Cu deconstrucția și construcția, această analiză care interesează: cui i s-a făcut o operă literară sau de artă, cum s-a creat, care sunt componentele, și cum se asociază ele, cum se combină între ele și mai puțin cum pot constitui temeiul unei noi viziuni asupra culturii.
S-ar părea că nu foarte curând o să asistăm la apariția unui nou curent sau curente pe care le numim generic și nu întotdeauna cu suficiențe argumente, de avangardă. Cred că însuși termenul de avangardă este în momentul de față întrucâtva lipsit de substanță, pentru că nici unul din scriitorii importanți ai ultimelor decenii nu își propun să meargă înaintea restului literaturii sau artei, ci să meargă în rând cu ele și dacă se poate în rând cu cititorii înșiși, așa încât nu cred că momentele pe care le traversăm sunt prielnice apariției unor noi curente. Se pune întrebarea care ar fi cauza, s-ar părea că unul din efecte să fie acesta: globalizarea la care asistăm și care nu este înțeleasă peste tot în aceiași termeni.
Globalizarea înseamnă pentru foarte mulți imitarea unor modele fără ca această reverență în fața exemplelor venite din alte culturi să fie însoțită de o înțelegere foarte exactă a propriilor puteri, a propriilor perspective, a propriilor aspirații ale culturii naționale, ceea ce se observă și în vocabularul din ce în ce mai bizar folosit nu numai de critica literară, chiar și de omul de pe stradă și mai ales de mass-media, care oferă exemple.
Prin urmare este o ezitare generală în conturarea, în definirea termenilor care construiesc o cultură, unitatea nu dă niciodată roadele cele mai fertile, să ne amintim de ce spunea Van Gogh: "un artist mare nu e cel care nu imită ci cel care nu poate fi imitat." In ultimele decenii, nu prea avem artiști care nu pot fi imitați; ei înșiși imitând vizibil, declară, manifest, alte exemple. Pare paradoxal, aceste curente, aceste reuniuni ale personalităților nu se constituie pentru că nu există interes pentru afirmarea personalității, a individului. Se pune întrebarea dacă este o situație conjuncturală care va dispărea la un moment dat sau este o tendință care va continua pe măsură ce societatea umană este tot mai grăbită, tot mai tehnicizată, etc. Mă tem că actuala tehnicizare duce la un fel de dezertare de la efortul intelectual, mă tem că acest refugiu în calculator de care avem nevoie, nimeni nu contestă dar pe seama căruia punem poate prea mult, așteptăm prea mult de la el și așteptăm prea puțin de la noi, nu mă refer la înlocuirea calculatorului cu o unealtă de divertisment, cum se întâmplă adesea cu un internet de la care culegem informații privind căsătoriile boxerilor celebri , ci la faptul că dispare această conștiință a nevoii de a te găsi pe tine, îi regăsești pe alții și îți ajunge să te amuzi văzându-i. Pentru o societate atât de dinamică, atât de solicitantă este nevoie să se știe cum să se suprasolicite sau să se solicite suficient ca să facă față cerințelor noii realității. Oamenii să fie învățați încă de la vârsta școlii să se solicite, să știe ce așteaptă de la o bibliotecă, de la un muzeu, de la o sală de concert și de la un calculator.
Nu este adevărat că "gusturile nu se discută" ele trebuie discutate, la urma urmei Kitschul nu este o fațetă a gustului? Există chiar o butadă "Gusturile nu se discută cu condiția să ai măcar unul", dar azi devine din ce în ce mai rară posesia unui gust. De ce nu ar fi opusă autonomiei artelor, esteticului, o operă literară care participă la marile probleme ale epocii respective?
Important este cât de realizate, cât de autentice sunt valorile pe care le vehiculează opera de literatură și artă în genere; la urma urmei orice domeniu artistic prin valoarea lui este un răspuns la întrebarea "Cum?" mai degrabă, decât la "Ce?"