Trădează oare gândul tot ce se întâmplă? Atâta nesiguranță pentru un viitor în doi. Dar când există siguranță într-o relație? Nu mai sunt lucruri atât de sigure, trebuie să trăiești fiecare zi ca fiind penultima, că dacă e ultima atunci devii prea disperat. Îmi vine să râd de mine. Oare sunt atât de egoist când îmi doresc să fiu cu Mia tot timpul? Am fost cu ea doar clipe în comparație cu restul vieții ei. Îmi doresc să scap de singurătate dar se pare că nu am încă noroc. Odată mi-am pus o dorință pe o stea căzătoare. Acum nu mai stau să aștept să mi se întâmple dorința, ci încerc să fac tot ce este real posibil ca acea dorință să se realizeze. Nu știu ce va fi, nu îmi mai pasă. Îmi pasă doar că acum am tăiat toate legăturile cu trecutul. Toate poveștile și visele trecute se rup. De fiecare dată eram nefericit că visele nu mi se realizau. Acum am alte vise pe care nu le mai lungesc. Încerc să le realizez sau le arunc. E greu să arunci vise.
Mia a intrat în sufletul meu. Nu știu cum, am simțit doar un sentiment plăcut când am văzut-o. Sentimentul a crescut atât de mult și de plăcut, cu coincidențe plăcute, cu fericire continuă în suflet. Am pus atât de multă credință în ea încât nu mai am altceva ce să îmi doresc. Copil femeie, cu gânduri nebune și voce perfectă, îmi călca toate visele în picioare, dar era tot acolo, nu mă părăsea. Mia, un nume atât de frumos! Era exact ca ea.
Plănuisem un drum la munte. Era atât de fericită când mergea la munte. Era singura persoană a cărei fericire nu doream să o răpesc. Dacă eu eram motivul fericirii ei, atunci eu eram cel mai fericit om de pe Pământ. Fericirea ei era atât de complexă. Muzica o făcea să se schimbe în acea ființă magică pe care puteam să o admir la nesfârșit. Muntele îi făcea ochii să strălucească. Eu doream să trăiesc cu ea toate acele momente, doream să fiu acolo când râde, când zâmbește, când suspină de plăcere și să privesc. Doar să privesc acea minune. Niciodată nu eram mai fericit decât când o vedeam sau o simțeam fericită. Era o fericire atât de pură și de sinceră încât mă mira și pe mine. Înainte eram egoist și îmi doream ca numai eu să fiu sursa fericirii persoanei de lângă mine. Mia mă făcea fericit prin fericirea ei.
Era pregătită. Eu eram începător. Așteptam cu nerăbdare mica noastră aventură. Era era un adevărat expert în drumuri lungi și periculoase. Eu, la prima încercare. Ne alesesem ceva ușor pentru început. Ea urma să fie ghidul meu. Mă rugam doar să nu mă lase corpul la nevoie și să pot să fiu alături de ea tot drumul. Am început ușor, pe traseu. Copaci de jur împrejur, posibili urși și ale pericole, dar cui îi păsa, când o aveam pe ea lângă mine. Pașii noștrii erau rapizi și se părea că o să ne fie ușor. După fiecare vârf cucerit apărea altul. Era atât de plăcut să o văd cum merge în fața mea. Copacii parcă se înverzeau în jurul trupului ei. Priveam, și privea, și părea o mică minune.
Poteca trecea peste pârâiașe ușor de trecut. Muntele începuse să obosească și să transpire o ceață în jurul nostru. Poteca părea să dispară din fața noastră. Urmăream în continuare acel trup mic și ambițios al lui Mia. Îl găseam atât de atrăgător și în cele mai nepotrivite momente. O urmam fără ezitare. Începusem să transpir, dar și eu aveam acea voință de fier să merg cu ea peste tot, chiar și în întuneric. Norii au început să se adune. O ploaie de munte nu ne prindea bine deloc în acei munți, în acele locuri. Pădurea părea din ce în ce mai întunecată. Nu mai pătrundea nici un pic de lumina printre frunzele copacilor. Mia era singurul lucru care îl puteam vedea. A început să bată un vânt puternic. Auzisem că în părțile astea apar femei frumoase care plutesc și răpesc sufletul bărbaților care se aventurează pe munte. Erau povești vechi bătrânești. Cine mai credea în așa ceva? Se spunea că bărbatul odată prins în mrejele unei astfel de femeie magică își pierde sufletul și mințile, și dacă supraviețuiește momentului rămâne cu un zâmbet real pe față și înnebunește de plăcerea oferită de visele pe care le trăiește doar în mintea lui.
Poteca deja dispăruse de tot. Mă uitam la Mia, dar nu schița nici un fel de ezitare. Mergea înainte frumos, mișcându-și fesele din ce în ce mai atrăgător. Mă simțeam excitat fără să vreau. Nu mai simțeam pic de oboseală. Trupul era complet anesteziat. Trăgeam aer în piept și parcă era din ce în ce mai mult oxigen. Am ridicat privirea de la picioare și am văzut pe Mia cum încetinește un pic. Mi se părea că se întunecase totul, ca și cum noaptea sosise. În fața noastră ceața începuse să se albească și să se lumineze. Priveam uimit cu Mia continua drumul. În fața noastră ceața era luminată, de parcă niște faruri străluceau prin ea. Mia continua să urce fără ezitare. Am început să o strig: “Stai Mia, este ceva în față!“. La început părea că nu mă aude, apoi s-a oprit brusc. Se auzeau sunete ciudate și fioroase. Am făcut câțiva pași să o iau în brațe. S-a întors brusc, dar chipul ei nu mai era al ei. Era albă și extraordinar de frumoasă. Am simțit cum zbor, dar nu trupul meu, ci sufletul. Mia îi înfipsese ochii în ochii mei și mă simțeam atât de fericit. Un zâmbet nebun mi-a apărut pe față. Mă gândeam doar: “Mia,ce mi-ai făcut?”. Era atât de frumoasă acum încât nu mai îmi păsa. Îmi pierdeam mințile în frumusețea ei. Râdeam ca un nebun. Zâmbeam îmbătat de fericire. Mia mi-a furat sufletul și l-a dus în munți. Eu stau legat aici în patul ultimelor mele zile.