agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-04-17 | [This text should be read in romana] |
"Oho, și eram cu toții niște destrăbălați...", își amintește Chioran, zornăinduși trupul osos, aproape dezmembrat.
"Cum erau acele Timpurii Zile Deformate? Mi-ar plăcea să o aflu de la tine acum, cînd mucurile de È›igară au crescut mai mari decît noi", sîsîi Șarpele Rombic, ondulîndu-È™i desenul în formă de Isus de pe spinare. "Ascultă atunci povestea mea: Eram È™ase È™i cu pisica È™apte. Cu toÈ›ii ne-ntindeam trupurile spre soare, iar în piepturi, pe-atunci, ne colcăiau fiecăruia mai multe inimi. Porniserăm împreună la drum, chiar dacă asta-nsemna pentru unul să stea pe loc pînă se-nfundă în pămînt, pentru altul să meargă cu spatele iar pentru celălalt să se-nvîrtă-n cerc la infinit. Eram Timpurii È™i nu ne înÈ›elegeam pe noi înÈ™ine." "Oho... pe atunci Marc era cu Divina Carmen", începu Șarpele Rombic, "doña Carmencita cu o floare roÈ™ie în păru-i de abanos. Vase de sînge plesneau, È™i ea trecea. Eu eram cu FetiÈ›a Giurgiu, dulcineea cu Sufletul Sensibil È™i cu vorba lipicioasă. Sînii i se culcau plaÈ›i pe abdomen, pendulîndu-È™i propriul cîntec, de maternitate deocamdată refuzată. PicioruÈ™ele ei își creÈ™teau unghiile în sus, într-un gest de patetism al rasei, dureros È™i neverosimil. Ion... Ion era cu Șorlei Șoreicanul, grozavul Șoarece de la Răsărit, cu fruntea întunecată È™i buza de sus veÈ™nic întinsă într-un rictus de nemulÈ›umire. 'Tu ai mîncat patru chiftele, È™i eu doar două', îi zicea Ion cu obidă Șoreicanului, iar acesta avea labele picioarelor grozave, cu unghiile uriaÈ™ convexe. 'Nene, aveÈ›i cine să vă scrie plancarta? V-o fac ieftin, pe bani puÈ›ini' mai obiÈ™nuia să zică Ion din cînd în cînd, ca un tic verbal însuÈ™it pentru a-È™i justifica existenÈ›a". Șarpele Rombic se opri. Chioran se încolăci mai aproape de el. Soarele li se reflecta în ochi, făcîndu-i să sclipească ca smaralde nepreÈ›uite. Stăteau scăldaÈ›i în lumina verde a asfinÈ›itului, în timp ce realitatea se strecura, nepăsătoare, printre ei. "Mai zi din una... mai zi din două, mai zi din douăzeci È™i nouă", rupse tăcerea Șarpele. "Cînd ies afară, obÈ›in doar o extensie a pereÈ›ilor", se porni Chioran. "Noii pereÈ›i vor fi Lucrurile Exterioare, dar niciodată nu voi ieÈ™i de aici." "Unde voiai să te duci?" se prefăcu naiv Șarpele. "Eu voiam undeva în afară; în afara cauzalității." "Erai un nelegiuit?" "Nu chiar; dar aÈ™ fi vrut să fiu, chiar dacă nu eram destul de înÈ›elept." "ÃŽn afară de frica de moarte, ce altceva te îndemna să continui?" tatonă Șarpele. "ObiÈ™nuiam să blestem, spunînd că Dumnezeu este numai o scuză pentru existenÈ›a lumii." "Te bazai pe asta?" "Nu. Niciodată nu am crezut-o cu adevărat." "Despre prietenii tăi... eraÈ›i cu toÈ›ii unul cu celălalt?" "Cu adevărat eram, deÈ™i fiecare își cultiva visul de individualitate." Tăcură amîndoi; Realitatea începuse să-i copleÈ™ească, înăbuÈ™indu-le încrederea în lucruri.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy