›a de ziarist Mihai Eminescu. - Tovarășe Gheorlinescu, nu aÈ›i văzut valea Răutului, la cotul în ac de păr de la Orheiul Vechi, flancat de versanÈ›i stâncoÈ™i verticali, înalÈ›i de peste 100 de metri! - Tovarășe Gheorlinescu, nu aÈ›i trecut pe malul Nistrului, lângă cetatea de la Soroca, unde ai impresia că eÈ™ti lângă Freiburg, pe Platoul ElveÈ›ian, pe valea râului Saane. - Păi, tovarășe profesoare, eu nu dau ochii peste cap È™i nici nu cad pe spate ca dumneavoastră, când aud de Mihai… - N-a apucat activistul de partid să spună mai mult că a fost întrerupt de directorul liceului, un bărbat cu figură fioroasă, cu bărbie masivă, parcă cioplită în piatră, cu ochii aproape acoperiÈ›i de sprincene stufoase, care a rostit tărăgănat, cu gravitate în glas: - Tovarășe Gheorghe Gheorlinescu, am primit telefon de la cancelaria primului-ministru, tovarășul Petru Groza. SunteÈ›i chemat la BucureÈ™ti. - La BucureÈ™ti, este de rău sau de bine? a întrebat activistul de partid, devenit dintr-o dată palid la față. - Este de bine. Se pare că veÈ›i fi numit ataÈ™at cultural la ambasada țării noastre de la Moscova. După ce Gheorghe Gheorlinescu a plecat tot atât de intempestiv cum a venit, Verronica Eminentovici s-a adresat veriÈ™oarei ei: - Știi, dragă Mitte, activistul de partid mi-a stricat tocmai această zi. - Dar, ce este azi, dragă Verronica? - Cum, ai uitat? Azi se împlinesc 72 de ani de când Veronica Micle, sosia mea, i-a acordat o oră de îmbrățișări inghenue lui Nicuță. O zi sfântă pentru mine! - Dacă stau să mă gândesc bine, activistul de partid mi-a stricat È™i mie această zi, care are È™i pentru mine o anumită importantă. - Care? - Cum bine È™tii, Mite Kremnitz a avut mai multe iubiri total neinghenue, una fiind cu MiÈ™u, celelalte fiind, printre altele, cu regele Carol I È™i cu Titu Maiorescu, cumnatul ei. - Ãăă… îmi amintesc o scrisoare a lui Titu Maiorescu către un prieten, referitoare la relaÈ›ia sa cu Mite Kremnitz: "Cu luni în urmă îmi dădea braÈ›ul îmbrăcat; apoi mâna goală, apoi i-am atins obrazul; m-am animat de buze; ea mi-a lăsat în voie sânul, în cele din urmă piciorul pfui, sună oribil când scriu asta; È™i totuÈ™i sunt atât de fericit când o fac…" - Exact. Din relaÈ›ia cu regele Carol I s-a născut Emmanuel. Kremnitz, iar cu Titu Maiorescu – George Titus Kremnitz. - Nu este o noutate pentru mine. Nu văd legătura cu ziua de azi. - Să facem calcul. George Titus Kremnitz a văzut lumina zilei pentru prima oară pe 3 septembrie 1876. Deci, dacă s-ar fi născut la È™apte luni, există o foarte mare probabilitate ca băiatul lui Mite È™i Titu Maiorescu să fi fost conceput exact acum 72 de ani. - Extraordinar! Vezi, dragă Mitte, cercul nostru pedagogic a fost fructuos; am descoperit că 4 februarie, 16 februarie pe vechi, 1876 este o zi cu dublă importanță atât pentru noi, admiratoare a tot ceea ce este legat de poetul nepereche, cât È™i pentru istoria literaturii române. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy