agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2137 .



Ultima povestire a femeii de vis-a vis
prose [ ]
fragment

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [emmagreceanu ]

2014-01-14  | [This text should be read in romana]    | 



Până în zilele Crăciunului a fost atât de cald încât micii cireși de pe pista ciclabilă au înflorit pentru a doua oară. Pisicile au intrat prematur în călduri, cicliști profesioniști sau de ocazie au invadat străzile, bătrânele și-au scos croșetele și, așezate pe marginea zidului bisericii, au profitat actualizând ultimele bârfe, cu picioarele dezgolite până deasupra genunchilor. Cu palmele duse streașină la ochi au petrecut cu privirea iahturi luxoase precipitându-se spre Coasta de Azur și s-au bucurat, mândrindu-se una față de cealaltă cu miraculoasa oază de rai pe care s-au născut și-și vor trăi ultimele zile.
Micii cercetași ai Alpilor s-au adunat zilnic în piața Matteoti cântând și fluturând cu seriozitate steagul regiunii din care fac parte, pierzându-se apoi unul cîte unul, în gelateria de la colțul străzii.
Barurile au negociat cu primăria pentru a-și menține terasele și chiar Margareta cu Scogliera ei, deși ridicase barajele împotriva imprevizibilelor valuri ale iernii, s-a încumetat să anunțe oficial o săptămână bonus de funcționare, situație care includea, pe lângă obișnuita cafea sau digestiv gratuit, neprețuitul ei rânjet devenit din ce în ce mai chinuit, probabil și din cauza efortului susținut pe o perioadă atât de îndelungată.
Grupuri de turiști au invadat localitatea. Coborau cu zecile din autocarele parcate în mica piață a primăriei, împrăștiindu-se ca niște furnici dezorientate în toate direcțiile.
Îi urmăream, de după geam, cum alergau taman spre străzile închise de unde se întorceau derutați, râzând și ignorând agitația vreunui câine sau copil pe care-l purtau, de cele mai multe ori, după ei.
Familii sau cupluri de îndrăgostiți s-au plimbat pe faleză, zâmbindu-și reciproc sau celorlalți, alergând sau jucând fotbal pe nisip, întinzându-se fericiți pe scaunele incomode ale teraselor, sperând ca fețele lor să mai prindă bronzul unui soare obligat parcă să ardă amețitor, într-o perioadă în care ar fi trebuit să se retragă după perdele groase ale norilor.
Trecând printre ei cu ochii înlăcrimați de luciul usturător al apelor, aveam din nou senzația că traversez faleza pentru prima dată. Uneori am momente în care nu reușesc să recunosc locuri comune ca și cum le-aș uita sau nu m-aș putea orienta. Atunci am gândit că poate din cauză că dormisem mult sau poate din cauza visului pe care-l avusesem și din care mă trezisem dezorientată.
Într-o fugă mi-am ales hainele, m-am îmbrăcat, întrebând-o pe Pisilica ce putea să însemne un asemenea vis și de unde relația lui cu realitatea și de ce miorlăie că de mîncat se mănâncă abia la șapte nu toată ziua și-așa mișcare nu prea face, că dacă dă doar din coadă și din gură nu se pune și nici torsul nu face parte din activitățile sportive de menținere, dar ce știa ea, nu știa nimic, așa că alergând să-i pun conserva am uitat cheile despre care nu mi-am amintit decât trecând peste podul pictorului poet devenit faleză publică.

Am muncit surprinzător toată ziua apoi, spre seară, parcurgând alene drumul spre casă, mi-am dezlegat gândurile, lăsându-le să alerge confuze spre largul mării.
Am văzut norii groși ridicându-se din mare și năpustindu-se dornici să înfulece soarele care, obosit și palid dădea să se stingă după Busana. Dintr-un nor uriaș cu forma unui urs polar săgeți prelungi, sângerii întinse de curenți, împingeau astrul către sfârșit. Urmele avioanelor păreau dungi de foc scrijelind albastrul pal al cerului.

După apus, o răcoare apăsătoare a amorțit până și marea. Norii se descărcau undeva după Savona dând astfel ocazia unor poze inedite fotografilor întâmplători care, aliniați sus pe pietre așteptau agitați dezlănțuirea.

În Santo Stefano comunitatea stătea să intre la slujbă când, vuind imprevizibil, o pală de vânt s-a împins înspre piață ducând după ea frunzele uscate ale teilor. Au urmat afișe smulse de pe stradă, baloane, confeti lăsate de copiii care avuseseră sceneta de Crăciun, coșurile cu flori și ornamentele, până și scena cu paie cu iesle și personaje prinsese viață, fugind înspre Carrefour. Un vălmășag de foșnete și chiote m-au ajuns din urmă pe străduța îngustă unde poposisem cu gura căscată să ascult cum se loveau între ei țurțurii pretențioși presărați de primărie pe deasupra arcadelor năpădite de iederă. Palmierii și arbuștii care mărgineau strada s-au răsturnat pe rând, ușile barurilor s-au închis zgomotos, rufe smulse de pe sârme zburau prin aer împreună cu pungi și alte nimicuri furate de vânt de prin coșurile de gunoi. La înălțime, deasupra zidurilor, șuierul furtunii crescând în intensitate îți dădea fiori.
Am trecut pe la bătrâni să-mi iau cealaltă pereche de chei. Ea, ca de obicei, în scaunul ei citea "În numele trandafirului", el, așezat pe comodă urmărea un documentar despre emigrarea italienilor în Argentina. În bucătărie mirosea a ceapă și-a rozmarin. Mi s-a părut că se respiră greu, dar nu era nimic de făcut, nu se putea aerisi pe o așa vreme. Ieșind, am simțit presiunea apăsându-mi umerii și ceafa, mi-am simțit genunchii grei și suflul gâtuit de palpitațiile inimii, m-am gândit că fumez excesiv, apoi au căzut primele picături de ploaie.

De după geamurile închise am privit minute în șir metamorfoza norilor. Picături grele se izbeau zgomotos de suprafețe, risipindu-se în aerul devenit cețos. Lumina zilei fusese înghițită prematur și-n blitz-ul fulgerelor oameni surprinși de ropotul ploii alergau spre mașini sau locuințe.
Pisilica s-a urcat și ea pe calorifer și-am privit amândouă cum se scuturau ultimele măsline, la care graurii nu au putut ajunge, în apa râului. S-au aprins apoi felinarele. În lumina lor gălbuie, trecerea rafalelor părea o scenă dintr-un film și mi-am adus aminte de Sora care venind la noi spunea " când mă uit pe geam, am impresia că sunt într-un film".
Din același film făceau parte și pescărușii care neavând adăposturi, asemeni unor străjeri, cu ciocurile îndreptate spre cer, țipau prelung deasupra turnului.
Am mai văzut cum o asistentă a ieșit din azil în fugă să verse o găleată cu apă sub pod. S-a uitat sus, încruntându-se și i-am simțit crisparea cînd ploaia i-a udat în cîteva secunde hainele. Apoi tunetele au devenit atât de adânci, încât vibrațiile lor îmi rezonau în piept. Geamurile și ușile se zgâlțâiau ca de cutremur. Nu-mi era teamă, când eram mică și se porneau furtunile în munți, mă băgam în pat, mă înveleam și închizând ochii îmi închipuiam că undeva pe cer trece o căruță cu cai și bice și roți de fier. Când huruitul tunetelor se îndepărta, vedeam aevea caii negri, uriași și mâna lui Ilie pocnind din bici. Mi-aș fi dorit să fie adevărat și în mod normal, cîteodată să treacă pe cer căruțe cu cai, asemenea avioanelor. Imaginea lor pierzându-se în nimicul cerului îmi dădea o senzație de dor și de agitație pentru ceva ce, neputîndu-mi explica, mă incita în așa măsură de-mi venea mai mereu să plîng.

"Astfel eram și nu m-am schimbat foarte mult, Pisilico. Tu curăță-ți blana, nu mă privi, nimic nu e mai important decât să fii curată, mijește-ți ochii și miaună scurt în timp ce eu îți pot vorbi verzi și uscate ore în șir fără să mă tem că te-ai plictisi. Cum să te plictisești când tu nici nu înțelegi nimic."

Așa i-am zis nepăsătoarei feline sau poate numai m-am gândit că-i spun, în timp ce întunericul ne-a înghițit pe amândouă.
A trebuit apoi să mă rup de capcana privitului în gol din cauza unui oblon uitat deschis. Lovindu-se de pereți, pocnea cu zgomot. Mi-a fost teamă să nu se rupă, toate obloanele în casa asta sunt vechi, ruginite, cu lemnul ros de carii. Mi-am zis că le voi vopsi într-o zi. Dacă nu voi pleca.
În hol curentul umfla discret perdelele. Am deschis geamul și m-am întins, grăbindu-mă să le trag pentru ca ploaia, care peste acea parte de casă bate direct, să nu mă ude prea mult. Și poate din obișnuința de a privi, m-am uitat afară. Furtuna desprinsese uriașa stea de Crăciun și-o tîrîia ca pe-o fecioară despletită înspre stradă.
Jos, lângă azil e un mic parc unde vara se țin spectacole și teatru în aer liber. Acolo era așezată steaua și tot acolo, prin perdeaua de picături, mi s- a părut că văd un om ghemuit pe o bancă, sub copaci. Vîntul șuiera la înălțime și dinspre mare se auzea înfundat zgomotul valurilor lovindu-se de pietre.
Mi s-a părut neobișnuit să fie așa, cine și de ce ar fi stat de bună voie afară pe-o așa vreme? Ridicând din umeri, am fugit în salon urmărită de huruitul căruții mele iluzorii a cărei stăpân se hotărâse să mai facă o tură pe cer.
Cât timp îmi uscam părul, m-am gândit ce proasta pământului am fost să mă tund așa scurt, că dacă furtuna nu se va potoli, va fi greu de circulat, că peretele ce dă spre râu din camera de jos se va umezi din nou, că va trebui să mă duc să gătesc, apoi a sunat telefonul. Era Dana. De fapt vocea ei jeluindu-se isteric. Îi era frică de tunete și Chicco nu se întorsese încă de la unitate și stă sub pilotă tremurând. Am început să rîd, chiar dacă știam că îi e teamă. I-am povestit poate ei și nu Pisilicii, cine mai ține minte, a trecut deja ceva timp, despre Ilie și căruța lui. Am pus-o chiar să asculte, auzi? i-am zis, acum se îndepărtează, dar se va întoarce că l-au enervat oamenii și, cum altceva nu are voie să facă, neavând dezlegare de la Dumnezeu, își descarcă nervii purtându-și căruța pe deasupra pământenilor.
"Hai lasă, mă crezi de doi ani, ce căruță, închid că mă sună bărbată-miu."
A fost bine că a închis și n-am alunecat spre alte discuții așa cum se întâmpla de obicei.
Apoi s-a întrerupt curentul și a trebuit să merg tocmai jos, la intrare unde sunt panourile. Am coborât scările, ascultând vuietul înfundat al râului. Se umflase și târâia cu el pietrele din albie care vibrau, pocnindu-se între ele.
Am repornit lumina și întorcându-mă am băgat capul pe gemulețul cu gratii de la intrare. M-am uitat un timp cum apa curgea din toate părțile, cum nici țipenie de om nu mai trecea și m-am gândit cum natura devenise mai importantă decât Ajunul Crăciunului, luându-le oamenilor iluziile. Pe bancă, același trup fără chip stătea încremenit sub rafale. Poate i se făcuse rău sau aștepta pe cineva care, datorită vremii, nu mai putea ajunge.
Am urcat în fugă, am luat umbrela și-o pătură și-am coborât. Umbrela mi-a sucit-o vântul de cum am ieșit. O spiță ruptă mi-a zgâriat fruntea și de durere i-am dat drumul. A plutit cîteva clipe așa mutilată apoi, ca și cum cineva a uitat-o în aer, a căzut în apele râului.
Din câțiva pași am ajuns la bănci și-n lumina palidă a unui neon am putut privi chipul micuț și confuz al unei bătrâne.


.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!