in the midlle of nowhere we are looking for something

într-o zi o să-l eviscerez pe dumnezeu și-o să-i mănînc organele multora o să le crape maxilarele de poftă.
nu știu unde am învățat atît de multe lucruri inutile. nesiguranța crește în mine ca un chist gigant inoperabil nu-mi rămîne decît să trăiesc în simbioză cu el ca un rechin cu peștele pilot lipit de pîntec mai am încredere doar în furnici sper să-și facă treaba conștiincios și să adune din mine cele trebuincioase mușuroiului.

pe balcon ceașca de cafea se umple cu musculițe mă enervează de fiecare dată trebuie să strecor cafeaua și pierd amănunte importante cum e zațul în care aș fi putut ghici pe cine mai iubești mîine.

să iau de exemplu această sală imensă în care mă aflu. miroase a balegă a alcool a tutun a parfum ieftin a parfum scump. se cîntă hora unirii apoi se anunță candidatul la europarlamentare toți vorbesc de-a valma. aglomerările nu mi-au făcut bine niciodată știu lucrul ăsta încep să văd oamenii stivuiți unul peste altul ca o magazie de scînduri mucegăite ori ca rampa de gunoi a orașului.
brusc mi se face poftă să-mi ascult inima să o pun la difuzor. aș rîde puțin de fețele încurcate ale celor ce cred că spun lucruri importante.
dar inima nu bate cînd vreau eu sau dacă nu bate nu înseamnă că ești mort doar că ești într-o viață de împrumut.

într-un fel mă bucură că nu știe nimeni ce gîndesc. în tot haosul ăsta îmi pot imagina țestoasele din felix diminețile în cornițoiu viscolul de pe curmătura. miroase a parfum ieftin a parfum scump a oameni nebărbieriți ori bărbieriți în grabă maia zîmbește cu dinții ei mici sub nuferi lumea țestoaselor e mai bună decît a noastră. dacă nu e mai bună măcar e mai plină acolo fiecare cunoaște pe fiecare.

de cîteva zile nu mă mai pot încălzi. mîinile îmi sunt reci deși am mare grijă de ele.
nu frigul doare. nu foamea. nu oboseala. nu amputațiile.
telefonul nu sună. nicio veste. niciun om venit de la muncă. nicio întrebare despre mine dacă mi-a trecut răceala ori dacă mi-a mai crescut părul de cînd m-ai văzut ultima dată.
deocamdată epuizarea e unica formă de existență.

într-o zi o să-l exsanguinez pe dumnezeu. personal cred că asta merită.