agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1899 .



Cealalta fata a oglinzii VIII
prose [ ]
SF

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Ellis ]

2006-07-10  | [This text should be read in romana]    | 



Femeia se plimba pe malul apei ca și cum nimic din ceea ce era în jurul ei nu ar fi avut vreo importanță. Colțul în care se găseau era format de un cot al râului, ce ascundea orașul. O vegetație luxuriantă înăbușea zgomotele autostrăzii din apropiere și crea un sentiment de izolare și pace.
Nu că el ar fi căutat izolarea. Era singurul element constant al existenței sale, gândi Aiden, cu zilele fără noapte și nopțile fără dimineață din Centura Exterioară. Uneori nu se întâmpla nimic vreme de zile întregi și atunci singurele ființe cu care aveai ocazia să schimbi o vorbă sau două erau cei aidoma ție…Aislin cel mai adesea, când împărțeau lungile ore de veghe.
Unitatea Nemesis avea în sarcină supravegherea punctelor sensibile din Centura exterioară. Sistemul de organizare al lumii lor subterane fusese creat cu minuțiozitate, până la cel mai mic detaliu. Bariera Exterioară fortifica totul. Era prima linie de apărare în fața pericolelor din afară și cel mai aproape de nivelul solului. Apoi venea regiunea de trecere, unde erau localizate majoritatea laboratoarelor. Se progresa atât pe verticală cât și pe orizontală, până în centrul coloniei, « cartierul rezidențial » cum i se spunea cu ironie amară.
Totul măsurat, programat, fixat în aceeași lumină artificială și impersonală, care te obosea, te aducea la exasperare, la limita cea mai de sus a montoniei suportabile.
Meditând la asta Aiden se trezi că desenează cercuri în nisip. Se îndreptă și privi în jos, către malul râului. Femeia se așezase pe marginea apei și părea absorbită într-o carte.
« Nu vă amestecați » era consemnul. Dar el știa prea bine că dăduse naibii regulile de o grămadă de timp. Așa că nu mai conta. Coborî panta puțin abruptă și dintr-o dată se trezi aproape de ea.
Ea ridică ochii din carte și îl privi, fără surprindere. Era tânără, mult mai tânără decât se așteptase el, poate 18 ori 19 ani ; trăsăturile feței nu purtau încă pecetea maturității.
…și cât semăna cu ea…
În piept inima îi sări o bătaie sau două. O agonică senzație de sufocare, în vreme ce se întorcea acolo… Imaginea era aproape fotografică în claritatea ei.
Layna.
« Nu aici, nu acum… »
« Ai uitat, Aiden ? » întrebă umbra.
« Niciodată… Insă am făcut ceea ce trebuia să fac … » se răzvrăti el.
« Sângele de pe mâini nu ți s-a șters încă… »
« NU ERA ALTA CALE…urlă Aiden către imaginea din mintea sa. Si tu o știi la fel de bine ca mine !!! »
— Þi-e rău ? întrebă tânăra femeie. Sărise în picioare, aruncând cartea. Brațele ei se întinseră spre el, aproape instinctiv. Aiden se împletici, neputând să-și alunge de pe retină imaginea ce-l obseda. Inainte să-și dea seama ce se întâmplă, se trezi așezat pe iarbă, brațele ei înconjurându-i încă strâns umerii.
Trase adânc aer în piept, încercând să se dezmeticească.
— Ești foarte palid…sigur nu te simți rău ? repetă ea, pe același ton îngrijorat.
— Nu, protestă Aiden. Mă simt bine. O amețeală, a trecut…Găsi cumva curajul să-i înfrunte chipul. Semeni cu cineva...apropiat mie…care…cuvintele nu se lăsau rostite…cineva care a murit acum ceva timp…Am avut senzația că…
— Vezi o stafie…îi completă ea fraza. Ințeleg. Își dădu capul pe spate și râse, un râs cristalin, lipsit parcă de orice preocupare. După cum vezi, sunt din carne și oase… Îi dădu drumul și Aiden simți că se prăbușește. Nu își dăduse seama cât de puternice erau brațele ei.
— Eu sunt Raissa. Tu ?

.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!