agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1948 .



Lacul de plumb
prose [ ]
poveste

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Tristan ]

2004-03-27  | [This text should be read in romana]    | 





Lacul se întindea, ca o baltă de plumb topit, până la balamaua orizontului, peste care scârțâia în vânt tabla cerului, ștearsă în aceea zi cu un burete murdar. Era o zi de toamnă târzie.
Pe malul lacului dormeau nestânjenite pietre rotunde. Unele mai mari, altele mai mici, fiecare cu o istorie personală, intraductibilă în cuvinte.
Stăteam așezat turcește pe bolovani. Am luat o piatră în mână și am aruncat-o în apă, urmărind cu privirea cercurile speriate care se îndepărtau elegant, aproape somptuos, descrețindu-se obosite.
Din spatele meu, am auzit o voce care spunea: „Ai aruncat în apă o piatră căreia i-au trebuit mii de ani să ajungă la mal”. M-am întors să privesc originea acestei fraze. Era bătrân, nu știu cât de bătrân. S-a așezat lângă mine, potrivindu-și cu gesturi mecanice sutana murdară, largă, peste genunchii ascuțiți. Turbanul era perfect asortat coloristic cu peisajul. Jartierele mușchilor dansau sub pergamentul obrajilor, creionând un relief unic. I-am privit ochii de un negru intens, care cu siguranță văzuseră multă tristețe și durere. În tăcere, l-am expediat pentru câteva secunde, pe un fulg de imaginație, către un tărâm în care toți bunicii au dreptul la o felie de fericire. O fericire mare cât o felie tăiată din dovleacul campion, așezat pe tarabă de ziua recoltei. Cum i-ar fi fost viața, dacă nu s-ar fi născut în țara asta?

Demult, cu multe sute de ani în urmă, și-a început el povestea, a venit pe aceste meleaguri un om. Nimeni din satele de prin jurul lacului nu știa de unde venise. Înfășurat într-un cearceaf ponosit și cu un lanț de fier în jurul brâului, o pornea în fiecare zi, dis-de-dimineață, pe malul lacului. Cu mișcări molcome, ridica pietre, una câte una, lovea cu ea lanțul de fier și repeta mișcarea asta, monoton, până la apusul soarelui.
Ani la rând a făcut asta. Unii spuneau că e un călugăr înțelept, alții ziceau că e nebun, și-l alungau cu blândețe. Femeile, mai miloase, îi dădeau câte un blid de orez sau ceva legume.
Într-o zi, bătrânul a povestit unor copii despre Buddha, care, înainte de plecarea în eternitate, a aruncat piatra înțelepciunii pe malul acestui lac. Piatra asta, spunea el, avea capacitatea miraculoasă să transforme fierul în aur și, în acest fel, putea fi ea recunoscută.
Așa a căutat el, multe decenii, piatra pierdută în galaxia de bolovani răsfirați pe mal. Într-o zi, la apusul soarelui, cu puțin timp înainte de plecarea spre satul cel mai apropiat, o rază de soare s-a reflectat dureros dintr-o zală a lanțului.
„Nu, nu se poate”, a zis bătrânul, luând lanțul în mână și cercetând cu atenție schimbarea. Era adevărat, inelul deformat din șirag era din aur.
„Unde-i piatra?”, a strigat el deznădăjduit, privind silențioasele forme telurice care împânzeau plaja. „Și, oare, în ce zi s-a întâmplat ?”
A căzut în genunchi și a plâns.
„Așa e și în viață”, spuse povestitorul de lângă mine, „alternativa ideală a vieții noastre o avem aproape, o atingem, uneori o îmbrățișăm, dar, din neștiute motive, n-o recunoaștem. Așa cum nu recunoaștem steaua căzătoare decât prin flacăra care ne anunță dispariția ei.”



.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!