Programul zilei a cuprins și o vizită la grădina Ghetsimani, locul sfânt amintit în toate evangheliile. Ne aflam într-o parcare situată nu departe de vârful Colinei Înălțării de pe Muntele Măslinilor, de unde se putea contempla ceea ce italienii numesc "belvedere", altfel spus, imaginea de generic frecvent utilizată de posturile de televiziune când transmit știri despre Ierusalim. Imediat sub noi, aveam perspectiva versantului vestic al Muntelui Măslinilor, care cobora până în albia secată a "pârâului Chedron" (Ioan 18: 1), de unde, imediat se desfășurau zidurile antice ale Ierusalimului, iar, în plan puțin mai îndepărtat, erau perfect vizibile cupolele Bisericii Sfântului Mormânt și Esplanada Moscheielor. Distanța dintre Muntele Măslinilor și Ierusalim, apreciată în biblie de a fi mare "cât un drum în ziua Sabatului" (Faptele Apostolilor 1: 12), mi s-a părut de maximum un kilometru.
"Pârâul Chedron din biblie, denumit, în prezent, Cedron, curge pe valea Iasofat (Ioel 3: 1), a cărei denumire vine de la «Iahve – Shafot», care în limba ivrit se traduce «Dumnezeu judecă», am auzit un crâmpei din prezentarea ghidului, după care încă un altul: "Încă din secolul IV, prin grija împăratului bizantin Constantin, împreună cu Elena, mama lui, locurile sfinte de pe versantul vestic al Muntelui Măslinilor, legate de activitatea lui Iisus, au fost identificate și recunoscute ca locuri de pelerinaj".
Înainte de a începe coborârea, am mai privit o dată latura estică a zidului antic al Ierusalimului, unde, la mijloc, se găsește Poarta de Aur, construită pe locul vechii Porți Orientale a Templului construit de regele Irod. Prin acea poartă a intrat Iisus cu discipolii Lui în Ierusalim în Duminica Floriilor. Poarta a fost construită la începutul secolului al VII-lea de către bizantini. Din secolul al IX – lea, poarta a fost zidită! Conform tradiției, la Poarta de Aur, denumită și "poarta apei, de la răsărit" (Neemia 3: 26), va avea loc Judecata de Apoi, când, la "sfârșitul lumii" se va hotărî soarta morților: fericirea sau osânda veșnică. Am observat că "pe locul deschis dinaintea porții apelor" (Neemia 3: 17), unde "Ezra a citit în carte (legile lui Moise) de dimineață până la amiază" (Neemia 8: 3), era amplasat un cimitir musulman. Oare, pentru ca morții de acolo să fie primii la lunga coadă ce se va forma? Încă o dată am constatat că, musulmanii, chiar dacă au sosit ultimii în Palestina, s-au dovedit a fi extrem de acaparatori, ocupând locuri sfinte mozaice sau creștine.
Am început coborârea și în zece minute am ajuns la biserica Dominus Flevit (Domnul a plâns), o construcție micuță, cu acoperiș în formă de lacrimă, înălțată pe locul unde, "când S-a apropiat de cetate (Ierusalim) și a văzut-o, Iisus a plâns pentru ea și a zis: «(...) Vor veni peste tine zile, când vrăjmașii tăi te vor înconjura cu șanțuri, te vor împresura, (...) te vor face una cu pământul»" (Luca 19: 41-44). De la fereastra din spatele altarului se deschidea o largă priveliște a Ierusalimului. Bineînțeles, au fost puse în mișcare aparatele de fotografiat și camerele de luat vederi.
Am continuat coborârea și, după nici cinci minute ne-am apropiat de grădina Ghetsimani – un pâlc de o duzină de măslini (ce-a mai rămas din livada de pe Muntele Măslinilor) protejat de un gard din fier forjat. Trunchiul unuia dintre măslini nu putea fi cuprins de brațele a doi oameni, dovadă că era milenar. În această grădină sufletul lui Iisus a fost cuprins de "o întristare de moarte" (Matei 26: 38) în timp ce "(El) s-a îndepărtat de ei (Ucenicii Lui) ca la o aruncătură de piatră, a îngenunchiat și a început să Se roage, zicând: «Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de Mine! Totuși, facă-se nu voia Mea, ci a Ta»" (Luca 22: 40-42), după care "a venit Iuda, unul din cei doisprezece, și împreună cu el a venit o mulțime de oameni cu săbii și ciomege (...). Atunci oamenii aceia au pus mâinile pe Iisus și L-au prins". (Marcu 14: 43-46) Lipită de grădina Ghetsimani se găsea Biserica Patimilor lui Iisus, denumită și Biserica Tuturor Națiunilor (de fapt, numai 12 țări au contribuit în 1924 la construcția mărețului edificiu), care adăpostește stânca pe care a agonizat Mântuitorul Nostru. Impresionantă mărturie!
O surpriză pentru mine a fost faptul că în apropiere se găsește și mormântul Maicii Domnului. Sinodul Ecumenic al V – lea a recunoscut și a legiferat dogma destinului divin al Sfintei Fecioare. Ca urmare, mormântul ei a devenit loc de pelerinaj începând cu secolul al V – lea. Am intrat în biserica Mormântul Maicii Domnulul, a cărei fațadă nouă este construită în stil bizantin. Am coborât mai bine de 40 de trepte până la o criptă, reminiscență a bisericii construite de împăratul Marțian (450-457) și de primul patriarh al Ierusalimului - Iuvenal. O lespede de marmură albă veche de mai bine de un mileniu și jumătate acoperă mormântul Maicii Domnului.
Ajuns la lumina zilei, am întrebat un om în sutană din alt grup de turiști:
- De ce s-a neliniștit Iisus în grădina Getsimani, având în vedere că El știa că va muri, că apoi va învia și că prin jertfa Lui se vor ispăși păcatele omenirii?
- Cum bine poate știți, unele secte, cum ar fi iehoviții, cred că El nu ar fi Dumnezeu, deoarece s-a speriat în grădină. Altele, cum ar fi monofiziții, consideră că El nu ar fi murit, deoarece Dumnezeu nu moare. Părerea mea este este că a murit firea omenească din Iisus, în timp ce firea Dumnezească din Iisus a rămas neschimbată. Ați înțeles?
- Da, cred că am înțeles.
- Atunci, vă rog să-mi spuneți ce înțelegeți din rugăciunea preotului de la sfârșitul proscomidiei: "În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, în rai cu tâlharul, pe Scaun împreună cu Tatăl și cu Duhul ai fost Hristoase, pe toate umplându-le, Cela ce ești de necuprins".
- Poate, la sfârșitul pelerinajului, voi fi capabil să înțeleg aceste cuvinte, în toată durerea și bucuria lor, am răspuns eu, aruncând încă o privire spre măslinul milenar, martor tăcut al existenței pământești a lui Iisus Hristos.