agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-02-21 | [This text should be read in romana] |
Marinică Vindilă, Puiu Finuleanu, Giculiță Chitomache, Othelo.
Scena se petrece în barul X din București. Așezați la o masă mare, cîțiva bărbați importanți ai orașului discută cu aprindere. Puiu Finuleanu: Poți să fii orice în viață, dacă n-ai mașină ești un nimic. Mă uit la pezevenghi din ăștia care se plimbă cu o geantă din centru pînă la gară, duc trei hîrtii, n-au bani să-și care soacra cu taxiul de la gară, o femeie de la țară cu papornițele pline cu de-ale gurii: mălai, păsări, brînză și zaibăr calitatea primă, se zgîrcesc la un bilet pentru un meci de fotbal și nu-și permit să aibă o amantă oficială sau măcar neoficială, pe care să o plimbe măcar pînă la Bucegi, să trăiască și el două zile de vis într-o cabană cu pălincă puterea ursului și slană afumată. Măcar atît. Marinică Vindilă: Băi fine, fiecare se întinde cît poate, că dacă omul e scund, de unde să scoată oase ca să se dea drept ce nu este? Crezi că toată lumea are garaj mare cît autogara Grivița? Sau mașini, benzinărie și atelier de reparații auto ca cumătrul Chitomache? Unii merg dragă și cu trenul. Othelo: Nu am nimic împotriva trenurilor. Cînd merg cu trenul dorm mai bine decît acasă și nu-mi explic de ce! Cum pun capul pe banchetă, adorm buștean. Poți să spargi scînduri pe mine. M-am obișnuit să merg cu trenul măi fine, ca să nu consum benzină în străinătate, pentru că particip activ la simpozioane internaționale. Acolo se vorbește numai în engleză și în germană. Marinică Vindilă: Aoleo, și în germană? A mea e moartă să vîndă zerzavaturi prin tări germanice. Eu am magazin de mezeluri, fac și pîine, dar cel mai bine merge cu legumele domnule. Am descoperit o sursă de țigani în Vienna, pe Taliastrasse. E bine dacă omul mai are o grădină, o seră la țară, că legumele merge foarte bine și în sezon e scumpe. Se vinde bine la Vienna. Noroc cu nevasta că o rupe binișor pe germană și maghiară, că a mea e ardei iute cînd e vorba de limbi, le învață ca pe apă. De mine nu se prind ca apa de gîscă, să le ia necuratul. Să mor dacă te mint. Giculiță Chitomache: Te-ai interesat cumva și de mașini? Merg bine acolo afacerile cu mașini? Aș cumpăra niște rable, le-aș repara la atelier și le-aș vinde pe la țară. Othelo: Păi dacă e economie de piață, de ce să nu meargă? Marinică Vindilă: Eu aș încerca și cu pantofi din piele de porc și de bou, că am un naș priceput la Ghergani, care tăbăcește bine și face pantofi ortopedici pentru handicapați deocamdată. Și cu legume merge bine, dar sînt în concurență deschisă cu giurgiuvenii și cu bulgăroii de la Ruse. Mi-o iau mereu înainte, pentru că fac transporturile pe Dunăre cu vaporul. Pînă ajung eu cu TIR-ul, trece baba cu colacii, afurisiții de bulgari vînd tot și-mi dau cu tifla, fiind nevoit de multe ori să vînd marfa sub preț. Othelo: Eu la afaceri din astea nu mă pricep. Eu sînt psihiatru. Dacă m-aș ocupa cu așa ceva, m-ar rîde toată breasla. Puiu Finuleanu: Păi afacerile cu textile nu mai merg? Othelo (ofensat): Eu am colecții de modă pentru Moldova, Turcia și Emiratele arabe. Nu mă dau mare, c-aș fi un Dihor sau un Arm-Any, prefer să mă îmbogățesc ușor, ca să nu pierd în afaceri. Nu mă grăbesc, sînt moderat. Fac mai nou uniforme marinărești pentru africani. Giculiță Chitomache: Pentru africani? Vîslesc prin deșert sau s-a făcut Sahara mare cu deschidere? Ohtelo: Pentru barcagii dragă, care se plimbă pe Nil în sus și-n jos. Marinică Vindilă: Eu mă grăbesc fraților, că trebuie să-mi stric un dulap. Am comandat un dormitor cu oglinzi, ca să stimulez nevasta, că nu mă mai vrea, zice că am burtă și mustață de turc. Puiu Finuleanu: Și eu sînt de părere că semeni cu Atatürk. De ce naiba nu ți-o razi? Marinică Vindilă: Neam de neamul meu nu și-a ras mustața și pe toți cei de parte bărbătească din familie i-a chemat Mărin și Lisandru. Eu port mustața strămoșească, nu mă sinchisesc de nevastă, că nu mă cunoaște de ieri, de azi. Mai jucăm o partidă de table, mai bem una mică, apoi plec. Othelo: Și eu trebuie să plec, că mîine am deplasare la Iași. Am un curs de specializare pe care nu vreau să-l scap. Giculiță, ridic mașinas abia luni, după ce vin din deplasare, că mi-e garajul ocupat. Othelo pleacă. Othelo (singur în mașina sa). Ce lume pestriță și ciudată e lumea asta bună și ce pretențioasă. Și eu mă trag din lumea bună, încă de pe vremea cînd fabricam doar batiste și ciorapi de bumbac. Apoi m-am făcut psihiatru și am urcat în paradis. M-am extins paralel de la ciorapi la pantaloni, de la ciorapi de damă din nylon la costume pentru plajă și rochi de seară. M-am făcut psihiatru, cîștig bine, deși un dor mărunt mă încearcă mereu spre prima mea dragoste, chirurgia. Nu poți să ai totul, chiar dacă știi să dai cel mai bine cu cuțitul și să tranșezi curcanul ca un meseriaș duminica, în familie. Cred că în tot sectorul nu e un cuțitaș mai bun decît mine. Doar dacă-l învîrt de cîteva ori pe burta porcului, las niște dungi pentru friptură, de-l fac pe loc zebră sau porc mistreț la cuptor. Dar așa a fost să fie. Nu e rău nici să bagi curenți în pacienți, te obișnuiești și cu ăștia, că nu e deloc periculoși. Trebuie să fii moderat, să porționezi bine doza de volți, ca să nu-l dai pe pacient peste cap. Bagi o porție de volți, mai lași o pauză de cafea, mai fumezi o țigară, apoi torni o cană cu apă pe fața lui sau poți să-i tragi niște palme strașnice ca la circa de poliție. Asta este cea mai bună metodă, că și Dumnezeu a scris în Biblie că bătaia e ruptă din rai. Și încă cum! Cum arzi două palme pacientului, cum începe să te înjure de mamă, după care-i mai tragi două, că ți-a batjocorit mama. După ce se trezește poți să-i oferi o țigară, un pahar de apă și-i ceri cartea de asigurare, ca să poți să-ți tragi banii de consultație de pe ea. Mulți se trezesc repede, cu unii însă am unele probleme, că bălmăjesc ceva despre niște corăbii sau despre niște bărci cred că pneumatice, cu care se plimba odinioară și Dante Alighierii, năucul care-și căuta iubita în rîul infernului. Da' mai dă-l în măsa pe Dante ăla, că nu la el mă gîndeam eu acum, că numai nebunii se plimbă cu gondola fără un țel precis, fie el și pînă-n Tulcea sau Constanța pe canalul Dunăre- Marea neagră. Eu n-am omorît pe nimeni pînă acum și n-am căutat nici un mort, nici măcar la morga orașului, aia nouă, că pe cea veche au dărîmat-o din motive de securitate civică și estetică urbană, dorindu-se o clădire nouă, modernă în care fiecare cadavru să se simtă confortabil, ca la el acasă, oferindui-se condiții optimale de împăiere, de luat pielea de pe el cu mașina electrică nu cu lama ca pe vremuri și odihnindu-se într-un frumos sertar metalic calitatea-ntîi, vătuit chiar cu vată de sticlă. Nu, nu am avut pacienți morți, era să omor o pacientă nebună care urla că mă reclamă la poliție și care nu se lăsa hipnotizată. I-am dat în cap cu o scrumieră dar nu s-a liniștit nici atunci, apoi i-am astupat gura cu o pernă. Păi de ce să nu folosesc perne, dacă am destule? Cele două canapele sînt pline de perne, nici nu ai unde să te mai așezi. Dezdemona le-a cusut că-mi zice: dragă, nu mai merge, te-ai făcut psihanalist, trebuie să-ți mobilez cabinetul în stil freudian, să-ți lași barbă ca Freud și să-ți primești pacienții pe canapele, nu pe scaune, ca profanii. Canapeaua si pernele puișori sînt simboluri ale psihanalizei. L-am văzut pe Freud într-o carte, dar nu mi-a plăcut deloc de bătrînul ăla miștocar, cu barbă albă. Am încercat și eu să-mi las barbă, dar nu crește. E prea rară. Și uite așa s-a întîmplat cu pacienta: am luat o pernă galbenă, cu un desen simbolic, un păun verde cu pene roșii, i-am așteptat oprirea respirației dar apoi m-am speriat și am chemat un coleg de la spital să o reanimeze. Era cît pe-aci să anunț patologia. Nu de altceva, dar pierdeam o pacientă interesantă de la care am învățat vorbitul în versuri. Mă impresionează și pe mine cîteodată poezie de inimă albastră. Vreu să public la editura unui verișor care a lucrat pe vemuri la Urzica. Acum are singur o agenție dar nu de umor ci una serioasă. Unde am pus eu bilețelul spontan scris de dimineață în mașină? Aha, ia uite-l, drăguțul de el era în bord! (citește cu voce tare). Mașină scoțînd aburi și vara și iarna, Mașină minunată ce-mi tocești strada Cu roata ta cea preumblată, dinamică și nerodată. Ce bine că exiști Pe mine să mă plimbi cu ochii tăi cei penumatici Lîngă ai mei ce nu sînt niciodată triști. Vărul meu zice că-s genial și mă tot încurajează să scriu. Și uite că mă las în voia poeiei, fug după trenuri ca un nebun, deși sînt psihiatru, merg cu autobuze, autocare, tramvaie, troleibuze nostalgice ce-și îndreaptă spatele spre Balta albă. Și 96 e bun, dar drumul dintre Romană și Universitate e plin de gropi după ultima inundație și hurducăitul mi se pare incomod și ucigător pentru harul poetic cu care sînt înzestrat. Cum apuc să scriu: "frumos autobuz al zilelor frumoase"..bîldîbîc într-o groapă. Acum aș avea ceva inspirație, uitîndu-mă melancolic la aceste ștergătoare pe care trebuie să le schimb, că se tot blochează pe vreme ploioasă. Aș scrie așa: Hm, ce să scriu...ștergătoare bolnave, ca sprîncenele mele V-aș mai mări lungimile, dar mi-e tare lene... Nu, nu, chestia cu lenea e prozaică: să zicem mai bine, dar e prea devreme. Mă duc în oraș să vă schimb Așa mă recreez și eu și mă plimb...Tii, ce mult mi-e drag să scriu versuri, dacă totul pornește din acest motoraș care se numește inimă. Nu degeaba am geniu de pot să înscenez și piese de teatru. Pentru scenă nu trebuie să investești. Cumperi cîteva costume de la talcioc, iei niște dulapuri stricate de la marginea orașului, unde se aruncă gunoaiele, arunci o găleată de culoare ieftină peste ele, trei patru labe de gîscă, un cap de bou, unul de capră, trei patru capte de curcan, apoi sînge cît încape. Așa aș încerca cu o piesă de teatru la întîmplare, că textul nu mai trebuie să se potrivescă cu decorurile sau cu costumele, că de-aia e teatru modern, ca să se vadă diferențele. Aș mai arunca niște roșii și niște vinete stricate pe podea, iar în loc de dulap de haine aș improviza un coteț de porumbei. Niște cărbuni ar sta bine într-o plasă de pescar, o barcă răsturnată peste niște peștișori de plastic ar face furori. Batiste multe de toate culorile, transparente, ar purta în ele monezi aurii și argintii agățate într-un măslin din plastic iar lîngă măslin, un steag alb pe care trebuie neapărat să se scrie cu litere mari: "Părăluțe albe pentru zile negre", iar mai jos, o subtitrare a sensului: "Azi la CEC un leu depui, mîine el va scoate pui." De mic copil mi-a plăcut să mă joc de-a hoții și vardiștii ir acum mi-am văzut visul cu ochii, m-am văzut coautor...că de aceea am bani și vreau să am și mai mulți și de aia-mi place mie societatea asta înaltă, să ne înțelegem domnule și să facem afaceri între noi. Mi-aș vinde propra mamă pentru bani. Hai, mașinuță! |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy