La radio cântă în surdină o melodie veselă iar ea, deși e conștientă că magazinul în care lucrează e din sticlă și poate fi văzută, schițează pași de dans , cu mâinile în buzunarele vestei. Afară ninsese destul de tare și n-avea prea multe șanse ca-n acea tură de noapte să aibă prea mulți clienți. Poate doar vreun vecin de la blocurile din apropiere, care uitase probabil să-și cumpere țigări sau poate vreo doi bețivi pe care barmanul de peste drum a reușit să-i dea cu greu afară, pentru închidere.
Melodia e ritmată și fata se gândește că i-ar fi plăcut mai mult să fi fost în clubul din centrul orașului cu prietenul ei, decât să stea aproape inutil la magazin.
Se indispune spontan și se așează pe scaun trăgându-și radiatorul, singura sursă de căldură ...cam insuficientă după cum constatase în ultimul timp, și-și aprinse o țigară.
"E mai bine așa"...gândi ea.
O umbră se strecură prin partea laterală a magazinului. Așteptă să vadă cine va deschide ușa dar nu se întâmplă nimic.
În cele din urmă se ridică și se îndreptă mai mult din curiozitate să vadă. Era un copil, stătea pe colț de parcă aștepta pe cineva.
Deschise ușa cu gând să-l primească să aștepte înăuntru, era îmbrăcat mult prea subțire pentru vremea de afară.
-Ce-i cu tine puștiule?
Copilul intră tremurând iar ea închise ușa în grabă. Vântul îi aruncase deja o mână de fulgi în păr.
-N-am unde dormi.
-Cum adică?
-Păi tata a bătut-o pe mama și-a luat-o salvarea iar pe el l-au pârât vecinii și-a venit poliția. Eu...am fugit.
Îl privește încă nedumerită.
-Dar n-ai pe nimeni la cine să te duci?
-Nu.
Copilul începe să plângă, duce mâinile la ochi, niște mâini murdare cu unghii negre. Fetei îi e milă de el deși nu știe cum să procedeze.
-Vino încoace și te încălzește. Și probabil nimeni nu știe unde ești tu acum, nu? îl mai întrebă ea, în timp ce-i înveli genunchii cu vesta ei și-i trase radiatorul mai aproape.
-Nu.

Stă și se gândește.
"Cum se poate întâmpla așa ceva? Cum să nu întrebe nimeni de un copil, să-l lase așa la voia întâmplării pe o așa vreme. Pe cine să anunț? Cum să doarmă acolo? El e copil, copiii dorm noaptea."
-Nu ți-e somn?
-Nu, sunt obișnuit să pierd nopțile.
-Cum adică?
-Păi nu e prima noapte când se întâmplă. Alteori ei beau amândoi și încuie ușa. Apoi se iau la ceartă și când vin de la joacă îi aud de pe scara blocului și nu mai urc...
-Și unde aveai de gând să te duci să stai peste noapte?
-În piață, în tarabele goale.

Toată buna ei dispoziție dispăru brusc, luîndu-i locul o stare de nedumerire totală. Nu se mai întâlnise cu așa ceva. Copiii trebuie să doarmă noaptea, nu să umble pe străzi, își repetă ea de parcă i se blocase mintea la acea idee. Bineînțeles că știa că sunt o mulțime de copii ai străzii dar asta se întâmplă în orașele mari nu într-un orășel mic și liniștit cum e cel în care locuiesc ei.
-Te-ai încălzit vreun pic? reuși ea să articuleze în cele din urmă.
Copilul dă din cap că da. E blond cu părul cârlionțat și albastrul ochilor lui curați contrastează cu cearcănele movalii ce se întind în josul fețișoarei... murdară și ea...
-Cum te chemă?
-Florin.
-În ce clasă ești, Florin?
-A patra.
-Păi...și mâine la școală?
-O să lipsesc?
-Þi s-a mai întâmplat...bănuiesc.
-Numai acum, în ultima săptămână că e aproape de vacanță și ...doamna a zis să nu mai vin dacă nu duc banii pentru manuale.
-Se plătesc?
-Numai alea speciale, i-am zis să nu mi le dea că n-o să am bani dar...

Ei i-a venit o idee. Acasă la ea nu îl poate duce, stă cu gazdă și dorm două în pat. Și oricum n-ar fi de acord japița de babă să-l primească. Și oricum nu putea pleca de la magazin.
O să-l sune pe prietenul ei, sigur e acasă la acea oră, poate-l va putea convinge să vină să-l ia la el. E absurd să doarmă acolo...unde să se întindă, cu ce să-l învelească...
Formă numărul și așteptă...
Se gândise că e cam târziu dar telefonul, îi spusese el, îl țin pe holul mic aproape de dormitorul lui. În cel mai rău caz poate răspunde soră-sa dar se înțeleg amândouă...
-Alo? se auzi o voce iritată.
Se intimidă și închise. Se certă în gând pentru timiditatea ei și formă din nou.
-Cine e la telefon?
" Nu e el...e taică-su", constată ea. Cum să-i spună, nici nu se cunosc măcar.
Vocea se aude din nou de data aceasta pe un ton categoric:
-Ei...dacă nu spui cine ești...du-te la dracu'!
S-a dus...ocazia de a găsi copilului un pat cald.

Va trebui să-l înveselească cumva, el stă cu fața în jos legănându-se.
-Vrei să jucăm cărți? îl întrebă.
Ridică ochii și-o bucură sclipirea lor.
-Da.

E ora patru și-un sfert. Florin doarme cu capul pe genunchii ei. I-a spălat mânuțele și fața, i-a tăiat unghiile și-l privește cum doarme. Genele îi tremură de parcă ar avea coșmaruri dar trupul lui obosit nu are reacții.
L-a trezit la șase, pentru că l-a șapte fără un sfert schimba tura și trebuia să-l ducă acasă.
-Așteaptă-mă, mă duc până la magazie să aduc ceva, îl rugă ea.
Trebuia să umple rafturile goale și nu făcuse nimic. Avea să primească observații că n-a lăsat destulă marfă.
Afară era încă întuneric și deschizând ușa din spate a magazinului îl zări pe Florin în oglinda geamului, închizând sertarul și strecurând ceva la repezeală în pantaloni.
A rămas în cadrul ușii fără să fie capabilă să-i zică ceva. A rupt tăcerea cu un ton rece.
-Scoate ce-aia ascuns în pantaloni.
La radio cânta Celine Dion melodia aceea din Titanic, iar ei îi va rămâne mereu în memorie corelația dintre vocea căntăreței și acea întâmplare.
-N-am nimic, începu să plângă băiatul.
-Nu mă obliga să te caut eu. Scoate tu că nu se întâmplă nimic...nu trebuie să plângi.
-Mi-a promis mama ...că-mi...cumpără trening, nu mă primește nici la școală nici la sală ...și ..aș fi vrut să mă duc să fac sport. Am văzut unul frumos dar dacă ea e în spital...
Sufletul ei s-a domolit. Ce rost avea să-l bruscheze? Cu ce era el vinovat, avea doar zece ani.
Hotărârea a venit brusc.
-Ascultă-mă Florin. Uită-te la mine nu trebuie să-ți fie rușine să te uiți în ochii mei. Ai greșit, de acord. O să mergem peste o oră și-o să-ți cumpăr eu treningul de care ai nevoie...dar trebuie să-mi promiți ...că n-o să mai faci niciodată așa ceva. O să vii la mine și-o să...o să duci coșul cu gunoi ...iar eu am să-ți dau bănuți, o să-ți plătesc adică și-ai să câștigi banii cinstit. Dacă furi...n-ai nici o șansă cum te-am prins eu...te vor prinde și ceilalți și nu cred c-or să fie la fel de înțelegători.

A predat tura, s-a împrumutat cu bani de la colega ei, i-a luat trening și a plecat cu el să-i arate unde stă. A bătut de câteva ori bune, ea cu degetul discret, el cu pumnul după cum știa că se face auzit și le-a deschis, în cele din urmă ușa o femeie slabă cu un ochi bandajat, cu buza spartă, duhnind a băutură. S-a schimonosit falsă într-un bocet prelung stârnind ecou în liniștea dimineții. Ea ...s-a lămurit.
Îl lasă cu părere de rău în " sânul familiei" promițându-și în timp ce cobora scările să se implice pe viitor pentru soarta acelui copil. N-o să-l lase categoric așa.

Se întinde în pat și simte cum îi vâjâie urechile de la oboseală.
"Deci...două sute treningul, cinizeci de mii aveam eu datorie, cinci sute de mii gazda...mai rămân cu patru sute...Ce să fac?...O să mă împrumut iar"...se gândește ea și...împăcată adoarme cu o parte din suflet rămasă la cel de care tocmai se despărțise...
"E incredibil..să sufere așa un copil de zece ani, să nu mai poată deosebi răul de bine...și nimeni să nu se implice...n-are cum..."