Astazi am simtit sala plina…nu ca ar fi venit multi oameni sa vada reprezentatiile noastre mai mult sau mai putin bune, ci pentru ca, in urma “Targului de Carte pt Copii”, R. a micsorat sala, sa poata sa mai ascuna prin unghere cartile care urmau sa fie expuse pe rafturi dupa show…dar nici asta nu e motivul adevarat.. a fost sala plina pt ca eu m-am golit de text, de subtext, de paratext, de emotii, de trairi, …de tot…incercand sa le dau lor…Recunosc ca a fost una din putinele dati cand, constient, am incercat sa dau tot ce ma captuseste pe interior….dar…bucuria a fost mai mare sa stiu toata aceasta incarcature bucatita in sufelete spectatorilor , decat pulsand violent in mine.
Am vazut un film ieftin pe tv saptamana trecuta din care am reusit totusi sa iau o idee tare(chestia asta o am de la mama:”orice om sau situatie urata trebuie sa aiba si ceva frumos pt a putea exista…gaseste-l!”)…un grup de tineri pictori incercand sa se descopere…si profu’ le zice sa deseneze cea mai urata zi din viata lor…(that must be hard..) si fiecare dintre ei deseneaza in stilul artistului lui preferat, optand pt o modalitate de expunere straina sufletului lor, dar certificata de public..Aici vine replica profului, care ii sfatuieste asa:
“Artist devii cand zbuciumul interioului tau se izbeste, la jumatate de drum, cu tot haosul de informatie externa tie, arta se ieftineste chiar si cu un singur gand altoit in tine..”
…ca o digresiune, evident!
Eu iubesc ceea ce fac, si imi place de mor reactia fiecarui om care zice:”Tetru, woow!”..dar cred ca-l iubesc din principiu, un principiu al instabilitatii, al fricii de angajamente…pot fi cine vreau sa fiu, aa…vrei tu sa fiu altcineva..ok…i can do that too!!
La capatul fiecarui specatcol reusit sentimentul de implinire lipseste…iar teoreticienii mint cu nerusinare…nu…sentimentul e de gol..de nudism spiritual…