Isaac Asimov


SENTIMENTUL PUTERII

(volumul de povestiri ÎNTREBAREA FINALÃ – NINE TOMORROWS, 1959)



Jehan Shuman se obișnuise cu persoanele care dețineau autoritate pe Pământul aflat de atâta vreme în stare de conflict. El era un simplu civil, dar concepea programele utilizate în cele mai avansate calcula¬toare militare. Ca atare, generalii îl ascultau cu atenție. La fel și șefii diverselor comisii ale Congresului.
În salonul Noului Pentagon, existau acum reprezentanți ai ambelor categorii. Chipul generalului Weider era tăbăcit și ars de spațiu, iar gura mică avea buzele țuguiate într-un cerculeț. Congresmanul Brant avea tenul neted și ochi limpezi. Fuma tutun denebian cu aerul unuia al cărui patriotism era atât de notoriu încât își putea permite asemenea gesturi.
Shuman, înalt, distins și Programator clasa I, îi întâmpină netemător.
― Domnilor, rosti el, dânsul este Myron Aub.
― Cel cu talentul neobiÈ™nuit, pe care l-aÈ›i descoperit aproape din întâmplare, adăugă placid Brant. Mda.
Îl examină cu o curiozitate amabilă pe omulețul cu țeastă pleșuvă și ovoidală.
La rândul său, acesta își răsuci agitat degetele mâinilor. Până atunci, nu mai fusese niciodată în prezența unor persoane atât de importante. Era un simplu și bătrâior tehnician de clasă modestă, care eșuase de multă vreme la toate testele menite a-i selecta pe indivizii înzestrați și care se stabilise pe făgașul muncii necalificate. Talentul pe care faimosul Programator i-l descoperise și de care făcea atâta caz nu era decât un hobby de-al său.
― Mi se pare de-a dreptul copilărească toată atmosfera aceasta de mister, comentă Weider.
― Imediat, n-o să vi se mai pară aÈ™a, replică Shuman. Nu este vorba despre ceva pe care să-l comunicăm oricui... Aub! (Felul în care lătrase numele acela monosilabic deÈ›inea ceva poruncitor, fusese aproape un ordin, dar la urma urmelor el era un celebru Programator adresându-se unui simplu Tehnician.) Aub! Cât fac nouă ori È™apte?
Aub șovăi o clipă. Ochii săi șterși scânteiară de o neliniște vagă.
― Șaizeci È™i trei, răspunse.
Brant înălță sprâncenele.
― Este corect?
― PuteÈ›i verifica È™i singur, domnule.
Congresmanul scoase microcalculatorul din buzunar, îi atinse de câteva ori marginile șlefuite, privi displayul și-l vârî înapoi.
― Acesta este talentul pentru care ne-aÈ›i convocat? Să asistăm la demonstraÈ›iile unui scamator?
― Nu doar atât, domnule. Aub a memorat câteva operaÈ›ii È™i, cu ajutorul lor, calculează pe hârtie.
― Un calculator cu hârtie? întrebă generalul cu o privire scârbită.
― Nu, domnule, răspunse răbdător Shuman. Nu un calculator cu hârtie, ci pe o simplă coală de hârtie. SunteÈ›i amabil să spuneÈ›i un număr?
― Șaptesprezece.
― Și dumneavoastră, domnule congresman?
― Douăzeci È™i trei.
― Perfect! Aub, înmulÈ›eÈ™te numerele acestea È™i, te rog, arată-le domnilor cum procedezi.
― Da, domnule Programator, încuviință din cap Aub.
Pescui dintr-un buzunar un carnețel, iar din alt buzunar un creion dermatograf. Fruntea i se încreți și începu, concentrat, să aștearnă semne pe hârtie.
― Ia să văd, îl întrerupse brusc generalul.
Aub îi întinse hârtia și Weider comentă:
― Pare a fi numărul È™aptesprezece.
― AÈ™a-i, aprobă Brant, dar bănuiesc că oricine poate copia cifre de pe displayul unui calculator. Cred că eu însumi aÈ™ putea face un È™aptesprezece acceptabil, în ciuda faptului că n-am încercat niciodată.
― Domnilor, interveni calm Shuman, să-l lăsăm pe Aub să continue.
Tehnicianul continuă, cu mâinile tremurându-i ușor. În cele din urmă, rosti cu glas scăzut:
― Răspunsul este trei sute nouăzeci È™i unu.
Congresmanul își scoase pentru a doua oară microcalculatorul și-l acționă.
― AÈ™a-i, pentru numele lui Dumnezeu! Cum a ghicit?
― N-a ghicit, domnule, zise Shuman. A calculat. A făcut operaÈ›ia de calcul pe hârtia aceea.
― Prostii! se enervă generalul. Un calculator este una, iar o foaie de hârtie este cu totul altceva.
― Explică-le, Aub, spuse Programatorul.
― Da, domnule. UitaÈ›i, domnilor, scriu douăzeci È™i trei, iar sub numărul acesta scriu È™aptesprezece. După aceea, îmi spun aÈ™a: È™apte înmulÈ›it cu trei...
― Stai niÈ›el, Aub, îl opri congresmanul, problema este È™aptes¬prezece înmulÈ›it cu douăzeci È™i trei.
― Știu, È™tiu, încuviință micuÈ›ul tehnician, dar încep spunând È™apte înmulÈ›it cu trei, fiindcă aÈ™a iese rezultatul. AÈ™adar, È™apte înmulÈ›it cu trei face douăzeci È™i unu.
― Asta de unde È™tii? întrebă Brant.
― Pur È™i simplu, am È›inut minte că pe display apare întotdeauna douăzeci È™i unu. Am verificat de o mulÈ›ime de ori.
― Asta nu înseamnă că întotdeauna va fi la fel, se strâmbă Brant.
― Poate că nu, începu Aub să se bâlbâie, nu sunt matematician. Dar să È™tiÈ›i că de fiecare dată mi-au ieÈ™it rezultatele corecte.
― Continuă.
― Șapte înmulÈ›it cu trei face douăzeci È™i unu, de aceea scriu douăzeci È™i unu. Apoi, unu înmulÈ›it cu trei face trei, de aceea îl scriu pe trei sub cifra doi de la douăzeci È™i unu.
― De ce sub cifra doi? se interesă imediat Brant.
― Pentru că... ― Neajutorat, Aub căută din priviri sprijinul È™efului său. ― Este dificil de explicat.
― Dacă veÈ›i accepta demonstraÈ›ia lui aÈ™a cum este, rosti Shuman, putem lăsa explicarea detaliilor pe seama matematicienilor.
Congresmanul încuviință.
― Trei plus doi, urmă Aub, face cinci, aÈ™a că douăzeci È™i unu devine cincizeci È™i unu. Acum, lăsăm asta deoparte È™i începem altă operaÈ›ie. Șapte înmulÈ›it cu doi face paisprezece, iar unu ori doi face doi. Dacă le scriem la fel ca mai înainte È™i le adunăm, obÈ›inem treizeci È™i patru. Acum, dacă aÈ™ezăm pe treizeci È™i patru sub cincizeci È™i unu în felul acesta È™i le adunăm, obÈ›inem trei sute nouăzeci È™i unu, care este chiar răspunsul.
Câteva clipe fu tăcere, după care generalul vorbi:
― Nu cred! Face tot felul de chestii, inventează niÈ™te numere, le înmulÈ›eÈ™te È™i le adună în fel È™i chip, dar eu nu cred o iotă. Este prea complicat ca să fie altceva decât o farsă.
― Nu, domnule! protestă Aub acoperit de transpiraÈ›ie. Doar pare complicat, deoarece nu sunteÈ›i obiÈ™nuit cu aÈ™a ceva. De fapt, regulile sunt destul de simple È™i funcÈ›ionează pentru orice numere.
― Orice numere? pufni Weider. la să vedem. ― ÃŽÈ™i scoase microcal¬culatorul (un model cazon, lipsit de zorzoane) È™i-l manipulă la întâm¬plare. ― Ia scrie pe hârtia ta: cinci, È™apte, trei, opt. Asta înseamnă cinci mii È™apte sute treizeci È™i opt.
― Da, domnule, rosti Aub.
― Iar acum ― alte manipulări ― È™apte, doi, trei, nouă. Șapte mii două sute treizeci È™i nouă.
― Da, domnule.
― ÃŽnmulÈ›eÈ™te-le între ele.
― Va dura niÈ›el, se bâlbâi tehnicianul.
― Nu te grăbi.
― Dă-i drumul, Aub! ordonă sec Shuman.
Omulețul se apucă de treabă, cocoșându-se deasupra hârtiei. Luă altă foaie, apoi alta. Într-un târziu, generalul își privi ceasul ostentativ.
― Ai terminat cu scamatoriile, tehniciene?
― Aproape, domnule... Gata! Patruzeci È™i unu de milioane cinci sute treizeci È™i È™apte de mii, trei sute optzeci È™i doi.
Le arătă rezultatul scris pe hârtie.
Weider rânji cu dispreț. Apăsă tasta multiplicatoare a calculatorului său și numerele goniră pe display. Apoi croncăni surprins:
― Pe Marea Galaxie, omul are dreptate!

***

Președintele Federației Terestre se îmbolnăvise la datorie și, când rămânea singur, îngăduia unei expresii de melancolie să i se întipă¬rească pe trăsăturile sensibile. După uriașa popularitate și implicare inițială, războiul denebian se preschimbase într-o afacere sordidă de manevre și contramanevre, în vreme ce nemulțumirile sporeau cons¬tant pe Pământ. Poate că același lucru se petrecea și pe Deneb.
Iar acum congresmanul Brant, șeful importantului Comitet al Preluă¬rilor Militare, își irosea plin de mulțumire jumătatea de oră care-i fusese acordată, bolborosind aiureli.
― Calculul fără calculator, rosti preÈ™edintele iritat, este o contra¬dicÈ›ie în sine.
― Calculul, replică congresmanul, nu este altceva decât un sistem de manipulare a datelor. Sistemul poate fi utilizat de o maÈ™ină sau de un creier uman. Să vă ofer un exemplu.
Folosind noile capacități deprinse, calculă sume și produse până ce, fără să vrea, președintele deveni interesat.
― Și funcÈ›ionează de fiecare dată?
― De fiecare dată, domnule preÈ™edinte. Este garantat.
― E greu de învățat?
― Eu am avut nevoie de o săptămână ca să prind cu adevărat È™mecheria. Cred că dumneavoastră v-aÈ›i descurca mai bine.
― Mi se pare un joc de societate interesant, reflectă preÈ™edintele, dar la ce foloseÈ™te?
― La ce foloseÈ™te un prunc abia născut, domnule preÈ™edinte? Deocamdată, nu se întrevede nici o utilitate, dar nu observaÈ›i că astfel s-ar deschide o cale spre eliberarea de maÈ™ini? GândiÈ›i-vă, domnule preÈ™edinte ― congresmanul se sculă de pe scaun, iar glasul lui căpătă în mod reflex cadenÈ›a întrebuinÈ›ată în dezbaterile publice ―, că războiul denebian este unul între calculatoare. Calculatoarele lor ridică un ecran impenetrabil împotriva rachetelor noastre, iar calculatoarele noastre ridică un ecran împotriva rachetelor lor. Dacă sporim eficienÈ›a calcula¬toarelor noastre, ei fac acelaÈ™i lucru È™i, de cinci ani, s-a menÈ›inut un echilibru precar È™i lipsit de profit. Acum, însă, deÈ›inem o metodă prin care putem trece dincolo de calculator È™i prin calculator. Vom combina calculele mecanice cu gândirea umană È™i vom dispune de echivalentul unor calculatoare inteligente ― a miliarde de calculatoare inteligente. Nu pot prezice în detaliu care vor fi consecinÈ›ele, dar ele vor fi incalcu¬labile. Iar dacă Deneb ne-o ia înainte în direcÈ›ia aceasta, catastrofa ar fi inimaginabilă.
― Și ce doriÈ›i să fac eu? se încruntă preÈ™edintele îngrijorat.
― Să sprijiniÈ›i cu puterea administraÈ›iei dumneavoastră stabilirea unui proiect secret referitor la calculele mentale. ÃŽi puteÈ›i spune Proiec¬tul "Numere". Eu garantez pentru comitetul pe care-l conduc, dar voi avea nevoie È™i de sprijinul administraÈ›iei.
― TotuÈ™i cât de departe pot ajunge calculele mentale?
― Nu există limite în această privință. Conform Programatorului Shuman, cel care mi-a arătat descoperirea...
― Am auzit de Shuman ― cum să nu!
― Bun! Ei bine, dr. Shuman mi-a spus că, teoretic, mintea umană poate face absolut orice poate face un calculator. Calculatorul ia pur È™i simplu un volum finit de date, cu care efectuează un număr finit de operaÈ›iuni. Mintea umană poate duplica acest proces.
Președintele căzu pe gânduri, apoi spuse:
― Dacă Shuman afirmă aÈ™a ceva, sunt înclinat să-l cred ― în teorie. Dar din punct de vedere practic, cum poate È™ti cineva felul cum funcÈ›ionează un calculator?
Brant hohoti mulțumit.
― Ei bine, domnule preÈ™edinte, am pus È™i eu aceeaÈ™i întrebare. Se pare că, pe vremuri, calculatoarele erau proiectate direct de oameni. Evident, era vorba despre niÈ™te calculatoare simple, asta petrecându-se înainte de epoca utilizării lor raÈ›ionale în proiectarea altor calculatoare.
― Da, da. Continuă!
― Se pare că Tehnicianul Aub avea ca hobby reconstituirea unor asemenea instrumente străvechi È™i, cu această ocazie, a studiat deta¬liile funcÈ›ionării lor È™i a descoperit că le putea imita. ÃŽnmulÈ›irea pe care v-am arătat-o constituie o imitare a funcÈ›ionării unui calculator.
― Extraordinar!
Congresmanul își drese vocea.
― AÈ™ mai atrage atenÈ›ia asupra unui aspect, domnule preÈ™edinte. Cu cât vom dezvolta mai mult această direcÈ›ie de cercetare, cu atât vom putea abate efortul federal de la producÈ›ia È™i întreÈ›inerea de calcula¬toare. Pe măsură ce creierul omenesc va prelua sarcinile calculatoa¬relor, o cantitate mai mare a energiei umane va putea fi direcÈ›ionată spre activități paÈ™nice, iar impactul războiului asupra omului de rând se va atenua. Evident, aspectul acesta va fi foarte avantajos pentru partidul aflat la putere.
― Mda, am înÈ›eles. Atunci, luaÈ›i loc, domnule congresman, luaÈ›i loc! Voi avea nevoie de timp ca să reflectez asupra situaÈ›iei, dar între timp mai arătaÈ›i-mi o dată È™mecheria cu înmulÈ›irea. Ia să vedem dacă mă prind cum se face...

***

Programatorul Shuman nu încercă să grăbească lucrurile. Loesser era conservator, foarte conservator, și-i plăcea să lucreze cu calcula¬toare, așa cum făcuseră tatăl și bunicul său. Deținea însă controlul asupra producției de calculatoare pentru Europa Occidentală și, dacă putea fi convins să se alăture cu entuziasm Proiectului "Numere", se obținea un sprijin important.
Totuși, Loesser nu se lăsa ușor convins.
― Nu sunt sigur, spuse el, că mi-ar plăcea ideea trecerii pe planul doi a calculatoarelor. Mintea umană este capricioasă. Calculatorul va oferi acelaÈ™i răspuns la aceeaÈ™i problemă, de fiecare dată. Ce garanÈ›ii avem că È™i mintea umană va face la fel?
― Mintea umană, domnule Loesser, manipulează tot informaÈ›ii. Nu contează dacă lucrul acesta îl face o maÈ™ină sau mintea unui om. Ele sunt simple instrumente.
― Da, da, am examinat ingenioasa dumneavoastră demonstraÈ›ie de duplicare a performanÈ›elor unui calculator, totuÈ™i am unele dubii. Cu partea teoretică sunt de acord, însă ce motive avem să credem că teoria poate fi transpusă în practică?
― Eu cred că avem, domnule. La urma urmelor, calculatoarele n-au existat dintotdeauna. TroglodiÈ›ii, cu triremele lor, cu topoarele de piatră È™i cu căile ferate, n-au avut calculatoare.
― Poate că nici nu calculau...
― ȘtiÈ›i prea bine că nu-i aÈ™a. Până È™i construirea unei căi ferate sau a unui zigurat necesită oarecare calcule, iar ele trebuie să fi fost efectuate fără niÈ™te calculatoare precum cele pe care le cunoaÈ™tem noi.
― SugeraÈ›i că ei calculau în maniera pe care aÈ›i demonstrat-o?
― Probabil că nu. La urma urmelor, metoda aceasta ― apropo, noi o denumim "grafitică", de la vechiul cuvânt european "grafo", care înseamnă "a scrie" ― este preluată chiar de la calculatoare, aÈ™a că nu se poate să le fi antedatat. TotuÈ™i troglodiÈ›ii, trebuie să fi avut vreo metodă, nu?
― Tehnici pierdute pentru totdeauna! Dacă intenÈ›ionaÈ›i să-mi vorbiÈ›i despre aÈ™a ceva...
― Nu, nu. Nu sunt un entuziast al tehnicilor pierdute, deÈ™i nu mă grăbesc să afirm că ele n-ar fi existat. La urma urmelor, omul a mâncat făină de grâu È™i înainte de existenÈ›a hidroponicelor, ceea ce înseamnă că a cultivat grânele în sol. Altfel, cum ar fi putut?
― Nu È™tiu, dar o să cred în cultivarea grânelor în sol atunci când o să văd pe cineva care procedează într-adevăr în felul acesta. Și o să cred că focul poate fi aprins ciocnind două pietre, tot când o voi vedea cu ochii mei.
Shuman adoptă un ton mai împăciuitor.
― Perfect, să rămânem la grafitică. Nu-i altceva decât o parte a procesului de eterealizare. Transportul cu vehicule uriaÈ™e lasă locul transferului masic direct. Instrumentele de comunicaÈ›ii devin pe zi ce trece mai puÈ›in voluminoase È™i mai eficiente. Dacă doriÈ›i, putem com¬para microcalculatorul din buzunarul dumneavoastră cu aparatele imense de acum o mie de ani. Și atunci, vă întreb, de ce să nu facem ultimul pas È™i în domeniul calculatoarelor? Proiectul "Numere" este în curs de desfășurare, progresul nu poate fi stăvilit. Noi dorim însă È™i ajutorul dumneavoastră. Dacă nu vă miÈ™că noÈ›iunea de patriotism, gândiÈ›i-vă la aventura intelectuală implicată.
― Care progres? ricană sceptic Loesser. Ce puteÈ›i face în afară de înmulÈ›iri? PuteÈ›i integra o funcÈ›ie transcendentă?
― Cu timpul, domnule, cu timpul. ÃŽn ultima lună, am învățat cum se lucrează cu împărÈ›irea. Pot determina ― corect ― câturi întregi È™i zeci¬male.
― Zecimale? Cu câte zecimale?
Shuman căută să-și păstreze tonul indiferent.
― Câte doriÈ›i!
― Fără calculator? holbă ochii Loesser.
― DaÈ›i-mi o problemă, domnule.
― Douăzeci È™i È™apte împărÈ›it la treisprezece, calculat la a È™asea zecimală.
Peste cinci minute, Shuman anunță:
― Doi virgulă zero, È™apte, È™ase, nouă, doi, trei.
Loesser verifică.
― Ei bine, asta a fost cu adevărat uimitor. ÃŽnmulÈ›irea nu m-a im¬presionat prea mult, fiindcă la urma urmelor este vorba despre numere întregi È™i mă gândeam că se pot face unele È™mecherii. Dar zecimalele...
― Iar asta nu-i totul. A apărut o nouă direcÈ›ie de dezvoltare, deo¬camdată strict secretă, despre care, să fiu sincer, n-ar trebui să suflu o vorbă. TotuÈ™i... Am făcut un progres important în calculul rădăcinii pătrate.
― Rădăcina pătrată?
― Se ridică niÈ™te probleme delicate È™i încă n-am eliminat toate defi¬cienÈ›ele, dar Tehnicianul Aub ― cel care a inventat È™tiinÈ›a È™i care are o intuiÈ›ie incredibilă în direcÈ›ia asta ― susÈ›ine că este numai o chestiune de timp. Nu trebuie uitat că el este un simplu Tehnician. O persoană ca dumneavoastră, un matematician instruit È™i talentat, n-ar trebui să aibă dificultăți.
― Rădăcina pătrată..., repetă Loesser.
― Și rădăcina cubică. SunteÈ›i alături de noi?
Loesser întinse brusc mâna.
― Trece-mă pe listă.

***

Generalul Weider se plimba înainte și înapoi prin încăpere, adresân¬du-se auditoriului în maniera unui profesor dur care se confruntă cu un grup de studenți recalcitranți. Pentru general, nu conta că în cazul res¬pectiv era vorba despre savanții civili care conduceau Proiectul "Nu¬mere". El era responsabilul de proiect și nu uita nici o clipă lucrul acesta.
― Rădăcina pătrată este excelentă, spuse generalul. Eu personal n-o pot efectua È™i nici nu înÈ›eleg metodele, dar este o operaÈ›ie exce¬lentă. Cu toate acestea, proiectul nu va fi deturnat în direcÈ›ia pe care unii dintre dumneavoastră o denumesc "teoretică". După încheierea războ¬iului, vă puteÈ›i juca oricum doriÈ›i cu grafitica, însă acum avem de rezol¬vat probleme specifice È™i cât se poate de practice.
Într-un colț îndepărtat, Tehnicianul Aub asculta concentrat. Bineîn¬țeles, nu mai era Tehnician, fiind eliberat de însărcinările anterioare și transferat în colectivul Proiectului, unde avea o funcție cu un titlu impresionant și un salariu adecvat. Deosebirile sociale rămăseseră însă, iar importanții savanți care conduceau cercetările nu-l puteau accepta pe picior de egalitate în rândul lor. Ca să fim cinstiți, nici Aub nu dorea așa ceva. În prezența lor, se simțea nelalocul său, un sentiment reciproc de altfel.
― Þelul nostru, spuse generalul, este unul simplu, domnilor: înlocui¬rea calculatorului. O navă capabilă să navigheze prin spaÈ›iu fără un calculator la bord se poate construi de cinci ori mai repede È™i de zece ori mai ieftin prin comparaÈ›ie cu navele dotate cu calculatoare. Dacă am putea elimina calculatorul, am construi o flotă de cinci ori... de zece ori mai mare decât cea denebiană. Iar eu văd chiar mai departe de atât. Poate că în clipa de față sună fantasmagoric, poate că nu pare decât un simplu vis, însă pentru viitor eu întrevăd racheta dirijată de om!
Imediat, dinspre audiență se auziră murmure.
― Actualmente, urmă Weider, principala noastră fundătură o cons¬tituie limitele inteligenÈ›ei rachetelor. Calculatoarele ce le dirijează au dimensiuni stricte, È™i din acest motiv reacÈ›ia lor la modificările defen¬sivelor antirachetă nu este satisfăcătoare. PuÈ›ine proiectile își ating È›inta È™i genul de război dus prin intermediul lor a început să dispară ― pentru inamic, dar È™i pentru noi. Pe de altă parte, un proiectil care poartă în interiorul său unul sau chiar doi oameni, capabili să-i controleze traiectoria prin folosirea grafiticii, ar fi mai uÈ™or, mai mobil È™i mai inte¬ligent. Ne-ar oferi un avans care ar putea însemna atuul victorios. ÃŽn plus, domnilor, exigenÈ›ele războiului ne silesc să nu uităm un amănunt. Un om este mai dispensabil decât un calculator. Proiectilele cu echipaj ar putea fi lansate în număr oricât de mare È™i în circumstanÈ›e în care nici un general n-ar îndrăzni s-o facă, dacă ar fi vorba despre proiectile dirijate de calculatoare...
Mai spuse multe alte lucruri, dar Tehnicianul Aub nu așteptă.

***

În intimitatea laboratorului său, Aub reflectă mult timp asupra biletu¬lui pe care-l lăsa în urma sa. Finalul acestuia suna astfel:
"Când am început studiul a ceea ce acum se numește grafitică, n-a fost mai mult decât un hobby. Nu-l consideram decât un amuzament interesant, un exercițiu al minții.
După declanșarea Proiectului «Numere», am crezut că alții vor fi mai înțelepți ca mine; că grafitică va fi pusă în slujba omenirii, pentru a ajuta poate la producerea unor echipamente practice de transfer masic. Constat însă că ea este utilizată numai pentru moarte și distrugere.
Nu pot suporta responsabilitatea implicată de inventarea grafiticii."
După aceea, aținti în mod deliberat asupra sa raza unui depola¬rizator proteinic și se prăbuși mort, instantaneu și fără dureri.

***

Se adunaseră în jurul mormântului micuțului Tehnician, ascultând omagierea măreției descoperirii sale.
Shuman plecase fruntea alături de ceilalți, dar nu se simțea câtuși de puțin mișcat. Tehnicianul își jucase rolul și, la urma urmelor, nici nu mai era necesar. Poate că într-adevăr el pusese bazele grafiticii, dar acum știința avea să înainteze de la sine, triumfătoare, copleșitoare, până ce proiectilele cu echipaj aveau să devină o realitate, alături de cine știe ce alte invenții.
"Nouă înmulțit cu șapte", se gândi Shuman cu profundă satisfacție, "fac șaizeci și trei și n-am nevoie de un calculator ca să-mi spună asta. Calculatorul există în mintea mea!"
Uimitor ce sentiment de putere îi dădea această realitate.
----------------------