Soarele dimineții de vară înțeapă aerul stătut al pieței care începe să prindă viață. Târgoveți cu fețe obosite și țărănci planturoase, într-un ritual cunoscut, își așează cu grijă și oarece rutină mărfurile pe tarabe. Toată lumea cunoaște pe toată lumea, locul are un iz domestic, mirosuri felurite, de carne proaspătă ori stricată de peste noapte se amestecă laolaltă cu cele de verdețuri crude, fructe parfumate, mirodenii, doagă și gunoaie puturoase parcă puse la păstrare în tomberoane soioase. Ici-colo, câte un jandarm plictisit își face rondul privind absent forfota din jur. Glasurile oamenilor se contopesc sub cupola de sticlă mată a halei asemeni unui Turn Babel.
Într-un colț al intrării principale, un cerșetor în haine ponosite își pregătește cu meticulozitate și decență enervantă, culcușul. Același culcuș ca și ieri, ca în toate zilele trecute. Cumva, barba căruntă și țepoasă îi ascunde vârsta. Tristețea ochilor săi seamănă izbitor cu bucata de carton cafeniu pe care scrie cu litere roșii și agresive, Coca-Cola. Își fac apariția și primii clienți: pensionari cu priviri resemnate, navetiști grăbiți și cu ochii cârpiți de somn, camionagii cu palme bătătorite și mari cât lopețile, gospodine în rochii înflorate, taximetriști având căutătură lacomă și iscoditoare. Cu toții, oameni smulși din casele lor, din bârlogurile unde în noaptea dinainte și-au consumat încă un moment al vieții insipide, parcă trasă la indigo cu bucata de carton scorojit pe care cerșetorul tronează ca pe covorul fermecat din poveste.
Străinul se îndreaptă cu pași măsurați spre locul de unde omul străzii îl privește cu luare aminte.
- Bună dimineața, domnule, îl întâmpină bărbosul, iar vocea sa trădează o anumită superioritate.
- Bună dimineața, Peter, îi răspunse bărbatul cu ochi gri.
- Știți numele meu?! De unde?... cerșetorul căscă ochii cât cepele.
- Cine nu te cunoaște, Peter? Cine nu știe te tine, cerber nefericit al pieței?
- Eu, cerber, domnule? Și nefericit? În niciun caz! Eu sunt un simplu martor, domnule. Un martor obișnuit, nimic mai mult...
- Martor la ce, Peter? străinul devine prudent.
- La tot ce se întâmplă aici, în acest mic paradis! Din sanctuarul meu nu-mi scapă nimic, domnule, vă jur! spuse cu vădită mândrie bărbatul în straie sărăcăcioase.
- Pricep și te cred, dragul meu. Și, chiar nimic, absolut niciun detaliu nu-ți scapă?
- Nimic, domnule. Nimic important. Poate că-mi scapă lucruri mărunte, banale, dar ce este cu adevărat important, niciodată!
- Niciodată... Ce poate fi cu adevărat important? Îmi poți împărtăși ce lucru este atât de important, astfel încât să nu-ți scape niciodată?
- Uite, de pildă, femeia aceea tânără de vizavi, cea îmbrăcată în roșu... o vedeți?
- O văd, ce e cu ea?
- Socotind că s-a îmbrăcat în roșu, aș zice că ori este îndrăgostită ori vrea să atragă atenția celorlalți... Poate ambele, nu? Apoi, felul în care privește în jurul ei, felul în care își flutură poșeta îmi spun că este fericită, foarte fericită! Fata asta are o fericire, o mare bucurie ce i s-a întâmplat de curând și încearcă, cu inconștiența, dar și cu nepriceperea caracteristică vârstei, să o împartă cu noi, noi ăștialalți, nu atât de fericiți ca ea... Nu credeți? bărbosul jubila.
- Impresionant, Peter! Raționamentul tău este de-a dreptul remarcabil! Da, este evidentă fericirea fetei de care-mi vorbești... Aș vrea însă, să te întreb ce este fericirea, cum o percepi, cum simți tu, fericirea? străinul îl țintui cu privirea sa.
- Ehei, domnule, fericirea!... Mă provocați, mă provocați, dar nu voi dezarma, fiți sigur de asta! Fericirea este o himeră, o pasăre rară, o Fata Morgana, domnul meu! Când zici c-ai prins-o, atunci o scapi printre degete, asta este fericirea... o iluzie... cerșetorul deveni mâhnit.
- Aha, asta înseamnă că tânăra de vizavi și-o va pierde curând? Așa să înțeleg?
- Mai devreme sau mai târziu și-o va pierde, domnule și dumneavoastră știți lucrul acesta la fel de bine ca și mine. Îmi puteți spune, vă rog, când ați fost ultima dată fericit, cu adevărat fericit?
Străinul nu-i răspunse imediat.
- Ferciriea este atât de trecătoare, încât uităm deseori de câte ori am fost fericiți. Asta vrei să auzi, nu? adăugă el zâmbind ciudat și scoase din mapa pe care o purta sub braț o carte pe care i-o întinse bărbatului cu barbă. Este pentru tine, Peter. Ți-ai câștigat dreptul la fericire de multă vreme, nefericitule...
Străinul se îndepărtă călcând ușor, așa cum venise. Cerșetorul îl privea cum se pierde în mulțimea pestriță a străzii strângând la piept cartea primită. Fericirea de care vorbiseră mai devreme, i se prelingea acum în barba căruntă și țepoasă.