agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-11-10 | [This text should be read in romana] |
Era vineri. Stătu puțin în pat să se trezească mai bine și se uită la ceas. 10:13. Coborî repede, se duse să dea drumul radioului și alergă înapoi în patul cald.
- Astăzi nu mă duc la școală, își spuse Anna. E deja târziu și nici nu am chef, o să-mi iau un week-end prelungit. După o jumătate de ora de lenevit, coborî cu greu din pat, se duse la baie, făcu un dus și se întoarse sa facă patul. Era deja trecut de miezul zilei. Se duse in bucătărie, își încălzi ceva la cuptorul cu microunde și se așeză în fața televizorului. După ce își termină micul dejun se hotărî să facă curățenie prin casa, așa ca o surpriză pentru parinți. Lua o cârpă și în timp ce ștergea praful, cânta împreuna cu radioul: „Hast Du etwas Zeit fuer mich Dann singe ich ein Lied fuer Dich Von 99 Luftballons Auf ihrem Weg zum Horizont Denkst Du vielleicht grad’ an mich Dann singe ich ein Lied fuer Dich Von 99 Luftballons Und dass sowas von sowas kommt …”. - Acum ce să mai fac, se întrebă ea. Curățenia am terminat-o, toata casa strălucește, ce-ar fi sa încerc să fac și ceva de mâncare. - Mai bine nu, se răzgândi aproape imediat, ultima oara era să dau foc casei, mai bine comand ceva. Și puse mâna pe telefon. Era ora 6 după-masa, deja se plictisise și părinții încă nu ajunseseră acasă. Aceștia aveau o firma de construcții pe care o deschiseseră în urmă cu 7 ani și care devenise cunoscută odată cu încheierea contractului pentru noul mall care s-a deschis la începutul acestui an în centrul orașului. De atunci cererile îi asaltau și ajunseseră chiar să-și selecteze clienții. Anna avea 17 ani, era in clasa a XI-a la cel mai bun liceu din oraș, dar nu-i plăcea să se duca la ore, profesorii erau plictisitori și nu lăsau elevii să se exprime liber. Se ducea doar pentru ca vroia sa meargă la facultate. Psihologia era visul ei. Anna avea un par blond care strălucea în bătaia soarelui, ochi albaștri ca cerul și pielea fină ca o petală de trandafir. Era mica de înălțime, avea doar 1.65 dar nu o deranja, ce-i lipsea în înălțime se compensa cu toate cunoștințele pe care le avea în cap. - Mami, tati, striga Anna și le sări în brațe în momentul când aceștia intrară pe ușa. La fel se întâmpla în fiecare seara când părinții se întorceau de la munca, Anna le sarea în brațe la fel cum făcea când era mica. - Ce faci, puiule? Cum a fost la scoală?, întrebă mama. - N-am fost azi, n-am avut chef, am stat acasă, am făcut curățenie și am comandat de mâncare. - Bine, dar să nu se mai întâmple, sau măcar să ne spui înainte de acum în colo, spuse tatăl înțelegător ca întotdeauna. - Bine tati, promit, acum haideți la masa. Se așezară toți în jurul mesei din bucătărie și mâncară pizza comandata de Anna, apoi se mutară în sufragerie la televizor. - Nu ieși nicăieri astăzi? Doar e vineri. Ce-ți mai face prietenul?, întrebă mama curioasă. - Chiar așa cum de ești acasă la ora asta? De obicei erai cu … cum îl cheamă … - Nu! Azi stau acasă cu voi. Iar de Valentin nici să nu mai aud. - Dar ce s-a întâmplat?, întrebă mama. Erați foarte …. - Uite că nu mai suntem și gata, nu vreau să vorbesc despre asta acum. Acum vreau doar să stau aici cu voi. - Bine, altădată atunci, spuse tatăl zâmbind. Hai, vino și stai aici între noi. - Va iubesc atât de mult, spuse ea când se așeză și-i sărută pe amândoi pe obraz. - Și noi te iubim pui, răspunseră și o sărutară amândoi. Annei îi plăceau foarte mult aceste momente petrecute cu părinții ei. Ar fi vrut sa rămână așa pentru totdeauna. După trei luni, într-o sâmbăta, în timp ce se uita la televizor cineva sună la ușă. - Da? Cine este?, întrebă ea apropiindu-se să deschidă ușa. - Politia! Deschide-ti, vă rog! - S-a întâmplat ceva?, întrebă Anna puțin speriata. - Dumneavoastră sunteți Anna Vanderbilt? întrebă detectivul. - Da, eu sunt. De ce? Ce s-a întâmplat?, întrebă deja panicată. - Numele meu este Oliver Karnes și sunt detectiv, pot intra? Să discutam în casă. - Bineînțeles, intrați, dar totuși, îmi spuneți și mie ce s-a întâmplat? - Domnișoara Anna, îmi pare rău că trebuie să vă dau eu această veste, dar părinții dumneavoastră au murit într-un accident de mașina. - Nu se poate, nu este posibil, spuse Anna izbucnind în plâns. O lasă să se liniștească și îi puse câteva întrebări legate de părinții ei, apoi plecă lăsând-o singură, plângând. Încetul cu încetul începu să se obișnuiască cu lipsa părinților și încerca să-și reintre în ritmul normal. Þinea mereu legătura cu detectivul și astfel descoperise că moartea acestora n-a fost un accident ci fusese ceva premeditat. Cineva umblase la frânele mașinii și astfel se produse accidentul. Încercă s-și caute un serviciu pentru că nu putea să stea degeaba, puținii bani care îi mai rămăseseră începuseră să se termine, iar firma părinților ei fusese falimentată aproape imediat după decesul acestora de cei din conducere. O colega îi spuse de Night of Joy, aflată la intersecția străzilor The New Democracy și Burgundy unde-și putea găsi ceva de lucru dacă vroia. A doua zi se duse să vadă despre ce e vorba. La început nici nu voi să audă de așa ceva, dar după ce vorbi cu cei de acolo, înțelesese că nu trebuia să-i fie rușine și astfel rămase la Night of joy. Aici primi o cameră unde putea să locuiască și astfel, dădu în chirie unui cuplu tânăr apartamentul pentru 300$ pe lună. Trecuseră deja 5 ani de la accident și de când ajunsese aici. Chiar începuse să-i placă, câștiga bani destui cât să se poate întreține, merge la facultate și chiar îi rămâneau ceva și de pus deoparte. Acum avea 22 de ani, fiind de atâta timp la Night of Joy avea posibilitatea de a-și alege clienții și chiar erau unii care o vroiau doar pe ea. Anotimpurile treceau pe nesimțite, dar începând cu acea iarnă, totul avea să se schimbe pentru Anna. Stătea în sufrageria de la parter pe canapea citind o carte când în casă intră un străin. Părea speriat. Annei i se făcu mila de el și îl duse într-o cameră liberă, unde îi dădu de mâncare și de băut, apoi îl lăsă să se odihnească. A doua zi când Anna intră in cameră, acesta nu mai era acolo. După câteva zile străinul se întoarse, plăti camera și consumația și întrebă de blonda care a avut grija de el. - Eu sunt. Mă cheamă Anna. - Încântat, spuse el zâmbind, eu sunt M., vroiam să-ți mulțumesc pentru ce ai făcut. - Nu-ți fă griji, aș fi făcut asta pentru oricine ar fi avut nevoie. Cei doi se îndrăgostiră din acel moment. Anna număra zilele în care M. lipsea, iar M. abia aștepta să se întoarcă s-o vadă. Devenise „unul de-ai casei”, era întotdeauna binevenit, avea o camera a lui, toată lumea îl îndrăgea și tuturor le plăcea să stea de vorba cu el, dar nu spusese niciodată nimănui cu ce se ocupa. Annei îi plăcea să stea în brațele lui, iar lui nu-i plăcea nimic mai mult decât s-o țină strâns la pieptul lui și s-o sărute. Puteau sta așa ore întregi fără să zică ceva sau să se miște. Îi plăcea să intre în camera lui după ce pleca și să se întindă în patul care încă mai păstra urma lui, să-i simtă mirosul pe pernă. Trecuseră 2 ani de la prima lor întâlnire. Într-o după-amiază M. veni la Night of Joy, o sărută, intră grăbit în camera lui și se încuie acolo. După câteva minute ieși și-i spuse că trebuie să plece pentru câteva zile, dar ca o va suna în fiecare zi. Se sărutară și M. plecă. După ce trecu puțin timp Anna luă cheia camerei lui M. și intră. Se întinse ca de obicei pe pat, dar simți ceva sub saltea. Se dădu jos să vadă ce este. Trecuseră 10 minute de când citi jurnalul și foile pe care le găsi. Erau jurnalul și un dosar ale detectivului care ancheta moartea părinților ei. Se pare că acesta ajunsese la concluzia că un anume Pascal Zalatimo era în spatele acestui accident. Își dădu seama ca M. lucrează pentru ucigașul părinților ei și că fusese pus să scape de Karnes pentru că se apropiase prea mult. Nu știa cum să reacționeze. M. lucra pentru cel care i-a furat fericirea, dar în același timp îl iubea mai mult decât orice. Puse jurnalul și foile la loc și se hotărî să nu-i spună deocamdată nimic lui M.. Trebuia mai întâi să se hotărască ce va face acum că știe cine este vinovat de moartea părinților ei. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy