agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-09-19 | [This text should be read in romana] |
Din perdeaua opacă, întunecată a pădurii se zărește un punct luminos. Zăpada se așterne în continuare peste tot și toate. Un fulg mare, o steluță argintie de gheață alunecă lin spre pământ. De sus vede cum luminița se mărește și capătă o formă rotundă. Se apropie. Particule negre dansează ritualic la un metru deasupra vârfului de lance gălbui. Simte căldura cum îl copleșește și îi mișcă moleculele în toate părțile, trage de ele până când forma se rupe. Se adună, se încheagă într-o picătură de apă și aterizează pe lemnul arzând. Acolo văpăile o împresoară și se joacă cu ea, mângâind-o cu vârfurile lor fierbinți. Bule mici încep să se agite în ea și căldura crește din ce în ce mai mult. O sfâșiere dureroasă și se înalță încet un vapor de apă. Ajunge în rândul particulelor negre și le însoțește în dans. În jur totul e întunecat și albăstrui de la ninsoare.
De după un copac o siluetă subțire, grațioasă, sare lăsând urme adânci în stratul gros de zăpadă. Se oprește lângă foc. Privește speriat spre marginea pădurii. Copitele freamătă, aruncând apă peste vâlvătăi, inima îi bate puternic în timp ce lemnul trosnește cu un șuierat lung. Două licăriri galben-verzui se ivesc de după copaci. Un lup albicios își dezvelește colții ascuțiți și mârâie înfundat, cu blana zbârlită pe spate. Cu pași rari, apăsați, se apropie de foc. Căpriorul se retrage și tremură. Stau față în față, cu limbile roșiatice jucând între ei. Ochi în ochi, gând în gând, pradă și prădător. Un salt și căpriorul se ferește. Lupul nu se lasă și se repede încă odată, mușcând furios aerul și împroșcând zăpadă peste tot în jur. Căpriorul se învârte în jurul focului dând cu coarnele în spuză și împrăștiind zeci de scântei spre lup. El se dă în lături, sărind cu mișcări bruște și mârâind întărâtat. O durere lăuntrică îl macină și simte mirosul prăzii. O clipă de neatenție și lupul îl agață pe căprior de picior. Animalul se zbate și îl lovește peste bot pe agresor cu copitele și cu coarnele, smucindu-se cu disperare. Lupul îi dă drumul. O ureche îi sângerează puternic și un canin i s-a rupt. Căpriorul șchiopătează, încercând să fugă. Inima îi bate alert. Prădătorul se repede încă o dată și își înfige colții adânc în carne. Sânge. Se zbat amândoi, rostogolindu-se prin zăpadă și luptându-se fiecare pentru viața lui. În scurt timp, la marginea pădurii, o inimă speriată bate din ce în ce mai încet. Dâre roșiatice pătează covorul imaculat. Focul se stinge odată cu bătăile inimii. O blană albicioasă se mișcă deasupra unui trup neînsuflețit. Cu colții mânjiți de crimă fiara urlă triumfător în noapte. Strigătul unui supraviețuitor.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy