Ah!!!!! A plouat azi-noapte.
Bordura asta nu s-a uscat.
Draga mea, ești la fel de frumoasă ca întotdeauna. Abia acum realizez că am blugii uzi, după 2 ore de privit spre tine.
Ador cum vorbești. De pe buze văd fiecare Mi, fiecare La, Mi, Re... dansează mâinile pe ritmul ăsta și iată-mă la spectacolul: „Hai să-ți povestesc ceva”.
Ce-am făcut cu bricheta?
S-a nimerit bine să-mi aduc aminte cum făceam integrame la 3 dimineața să oftez fumul tras din țigară.
Ooofff! Iar ai ieșit doar în halat la țigară. O să răcești.
Vreau să te sărut, să-mi pun mâna pe ceafa ta și să ne lipim măștile cotidiene până ne vedem adevărata față sau dispare cu totul.
Hmm, ai zice că de când ne știm, după câte stări ne-am dat la schimb, aș putea să schimb, ușor, un sărut cu tine.
Acum, nici nu mă vezi. Mai bine. Nu voiam să vă deranjez.
De la geamul garsonierei tale de la etajul 8 ești atât cât trebuie de aproape să te retrăiesc, să mă retrăiesc cu tablouri cu tine. O să-mi deschid un muzeu. Ești un clasic, iar galeria asta de ieri-uri e o expoziție privată. Interzis minorilor și nu aveți voie cu animale. Arta e mai valoroasă când artistul a murit, parcă, nu-i așa?
Ai stins țigara? Eh, o sting și eu. Nu mai am loc în scrumiera ta.
Poate, o să te uiți cândva pe geam, aici, sunt eu, chiștocul ăla strivit de țigară de peste drum.