agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3260 .



made in china
prose [ ]
fragment

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [cosmin dragomir ]

2006-06-15  | [This text should be read in romana]    | 



De cînd ploua cu ciori, sătenii stăteau pe la casele lor. Doar temerarii, ceva mai ingenioși decît restul, își construiseră umbrele de tablă și se avîntau bravi, înfoindu-se în potopul negru, spre bufet. Acolo, îi aștepta - de obicei dormind- Vasile Cîrciumarul, care după două tentative nereușite de a ajunge în casă, se cuibărise în local, în spatele barului, pe un precar așternut din fețe de masă. Casa lui, în spatele bodegii la vreo douăzeci de metri, asurzise de atîtea strigăte ale nevesti-sii. Mîncarea i-o trimitea într-un cufăr vechi, moștenire de la Gheorghe, bunicul din partea unei mătuși care îl șterpelise de la un prieten al cumnată-sii care îl prăduise de la turci în 77, la război. Nevasta, ca orice gospodină și patroană, femeie dîrză și bine mîncată, îl legase de căruciorul cu rulmenți rămas prin pod, înlocuit de bicicleta cumpărată pentru Ionel cînd împlinise 15 ani.
Ionel era plecat. La oraș. La facultate. Să iasă inginer, dar nu mai știau nimic de el. O cioară grăsuță se înfipsese direct în firul de telefon. Din acest motiv teancul de cartele se prăfuia nefolosit pe unul dintre rafturile din rîndul de jos, aflat la îndemînă. Și doar ea îi spusese să nu le cumpere pe toate, că-s prea multe, că ce să facă cu ele, că nici Didina, de cînd s-a supărat cu nora-sa, nu mai sună la oraș, că ăștia-s zgîrciți și vorbesc numai cu taxă inversă, dar el nu și nu și nu, că au preț bun, și au să se vîndă, că Didina o să se împace acu de Paște, ai să vezi, pe dracu am să văd fi-ți-ar pielea întinsă pe gard de încăpățînat ce ești, că doar mi-a zis mama să nu te iau că nu ești bun de nimic, că am nevoie de bărbat, nu de pisică în casă.
Adevărul e că pe Vasile soacra nu l-a avut niciodată la inimă și mult a tras el încercînd să-i intre în grații, dar scorpia o ținea tot pe a ei, că nu face aia, că nici ailaltă, că n-a vopsit gardul, n-a reparat podul, n-a măturat curtea, n-a pus un ban deoparte pentru bătrînețe, nu pentru ale lui, ci pentru ale ei, că n-or să aibă cu ce-o înmormînta și că de asta și-a cumpărat ea dinainte prosoape, batiste, plapumă, pernă, costum frumos ca de nuntă, pantofi de lac, arvunise chiar și locul de veci și luase cruce, doar anul, cînd o da Dumnezeu să fie, mai trebuie gravat, și p-asta s-au dus banii, și n-a avut de doctor și medicamente și o dor șalele și nu s-a îndurat să se ducă la stațiune să facă băi de nămol, și că o să moară mai devreme și nici cu pămîntul n-a apucat să se obișnuiască.
Și numai el știa cîte pachete pusese la șofer pentru ea și la cîte găini din cele bucălate le-a sucit gîtul și cîte un cartuș de țigări și patru sticle de țuică, din aia beton, nu de tescovină cum vinde la cîrciumă. Și ascunse în șervet, la căldurică, lîngă cozonaci, numai bancnote noi pentru medicamente, de credea că zgribțuroaica face colecții de flacoane.
Mîncarea îi venea la două zile, rece, sleită, că nevasta încerca să protejeze cufărul de ciori, doar la fiecare bucată cioară înfiptă săreau așchii și nu le aduna nimeni să le bage în sobă. Mîncarea avea gust de chiftele, chiar dacă nu le văzuse la față de vreo trei săptămîni, își înfipseră atît de bine mirosul în lemnul masiv, încît zeama aia de flori de ghiveci, servită la două zile, te îmbia de cum deschideai capacul. Cel mai mult îi plăcuse supa de cactus, care părea într-adevăr sleită că de la țepi sau dracu știe de unde se făcuse piftie. Þepii îi rodea la urmă, drept desert, dar nu pe de-a-ntregul să lase și lui Grivei. Cîinele devenise deja atît de vegetarian că zgarda i se lăfăia în fundul cuștii, cu două numere mai mare decît capul atrofiat. Dar de fugit nu fugea, de frica ciorilor.
Și tot ploua cu ciori. Oameni, animale, plante, ajunseră să se întrebe de unde atîta păsăret. În cîmp se înfipseseră una lîngă alta , mai dese ca grîul la semănat. Deja erau la al treilea rînd și celor de jos le săriseră ochii, căci, cele de deasupra, neavînd unde să se înfigă, nu le rămăsese decît orificul acela despre care nu se cade să vorbim, iar cele ghinioniste care se aleseseră cu cîte un culcuș cald, la umbra unei aripi, se lingeau pe bot blestemînd.
Legat cu sfoară, cufărul se întorcea la stăpîna de drept, adăpostind farfuriile murdare, hîrtia cu băutura vîndută și banii încasați, că nărodul e în stare, acu pe ploaia asta să cumpere și costume de baie dacă vine unul cu preț tentant și gura mare. Da cine să vină, că nu văzuseră față de străin de cînd cu străinii ăia, străini-străini nu joacă, la costume, Mercedes blindat și limbi străine, veniți să cumpere teren aici în sat, cică pentru cercetări. Imediat după ce mașina se oprise, s-au deschis portierele și niște namile mascate, cu veste - ce veste! costume de-a-ntregul - anti-glonț, că s-a constatat, asta au spus ei, că anti-glonțul poate fi folosit și pe post de anti-cioară, și s-au așezat cîte doi, față în față de-a lungul cărării, și vreo trei apăruți pe trapă s-au întins ca sicriele pe umerii celorlalți de-a latul, să adăpostească calea barosanilor. Ãla, de rămînea ultimul se rostogolea peste ceilalți, simultan cu pasul șefului, ca nu cumva să zăbovească, că timpul e litri de țuică, așa cum vine vorba prin sat. Tactica asta, cu rostogolitul, cică e învățată de la egipteni, hă, hă, din timpuri străvechi, dar pentru că la ei, încă dinainte de ploaie, televiziunea prin cablu ajungea din două în două zile, ca mîncarea lui Vasile , și atunci numai firimituri amestecate, de nu mai știai care e știre, care crimă în telenovele, care doarme la mijlocul terenului, care în parlament, habar nu aveau, și din cauza asta costumații i-au zis că prețul e prea mare, că el nu știe cît s-a făcut barilul, cît a scăzut valuta sau a la un combinat, parcă, cu un nume încîlcit, și că sunt înapoiați.
Vasile se gîndi el ce se gîndi și constată că pămîntul, nămolit de pene, ciocuri și gheare, degradabile greu, nu folosește la nimic, și-l vîndu. Nu pe tot, doar vreo trei hectare din cele patru cîte avea, dar cu cauză, că așa a zis unul că poate face contract cu cauză: să îi aducă în contul pămîntului țuică și bere de la oraș. Poate și cîteva pachete de țigări cu filtru. Apoi toată ceata, urmînd ritualul de la început, urcă în mașină și plecă.
Dacă nu ar fi existat și un martor ocular, acest individ care mi-a povestit toată tărășenia, probabil că nimeni nu s-ar fi întrebat cum de au încăput atîția inși în automobil, însă cum nici noi nu vrem să ne băgăm nasul prea tare în istorioară nu ne vom întreba.
După ce plecaseră, Vasile își plesni fruntea cu palma groasă, vineție, zgîriindu-și fruntea cu unghiile netăiate de atîta timp. Al dracu’ să fiu dacă nu-s dobitoc, și doar îmi tot zice muierea de cînd ne-am luat și eu tot n-o cred, însă pare-mi-se că are dreptate.
Așadar, se agăță de această idee și începu să bată camera localului cotind brusc pe lîngă mese, cît mai aproape de colțurile lor, încercînd să se rănească, dar ocolindu-le în ultimul moment, doar doar la un moment dat și-ar pierde echilibrul și se va pedepsi pentru nerozie cu o rană de toată frumusețea. Adîncit în jocul ăsta, nici nu-și dădu seama cînd gîndurile i se transformară în cuvinte. Pronunțîndu-le apăsat, cadențate ca un marș învățat în cătănie: Vasile Prostu, Vasile Prostu, Vasile Prostu zburdau în monotonia nici unui client.
Pe la al o sută treizeci și șaptelea Vasile Prostu, ușa cîrciumii se deschise și, abia strecurîndu-și umbrela masivă prin deschizătura îngustă, cei doi indivizi, eroi, ce se încumetaseră să vină pînă aici, începură să se scuture după ploaie. Își frecară cu putere cizmele înalte pline de pene și sînge de carpeta plină de pene și sînge. Pe la al o sută patruzeci și cincilea Vasile Prostu, Vasile realiză că nu mai e singur.
- Ce-ai mă?, îl întrebă unul dintre mușterii, cel mai înalt și cam slăbănog pentru un țăran muncit.
- Eu, nimic. Ce…ce să am? Arăt de parcă aș avea ceva?
- Păi ce tot îndrugi acolo, vasile prostu, vasile prostu?
- A! Da ce, vorbeam cu voce tare?
- Îhî!
- Las că vă spun acușica, dar stați la o masă. Vă aduc ceva?
- Nu-i nevoie, avem noi, de acasă. Din aia bună, nu poșircă de-a ta. Tu adu trei pahare, că îți fac și ție cinste. Ãsta de vorbise fusese pe timpuri impiegat la oraș. După mișcări părea cam leneș și pe deasupra era și urît. Avea fața ciupită de vărsat, capul cam mare sprijinit pe un gît șubred, lung, osos, de îi ieșea mărul lui Adam așa de mult în față, că, dacă s-ar fi chinuit, ar fi putut să și-l vadă.
- Pe dracu poșircă, naiba să vă ia de moftangii. După ce că v-o dau ieftin tot voi cîrtiți. Ar trebui să o pun la un preț să vă usture și fundul, nu numai stomacul. Lasă, n-aveți voi aer să vedeți ce bunătate vine. Am dat comandă. Mîine, poimîine apare. Să vă lingeți pe bot nu alta. Șapte stele vă dă tăticu, de n-a văzut satul ăsta de cînd e el.
- Și unde ai comandat așa minunăție mă Vasile, că telefonul nu merge, și de la oraș nici gînd să se-ncumete să vie careva. Că doar nu-s smintiți să le stea gîndul la Vasile cîrciumarul, că n-are el băutură la bufet.
- Ba au venit. Și încă ce oameni au venit. La costume, mașină și bodyguarzi.
- Vezi mă că îți crește nasul. Lasă-ne cu prostiile și mai bine spune-ne de ce te blestemi.
- Păi nu mă blestem, doar mă ocăram.
- Da, da, în fine, cum vrei tu. Dar de ce?
- Păi din cauza lor. Că au venit aici să cumpere teren și eu le-am vîndut, la preț bun nu glumă, că au zis și ei că se păcălesc, și, să știți, că-s oameni deștepți și cu carte, nu alde voi, mi-au zis și de egipteni și de altele și am făcut și contract cu cauză.
- Cu ce mă?
- Cu cauză.
- Clauză. C.L.A.U.Z.Ã.. Nu cauză.
- Așa o fi, cu, cum îi zice?
- Clauză
- Cu d’aia, să-mi aducă în cont băutură de la oraș pentru cîrciumă.
- Bun, bun. Bravos. Și de ce ești prost?
- Sunt. Cum să nu fiu. Că am uitat să îi întreb de Ionel și dacă pe la ei pe acolo tot așa...plouă cu ciori.
- Da cu ce ai vrea să plouă, cu vrăbii te pomeni. Ce ei sunt mai ai dracu sau cum? Nu tot oameni și ei? Nu tot carne și oase?
- Și de unde, mă rog, știi tu că plouă și la oraș?
- Păi, n-a plecat domn’ primar și a zis că, dacă acolo nu plouă, vine cu ajutoare, și nu vezi să nu s-a întors? Sigur n-a putut să vie, că venea, că-i serios și nu l-a votat lumea pe ochi frumoși să-l facă prim gospodar în sat.
- Da oare prin alte locuri tot așa plouă cu ciori?
- Adică pe unde...
- Prin lume, pe la străini...
- Și noi de unde să știm, măi Vasile. Nici TV-ul nu merge, și nu am auzit nici zodiacul și pe Didina, să ne dea în bobi, nu o găsim, că s-a închis în casă. Zice că asta e de la Dumnezeu și că acu vine Sfîrșitul. O fi plouînd, cine știe, doar n-om fi numai noi păcătoși.
De dragul discuției, slăbănogul mai turnă cîte un rînd.
- Noroc, noi să fim sănătoși!
- Dar de ce ții așa de mult să știi dacă plouă pe acolo? Îți arde de capra vecinului acu, nu ai destule pe cap?
- Mă, voi nu vă dați seama? Uite, acum mă gîndesc bine, și rău făcui că am dat terenul ăla. Orb am fost bată-mă Dumnezeu să mă bată.
Cei doi primiră întrebarea așa cum se cuvine și se puseră pe gîndit. Vasile bătea nervos darabana pe scîndura șlefuită de atîtea coate. Cîte petice or fi cusut nevestele de a ajuns lemnul așa lucios?, se întrebă în gînd. Scutură apoi capul, vrînd să se lepede de astfel de întrebări neimportante. Lăsă masa în pace și își duse mîna la gură astupînd-o: Vasile prostu, Vasile prostu, Vasile prostu și rînji satisfăcut. Vorbele nu puteau ieși din cauza paravanului cu cinci degete. Era mîndru de el, și pentru a nu pierde momentul, și-l însemnă cu un chicotit scurt.
(va urma)

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!