agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 6971 .



FABRICA DE ROMANE
prose [ ]
din "CARTEA NEAGRA"

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Giovanni_Papini ]

2003-01-20  | [This text should be read in romana]    |  Submited by alexandru pop



Chicago, 2 martie
De câtva timp sunt unul din principalii acționari ai Societății Novel’s Company; trecând prin Chicago am vrut să vizitez atelierele societății noastre.
Dintre toate produsele tipărite oferite publicului, romanul este cel mai căutat și asigură cele mai mari vânzări; așa a încolțit în mintea unuia dintre tinerii mei prieteni ideea de a face din acesta o adevărată industrie, care să ofere consumatorilor, în cantități mari, un material standard.
Imaginația pusă în slujba nevoii de evadare: aceasta este deviza societății Novel’s Company Limited. Romanul, ajuns obiect de consum zilnic și, pentru mulți, de primă necesitate, nu putea fi lăsat pe mâna inițiativei particulare a vechii producții individuale și artizanale.
Așezarea în care se realizează fabricația romanelor în serie este amplasată pe malurile lacului Erié; ea se compune din mai multe clădiri răspândite într-o grădină, fiecare servind diferitelor secții. Diviziunea muncii este riguros aplicată și ea constituie secretul producției industriale de serie.
Într-una din clădiri lucrează specialiști în peisaje câmpenești și decoruri urbane. În alta își desfășoară activitatea cei ce pregătesc descrierile de interioare, de la tavernele destinate negrilor până la castelele miliardarilor. Într-o a treia sunt adunați creatorii de tipuri feminine din toate clasele și de toate genurile: aventuriere din clasa de mijloc, fecioare bogate și îndrăgostite, neveste ce-și înșeală soții, țărănci din vest, mulatre criminale și prostituate fatale. În clădirea vecină se fabrică protagoniștii de sex opus: gangsteri, cow-boys, oameni politici, dansatori profesioniști, cuceritori de salon, proxeneți. Urmează apoi clădirea în care se inventează noi forme de crimă și de intrigi tenebroase; o alta adăpostește pe specialiștii în erotică, în perversiuni și inversiuni sexuale, asistați de psihanaliști și prostituate la pensie. Există bineînțeles o bibliotecă cu romane din toate timpurile și din toate țările, foarte utilă pentru imitații și plagiate, unde un lingvist atașat secției de dicționare furnizează debutanților și celor fără experiență termenii folosiți în vocabularul tehnic, cuvintele utilizate în slang și în argot.
În centrul grădinii se află clădirea direcției centrale, unde un grup de corectori bine plătiți, asamblează, din fragmentele furnizate de diferitele secții, romanele bine ajustate după modelele preferate de marele public.
Directorul general, un bătrân romancier, altădată foarte popular în Statele Unite, mi-a spus că din rațiuni economice în acest moment producția este orientată către două tipuri de romane: Romanul Venerian (cu doze bine calculate de pornografie) și Romanul Criminal, cu cele două subcategorii ale sale: cele în care triumfă criminalii și cele în care înving polițiștii. Romanul Sentimental și Romanul Psihologic sunt în mare scădere pe piață, la fel ca Romanul Istoric și cel Social.
-Producția noastră medie, spunea directorul, este de aproximativ 200 de romane pe lună, dar sperăm să o mărim în anul viitor. Numărul celor folosiți la fabricarea lor este de aproape 500, în cea mai mare parte tineri doctori ai diferitelor universități, jurnaliști bătrâni și scriitori fără succes. Nu lipsesc femeile, care se dovedesc pline de zel și neobosite. Avem, bineînțeles, o imprimerie imensă, cu mașinile cele mai moderne și un oficiu comercial care, prin agenții și reprezentanții săi, răspândesc romanele noastre până în cele mai îndepărtate colțuri ale țării. Produsele noastre standardizate au cucerit milioane de cititori, fiindcă ele corespund gustului clasei de mijloc. Tirajele noastre, adunate, se ridică la câteva milioane de exemplare; succesul nostru este imens și sigur; întreprinderea începe să aducă profituri. La viitoarea adunare a acționarilor vom putea propune ca dividendele să fie de 12%.
Am părăsit Societatea foarte satisfăcut; afacerea merge cum nu se poate mai bine; mă bucur că dolarii mei au fost bine plasați.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!