Te închid în mine ca să-mi ții cald, în dimineața asta fară soare. Nu-s nori pe cer dar mie îmi pasà să te am în inimă, ca un infinit orizont albastru în care să-mi zbor inima după o zi plictisitoare de lucru.
Am obiceiul să privesc pe strada,oamenii, cu fețele lor anonime, ascunși sub haine si parcă fară inimi, fară o pasiune sau un amor care să le ridice ochii spre un cer, un cer mai roz.
Aștept mereu să treaca iarna, o iarnă oarecare în care sintem cum am fost, unicele personaje. Aștept o primăvară cu ghiocei în mîna unui om care credeam uitat sau care......încă n-am cunoscut cu adevarat. Clopoțeii secundelor sună fierbinți, eu scriu in ziua asta mohorita cu inima într-o veșnica așteptare.
Trece timpul pentru noi toți, dar ne aducem aminte de el,ne aducem aminte că ne-a trecut, tîrziu de tot....sau poate nu prea tîrziu. Depinde de noi, depinde de cuvinte cele spuse și cele încleștate între dinți, depinde de visele care am promis sau am jurat că realizăm. Dacă mi te-nchid în suflet îmi promiți,că atunci cînd ai să vii ai să fii albastru și senin? Doi se saruta la colt de strada, nu-i o minune imi spun, dar totusi in jurul lor caldura a imugurit copacii si panselele la balcon.
Ii invidiez, as vrea sa le fur secunda in care se strivesc, de foame de liniste si pace.
Nu pot.
Inhat idea de a fugi departe si plec, fara sa ma intorc macar odata ca sa- mi petrec inima cu ei in dor.
Ah, ce muzica atragatoare iubirea cind o ai, ce picatura fierbinte de aur, lenta in cadere libera pe gindul ranit deja de ea.
Spre casa imi intrept pasii parca fara chef, fara un ceva cu care sa-i grabesc.
Aceleasi locuri, aceleasi gradini si case, aceleasi tate la porta care te birfesc, aceleasi gropi si aceeasi namoala in care-ti cade pantoful nou si se duce dracul toata muzica care-ti cinta in cap melodia dulce a unei iubiri adevarate.