agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-04-06 | [This text should be read in romana] |
E un vers care mi-a dat peste cap o saptamana de somn. Sunt un barbat care iubeste, si tipa, si vrea, si spera... dar simt ca ma zbat ca un orb intr-o grota sa ma auda cineva din sat! Probabil ca nu ma va auzi nimeni, cu atat mai putin ea... dar nu vreau sa ii spun decat ca fara ea sunt doar om, fara ea sunt urat!
E ciudat cata poezie si mizerie poate sa iti creeze lipsa cuiva, dorul... Ea e un fel de Mara, tanara si frumoasa, indiferenta la chinurile mele, inalta si bruneta, cu gatul lung si ochii scaparatori. M-a iubit nopti intregi, m-a alintat si m-a convins ca sunt cel mai bun barbat de pe pamant, imi vorbea despre pielea mea, despre uitarea ei de sine cand o iubesc, imi soptea, cand faceam dragoste. Stiam cum atinge, cu varful degetelor, centrul pamantului... cat de calda si de toata o simteam in noptile in care cuvintele nu mai aveau loc. Faceam dragoste ca si cum asta era singurul scop al lumii, sa ne facem fericiti unul pe altul, si o atingeam si ma jucam si o iubeam. Uneori era trista, mereu era ceva... dar uneori era trista, o sarutam si ii ziceam ca o sa ii dau totul, si o atingeam pe umeri, ce piele fina, ce catifea cafenie, si ma aplecam asupra ei si o invadam cu tot ce poate da animalul cu nume de barbat unui fluture cu nume de femeie... o cunosteam cand este a mea, o cunosteam cand este a altuia, o stiam si cand nu era... In seara aceea insa cafeniul pielii ei incepuse sa se albeasca, devenise sidefiu si morbid... parca era urata. Am luat-o de mana si mi-a zis ca nu mai poate. Ce? Chinul privirii mele indoielnice ii omora celulele... asa mi-a zis. Vedea in ochii mei secunda de indoiala! Si nu m-a mai iubit atunci... si de atunci... Cu ele sa nu fim falsi, pulsul simtit in pantece nu minte niciodata... si ele stiu... a plans infundat, s-a imbracat si mi-a zis ca pentru ea eu nu mai am ochi... si ea nu mai are aripi. A tipat la mine ca am facut-o om, si nu, ea nu era om, ea era inger... iar aripile ei erau in ochii mei... As vrea sa fi avut puterea sa o tin, si n-am avut... dar stiu. Cu fiecare gand indreptat spre ea, cafeniul pielii ei se intensifica, si ochii mei se deschid. Si ce daca nu o voi sti? Sunt fericit ca va fi!
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy