Privesc catre maine…catre imensul sublim care ma inconjoara. Ma pierd in cuvinte, uit pentru a nu stiu cata oara ca exist, ma scufund in linistea imensa care ma invaluie si ma risipeste la apus…
Imi palpaie sentimentele…doar ele mai au puterea sa mocneasca…desi eu am apus demult…
Acolo, cenusa uitarii ne face proprii nostri prizonieri.Catusele trecutului au lasat urme adanci…dar ranile mele sunt petale de trandafiri ce renasc din roua clipei infinite.
Muta-mi tampla la cer si cerne-mi iubire…de-acolo de unde doar mainile tale respira spre-apus.