Și șomeri și bolnavi

Vecinii în fața blocului.
Cicoare : Au, au, au !
Dulie : Da’ ce te vaiți așa ?
Bulboacă : Doare ... lenea, asta, ceva de speriat.
Pipea : Nu-mi mai aduceți aminte că mă ia și pe mine.
Zavate : Ce lene, dom’le, asta e, suntem bolnavi, grav !
Cicoare : Asta așa e, nu putem să muncim deloc.
Pipea : Mie îmi spui.
Zavate : Cum să mă angajez, dom’le, sunt bolnav rău, nu pot. Soacră-mea vroia să mă trimită să lucrez în Spania.
Cicoare : Femeie bătrână și nebună.
Dulie : Știe ea ce înseamnă să tragi ca animalu’ în Spania ?
Bulboacă : Ai, vecine, ai fost în Spania ?
Dulie : Nu !
Pipea : Da’ atunci de unde știi cum e ?
Dulie : Nu știu, am auzit și eu.
Zavate : Așa e !
Cicoare : Mai ales cum era, ăia, cu culesu’.
Dulie : Cu culesu’ ?
Cicoare : Da !
Bulboacă : Ce culesu’ ?
Pipea : Ãia ... cu culesu’ de căpșuni.
Cicoare : Păi, cum aveam probleme cu mijlocu’.
Dulie : Cum să te apleci după căpșuni.
Zavate : N-are minte deloc. Păi ce, eu sunt om de muncă la câmp.
Pipea : Vecine, nu te supăra, da ... ești intelectual ?
Zavate : Nu știu, nici eu ! Oi fi, n-oi fi ?! Am făcut școala profesională, eram frezor.
Dulie : Vecine, nu mă tunzi și pe mine, pe datorie ?
Zavate : Nu frizer, vecine !
Dulie : Păi, hotărăște-te !
Zavate : Fre ... zor !
Dulie : Bun, mă frezezi ?
Bulboacă : Taci, dom’le, ăsta frezează numai cu toporu’.
Dulie : ÃŽuuu ! Nu mai vreau.
Zavate : Da, un coleg de-al lu’ băiatu’ meu mai mare, copil de general de poliție.
Cicoare : Așa, ce-i cu el ?
Dulie : E intelectual, are două facultăți.
Pipea : Și ?
Dulie : Și el e analfabet, nici să se semneze nu știe. Ori, eu, cu școala profesională !
Cicoare : Ai dreptate, vecine, să știi, în ziua de azi, toți analfabeții sunt intelectuali, dai banu’ și te-ai făcut intelectual.
Bulboacă : Auzi, da’ poate aveau nevoie de frezat căpșuni, în Spania ?!
Dulie : Se poate !
Pipea : Nu cred.
Zavate : De ce ?
Pipea : Ãia au zis doar cules căpșuni.
Cicoare : Are dreptate, vecinu’.
Zavate : Da, și oricum nu puteam, sunt bolnav.
Dulie : Da, dom’le, e greu, ce vorbești. M-am dus o dată la unu’, să-l întreb dacă are de muncă, la un patron, d-ăsta.
Bulboacă : Așa, și ce a zis, avea ?
Dulie : Avea !
Pipea : Aoleo !
Zavate : Ce-ai făcut ?
Dulie : Ce să fac, l-am întrebat ce are de lucru.
Cicoare : E, ce avea ?
Dulie : Paznic !
Bulboacă : Paznic ?
Dulie : Da, paznic. Vă închipuiți, eu, cu mijlocu’ meu fragil, cu probleme ... să stau în picioare, să păzesc.
Pipea : Nu se putea, asta e, rămâi șomer, n-ai ce face, orice ai încerca, n-ai ce face.
Cicoare : Auzi, vecine, dar de ce nu stai jos ?
Dulie : Auzi, vecine, ori stai jos, ori păzești !
Cicoare : Asta cam așa e !
Bulboacă : Ce să vă mai spun, eu ... n-am putut să o ajut pe soția mea la sacoșele de la piață.
Pipea : Cum, vecine, așa sacoșe grele aveai ?
Bulboacă : Vecine, nu sacoșele erau grele, conținutu’.
Pipea : Da’, ce, ai bani de piață ?
Zavate : Așa este, întreținerea n-o plătești, da’ la piață te duci.
Bulboacă : Stați așa ... în sacoșă aveam ... o pâine și două pliculețe de ceai.
Cicoare : A, masa noastră obișnuită.
Pipea : Auziți, într-o zi, vine pe la mine un văr.
Cicoare : Și i-ai dat din ceaiu’ tău, vecine ?
Pipea : Nu, i-am dat, adică l-am servit cu niște firmituri rămase de câteva zile.
Zavate : A, da, și eu strâng firmituri, nici odată nu ști când te trezești cu musafiri.
Bulboacă : Și ce vroia văru, ăsta ?
Zavate : Vroia să ... ?
Pipea : Vroia să-l ajut.
Dulie : La ce ?
Pipea : Să-l ajut ... să-și care butoiu’ cu zeamă de varză, din balcon în baie, să-l spele.
Cicoare : Vai, auzi !
Bulboacă : Da’ e posibil !
Zavate : Tocmai noi, cu atâtea probleme pe cap.
Cicoare : Eu, mă tot gândesc cu groază la oamenii, ăia, care s-a dus în Spania.
Dulie : Dom’le, ăia chiar ori muncii acolo?!
Bulboacă : Eu cred că nu !
Pipea : Da’ ce face ?
Zavate : Stau așa pe marginea tarlalei, ca noi acum și se uită la căpșuni.
Cicoare : E, așa, m-aș duce și eu în Spania.
Dulie : Păi, să stai pe marginea tarlalei, vreau și eu.
Bulboacă : Da, dom’le, aer curat.
Pipea : Mai mănâncă căpșuni. Noi ... cel mult bem ceai cu aromă de căpșuni.
Zavate : Eu am mâncat cu nevastă-mea un ceai cu aromă de înghețată de căpșuni.
Zavate : Da, da’ să știți că străinii ăștia, nu sunt oameni serioși.
Dulie : Ai, dom’le, de unde știi ?
Pipea : O fi auzit și el ?!
Zavate : Nu, n-am auzit. Am fost în Germania, acu’ câțiva ani la muncă.
Cicoare : În Germania la muncă ?
Dulie : Și te-ai întors viu ?
Zavate : Viu-viu, da’ vătămat.
Bulboacă : Păi, cred și eu, în Germania la muncă, mă mir c-ai supraviețuit.
Pipea : Domnu’ vecin, ești un erou al timpurilor noastre.
Cicoare : Să te întorci viu, de la ... Muncă în Germania !
Zavate : Da, da’ nu era oameni serioși nici nemții, ăștia.
Dulie : De ce, vecine ?
Zavate : Să vă povestesc.
Bulboacă : Așa, zi !
Zavate : Într-o zi, îmi dă de lucru să sap un șanț.
Cicoare : Aoleo !
Dulie : Un șanț ?
Zavate : Da-da, un șanț !
Bulboacă : Și ce-ai făcut ?
Zavate : Ce puteam să fac, eram în Germania ...
Cicoare : Vai, săracu’ vecinu ...
Zavate : Șanțu’ era de doi metri lung, un metru adânc și juma de metru lat.
Cicoare : Atât de mare ?
Dulie : Incredibil, dom’le !
Bulboacă : Și ?
Zavate : După două săptămâni ...
Pipea : Groaznic !
Zavate : Deci, după două săptămâni, șanțu’ nu era săpat nici pe jumătate.
Cicoare : Păi, era și normal !
Dulie : Cum, ditamai șănțălău’ !
Bulboacă : Un singur om, nu poate așa ceva într-o viață.
Pipea : E irealizabil, dom’le, vă spun eu !
Zavate : Deci, după două săptămâni ... vine neamțu’ și-mi zice că numai are nevoie, să plec acasă.
Cicoare : Nu se poate !
Dulie : Și ce-ai făcut ?
Zavate : M-am dus să-mi fac bagaju’.
Bulboacă : Și neamțu’ ?
Zavate : Pe el nu l-am luat.
Pipea : Nu, neamțu’ ce a făcut ?
Zavate : A, l-a adus pe fii-su, un puști neamț, la vreo paișpe ani, așa.
Dulie : Și puștiu ce a făcut ?
Zavate : Cât mi-am făcut eu bagaju’ ...
Bulboacă : Așa !
Zavate : Puștiu’ ... a terminat șanțu’.
Cicoare : Ai lasă-mă !
Dulie : Numai spune !
Bulboacă : Incredibil !
Pipea : Dom’le, nemții ăștia, mașini, dom’le !
Zavate : Dacă nu vroia să-i termin șanțu’, de ce a mai zis să încep ?
Dulie : Neserioși, dom’le !
Cicoare : Păi, da, că până la urmă îl termina vecinu’.
Zavate : Păi ... în doi, trei ani era gata.
Dulie : Vezi, dom’le, asta e, noi suntem oameni serioși da’ ... străinii ăștia.
Bulboacă : Da, dom’le, auzi tupeu, noroc că am intrat noi în UE, să-i mai scoatem din ...
Pipea : Deși avem tot felul de probleme, de sănătate ...
Cicoare : Da, e greu să stai, bine c-am intrat noi în UE să-i învățăm noi și p-ăia să stea, că nimeni nu stă ca noi.
Dulie : Da, e foarte greu să stai, trebuie experiență, nu glumă, e foarte greu, eu abia mai stau.
Bulboacă : Nici nu știu cum mai suport, mi-e foarte rău, m-a rupt statu’.
Pipea : Nu mai pot de stat, sunt complet terminat.
Zavate : Am nevoie de tratament, că m-a rupt statu’, eu și când muncesc stau.
Vine un alt vecin.
Gherase : Bună ziua !
Cicoare : Bună ziua, vecine !
Gherase : Vă rog, mă ajutați și pe mine.
Cicoare : Aoleo !
Dulie : Suntem bolnavi !
Bulboacă : Nu putem !
Pipea : Abia ne ținem pe picioare !
Zavate : Suntem terminați, ce să mai ...
Gherase : Vă rog, știți că lucrez pe șantier, azi am prins o mașină și am furat și eu câțiva saci cu ciment, da’ trebuie să-i descarc repede să duc mașina înapoi la șantier.
Dulie : Așa zi !
Zavate : Ne-am speriat, am crezut că-i de muncă, da’ dacă-i de furat ... cu plăcere !