Capitolul I


"Pasind descult pe o strada plina de cioburi, micul Raiz, plangea tinandu-si in palme chipul murdar de cenusa.

Parintii lui erau saraci, traind la marginea orasului Karlskor, luptand cu foametea ce bantuia prin acele cartiere mizere.

Oamenii din subsolul societatii, cum erau deseori numiti... dar acesta era si motivul pentru care micul Raiz plangea.

Stropi de ploaie incepura sa spele cenusa despusa pe firavul trup al lui Raiz, cenusa cazuta de la cosurile fabricilor. Murdar, descult si trist, Raiz incepu sa planga, ploaia acompaniindu-i lacrimile si hranindu-i plansul. Prin geamuri zarea oameni adunati in jurul mesei cinand, gustand din fripturi care ii furau ochii copilului. Si totusi, el sta plangand in ploaie, fara o haina buna si fara de mancare.

Alerga acasa, unde mama lui, Archa il astepta cu masa intinsa: o farfurie ciobita pe care se afla o felie de paine tare, unsa cu un strat translucid de untura. Lumina galben-rosiatica a lumanarii lumina chipul trist al mamei si a copilului, pe peretii incaperii aparand umbre infioratoare ce cascau mari guri ale deznadejdii.

Dupa bogata cina , Raiz se indrepta spre micul lui pat, o saltea ce nu mai semana deloc a saltea, ci a burete rupt, un puzzle de pete.Insa el se culca bucuros ca avea un acoperis deasupra capului.Intinse asupra sa o paturica care ii acoperea doar jumatate din corp, picioarele ramanandu-i in afara paturii, aratand ca o fiinta cu cinci capuri, murdara de noroi.

In urmatoarea zi, Raiz se trezi la primul latrat de caine; un dulau care ii urla in ureche asemeni unui magar. Se indrepta spre piata orasului de unde isi procura singurul venit, din incarcarea si descarcarea marfurilor comerciantilor.

Constiincios de importanta lucrului sau, Raiz lucra ca un adevarat barbat, ridicand poveri cu mult peste puterea unui copil de varsta lui. Cunostea ca numai acest fapt, il va ajuta sa mai supravietuiasca inca o zi, in ciudata lume a orasului.

Oamenii treceau nepasatori, de parca pe langa ei defila o haita de caini jegosi. Treceau nepasatori, fara sa urmareasca truda si sudoarea micului Raiz.

Dar in acea zi, ceva special se intampla. In timp ce lucra, o batranica se opri in dreptul lui si incepu sa-l masoare din priviri asemeni unui vultur. Dupa ce isi termina lucrul si primi banutii sai, Raiz auzi o chemare, o blanda voce rasunand :

-Copile, vino incoace!

-Da, poftiti doamna...

-Vino sa-ti arat ceva.

Si doamna aceea il lua cu ea, ii cumpara un ceai fierbinte, ceai care curgea ca mierea pe gatul inghetat de aerul rece al diminetii. Dupa care il invita intr-o mica casuta, unde batranica ii dadu o gustarica cum Raiz nu mai vazu de ani de zile, de cand o vizitase pe matusa lui, doamna Herma, care detinea un mic butic. Dupa aceea, batranica incepu prin a-i povesti urmatoarele : ... "


Capitolul II


" -Am fost si eu ca si tine, un copil al nimanui, care tanjea dupa afectiune. Umblam pe strazi, tanjind dupa o farfurie cu mancare si o coaja de paine. Dar nimeni nu imi putea oferi nimic, pentru ca oamenii erau egoisti, si plini de problemele lor cotidiene. Intamplarea facu ca intr-o zi, la varsta de 16 ani, tatal meu, a salvat pe un om de la innec. Acel om ii oferi tatalui meu o slujba. Nu era asa de importana, deoarece lucra ca si ajutor la o fabrica industriala, dar cel putin castiga si el ceva. Vremurile erau grele atunci, dar mai grele sunt acuma. Tot acel om, imi dadu posibilitatea si mie sa lucrez la o croitorie, ca ajutor de croitoreasa. La inceput, am castigat doar cativa banuti, pe care ii dadeam mamei mele, pentru a lua medicamente pentru fratiorul meu mai mic, care era bolnav.

Bucuria mea a fost ca in acea croitorie, puteam sa ma intalnesc si eu cu oameni, sa vorbesc, si cu timpul, am ajuns sa obisnuiesc cu ei, si ei cu mine.
Dar nu te-am intrebat... Tu cum te numesti, baiete?

- Raiz, doamna!

-Sa-ti dea bunul Dumnezeu sanatate si succes in viata! Si cum ziceam... dupa mai multi ani in care am lucrat acolo, am inceput sa castig si eu mai mult. Dar nu suficient ca sa imi pot permite sa ies din mediul in care ma nascusem. Rataceam pe strazi, purtand in inima un vis care mi se parea in acel moment mult prea inalt. Speram sa imi intemeiez si eu o familie, sa am o casuta frumoasa... Dar totul se prabusea in mine, in momentul in care auzeam Zgomotul masinariilor din fabrici, sunet strident ce ma aduceau inapoi in lumea realului. Plangeam in sinea mea si ma rugam, ca bunul Dumnezeu sa imi dea si mie o sansa la viata in viata asta. Intr-o buna zi, la noi la croitorie, veni un tanar chipes, pe nume Theos, care mai tarziu urma sa imi fie sot. Am avut o viata frumoasa alaturi de el. Provenea dintr-o familie mai instarita si in momentul in care ne-am casatorit, am reusit sa imi implinesc cel mai mare vis. Acela de a iesi din mediul care ma inneca cu multimea mirosurilor sale, mediu plin de smog si zarva. Acum plang cand imi aduc aminte de acele vremuri. Dar mai tare plang cand imi aduc aminte de Theos, sotul meu, dragostea mea, care m-a parasit, a plecat din aceasta lume! Cata durere ...

- Dar doamna, nu trebuie sa imi ziceti daca va pricinuieste atata durere! Nu doresc sa va...

- Las' ca nu e nimica. A trecut! A trecut! Ma vad la aceasta varsta, singura, in aceasta camera slab luminata. Ma uit la viata mea si vad doar desertaciune. Atatia ani...

- Vai, doamna, nu mai plangeti ! Va rog, nu mai plangeti !

- Da, copile, ai dreptate. Nu voi mai plange! Am varsat deja destule lacrimi, de imi simt ochii goi, si privirea oarba.
De ce te-am adus aici? Poate ca te intrebi...

- Da doamna, chiar m-am intrebat in sinea mea. Nu am mai vorbit cu nimeni de mult timp, si multi trec pe langa mine de parca as fi un caine, ma fugaresc cand ma opresc sa ma uit in vitrinele magazinelor... Si prietenii mei, prietenii mei sunt cainii din cartierul acesta.

- Cand te-am vazut, mi-am adus aminte de cum eram eu la varsta ta. M-am gandit la cum te simti si doresc sa iti spun atat. Spera! Si vei birui toate aceste greutati ce iti stau inainte, chiar daca tie iti par asemenea unui munte foarte inalt, abrupt, alunecos, si imposibil de cucerit.

- Va multumesc doamna, va multumesc!Trebuie sa plec. Probabil ca mama mea se ingrijoreaza ca am intarziat. Va multumesc pentru masa. A fost foarte gustoasa. Va sunt recunoscator.

- Nu ai pentru ce copile!

Iesi pe usa grabit, si facand cu mana, ii mai multumi inca o data amabilei doamne.

Mergand pe drum inspre casa, Raiz medita la cele intamplate in cursul zilei. Deja se inserase si o ceata deasa inunda toate strazile curgea in valuri printre copacii aproape uscati de pe marginea strazii. O trazura trecu in graba si zgudui atmosfera incarcata de liniste. Zarind o banca, Raiz se opri pentru a se odihni, pentru ca locul unde el lucra era la o mare departare de casa. Gandindu-se la cele intamplate si la cele povestite de batranica, incepu sa planga.

Gandindu-se la viata lui si la viitorul sumbru care i se asternea inainte asemeni unei paturi negre, Raiz incepu sa planga. Dar urletul unui caine ii acoperea plansul.

- Incotro sa merg? Ce sa fac cu viata mea? Oare voi avea eu sansa sa mai ies din acest loc? Din acest oras plin de fum si cenusa? Doamne, tu esti acela care asculti rugaciunea mamei mele. De ce nu suntem si noi asemeni celorlalti? De ce noi suferim si altii se imbuiba cu mancaruri? Noi bolnavi, raciti si desculti, iar ei au bani din belsug. De ce?

Si tacerea se asternu din nou. Un suspin launtric, si Raiz se ridica intorcandu-se la drumul catre casa. Ceata deasa ii ingheta mainile, deoarece haina ii era mica. Ultima oara cand tatal lui ii cumparase una noua, fusese in urma cu un an si jumatate. Aerul rece de toamna ii ingheta plamanii si toata viata ingheta de-odata cu asternerea linistii. Frunzele colorate paraseau in liniste coroanele copacilor, asternand pe trotuar un gros strat de materie moarta. Numai fosnetul pasilor lui Raiz prin acele frunze mai dadea un semn de existenta vietii in acea liniste de mormant asternuta peste orasul Karlskor. "


Capitolul III


" Urmatoarea zi, Raiz isi relua lucrul din piata. Aceeasi oameni repetand acel bine cunoscut ritual al nepasarii si ignorantei. Raiz nu o mai intalni pe acea batrana care il invatase atatea prin simpla ei poveste. O poveste reala,despre viata unei persoane care trecuse odata ceea ce el , in parte, acum trecea.

Inima lui Raiz cerea tot mai multa cunoastere, setea sa observandu-se in tot ceea ce facea. Inima lui era un locas parca rupt de acea lume a timpului, a prezentului in care traia. Se intreba, si in multe lucruri nu gasea nici un raspuns. Dorind sa afle tot mai multe, era deschis la a cunoaste. Insa oamenii il evitau din pricina saraciei in care se afla.

De trei ori mai trecu toamna peste aceleasi strazi, aceiasi oameni, numai Raiz se schimba. Ajuns la varsta de 17 ani, Raiz era deja un tanar voinic, cu noi perspective in viata, cu noi visuri , insa isi pastrase acelasi loc de munca, in piata care parea ca nu se schimba deloc.

Comercianti de prin prejurimile Karlskorului veneau zi de zi cu legume si fructe, cu animale si alte produse, toate puse spre vanzare. Mere rosii, nuci, pere, gutui si multe alte fructe . Ciorchinii de struguri si legumele frumos aranjate. Ratele, puii si porcii care faceau o galagie infernala, trasurile cu caii lor frumosi ce treceau linistiti pe strada, multimea de oamenii care era asemenea unui furnicar, un adevarat stup care forfotea de viata.

Raiz statea si adulmeca imbietorul miros de mere trase prin ciocolata, cand de-odata auzi un glas plin de infiorare strigandu-i numele:

- Raiz ! Raiz ! Vino repede ! Raiz !

Raiz se intoarse si-l zari pe fratele sau mai mic, Rudolf, plangand si suspinand.

- Spune-mi ! Spune-mi ce s-a intamplat ? De ce plangi? Spune-mi !

Dar Rudolf plangea, si nimic nu il mai putea opri. Raiz incerca sa il calmeze, luandu-l in brate...

- Raiz, tata, tata a ... a... a murit ! Tata a murit Raiz. Intelegi?

- Tata ?

Raiz il lasa pe Rudolf pe marginea trotuarului, si intr-o fuga plina de disperare, se indrepta spre casa unde o gasi pe mama lui ghemuita in pridvorul usii, plangand, avand ochii reci si privirea goala. Lacrimile ei brazdau chipu-i frumos, in timp ce Raiz, sta inmarmurit, realizand ca ceea ce ii spusese Rudolf era adevarat.

Un izvor fierbinte de lacrimi izbucni, scurgandu-se din ochii lui negri, misteriosi, pana in palmele-i trudite de munca ce o facea zilnic. Zarind trupul tatalui sau ce zacea rece, deja invinetit pe podeaua bucatariei, Raiz izbucni intr-un plans, punandu-si instantaneu intrebarea " De ce Dumnezeule ?" .
Lacrimile ii curgeau si nu se mai opreau. Nici mangaierea mamei, nici prezenta fratilor lui nu il facea pe Raiz sa isi revina din socul pe care il suferise. Se lasa inserarea, cu umbrele ei, cu temeri, si durere, cu urletul cainilor ce parca boceau si ei. In camera alaturata, mama lui, Archa, se ocupa de cela trebuincioase. Raiz i se alatura, si dupa ce termina de aranjat, se scuza si iesi in ceata rece ce statea asternuta ca un val peste oras.

Pasind incet, dupa care din ce in ce mai repede, iar mai apoi fugind, Raiz se indeparta de casa, pana se vazu pe o strada infundata. Constata ca la fel era si viata lui in acel moment. Asemeni unei strazi infundate. Tatal sau era cel care aducea banii in familie, cel care sustinea familia, iar el, el era numai un copil. Deznadajduit si cu ochii inlacrimati, Raiz se aseza pe o banca, cu vopseaua decojita din pricina scurgerii timpului si a intemperiilor vremii. Punandu-si chipul in palmele-i mari, pline de bataturi si invatate cu greul, Raiz incepu sa planga, lasand toata durerea, toata deznadejdea... Lasandu-le sa curga in gura de canal aflata la marginea trotuarului bantuit de vantul rece de toamna. Fosnetul frunzelor si sunetul pe care acestea il faceau in asternerea lor pe trotuarul rar umblat, inceta !

Urma un timp foarte greu in viata lui Raiz. Fu nevoit sa mai caute un loc de munca, un loc mai bine platit, deoarece el devenise barbatul in familie dupa moartea tatalui. Un timp nu gasi nici un loc de munca, insa soarta ii zambi pentru un scurt moment, oferindu-i sansa sa lucreze ca ucenic intr-un atelier de pantofar. Cu timpul, fu nevoit sa renunte la slujba ce o avea in piata, in beneficiul uceniciei. La un an dupa ce deveni ucenic, Raiz incepu sa fie mai bine platit.

Toata viata isi dorise sa studieze, insa nu avu posibilitatea financiara sa mearga la o scoala de stat. Un om la care lucra in piata ii oferise niste carti, din care Raiz invata sa scrie si sa citeasca. Acest fapt ii ajuta foarte mult. Rudolf incepu sa lucreze si el cu Raiz pe la atelier, dandu-i doar o mana de ajutor. Archa, mama lui, incepu si ea sa lucreze la o croitorie, iar situatia financiara a familie incepu sa se mai redreseze. Insa neajunsurile erau inca prezente.
Cum situatia financiara a familiei lui Raiz se mai echilibrase, deoarece mama sa si fratele sau lucrau si castigau cat sa se intretina pe ei si fratiorii mai mici, un gand care incoltise in mintea tanarului de mai mult timp, incepu sa prinda putere.

Ajuns la varsta de 19 ani, viata lui Raiz lua o intorsatura ciudata. "


Capitolul IV


"Sub bogata coaroana a unui stejar, intins pe iarba in care gazele se jucau, Raiz dadu frau liber gandurilor...

-Oare cum ar fi daca as pleca? Daca as lasa totul in urma, si as incepe o noua viata? Sa simt si eu aerul libertatii... M-am saturat de atata cenusa, de cartierul acesta, de locul acesta, de oamenii, de ignoranta si ideile lor. Mi-as dori sa plec, sa plec incotro ma va conduce vantul, manat de gandul libertatii, si insotit de radacinile credintei si invataturile mamei. Doresc sa rup catusele acestea care ma leaga de acest loc, de situatia mea! Da ! Voi iesi, voi cerceta si voi invata. Voi invata dragostea si ea ma va insoti. Voi bea cupa cunoasterii si voi impartasi din roadele ei. Voi reveni in ani cu inima vindecata, cu sufletul curat si cu ochii plini de lacrimile fericirii. Voi lasa strazile acestea pazite de valul cetii apasatoare si de racoarea diminetilor cu vantul dinspre mare. Voi iesi si voi invata. Si de va fi sa mai cad, ma voi ridica si voi merge inainte ! Nu voi mai bate pasul pe loc in aceasta lume ignoranta si fatarnica.

Si cu inima cat un munte de fericire, tasni din iarba, gazele imprastiindu-se nor, zumzaind si jucandu-se in jurul lui. Alerga parca fugarit de o haita de lupi, impins de arzatoarea dorinta de a iesi din mediul oamenilor ipocriti si nepasatori in care traia.
Pe un pod, se opri privind curgerea apei, si exclama :

- In acest loc te las pe tine, amintire! De aici n-ai decat sa te descurci singura. Pana aici te-am carat in spate. Pana aici am chinuit oboseala si praful, nepasarea si minciuna oamenilor, inselatoria si ura lor, dar aici am sa te las ! Du-te alunecand pe chipul apei lucios. Du-te , departeaza-te de mine, lasandu-mi inima curata si innoita. Voi da fata in fata cu aerul curat al libertatii. Imi voi curati mainile de mizerie, capul de cenusa si plamanii de putoarea strazilor pline ochi de sobolani, pisici si caini murdari, lasand in urma orice forma a ceea ce e esti tu, inclinatie spre distrugere.

Stand si urmarind cursul apei, parca asigurandu-se ca ceea ce el lasase pe apa, isi urma cursul cerut, Raiz se gandea ... de-odata, inaltand ochii spre cer, implora : "- Doamne, te rog... Iti multumesc ! " . Dupa care isi urma drumul spre casa.

Isi pregati cateva mici lucrusoare, o haina de schimb, niste mancare, si se pregati psihic pentru momentul in care avea sa ii spuna mamei sale si fratilor sai decizia lui definitiva.

- Cum? Sa pleci? Dar esti doar un copil... Raiz, ma lasi aici ... si tu Raiz?

- Dar mama, eu? La mine cine se gandeste? Eu sa ma gandesc la tine, la Rudolf, la celelalte probleme... dar tot uit de mine. Timpul trece, iata-ma ! De mai multi ani aduc painea in casa. Voi pleca mama, si te rog nu ma opri, nu imi fa si mai grea despartirea ! Te rog! Te iubesc mult, dar trebuie sa te gandesti si tu la mine!

- Crezi tu ca e bine ceea ce faci?

Lacrimile incepura sa brazdeze chipul mamei, Archa constientizand ca decizia lui Raiz nu putea fi revocata.

Trecandu-si mainile prin parul lung, negru al mamei sale, Raiz lasa ca o lacrima fierbinte de dragoste sa i se scurga pe obraz. Mama sa ii sterse lacrima, exclamand :

- Dragul meu, tu stii ca esti cea mai scumpa fiinta ce o am eu pe aceasta lume. Tu stii, tocmai de aceea te rog sa ai grija. Viata este plina de capcane. Oameni sireti care iti ofera totul pe tava pentru un moment, ca mai apoi sa te vezi incatusat de ceea ce ti-au dat, deoarece limba lor e otrava si gandul lor e inselaciune. Prieteni care iti zic cuvinte calde, ca mai apoi sa te vanda... Ai grija caci nu e usor sa fii singur in lupta in care te avanti. Dar eu stiu caci bunul Dumnezeu e cu tine, pazindu-te. Tu esti al Lui si tu sa-L pretuiesti in inima ta, pentru dragostea Lui fata de tine. Eu voi fi totdeauna alaturi de tine. O mama isi sacrifica totul pentru copilul ei. Ma voi da pe mine insumi in credinta pentru a reusi tu in viata. Voi fi cu tine, in gand, voi fi cu tine si Aparatorul tau va fi Dumnezeu. Pazeste-te in mod special de legaturile cu oamenii, gaseste-ti in acelasi timp linistea in vant, in soare, in ciripitul pasarilor. Ascunde-te in umbra copacilor, regaseste-te la radacina invataturilor ce ti le-am dat. Binecuvantarea ce o las asupra ta iti va calauzi pasii, pentru ca sunt cu tine. Te iubesc mult, si-mi va fi dor de tine! Iubirea o vei intalni in calea ta... Fii doar rabdator!

Imbratisandu-l aproape de sufocare, Archa ii darui toata caldura sufletului ei tanarului care pasea spre un nou inceput, plin de incredere, avand speranta, nadejdea si biruinta alaturea de el. Imbracat in bucurie, isi saluta familia, saruta mana mamei, isi lua putinele lucrusoare strict necesare, si se avanta la drum.

Avand niste bani adunati, si cativa banuti primiti de la Rudolf si mama lui, Raiz se indrepta spre gara, pentru a merge in sudul tarii, spre un tinut inca necunoscut lui.

In momentul in care Raiz cobora in orasul Ulm, fu intampinat de o mare galagie prilejuita de o sarbatoare locala. Femei in costume, si barbati frumos aranjati, caii si carale impodobite, toti indreptandu-se spre biserica din centrul orasului. Sprijinit intr-un toiag, un batran ii zise tanarului :

- Sa traiesti tinere!

- Multumesc si dumneavoastra!

- Ce vant te-aduce pe aici? In acest orasel indepartat?

- Viata domnule ! Viata... bat la poarta vietii si astept sa mi se raspunda.

- Fii rabdator si ti se va raspunde. Ti se va raspunde, si raspunsul ce il vei primi va fi cu mult peste asteptarile si cererile tale. Cu mult peste...

In acea clima, o mare gloata de oameni interveni, Raiz avand timp sa spuna doar atat:

- La revedere domnule, si va multumesc !

- Sa traiesti tinere, si fie ca pasii sa iti fie paziti, si buzele unse cu intelepciune. Ochii tai sa straluceasca de fericire si viata sa iti surada.

- Sa fie intr-un moment bun domnule, sa fie !

Si Raiz fu impins de multime spre centrul orasului unde cu ocazia sarbatoririi zilelor orasului Ulm, se organiza o intrecere. Toti tinerii fura chemati din randul multimii, iar Raiz fu impins si el de oamenii in fata. Se organiza un concurs in care toti tinerii trebuiau sa danseze cu o partenera, iar acela care urma sa faca un dans cu partenera sa care sa fie pe placul multimii, avea sa i se dea o suma de bani drept premiu. Pe ritmurile vesele ale instrumentelor, Raiz dansa alturi de o tanara ce avea parul lasat pe spate, culoare parului fiind asemeni spicelor de grau coapte. Frumuseatea ei il impresiona pe Raiz, care se bucura dansand alaturi de o asa frumoasa localnica. Dansul tinu un timp, dupa care toti mersera la masa oferita localnicilor. Raiz fu invitat de localnici sa serveasca si el. Pe la lasatul serii, se anunta castigatorul, moment in care cuvintele batranului se implinira, viata surazandu-i lui Raiz pentru un moment, castigand premiul la dans. Dupa petrecerea din Ulm, cand cocosii incepura sa cante, Raiz fu inviat de un localic sa gazduiasca la el. Surprins de bunatatea oamenilor locului, tanarul accepta, fiind bucuros ca va putea avea un acoperis deasupra capului. La inviatia omului, Raiz mai ramase cateva zile in casa omului. Planul omului era acela de a-l face pe Raiz sa se casatoreasca cu fata lui. Raiz isi dadu seama de planul omului, isa nu accepta ideea, deoarece el dorea libertate, iar fata omului nu era pe placul si dupa inima lui Raiz, asa ca parasi casa omului.

Casele cu acoperis abrup, biserica impresionant de mare, cu frumoasele arcade si sculpturile interioare il impresionau pe Raiz, care visa la o lume in care frumusetea sa fie in toate. Caldura primaverii tarzii, mirificul miros al salcamilor infloriti, cantul pasarilor, si dulcea adiere a vantului il insoteau pe Raiz in drum spre gara, de unde avea sa se indrepte spre o alta locatie. "




Capitolul V


"Ajuns in Munich, Raiz dadu piept cu un oras linistit, in care plutea in aer o liniste parca de mormant. O trasura cu cai fu primul semn ca localitatea Munich nu era parasita. Mergand la un han, Raiz servi masa, cazandu-se in acel loc. Dar lucrurile ce aveau sa i se intample curand ii schimbara perspectiva asupra vietii.
Sub aerul rece al diminetii plutea un miros intepator. Ciripitul pasarilor nu se auzea si soarele intarzia sa apara. O patura de nori se aseza pe cer si ecoul unor porci guitand se auzea strident . Tanarul incepu sa isi caute un loc de munca. Intreba pe la localnici daca cunosc pe cineva ce ar avea nevoie de o mana de ajutor, iar acestia il sfatuira sa caute de lucru la un anume domn Dortz. Raiz se indrepta bucuros spre locatia indicata de localnici, o casa aflata pe o colina, o casa mare, inconjurata de multe grajduri si doua hambare. Cainii alarmati incepura sa latre, facand o galagie infernala. Din casa iesi un om foarte inalt, solid, cu ochii patrunzatori si sfidatori, strigand in gura mare :

- Cine esti si ce vrei ?

- Buna ziua domnule, ma numesc Raiz. Oamenii locului mi-au spus ca aveti nevoie de om la lucru. As dori sa lucrez pentru dumneavoastra daca se poate.

- Se poate, se poate ! Dar sa nu te astepti la o slujba usoara. Daca nu lucrezi cum trebuie, valea ! Eu nu am nevoie de lenesi. Banii nu se fac cu cioacnul ! Clar ?

- Da domnule, desigur. Inteleg...

Domnul Dortz il invita in casa, o casa cu un interior simplu, cu covoare vechi pe jos, Raiz simtindu-se parca in alt secol. Domnul Dortz ii dadu o camera simpla in care avea sa locuiasca pentru o perioada de doi ani. El era insarcinat cu curatatul grajdurilor, si hranitul animalelor. Timpul trecea repede, dar Raiz nu gasea rost in ceea ce facea. Munca ce o depunea zi de zi la ferma domnului Dortz era istovitoare, secandu-i tate puterile si imbolnavindu-l. Camera in care Raiz locuia era foarte mica, iar vantul circula in buna voie prin camera lui, deoarece gaurile din usa si geam nu erau reparate, permitand iernii sa isi arate coltii linistita..
Fulgi mari de zapada cadeau, creand o lume rece, inghetata. Casele acoperite cu caciuli albe, rasuflau linistite un fum albicios, in timp ce norii se invarteau amenintatori asupra vaii in care se afla micul orasel Munich. Gerul si vantul se inteteau, iar animalele erau tot mai expuse imbolnavirii. Raiz trudea toata ziua, ingrijind de ele. Dar prima nenorocire veni intr-o noapte in care un ger napraznic se lasa asupra acelor locuri. Trei cai si doua vaci de la ferma murira inghetate. Cand dimineata, Raiz le gasi, il anunta pe domnul Dortz, care arunca vina asupra tanarului, invinuindu-l pe nedrept. Dortz anunta politistii care il amendara pe tanar, Raiz pierzandu-si o mare parte din banii adunati in cei aproape doi ani de cand incepuse sa lucreze, deoarece Dortz dorea sa isi recapete banii pe animalele inghetate din cauza frigului. Raiz pleca de la Dortz, fiind nemultumit, cu inima plangand din pricina nedreptatii si zgarceniei oamenilor, cazandu-se la un han pentru urmatoarele doua luni, pana cand primavara sosi. Intr-o zi de martie, Raiz pleca din Munich, oraselul care il facuse sa risipeasca doi ani de viata, oraselul in care gusta pe deplin nedreptatea si lasitatea oamenilor. Indreptandu.se din nou spre aceeasi gara, in linistea acelor locuri dominate de oameni avari, Raiz varsa o lacrima de regret...

-Un bilet spre Turus, va rog...

Crestele muntilor inca pline de zapada, reintoarcerea vietii in locurile de curand stapanite de inghet, gastele salbatice ce reveneau pe acele meleaguri, micile orase si targuri ce forfoteau de viata, cat si oamenii ce incepeau lucrul pe camp. Acestea erau scenele ce defilau prin fata ochilor lui Raiz in timp ce zgomotul monoton indica miscarea trenului in lunga sa calatorie spre orasul Turus.

In momentul in care Raiz cobora din trenul ce il ajuta sa lase in urma toate pierderile avute in orasul Munich, simti in piept mireasma copacilor infloriti, bucurandu-se de ea, si totusi fiind ingrijorat de faptul ca in buzunar, putinii bani ce ii mai ramasesera, urmau sa fie repede cheltuiti pe hrana si imbracaminte. Indreptandu-se spre o fantana sa bea apa, Raiz se ciocni din greseala cu o persoana.

-Imi cer scuze... imi cer scuze domnisoara.

Ochii blanzi ai unei frumoase tinere fete ii aproba scuzele, ispitind in acelasi timp pe tanarul Raiz spre a o cunoaste. Insa un mic incident din acel loc a atras atentia lui Raiz, dupa care nu o mai zari pe frumoasa fata.

-Caut oameni tineri pentru a-mi lucra campul, platesc bine si ofer si loc de cazare pe deasupra !

Chemarea aceasta suna ca o invitatie la binecuvantare pentru Raiz. Primavara trecu repede, Raiz indeplinindu-si constiincios indatoririle. Vara sosi cu toate binefacerile ei. Binecuvantarile incepura sa apara in viata tanarului Raiz, care ajunsese un adevarat barbat, chipes si harnic.
Copilaria cu cicatricele ei se vindecase, foamea dupa intelegere si bucurie persistand totusi. Stapanul la care Raiz lucra era ingaduitor si bun, platindu-l bine si oferindu-i in acelasi timp si un camin pe placul lui Raiz. Turus era un loc pasnic, cu oameni buni si ingaduitori.

Caii galopau spre piata orasului, unde stapanul avea treaba. Uruitul rotilor trasurii in care se afla Raiz era ingrozitor. Era o zi de duminica, iar Raiz avea posibilitatea sa cunoasca mai bine orasul Turus. Strazile stramte, cu case foarte inalte, pomii dati cu var pe tulpina, forfota orasuluiat si frumoasele costume locale erau pe placul lui Raiz. Insa surprinderea ce o avu intrecu totusi toate asteptarile sale. La aceeasi fantana spre care se indrepta sa bea apa cu cateva luni in urma, Raiz zarea din nou aceeasi fata frumoasa, aplecata deasupra gurii fantanii, straduindu-se sa umple doua galeti cu apa. Raiz ii sari in ajutor, prezentandu-se respectuos.

-Raiz ma numesc ! As dori sa te ajut daca doresti... Chiar insist. Pe tine, cum te cheama?

-Ella ma numesc! Nu e nevoie sa ma ajuti, ma descurc si singura. Si oricum stau cam departe de aceasta fantana si probabil tu esti in dumul tau, ocupat.

-Nu, totul este in ordine. Imi face mare placere sa te ajut !

Ella accepta, intrand in vorba cu Raiz. Privirile lor se invitau spre a-si cunoaste reciproc adancimile sufletului. Frumusetea Ellei, dar in mod special sentimentul pe care i-l starneau privirea fatei, facura pe tanar sa paseasca spre a o cunoaste mai bine pe Ella. Ajunsi acasa la Ella, Raiz ii saruta respectuos mana domnisoarei, stabilind o data in care sa se revada. Ella era fermecata de prezenta tanarului, acesta inspirandu-i incredere si simtind din partea lui Raiz o imensa caldura a dragostei, un foc launtric salbatic. Saptamana trecu ca un vis pentru Raiz, iar ziua intalnirii celor doi sosi. Acea zi fiind mult asteptata de ambii.

Soarele care se indrepta catre apus oferea intregului peisaj o imagine de vis, izvorul ce vioi aducand veselie naturii, stejari batrani ce vegheau atenti, in timp ce stoluri de pasarele cantau langa izvor...

Intins pe iarba, insotit de o armata de gaze cantand linistite, Raiz astepta sosirea Ellei. Din departare, el o zari, venind cu pasi repezi, imbracata in haine de in. Privirile celor doi straluceu de-un sentiment ciudat ce.avea sa fie iubire... “




Capitolul VI


"La umbra unui stejar batran, inalt, cu o coroana semeta, statea Raiz cu Ella. Vorbind si cunoscandu-se, ei au ajuns sa se placa. Insa, acest sentiment incepu din clipa in care ochii celor doi se intalnira la fantana. Mirosul pielei Ellei era asemeni ghioceilor primavara, iar in timp ce Raiz ii lua tandru mana fetei in palma sa, sarutand-o, fiorul dragostei strabatu pe amandoi, facand din aceasta intalnire, o reintoarcere a chemarii lui Raiz, o reintoarcere spre esenta vietii, spre dragoste. Innebunit de dragoste si de mireasma sentimentului iubirii, Raiz saruta patimas gatul Ellei. Inserarea lasandu-se, cobora si lumina; si odata cu ea, aparu racoarea pamantului. Apropiindu-se de Raiz, Ella intra sub bratele tanarului, acceptand protectia si dragostea lui. Raiz ii saruta buzele firbinti, caldura dragostei inundand inimile celor doi aflati in pragul beatitudinii. Mirosul ierbii, cantul greierilor ce compuneau o intreaga simfonie, o elogie a dragostei, o reintoarcere a cuplului adamic, erau elementele ce formau spatiu perfect desfasurarii dragostei celor doi.

De pe munte, turme de oi coborau linistite; sunetul talangelor auzindu-se in departare asemeni unei invocatii la adresa revenirii serii, o oda a muntilor. Un cioban insotiti de caini galagiosi veghea asupra turmelor, sprijinit in toiagul sau de lemn, toiag care era simbolul stapanirii acelor meleaguri inca virgine, locasul vietii...

Pe o poteca, Raiz si Ella isi luara la revedere, indreptandu-se spre locuinta lor, plini de foc in inima, arzand din dragoste... asteptand nerabdatori urmatoarea intalnire, o intalnire a destinelor, a formarii si unificarii vietii celor doi.

Urmandu-si treburile zilnice, Raiz medita asupra lucrurilor desfasurate alaturi de Ella. Stropi de ploaie incepura sa spele suferinta lui Raiz ce se-aduna de-a lungul anilor. Lacrimile suferintei lui aveau sa curga pentru ultima data in amintirea celor intamplate in copilaria sa. Luptandu-se cu el insusi, Raiz ridica piatra de pe inima lui, aruncand-o in cel mai apropiat rau, aruncand cu ea pentru a doua oara toate amintirile, toata suferinta; reintorcandu-se la esenta vietii lui, regasindu-si eul si menirea.

- Cum as putea eu sa continui? Cum ? Si totusi e necesar. Da ! Las in bratul tau munte, las la radacina ta stejar falnic, las in apa ta izvor limpede, toate ale mele. Lacrima mea tu sa o porti, povara mea tu sa o iei si zborul meu, tu sa il faci posibil. Fa-ma liber de mine insumi, fa-ma liber de tot. Stau agatat de ani de zile in speranta regasirii. Deseori deznadajduit si singur, am apelat la om, o fiinta cu mult inferioara asteptarilor mele. Am apelat si am esuat. Am cazut si lasat am fost. Murdar, plangand, descult de orice ravna de a mai continua. Mi-am luat totul, si am inceput sa zidesc din nou. Am zidit un nou eu. M-am zidit pe mine din tot si din nimic. Din fir de iarba si din stanca de granit. Mi-am smuls speranta din aripile unui soim si din coroana unui stejar mi-am creat un adapost. Din lacrimile ploii am facut un scut in fata omului. Iar din tine, Soare, mi-am facut totul. Da-mi tu mie, fiu al lacrimilor, o lacrima de fericire. Doar una iti cer. Sa uit pentru o clipa tot chinul, acceptandu-mi menirea, mantuindu-mi sufletul de chinul deznadejdii si nesigurantei. Alunga-mi tu gandul care ma face sa vad in umbra chipul fumnului negru si in luna suferinta. Deschide-mi ochii sa pot vedea ca noaptea e zi si ziua e doar o trecere. Sa vad rostul suferintei si menirea creatiei. Da.mi mie un strop de roua sa il gust. O lacrima de bucurie sa o savurez si dimineata sa ma bucur, iar la inserare, lasa-ma unde voiesti tu sa ma lasi. Numai nu ma uita. Te port in inima mea copilarie, cu toate formele tale. Te port pe tine, cruce a vietii mele, si nu ma pot scapa de tine. Dar imi voi intari de sapte ori puterile si de doisprezece ori voi striga. De sapte ori te voi inconjura si in sfarsit te voi darama... Te voi darama. De tine ma voi scapa. Rasarind in inima mea, vad scaparea asemeni primei raze de lumina in bezna noptii. Asemeni unei stranii eclipse ai intrat in viata mea, tu , luna, simbol al suferintei vietii mele, luna rosie, ce ai aparut pe cerul vietii mele, intunecandu-mi constiinta si lipsindu-ma de speranta. La tine ma voi reintoarce si voi pune o piedica in calea ta. La tine ma voi intoarce si te voi ierta. Si singur stand in intuneric, nu voi mai fi. Caci dragostea, da, dragostea va birui in valul cetii ce s-a asternut, asemeni unei perdele din naintea mortii mele. Si te voi ierta. Nu voi uita, dar te voi ierta. Si voi veghea, sa-ti pierzi puterea. Asemeni sarpelui ma voi intelepti si asemenea unui porumbel alb ma voi inalta. Voi avertiza si voi chema, si mii de mii vei intampina...Ccopilaria mea, copilaria mea, te voi ierta !

Si asezandu-se in genunchi, inchina rugaciunea aceasta...

In miez de zi, la poarta Ellei, sta un tanar chipes, cu un fir de iarba in palma dreapta. Cu inima alba asemeni unui ghiocel, cu ochii asemeni unei lacrime, cu sufletul asemeni ploii. Sub o poarta de lemn, un dulce sarut se ivi, o reintoarcere spre esenta vietii. Pasind impreuna, Raiz cu Ella, uniti prin legea firii dar si a lumii celor nescrise, pasira spre un nou inceput, increzatoti in sansa oferita dincolo de acea minunata poarta... "






SFARSIT