agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-06-26 | [This text should be read in romana] |
- Am o poveste scurtă și una lungă. Pe care s-o spun? zise profesorul intrînd pe ușă. Bună ziua, continuă el, așezîndu-se la masa la care își bea liniștit cafeaua, Săndel.
- Spune-o pe aia scurtă, ceru Săndel, mă așteaptă nevasta cu roșiile, nu pot să întîrzii, că deja are oala pe foc. - Eu aș asculta povestea lungă zise poetul. Mă cam doare stomacul de două zile, cred că am constipație, o poveste lungă cred că mi-ar face bine. Măcar nu mă mai gîndesc la burta mea. - Ba eu le vreau pe-amîndouă, că tot nu plec nicăieri d’acilișa, interveni și Bicuță, din spatele barului. Și dacă îmi plac, vă dau o bere din partea casei. - La toți? ceru lămuriri Săndel. Dai la toți cîte o bere? - Pe naiba! Doar la povestitor. Ce sunt eu, Matusalem? - Bicuță, Matusalem era unul care a trăit o mie de ani, nu ăla bogat, la care faci tu referire, Rockfeller, răspunse profesorul. - Tot un drac. Adică vrei să spui matale că dacă trăiești o mie de ani nu faci avere? Păi ai tot timpul din lume. Ia să trăiesc eu măcar jumătate, să vezi ce de bănet pun la saltea. - Soacră-mea are nouă’ș’unu de ani și n-a făcut avere, zise gînditor Săndel. Bine că nu prea vorbește, e tăcută din fire. - Păi asta nu prea e bine, interveni profesorul. O femeie tace din trei motive: ori citește, ori gîndește, ori se roagă. Niciunul nu e de bine, ia gîndiți-vă. - A mea dac-o pui la rană, cancer faci, zise Bicuță. Și vorbește tot timpul, nu-mi spuneți mie că e bine. - Bicuță, schimbă subiectul profesorul, de ce nu faci tu ceva deosebit în cîrciuma asta? Þi-ar intra mai mulți clienți. Uite, am văzut la televizor, acum vreo săptămînă, un restaurant din America, îi zicea Sing Sing și clienții erau legați de mese cu lanțuri, ca deținuții. Iar în altul, erau înjurați de către barman și ospătari. De ce erau înjurați mai mult, d-aia veneau mai abitir și făceau consumație. - Ãia cred că erau masochiști, interveni Săndel. Păi avem noi, în tîrgul ăsta, atîția nebuni care să se lase înjurați de barman, și pe deasupra, să-i lase și bacșiș? Și oricum, dacă tot vrea să facă ceva inedit, măcar să nu-i imite pe americanii ăia. Ce, noi nu avem imaginație? - Și ce să facă Bicuță? întrebă poetul. Să ne scuipe în cafele? Asta n-aș accepta și cred că nici americanii ăia n-ar servi așa ceva. - Doamne ferește, cum să scuip în cafele? Auzi la dumnealui…lasă domnule, că am destui clienți, mai rău este că nu prea plătesc. Bicuță ridică sus caietul cu lista datornicilor și-l flutură în fața asistenței. Ia să vedem ce avem aici…și pe urmă mai vedem ce facem cu Sing Singul ăla. Bicuță deschise caietul și se îngălbeni la față. Caietul nu conținea nici un nume, paginile erau goale și curate. Privi speriat în jur, se aplecă sub tejghea, ridică de pe un raft cîteva cutii. Își reveni repede, nu trebuia să se dea de gol în fața clienților, așa că luă un pahar și începu să-l frece de zor. Ceilalți stăteau liniștiți la mese, de parcă nu s-ar fi întîmplat nimic, sorbindu-și cafelele sau berea. - Că veni vorba, zise Săndel, să-mi spui și mie cît mai datorez, aș vrea să mă achit de datorii, că plec în concediu și nu mai am timp. - Da, și eu la fel, interveni profesorul. Să-ți dau și eu datoria, Bicuță. Că tot am luat banii pe concediu. - Lăsați dom’le, că trebuie să fac niște calcule, mai am un caiet, da’ e la Viorica, pe ăsta am doar însemnări contabile. Bicuță ieși onorabil din situație, ceilalți păreau că se resemnează. Mă duc să mai iau niște votcă de la nonstop, să nu umblați vreunul la bar. Odată ieșit, ceilalți izbucniră în rîs. Săndel scoase de sub cămașă caietul cu datorii și îl deschise la întîmplare. - Uite, domnu’ profesor are de plătit optzeci și cinci de mii, citi el. - Săndele, cum de ți-a venit ideea asta, să-i subtilizezi caietul? întrebă profesorul. - Aaaa…simplu. Am văzut la fi-miu niște caiete noi, cu același model ca al lui Bicuță, atunci mi-a venit ideea să le schimb. - Bine, bine, ne-am distrat, dar acum ce-o să se-ntîmple? O să facă altul din burtă, poate ne trece acolo cu sume și mai mari. - M-am gîndit și la asta. Dacă va face așa ceva, scoatem originalul și-l acuzăm de contabilitate dublă. Hai noroc, și mucles, că vine cu votca. Bicuță intră pe ușă cu două sticle de votcă în mînă. Parcă își mai revenise, dar tot avea o figură destul de necăjită. - Domnu’ profesor, începu el, parcă ziceați că ne spuneți două povești, una scurtă și alta lungă. Ați uitat de ele? - Ah, nu. N-am uitat. Uite povestea scurtă: sună unul la interfon și-mi spune să-i deschid ușa că n-are unde să se pișe, și-l prididește. Păi, cum să-ți deschid, îi zic eu, că doar d’aia am pus interfon, să nu se mai urineze toți bețivii în holul blocului. - Și? I-ați deschis sau nu? - Păi nu i-am deschis, dar de intrat tot a intrat, că am văzut balta pe perete, în holul blocului, i-o fi deschis altul. Scrisese cu urină „muie ap 13”. Adică la 13 stau eu. Asta e tot, o să propun să desființăm interfonul. - Și a doua poveste? Aia lungă? întrebă nerăbdător Bicuță. - Aia o spun altă dată, acum trebuie să plec acasă. E cu niște caiete, o să-ți placă. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy