Atunci când zorile s-au deschis prima oară domnul T privea pe fereastra deschisă către curtea primului loc ce avea să-l cunoască...primul loc de trecere către lumea lui..așa cum se desprindea ea în aceea dimineață...

Își va aminti mereu mirosul acela unic..paturile dispuse după un model unic și ușor de înțeles..liniile albe întinse ca într-un joc..după legi pe care nu le înțelegea dar care păreau total anapoda..lumea lui fusese moale și caldă până atunci..și sentimentul unui abandon nefiresc, îl făcea să plangă..a scris astea mult mai târziu într-unul din jurnalele care îi descriau viața răpită de vise..

Era un sentiment de tortură care îl încerca acum, deși cuvântul „tortură” nu îl cunoștea încă. Dar el era acolo, încarcerat, legat, uitat într-un ocean de glasuri diforme, toate urlând „mama” în limbi pe care nu le cunoștea...

Ziua aceasta era marcată în calendarul bunicii de câteva luni. Deși nimic nu era sigur atunci, ea știuse, prin înțelepciunea ancenstrală pe care T avea să o invoce mai târziu, că aceea va fi ziua în care..și așa a fost, prilej de închinăciune la biserică, de dat de băut la vecini..T exista

T a știut din acea zi că e destinat să facă lucruri mari în viață..când soarele primei lui dimineți i-a mângăiat obrazul rumen T a știut..vom ignora cum..vom accepta că a știut, pentru că tocmai știutul ăsta avea să îi schimbe viața în fiecare noapte.

Părinții lui T erau oameni normali..crescuți împreună, școliți împreună, drumul lor a fost simplu..traseul inițiatic birou-casă-pat, prin diversele culoare ale casei vagon, lăsată moștenire de mama bunicului lui T, la marginea șic a orașului. O casă cu urme de pași necunoscuți, în care căinele își petrecea după-amiezele căutând o urmă ce nu avea să o găsească vreodată..acolo unde vișinul devenea cafeneaua intimă a pisicilor aciuate în timp în curtea verde fals.

Prima amintire a lui T este cerul..perindându-se molcom în fața ochilor lui mari..cerul și un sfârc, identificat mai târziu ca fiind al mamei, deși T a avut mereu convingerea că era un sfârc ca oricare altul. Și totuși cerul i-a rămas înfipt în memorie..neînțeles și din când în când fugind prea repede..alteori molcom aproape mort ca în colțul străzii Aristotel unde se oprea mama mereu să vadă prețul mereu nesatisfăcător al degetarelor pentru goblen...