agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2612 .



Vals, maître!
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Florinel ]

2013-10-31  | [This text should be read in romana]    | 



În vremea aceea, pe când Artistul mă plăsmuia, un dirijor își acorda bagheta la marile simfonii ale lumii.
Intru, iau loc, salut o cunoștință. Doamna se ridică de pe rândul din spate și se așază lângă mine. Când îi aprind lumina roșie, își explică gestul: “N-am vrut să vă las singură.” Mă trezesc vorbind: “Dar eu n-am nicio problemă cu singurătatea. Conviețuim în bună înțelegere, ca într-o căsnicie de conveniență. Și chiar îmi place singurătatea mea. O îmblânzesc zilnic, o pun să facă frumos, îi dau cuburi de zahăr”. Regizorul, din spate, se trezește și el vorbind: “Asta sună chiar tragic!” Ureche de artist! Nu pot să-i sufăr pe artiști, cum se pricep să pună degetul pe rană! Îl contrazic, îi spun că mie-mi sună chiar bine. Tace. Dar știm amândoi că are dreptate. N-ar mai avea! Dar și eu am. De parcă singurătatea ar putea fi substituită oricum și de către oricine. Singurătatea cuiva e un templu în care se intră în genunchi. Sau o fortăreață care se ia cu asalt. Dar pentru asta îți trebuie arsenal.
Conversez de complezență cu doamna retrasă pe locul său, să înțeleagă că i-am apreciat gestul, dar n-am ce face cu el. “Cucoană – i-aș spune – eu nu-mi umplu singurătatea cu dumneata! Eu nu-mi umplu cu dumneata nimic!” Și-apoi, către tot poporul, să se știe: locul meu de pe partea cu inima e ocupat, ocupat, ocupat!!! Și să se mai știe că eu trăiesc într-un Vals!
Se cântă. Se ascultă. Se iubește. Valsul acela, picat neanunțat între noi, ca o ploaie peste setea pământului neroditor, aducând cu el o grădină de trandafiri… Ba nu! De lăcrămioare. Știu că-i toamnă. Dar așa mi se-ntâmplă mie uneori, să mi se facă primăvară. Vinovatul ești tu! Așa că te-am luat cu mine într-un vals. Mai scapă, de poți!
Vals, maître!

.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!