agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2941 .



Ancheta
prose [ ]
Proză scurtă pentru "Mărul de aur" - Bistrița

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Daruan ]

2012-09-25  | [This text should be read in romana]    | 



Se-nsera sub dealul Coama și badea Grigore se grăbea să mulgă vaca legată în curte la un pripon, înainte să se întunece. Lelea Lucreție pusese de mămăligă și urmau să cineze afară, la masa de sub via boltită, pe care un bec de 60, în jurul căruia roiau puzderie de fluturi, împrăștia o lumină nici prea puternică nici prea slabă, numai bună pentru o cină în doi.
Nu mai era ca pe vremuri, când copiii erau acasă și-n jurul mesei era plin de scaune ocupate și de glume de tot felul. Atunci copiii puneau bec mare de nu știu câți wați, de te dureau ochii. Acum erau plecați în Spania la muncă și fetele și feciorii, cu familii cu tot. Au zis întâi că merg pentru un an să-și facă niște bani pentru casă, apoi că mai stau un an, că n-au câștigat destul, apoi tot așa, până au avut copii de mers la școală. I-au dat la școală acolo, iar acum așteaptă să-și termine școala...
Abia începu șiștarul să cânte în ritmul căderii jeturilor de lapte, că se auziră bătăi puternice în poartă.
- Îi deschisă, strigă badea Grigore.
- Bună seara!
- Sara bună, da’ cine sunteți că nu v-am mai văzut pe aici?
- Sunt de la procuratură, spuse străinul, un ins de înălțime medie, îmbrăcat la costum și având sub braț o mapă mare, neagră și-ntr-o în mână o plasă plină cu cărți...
- No, Doamne! - făcu badea Grigore, aproape vărsând puținul lapte pe care apucase să-l tragă din ugerul dolofan al Joianei. Da’ ce s-o-ntâmplat?
- Anchetăm votul de la referendum. Dumneata ești Votean Grigore?
- Io dară, da cine să fiu?
- Dumneata ai fost la vot la referendum?
- Fost, da’ ce, nu-i voie?
- Îi voie, bade Grigore, dar s-au făcut fraude.
- Io n-am făcut nicio fraudă. Ce-i aia fraudă? Am pus ștampila pe belet, am băgat beletu în ladă și gata!
- Da, dar pe listă, în dreptul dumitale nu e semnătură, e o mâzgălitură.
- Apoi io, dragu badii, nu prea știu carte. Știi dumneata cum era pe vremuri. Când o zis domnișoruca aia să semnez, am mâzgălit ceva acolo.
- Ei, ca să te credem, trebuie să mâzgălești pe foaia asta, exact ca acolo. Uite, ia pixul ăsta și semnează.
Badea Grigore ia pixul în mână și face, stângaci, o mâzgălitură pe foaie. Procurorul o compară cu cea de pe lista de votanți. Ca să vadă mai bine, își aprinde o lanternă.
- Bade Grigore, îi bai. Astea două semnături nu seamănă deloc! Va trebui să juri cu mâna pe biblie că amândouă sunt ale dumitale. Uite... De ce religie ești dumneata?
- Nu-i treaba dumitale. Ce importanță are?
- Are, că uite am biblie pentru ortodocși, pentru catolici, pentru reformați, pentru evrei, pentru rromi, pentru atei...
- Io știam că biblia e numai una: Biblia. Ateii ce-s?
- Necredincioșii. Pentru ei am Biblia hazlie.
- Biblia hazlie?
- Un fel de biblie pentru umoriști...
- Ãia care spun bancuri? Ãia nu-s neapărat necredincioși. Că nu prea au frică de Dumnezeu e altă treabă. La noi este unul...
- Hai bade Grigore că am o listă întreagă de oameni și până ajung la toți... Hotărăște-te pe care juri.
- Apoi oi jura pe aia hazlie, că sunteți de tot râsul cu ancheta asta...
- Așa... Ar mai fi o problemă: Unde ai pus ștampila, pe Nu sau pe Da?
- Apoi domnule dragă, de ce-s puse perdelele alea la cabine? Votu-i sicret, nu?
- E secret până ajungi la anchetă. Iar dumneata ești la anchetă. Cum ai știut să votezi cu Da sau cu Nu, dacă nu știi carte?
- Apoi asta nu-i mare lucru, că doară îs niște semne care nu-s într-o formă. Care-i una și care-i alta, mi-o arătat primaru. Problema mea e că-s cam ciocuș și Nu-ul tot fugea la Da și Da-ul fugea la Nu. Da’ nu m-am lăsat până nu l-am prins pe ăla care trebuie.
- Primarul e membru de partid. Șii că asta e influențarea votului. Articolul...
- Apoi când ți-oi articula eu vreo două, că deja m-ai enervat rău, îi zbura dumneata peste poarta aia cât îi de-naltă! Io-s un om cinstit de când mă știu, n-am furat în viața mea un ou! Hai, du-te și lasă-mă că am treabă!
- O să vină duba poliției să te ia, așa să să știi! Și-o să te întrebăm de copiii din Spania. Ei au votat acolo sau aici, sau, cumva, și acolo și aici?
Aflăm noi până la urmă!

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!