agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4990 .



Chiuveta
screenplay [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Lucãcel ]

2009-04-26  | [This text should be read in romana]    | 



Chiuveta
(Dramă în două acte și trei Vise)

Gicu, 40 de ani,
Gica, soția lui Gicu, 35 de ani,
Ticu, tatăl Gicăi, 70 de ani
Tica, mama Gicăi, 65 de ani
Adișor, fratele Gicăi, 27 de ani
Uma, fiica lui Gicu și a Gicăi, 7 ani
Elvis, fiul lui Gicu și al Gicăi, 2 ani.
Vava, cineva de pe aceeași stradă cu familia Ticu
Vana, soția lui Vava, amanta lui Adișor.

ACTUL I
Scena I
(Interior în casa familiei Ticu, mobilier vechi, semnele unei prosperități trecute. Gicu spală vasele, în timp ce, așezați în jurul mesei, ceilalți mănâncă în liniște)
Gica: Haide, Gicule, mănâncă și tu !
Ticu: Lasă-l dragă, mai are două furculițe de spălat.
Tica: Cum le spală el, mai rar așa tehnică, de excepție.
Elvis: Carne.
Uma: Puțină pâine.
Tica: Mai ai sos, Giculeț?
Gicu: Nu mai spune Giculeț, așa îmi zicea răposata maică-mea, sărmana de ea , când eram mititel.
Ticu: Chiar, nu-i mai spune așa. Un pic de paste, Giculeț.
Gicu: Regretatul meu tată îmi zicea Gicuțule în adolescență. Gicu e suficient, spuneți-mi Gicu.
Tica: Sensibil mai ești, dar servește fuguța felul doi că ne scade pofta de mâncare!
Gicu pune mâncare pe farfurii cu dexteritatea unui bucătar profesionist.
Tica: Cum pune Giculeț mâncarea-n farfurie!
Ticu: Și eu eram la nivelul asta acum 40 de ani.
Tica (îl îngână): Acum 40 de ani ... Toată viața ai fost un trântor, tolănit în fotoliu cu ziarul sub nas și lungile după-amiezi tovărășești în care te îndopai cu bere!
Ticu ( trântește tacâmurile pe masă): Mănâncă tu!
Gica: Mama, te rog, mâncăm odată?
Tica: Ce e dragă? Că doar nu l-am ars cu fierul înroșit. Comparativ cu Giculețul, el chiar a ținut o casă, iar partidul era mândrul de Ticul meu.
Ticu: Gicuțule, ia adu tu țuica aia!
Gicu: Spuneți-mi Gicu!
Uma: Uneori norii pe cer par forme. De ce?
Ticu: Forme? Ce fel de lucruri spui tu acolo?
Uma: Bunăoară un câine sau o pisică.
Elvis: Hau – hau, mau- mau.
Tica: Uite la el, geniul mic, ce bine imită pisica.
Ticu: Ai văzut tu câini și pisici în văzduh?
Uma: Copaci, fețe de oameni, odată chiar un camion.
Elvis: Motolul, brum-brum-brum.
Tica: Sărmana Floarea nu mai avea ce pune pe masă.
Ticu: Iar începe.
Tica: Soțul ei ajunsese să o bată zilnic.
Ticu: Toate astea la un loc, tot nu ar ajunge să te arunci sub tren. Te trezești dimineața, dai de mâncare copiilor, ieși pe stradă salutându-ți vecinii ca și cum ai merge la biserică și...
Tica: Pe vremuri când erai secretar prim și trăiai cu tovarășa Nineta, să mă iarte copii și eu m-am gândit la tren.
Ticu: Cum mai m-ai iubit! Þi-ai fi sacrificat viața pentru fericirea mea?
Tica: Mă gândeam să fug în lume cu Petre.
Ticu: Femeie ușuratică, cu molâul ală care nu era membru al partidului?
Uma: El cu ea, ea cu el, ce mister!
Ticu: Gicuțu, fata asta obraznică și prost crescută uneori, nu îmi vine să cred că îmi este nepoată.
Elvis: Ticu poastă!
Tica: Asta-i educație, Giculeț? De ce nu te ocupi tu de copii mai atent?
Ticu (pufnind): E ocupat.
Tica: Ocupat, ce să-ți spun! (pufnește și ea). Ia adu desertul, că mi s-a aplecat de la atâta fasole!
Ticu: Adișor nu a venit?
Tica: Să-i ții, Giculeț, mîncare caldă, tare-i ocupat acum de când a intrat în politică. Și-a luat chiar un costum.
Ticu: E domn.
Uma: Doamne, doamne! "Ce de domni și ce de doamne"!
Ticu: Obraznico!
Tica: Rea și obraznică.
Uma: E dintr-un cuplet, l-am învățat la școală.
Ticu: Hai, că asta mi-a stricat pofta de desert.
(Ies toți în tăcere, Gicu strânge vasele; se aude zgomotul lor îndelung în chiuvetă)

Scena a II-a
(Casa familiei lui Vava. Adișor și Vana, apoi Vava)
Vana: Și ce-a mai făcut marele nostru om politic?
Adișor (plin de el ): Dimineață pe la orele 8 i-am făcut de o cafea pe papagalii din ONG-uri, la nouă și jumătate m-am întâlnit cu băieții din servicii, mici bârfe.
Vana: Modestule! Iar ați pus țara la cale!
Adișor: Apoi jandarmii au dat o votcă, am citit presa pe la partid, secretara Tania își făcea unghiile citindu-și cursurile de psihologie. M-am întâlnit cu șefu, am pus de două, trei strategii, dacă câștigăm alegerile, ajung mare de tot, așa mi-a zis.
Vana ( prinzându-l de penis): Dar tu ești un adevărat monstru!
Adișor (precaut): Poate intră Vava.
Vana: El nu vede nimic, e absorbit de lupta voastră politică, visează să-ți lipească prin oraș afișele de senator.
Adișor (înfumurat): De președinte! Un șef de stat cu calitățile mele ne-ar face cunoscuți în lume.
(Vana îl sărută cu pasiune).
Adișor: Vana, iubito, vreau să intru!
Vana: Așa îmbrăcat? Fă-te comod, bărbatu-mio mai întârzie.
(Urmează o partidă de sex extrem de scurtă și, deci ,inconsistentă)
Vana: Adișor, când o să fii tu mare președinte, să nu mă dai la o parte!
Adișor: Vana mea dragă, pentru tine și mama Tica, aș incendia Parisul!
Vana: Parisul nu, iubitule. De acolo o să-mi iau eu genți și parfum. Mai bine Galațiul.
Adișor: Dar ce ai tu cu Galațiul?
Vana: De acolo e nevolnicul de Vava, barbatu-mio. Din 4 în 4 ani îmi umple casa cu aracet. Le lipește la toți din partidul ăsta posterele și ia praful de pe tobă.
(Intră Vava; pare destul de amărât)
Vava: Frate, dragul meu Adișor! (Cei doi se îmbrățișează). Astea două luni până la alegeri par o veșnicie, e o criză de sponsorizări.
Adișor: Nici la mine nu e mai roză; dacă pierdem, ne-am ars, ne mănâncă păduchii.
Vana: Cu partidul ăsta mergeți la sigur.
Vava: Auzi-te-ar electoratul!
Adișor: Mama lor de bizoni! Mi-e o ciudă că suntem la mâna lor!…
Vana: Sunteți, dar numai pentru o zi.

Scena a III-a
(Sufragerie în casa familei Ticu. Uma, Elvis și Ticu)
Uma: Liniștește-te !(încearcă să citească)
(Elvis o sâcâie, trăgând-o de păr)
Uma: Copile, mă doare!
Elvis: Doale?
Uma: Doare, sigur, uite! (îl trage și ea de păr)
Elvis: Doale! Uma meu!
Ticu (care citește ziarul): Gura, mucoșilor!
Uma: Vorbești atât de urât. Bunicule, tu nu ai fost maistru mecanic?
Elvis: Ttu nuu…
Ticu: Mica scorpie mă trage de limbă. Și ce crezi c-am fost eu?
Uma: Aș putea să presupun doar...
Elvis: Ticu poaștă, lea.
Ticu: Dacă m-aș ocupa eu de educația voastră, mielușei v-aș scoate doar în câteva zile. Prea multă libertate. Doi teroriști cu opinii, asta sunteți.
Uma: ...că ai avut legătură cu ceva rău. Pe stradă ești amabil, drăguț, iar aici în casă te porți ca un monstru.
Elvis: Ticu, ba-bau.
Ticu (schimbând tonul): Ia să le citesc eu îngerașilor despre partidul unchiului Adișor!
Elvis ( îi apucă ziarul): Eu citesti.
Uma: Mai bine o poveste.
Ticu: Prostii, eu vă pregătesc pentru lumea reală; poveștile sunt pentru ratați. Ascultați ce minunăție. (Citește) În teritoriu, organizațiile muncesc din greu. (Pauză. Se adresează copiilor) Cred și eu. Adișor al meu muncește ca un ocnaș. E așa de obosit! Tot timpul doarme. (citește.) Dar efortul membrilor noștri va fi răsplătit! Odată cu câștigarea alegerilor, îi vom recompensa. Pentru fiecare se va găsi ceva! Ãsta da slogan! Să-l notez pentru Adișor. Vă vom recompensa! Pentru fiecare se va găsi ceva.
(Elvis îi smulge și rupe hârtia pe care Ticu și-a notat sloganul)
Ticu (țipăt): Ho, săriți, teroriștii! Golanii ăștia mici îmi distrug munca de cercetare!
(Intră Tica)
Tica: Ce țipi, dragă? îmi dai niște palpitații!
(Uma și Elvis ies râzând)
Ticu: Copiii ăștia ne urăsc, Tică dragă. Atâta înverșunare nu am mai resimțit de la revoluție. Și când te gândești cu câte sacrificii îi creștem!
Tica: Sunt încă mici, îți faci prea multe griji.
Ticu: Ãștia de mici se formează ca dizidenți. Ori trecem la măsuri radicale, ori ne lingem pe bot de pensioare. Ãștia-s în stare să ni le taie.
Tica: Nepoții noștri n-or să ne taie nimic.
Ticu: Informatorii ăștia mici, cu știința lor în calculatoare, te ușurează.( fuge înspre baie și urinează)
Tica: Þi-am zis , unele cuvinte nu ai voie să le rostești , îți fac rău.

VISUL 1
Gicu: Floarea?
Floarea: Rătăcesc prin pustiul ăsta alb și au trecut zile fără număr. Pe unde se ajunge la El? Tu vezi vre-o intrare, Gicule?
Gicu: La El pe unde se ajunge? La El nu ești așteptată, iar numele meu e Rascolnicov.
Floarea: Rătăcesc și mă doare sufletul, iar picioarele… Rascolnicov e un nume de pe la noi?
Gicu: Þi-au fost secționate de trenul sub care te-ai aruncat.( Își descoperă un topor în mână)
Floarea: M-am pierdut de ai mei, am rătăcit calea.
Gicu: Trenul acela tu l-ai ales. Ești foarte departe de casă.
Floarea: Ajută-mă să intru la El, iar trenul să-l uit. Ai cheia?
Gicu: Să-l uiți, și viața, copii, oamenii de pe stradă, eu… Pentru mine erai cineva familiar cu care mă bucuram să-mpart soarele, diminețile, erai de-acolo din acel fragment de timp dat nouă.
Floarea: Încă sunt de aici, prinsă în această pădure ca o ciută. Ajută-mă să trec dincolo, peste râul acela.
Gicu (izbind-o cu toporul): Ești liberă acum, du-te unde voiești! Iau eu... (atitudine de perplexitate, fuge dezorientat prin pădure, o zărește pe Gica, încearcă să-și controleze respirația)
Gica: Alergai?
Gicu: Nu, nu alergam.
Gica: Alergai și ești speriat.
Gicu: Speriat? (uimire)
Gica (cu glasul gâtuit): Ești plin de sânge și ții un topor în mână. Gicule, în mâna ta dreaptă e un topor plin cu sânge.
Gicu: Toporul e din pădurea aceasta, mi-a fost pus în mână.
Gica: Fața , mâinile, cămașa ta albă sunt pline de punctulețe roșii, par a fi sânge.
Gicu: Poate am ucis-o pe Floarea; mă implora să o ajut să treacă.
Gica: Sărmana Floarea, sinucigașa, a murit acum câteva luni.
Gicu: Printre mesteceni,… umbla speriată, dezorientată…, uite-o, acum zace prăvălită în frunze! (privește peste umăr , pădurea-i liniștită, nicio urmă).
Gica: Ești rănit, lasă toporul și arată-mi mâinile!
Gicu (o izbește cu toporul): Puteai fi sinceră. Lasă toporul și arată mâinile, iar la primul post de poliție... trădătoare! (îngrozit) Te-am ucis? Ucigaș în numele neîncrederii umane. (Ascunde toporul și trupul în frunze, fuge. Îi iese în față Ticu, un duh malefic al pădurii. Gicu se oprește în fața lui, cade în genunchi). Ajută-mă, iartă-mă!
Ticu: Nu alerga, nu ai de ce să alergi!
Gicu: Am ucis de două ori, din dorința de a ajuta un biet suflet, prima dată, și apoi din teamă și neîncredere.
Ticu: Eu am ucis din ură, numărul lor l-am uitat, dar unde sunt urmele faptelor mele?
Gicu (privindu-și mâinile): Cămașa mea albă, obrazul, mi-s pline cu picături mici de sânge. (Se privește, nicio urmă).
Ticu: Întoarce-te, omule, pe drumul acesta pe care ai venit!
Gicu: Dar nu pot trăi cu acest păcat, trebuie să-l mărturisesc!
Ticu: E doar în mintea ta, întoarce-te!
Gicu: Tu cum ai ajuns aici?
Ticu: Cine știe? Am fost un copil fericit, un bătrân fericit, dar în tinerețe s-au întâmplat lucruri pentru care unii spun că ar trebui să dau socoteală.
Gicu: Nu pot trăi cu acest păcat, trebuie să-l mărturisesc!
Ticu: Eu nu pot să mor, e în mintea ta, întoarce-te!

Scena a IV-a
(În bucătărie: Tica, Gicu, Gica. Gicu în fața chiuvetei își spală mâinile furios și deznădăjduit)
Tica: Gicuțule , apa, tu nu vezi că ți-e goală chiuveta? (Iese)
Gica: Tu chiar vrei să ne certăm zilnic.! Zii că nu o făceai dinadins?
Gicu (absent): Cum?
Gica: Uiți cine plătește apa aici. Și privirea asta de ucigaș! Uneori mă întreb dacă nu ai fi în stare să ucizi.
Gicu: Eu?
Gica: Înainte erai tandru, mereu atent, oamenii ăștia, așa cum sunt cu trecutul lor murdar, ne țin în spate.
Gicu (privindu-și mâinile): Murdar?
Gica: Mi-e frică de ele! Cândva păreau de neînlocuit pe trupul meu. Acum le percep ca pe niște arme. Trăiesc în proximitatea unui arsenal distructiv, biată femeie fără apărare. Cineva ar putea crede că sunt un monstru. Tu faci atât de puține lucruri bine, măcar Adișor s-a apucat de politică. Sunt câțiva ani buni de când nu te mai desprinzi de chiuvetă.
Gicu: Mi s-a întâmplat ceva tulburător, nu are legătură cu nimic, am visat.
Gica: Ai visat! Visezi? Munca mea și pensia bătrânilor te țin într-un turn de fildeș. Aici e vorba de viață, de ceva real, respectul pentru celălalt, efortul meu, sentimentele mele, anii mei, zecile de ore, zecile de ore răsturnată pe spate, iar tu profitând, egoistule, te porți cu mine ca și cu o chiuvetă. Ai fost singurul meu bărbat atâta amar de vreme. Mi-ai înșelat încrederea. Tu visezi, în timp ce eu mă chinui cu viața! Ce dracu, Gicule, crezi că ajunge ce faci tu aici?
Gicu (confuz): Nu.
Gica: Sigur că nu.
Gicu (epuizat): Cred…
Gica: Poartă-te ca un bărbat!
Gicu: Eu...
Gica: Tu.
Gicu: În visul acela.
Gica: Fie, zi-l odată!
Gicu: Făceam...
Gica: Demult nimic consistent.
Gicu: O faptă...
Gica( interesată.)
Gicu: Un lucru aparent rău.
Gica: Ascult.
Gicu: Ajutam. Am descoperit că nu sunt așa de indiferent cum ajunsesem să cred.
Gica: Ajutai?
Gicu: Da, ajutam.
Gica: Tu ajutai?... Vorbește omule!
Gicu: O ființă…
Gica: Vreo musculită căzută în apa înspumată.
Gicu: Să intre... (Intră Uma și Elvis cu câteva baloane și stegulețe purtând însemnul unui partid.)
Uma: Mama, tată, unchiul Adișor a câștigat alegerile!



Scena a V-a
(Holul casei familiei Ticu. Ticu, Tica, Adișor)
Tica (plângând): Unde te duci, puiu mamii?
Adișor: Înțelegeți și voi, acum că am câștigat nu mai pot sta aici la grămadă cu voi.
Ticu: Tica, taci! Copilul are dreptate! Cum vrei să înainteze în politică, dacă acasă la el locuiește înghesuit? Ãștia mici ne-au luat tot aerul, vor să ne sufoce. Þi-am zis eu să fim cu băgare de seamă!
Tica: Să nu ne uiți, Adișor!
Adișor (ieșind în trombă): Pentru partidul ăsta aș incendia Galațiul!
Tica (în urma lui): De ce Galațiul?
Ticu: Tica, taci! Ce ști tu, cap de muiere? Acolo s-o fi regrupat opoziția. Mama lor de golani! Puiul nostru are vână de lider; ăsta merge sus de tot.
Tica: Mânca-l-ar mama de învingător! O fi pus Gicu masa?
(Pe stradă, în fața casei familiei Ticu, la câte un geam, Ticu, Tica, Uma , Elvis, Gicu, Gica, privesc în urma lui Adișor care trece pe lângă Vana fără să o privească.)
Vana: Adișor, iubitule! (se prăbușește la picioarele lui îmbrățișându-l. Adișor înaintează cu greutate).
Adișor: La o parte, vagaboandă, cerșetoare rea!
Vana: Ai uitat de unde ai pornit? (Își ridică fusta-n cap). Uite, ăsta a fost ștaful tău de campanie, și amărâtul de Vava, barbatu-mio, ți-a lipit mii de afișe, murind ca un câine sub un gard, epuizat cu bidineaua în mână. Medicii au trebuit să-i spargă degetele cu ciocanul, așa-i erau de prinse cu aracet de nenorocita aia de coadă. M-ai făcut văduvă, Adișor. Vagaboandă, așa îmi zici tu mie? După ce m-au umplut de ciuperci toți nespălații din partid! Þi-am adus voturi, Adișor, tu știi câte am înghesuit eu în urna asta mică (își arată dosul)!
Adișor (înaintează imperturbabil): Asta e. Voturile din urna ta au fost anulate. Tu nu vezi că-i desigilată? (Iese râzând).
Vana: Adișor, Parisul meu!

Scena a VI- a.
(Gica și Gicu în bucătăria familiei Ticu)

Gica: Mai ieși și tu.
Gicu: Să plecăm pentru o vreme.
Gica: Copiii?
Gicu: Doar noi doi. Uma e puternică.
Gica: Am întârziat, mai vorbim. (Iese)

VISUL 2
(Albia unui râu secat, undeva în munții Japoniei. În depărtare, vârfuri stâncoase, iar pe o terasă porțile unui templu șintoist. Grup de turiști format din toate personajele piesei. Gicu și Gica - puțin mai în spate, ceilalți fotografiază și comentează monumentalitatea peisajului)
Gicu: Dacă am rămâne aici pentru totdeauna?
Gica: Singuri în pustietatea asta, printre stâncile reci și tăioase, asta da idee stupidă!
Gicu: Ne-am avea pe noi, iar locul e potrivit pentru a ne bucura unul de altul.
Gica: Hrănindu-ne cu mană și mierea albinelor sălbatice.
Gicu: Am organizat excursia asta pentru că simțeam că ne desprindem unul de altul, alunecând în direcții diferite, minut după minut, înstrăinându-ne. Noi nu mai îmbătrânim împreună, ne-am uitat unul altuia dorințele. Acolo, în casa părinților tăi, am fost prins ca într-o plasă de păianjen, renunțând să mai fac lucruri pentru mine, adâncindu-mă în sisifica muncă a chiuvetei. Ridic și las mânerul robinetului, iar povara asta mă sufocă.
Gica: Pierdem grupul, ți-ai ales o zi nepotrivită pentru discuția asta Și locul. Tu nu înțelegi? Am obosit.
Gica grăbește pasul pentru a-i ajunge pe cei din grup, cu care se pierde în depărtare.
Gicu: Rupându-ne de schizofrenia acestei lumi, aici, dacă ne-am asculta o clipă... (Realizează că a rămas singur). Gica, hei, voi, așteptați-mă! (Fuge rătăcindu-se. După o vreme, epuizat, plin de răni, ajunge în fața porților templului. Imensitatea lor, patina timpului creează sentimentul că nu s-au deschis de sute de ani. Gicu bate cu putere, repetat, îndelung, apoi porțile se deschid. Spectatorului trebui să i se creeze sentimentul că această mișcare a porților conține viață, mișcându-se în funcție de dezvoltarea acțiunii. În fața porții ies trei călugări, mângâindu-și bărbile lungi. Gicu, încurcat, nu știe pentru ce a bătut. Cei trei intră detașați în templu, poarta se închide în urma lor. Gicu face eforturi pentru a spune ceva) Sunt… (Cei trei călugări se opresc, ușa și ea, pauză lungă, tăcere apăsătoare. Călugării înaintează, ușa se mișcă .El, precipitat): Vreau să devin călugăr șintoist!… (Cei trei călugări se opresc, unul întoarce capul privindu-l inexpresiv).
Primul călugăr: Nu ajunge să vrei. (Porțile încep să se închidă. Călugărul își mai întoarce odată privirea spre Gicu) De ce nu-ți speli fața? Þi-e luminoasă, ar fi un bun început.
Gicu (În fața porților închise): Început pentru ce? Eu nu mai sunt nimic. (Acțiune în bucătărie, Gicl își spală fața în chiuvetă, gestul lui e disperat și grotesc): Vedeți, eu am un chip luminos!
Gica (tocmai a intrat în bucătărie): Gicule, eu vorbeam despre fața de masă Te porți foarte ciudat, noi nu mai comunicăm.

Scena a VII-a
( Ticu, Gica, apoi Tica)
Ticu: Divorțează, nu ne mai e de folos! Când te-am forțat să te căsătorești, era pentru binele nostru. Condiția lui modestă dădea bine în ochii tovarășilor. Aceea a fost cea mai importantă promovare a mea.
Gica: Eu îl iubesc, dar voi cu lumea, cu trecutul vostru i-ați luat totul.
Ticu: Copiii ăștia ai voștri seamănă doar cu el, au niște gene! Eu credeam că au fost stârpite acum 50 de ani. Cineva nu și-a făcut treaba bine. Independența, eu i-aș zice obrăznicie, se plătește.
Gica: Copiii?
Ticu: Fii mai atentă la ce spun, poate au fost racolați. Dar de cine? Eu m-am înțeles bine cu toți.
Gica: Spui niște lucruri!…
Ticu: Și Gicu pare așa absent. Pune ceva la cale. Visele astea pe care ni le tot flutură la masă.
Gica: Tată, sper că tu te-ai pensionat.
Ticu: Nu am zis nimic! Dacă se întâmplă ceva, eu te-am avertizat.
Gica: Ce ar putea să se întâmple? Sunt lucruri care privesc strict familia.
Ticu: Dacă ar vorbi cuiva despre uniformă sau costum, sunt sigur că, fiind în casă, le-a văzut.
Gica: Uniforma? Care uniformă?
Ticu: Uniforma mea de pe vremuri, o mai păstrez, poate va mai fi nevoie de mine, de ea.
Gica: Haine, simple haine.
Ticu: Nu chiar așa de cum ai crede. Câteva pete nu au ieșit niciodată de pe veston.
Gica: Spală-le, spui niște copilării! Apă este, chiuvetă la fel, e foarte simplu, spală petele!
Ticu: Dar ești sigură că nu vor fi duse undeva de unde ar putea fi folosite împotriva mea?
Gica (râzând): Câteva pete mici se pierd automat în mare, doar să nu fie de ulei, că alea ies la suprafață.
Ticu: Eu nu am fost mecanic.
Gica (ieșind): Atunci despre ce pete vorbim? Nu mi-ai spus tu că ai fost maistru mecanic?
Intră Tica aducând vestonul.
Tica: Câteva pete, zici? Din ce perioadă e vestonul ăsta? (Dă drumul la apă în chiuvetă și spală furioasă haina).
Ticu: Tica, taci și freacă! E din perioada de început, freacă-l bine!
Tica: E îmbibat tot, iese cheaguri, cheaguri. Dacă te întreabă cineva, spune că pe atunci lucrai într-un abator.
Ticu: Cu uniforma asta? Ești toantă, vrei să-mi pierd pensia? (Tica freacă tot mai furioasă, chiuveta deversează. Ticu ia pompa pentru desfundat chiuveta): Hai, intră odată apă năclăită! Chiuveta asta nenorocită ne mănâncă liniștea bătrâneților.
Tica: Dar costumul acela,, de l-ai purtat prin 80 și ceva, cum e?
Ticu: M-am îngrășat, nu mă mai încape, pătat și el.
Tica: Zicem că-i al lui Gicu.
Ticu: Păi al lui e! Ai uitat că l-a purtat în noaptea nunții?
Tica: Ce v-ați mai caftit, n-ar fi trebuit să-i spui atunci că fiica-ta e însărcinată (Sună telefonul. Tica răspunde)
Vocea lui Adișor: Mamă.
Tica: Adișor, puiule, a trecut atâta timp.
Vocea lui Adișor: Ascultă-mă.
Tica: Mai dă și tu pe acasă! Te vedem doar la televizor.
Ticu: Tica taci, lasă copilul, are ceva de spus!
Vocea lui Adișor: Pe aici se fac niște controale, chestii vechi, ziariștii ăștia își bagă nasul în intimitatea oamenilor. Dacă voi mai știți că ar mai fi ceva legat de trecut…
Tica: Ticu și eu am muncit pentru țara asta, fii mândru (Se întrerupe)
Ticu (se îndreaptă spre Tica cu mâinile ridicate amenințător, dar o îmbrățișează): Tică, Tică, cum ești tu de prevăzătoare! Sau nu ești doar o simplă pensionară!?


ACTUL al II-lea
Scena I
( Gica și Gicu)
Gica: Zici că ai visat și imediat după aceea în chiuvetă au apărut cheaguri de sânge, iar în casă nu a fost rănit nimeni! Acum cine e paranoic, Gicule?
Gicu: Am folosit pompa, noroc că țeava era înfundată ușor. Noi de ce nu putem fi o familie? Tica și Ticu se înțeleg.
Gica: Sunt legați, trecutul lor, deși trist... Să nu mai vorbim despre asta.
Gicu: Doi oameni uneori de treabă, ascunși, pisălogi.
Gica: Despre anumite lucruri nu pot vorbi, am suferi noi și copiii. Crezi că cineva își poate alege familia în care să se nască? Ce bine ar fi fost, cazul meu s-ar fi închis pe o masă de chiuretaj.
Gicu: Trecutul vostru e chiar atât de întunecat?
Gica: Înainte existau puține opțiuni, fiecare era pe cont propriu.Toți care nu au înțeles cât de perversă e lumea liberă, au sfârșit așteptând-o să vină să-i salveze.
Gicu: Au sfârșit, dar lucrurile în care au crezut acei oameni sunt vii.
Gica: Ele sunt vii dar ei sunt morți. Acele lucruri vii, cum spui tu, fără oamenii care le întrețin, puterea sacră a adevărului, nu mai au nici o valoare. Adișor, toți Adișorii crezi că au vreo treabă cu valorile? Trecutul pentru ei conține doar sutiene și chiloței roz, locuri exotice. Tu nu vezi în ce sărăcie mă zbat eu cu tine?


Scena a II-a
(Casa familiei Ticu. Vana și Ticu.Vana îl fotografiază pe Ticu în șlapi și capot.)
Vana: Îmi dați voie? Ce situație delicată! După moartea soțului a trebuit să mă descurc singură.
Ticu: Ce tragedie!
Vana: Șeful meu de la ziar a insistat să fac această anchetă.
Ticu: Suntem prieteni vechi, Vana dragă, eu și tatăl tău am fost voluntari în Spania, ce caracter. Știi apoi, aici tot noi am dus greul.
Vana: Abandonată de toți, partidul mi-a găsit o slujbă. Acuzațiile astea sunt ordinare, știu. Tata mi-a povestit, ați fost un bun domn, apoi un tovarăș bun și iar bun domn, tată responsabil.
(Prin scenă trece Elvis cu un veston pe cap, Uma încearcă să-l prindă)
Elvis: Ticu babau.
Uma: Pune-l înapoi la-nmuiat.
Elvis (râzând): Te puc.
Vana: Dragălași copii, frumoasă uniformă, și tata o mai ține!
Ticu (inocent): Ați văzut? E imaculată.
Vana: Nu pentru asta am venit. Evenimentele recente...La ziar le-am spus că atunci dumneavoastră erați în câmpul muncii. Scriu? Mecanic, nu? Maistru mecanic. Ce să căutați în stradă?

Scena a III-a
Ticu (citește ziarul. Uma și Elvis se joacă intrând și ieșind din sufragerie): Ascultați ce frumos scrie despre bunicul la ziar: „Oameni și vremuri”, un articol de Vana Petre. „Ticu Panait a traversat aproape tot secolul, iar faptele lăsate de el sunt pline de omenie. De la început și până la marea schimbare a fost un domn, apoi un tovarăș devotat. De la ultima schimbare, domnul Ticu, până în această zi când eu scriu aceste rânduri, își trăiește viața liniștită de pensionar, ajutându-și copiii pentru că veniturile lui i-o permit. Adișor Panait este fiul acestui om model, chiar dacă succesul lui politic l-a îndepărtat de esența electoratului care l-a susținut, noi, societatea civilă, îi reamintim domnului Adișor că cu un așa tată să se mândrească, iar pe noi să nu ne uite” (copiilor) Bună fată, iar vouă nu v-a ieșit, împielițaților, diversiunea cu vestonul.
(Intră Tica)
Tica: Cheamă și tu un instalator.
Ticu: Trebuiau schimbate țevile, chiuveta a deversat. Gica zicea că toată bucătăria era plină de cheaguri. Ce treabă avem noi cu asta?
Tica: Dacă aș putea să mă întind într-o zi , să adorm, iar a doua zi, trezindu-mă, să fi uitat totul.
Ticu: Prostii!
Tica: Nu-i pot uita privirea Floarei din acea dimineață, când mi-a zis: „Tica, tu te odihnești bine?” Eu:... „sunt ani mulți de când nopțile îl rog pe Dumnezeu să ne ierte.”
Ticu: De ce îi rostești numele? Trădătoarea! Avea un soț bun care și-a făcut doar datoria, ca toți oamenii de pe strada noastră, din cartierul ăsta de oameni onorabili.
Tica: I-am spus: „Dumnezeu o să ne ierte și pe noi, Floare! De sute de ani îi tot iartă pe cei de teapa noastră. Nu vezi că prosperăm? Ne merge bine. Dacă el ar fi supărat, am muri de foame.” Dar ea că nu, că-i plină de durerea ălora prăpădiți, că pe unii și-i amintește și erau oameni bine, iar moartea lor a fost o prostie. Zicea: „Noi ne-am îngropat mintea-n pământ; de asta Dumnezeu, într-o zi, ne va lua totul.” Apoi a zis că trebuie să plătească cineva.
Ticu: Mă înnebunești, femeie! Și cine ar trebui să plătească?
Tica: Și-a pronunțat numele în șoaptă îndreptându-se spre strada ce duce la linia ferată.
Ticu: S-o ia dracu! Pe toți să-i ia! Sunt cristal, nu mă simt vinovat.
Tica: Nu ai nici un pic de rușine, femeia asta a făcut-o și pentru noi.

Scena a IV-a
(Familia Ticu în fața televizorului, Adișor citește un discurs)
Adișor: De la părinții mei am învățat să respect valorile acestei țări. Trecutul cu trecutul, prezentul cu prezentul. Vreau să vă spun că viitorul trebuie să-l clădim fără resentimente. Unii au suferit, alții nu. Prezentul nu prea contează, important este să se-nțeleagă că și mâine tot noi vom fi aici pentru a menține echilibrul.
Tica (cu dragoste maternă): Puiul mamii.
Uma: Un pic caraghios, nu?
Gicu: Trecutul, dar nu s-a discutat încă nimic despre el.
Ticu: Vorbărie goală, tu oricum ești preocupat doar de chiuvetă.
Gica: Punem masa?
Elvis (își unește palmele ca un acoperiș de casă): Cașa, cașa. Dar voi nu intlați în ea, sunteți plea mari. Adișor poaștă.
Ticu: Ce zice?
Tica: Se tot ia de puiul mamii.

Scena a V-a
(Telefonul sună îndelung, Tica răspunde)
Tica: Alo, da!
Vocea lui Adișor: Mama Tica?
Tica: Ce-i, puiule? Vocea ta...
Vocea lui Adișor: Lasă asta! În cămară, sub rafturile cu marmeladă, sunt niște prafuri.
Tica: Ce prafuri puiule? Am șters eu cu cârpa.
Vocea lui Adișor: Vacă bătrână, asculți?
Tica: Puișor, îmi zici tu mie bătrână și vacă?
Vocea lui Adișor: Ascultă-mă, le arunci repede în chiuvetă și lași apă multă să curgă peste ele! Nenorocita de Vana m-a turnat la poliție, ni s-au dus fondurile pentru următoarea campanie.
Tica: Liniștește-te puiule, doar ai ajuns așa de mare, nu-i fi vinovat tu acum de tot praful de prin casele oamenilor onorabili.
Vocea lui Adișor: Închid, intru în ședință.
(Tica aruncă câteva pungi de prafuri în chiuvetă dând drumul la apă, iese din bucătărie. Prafurile vor înfunda coloana, podeaua se va umple de mizerie, chiuveta deversează masiv. Intră Gicu, cu pompa de desfundat chiuveta Epuizat, nu reușește să o desfunde.)


VISUL 3
Gicu (deasupra Germaniei, într-un avion de vânătoare, ofițer nazist, servant la mitralieră. În căști aude ordinul clar al superiorului): „Te îndrepți spre ultimii supraviețuitori, exterminează-i, distruge-i! E ultimul meu ordin!” ( Se aude o împușcătură. Câmp verde crud, mese de bere, serbare câmpenească germană. Se aude un acordeon cu o linie melodică care va fi presărată cu focuri de mitralieră. Toate personajele piesei, îmbrăcate în alb și negru, stau în diferite atitudini prăbușite peste mese. Gicu privește concentrat. Pe tot câmpul a mai rămas un singur om în viață, ce își bea liniștit halba de bere. Gicu ochește concentrat pe cămașa albă, dintr-un punct mic sângele se întinde într-o pată ce îi va acoperii tot spatele. Acel om întoarce fața. Gicu se recunoaște. ): Eu? (Pe câmp, în depărtare, Uma și Elvis alergând cu plase de prins fluturi.)

Scena VI-a

Gicu (în bucătărie, privește pe geam strada liniștită): Uma e puternică, crescând se va descurca cu Elvis. Gica poate m-a iubit. Oamenii ăștia... nu sunt ca ei. Sau sunt? Să plec așa, pur și simplu. Când vrei să te desprinzi, o faci și gata, nu lași nimic scris, nu iei nimic. Mi-ajunge, vreau să plec. Ies așa în pulovăr ducând găleata cu gunoi, evit întrebările indiscrete. Mă îndepărtez de casă încet, apoi măresc pasul, pierzându-mă în fugă, singur în sens invers liniei ferate, dacă mă vede vreunul dintre vecini. De când cu tragedia cu Floarea, toți întreabă: „Da ai vreo treabă spre linie?” Aș fugi o oră sau poate două. Nu cred că rezist mai mult de două ore. Să ajung la cel puțin 15 km. Pentru felul în care se parcurg azi distanțele, e un fleac. Cu avionul, în două ore se zboară la Paris. Pentru a zbura cu avionul, am nevoie de haine, acte, de bani. Unde dracu poți să te duci azi fără bani, și apoi nu am fost de ani buni la aeroport; dacă s-a mutat! Și am de trecut prin centru, acolo zicea Gica că lucrează. Întâlnind-o în oraș așa, în șlapi, cu sorțul de bucătărie, sigur aș speria-o, eu încă o iubesc. (Privește ceasul.) E târziu, nu mi-am terminat vasele.

Scena a VII-a
Tica (intrând, urmată de Ticu): În rahat până în gât.
Ticu: O fi, nu zic nu, dar ăsta nu e tot al nostru, nu-l recunosc.
Tica: E la vedere. Noroc că Vana și-a retras plângerea.
Ticu: Un bărbat de onoare ar cere-o de soție.
Tica: Da ce soție bună!
Ticu: Nu tot ce e aici, e din chiuveta noastră. Gicuțule, Gicuțule.
Tica: Giculeț, Giculeț, te-am cules de pe drumuri.
Ticu: Cum a vrut el să ne dea în primire. O fi meșterit sigur ceva la țevi, am participat personal la montarea lor, sunt încăpătoare, nu se înfundă cu fleacuri.
Tica: Fie vorba între noi, nu au fost numai fleacuri. Au trecut de atunci câteva zeci de ani.
Ticu: Trădătoare mică. Dar nu e vreme de conflicte, avem de făcut o logodnă.


Scena a VIII-a
Uma și Gicu în bucătărie)
Uma: Tată, ce-i cu toată mizeria din casa asta?
Gicu (vizibil tulburat de vis): Aici toți suntem pătați..., o vină colectivă. (Încearcă să desfunde chiuveta cu pompa).
Uma: Vorbeam de ce-a ieșit din chiuvetă.
Gicu: Cineva a înfundat-o. E mai bine așa, te maturizezi, uneori noi oamenii mari refuzăm să ne opunem; convertindu-ne, ajutăm răul, mizeria, frica. În proximitatea crimei, ajungi călău.
Uma: Vorbim despre aceleași lucruri? Eu nu văd aici decât resturi menajere.
Gicu: Abia acum începi să vezi.

Scena a IX-a
(Sufrageria familiei Ticu transformată într-o chiuvetă imensă în care este întinsă masa. Se sărbătorește logodna lui Adișor. Toți sunt îmbrăcați în alb și negru. Chiuveta-sufragerie va fi acoperită cu o pânză imesă care doar în finalul piesei va fi descoperită.)
Gicu (vine dinspre bucătărie unde a încercat să desfunde cu pompa chiuveta): Voi credeți că chiuveta asta amărâtă vă poate înghiți toată mizeria?
Tica: Ce mizerie dragă? Acum îl sărbătorim pe puișorul. Vana tocmai și-a retras plângerea.
Adișor: Și-a retras-o, dar îmi va fi soție (rânjește).
Vana: Din dragoste am făcut ce am făcut, și pentru partidul nostru mă sacrific.
Ticu: Bună fată, asta da devotament (În felicită pe Adișor). Mâncăm fraților, de când a deversat chiuveta, mi s-a tăiat pofta de mâncare (lui Adișor) Acum, că te-ai întors în familie, ajută-ți cumnatul.
Tica: El are idealuri prea înalte, munca pentru ceilalți, politica, nu sunt pe gustul domnului.
Gica: Mamă, mâncăm? Era vorba că azi sărbătorim.
Ticu: Propun un toast. Chiar dacă dintr-o eroare umană, (se uită nemulțumit spre Gicu) acest moment a fost umbrit. Căminul nostru e pur, cristal (Tica plânge).
(În Bucătărie, Uma și Elvis)
Uma: Nu se mai opește, s-a înfundat și nu se mai oprește.
Elvis: Pute.
Uma: Simt și eu că pute, ăstora li s-au înfundat nările. Am văzut un documentar „Micul instalator”, ne trebuie o sârmuliță. Unde-i mașinuța ta roșie? (Ia sârmuliță de la telecomanda mașinuței.) Introduci o sârmă pe țeavă și o miști de sus în jos până își dă drumul.
Elvis: Brum-Brum.
Uma: Lasă, dragă, raliul, hai să o desfundăm!
(în sufragerie)
Gicu: În al treilea vis...
Tica: Iar începe ăsta cu visele.
Gicu: Era o scenă asemănătoare cu aceasta. Erați îmbrăcați la fel, doar că erau mai multe mese risipite pe un câmp și lipseau copii la început.
Gica: Unde sunt?
Ticu: Teroriștii ăștia mici se joacă prin bucătărie. Stau bine acolo.
Adișor: Mișto. Ați văzut ce mișto e mașina de la partid?
Vana: Mașina noastră! Sărmanul Vava ce-i mai plăceau mărcile scumpe când le vedea mergând pe șosea.
Ticu: Să bem pentru el, ce erou!
Tica: Visul acela era de rău? (Se aude un hâșâit intens de sârmă frecând interiorul unei țevi).
Ticu: Gicuțule, nu vezi tu ce-i cu gălăgia asta? Copiii... nu am încredere deloc...
Tica: Giculeț, ăștia de ce nu sunt la masă? (Zgomotul crește în intensitate) Zii cu visul!
Gicu: Ce să mai zic? Suntem mânjiți toți. Vreau să plec. Era despre felul în care ne vom sfâșia.
Adișor: Voi știți ce-i acea o gaură neagră? Toate statele europene și-au unit forțele pentru a crea una mică.
Ticu: O gaură neagră în Europa, asta da realizare. Doar comunismul... (Se aude un vacuum, toți sunt aspirați în sifonul chiuvetei. Gicu reușește să se agațe de marginea chiuvetei, Adișor îl ține strâns de picioare).
Vocea Gicăi: Unde să pleci? Și eu, copiii?
Vocea Ticăi: Nu-l lăsa, puișor, trage-l și pe el!
Vocea lui Ticu: Ne-ați închis, copii împielițați! Trage-l, Adișor, mama lui de complotist, suntem pătați, vină colectivă!
Vocea Gicăi: N-ai face tu asta. În fond, suntem o familie, chinuiți, speriați, dă-ți drumul, arate-le că ești un soț bun!
Vocea Vanei: Trage-l ! Mi-a făcut fleașcă tortul. Al treilea tort al meu de mireasă.
Vocea lui Adișor: Știam doar de Vava.
Vocea Vanei: Doar cu partidul te-am mai înșelat.
(Gicu se scapă, se aud voci îndepărtate)
Vocea lui Ticu: Câtă mizerie! Nu poate fi toată a noastră. Þevile astea le mai folosește sigur și altcineva.
(Uma și Elvis intră râzând în sufragerie)
Uma: Am desfundat-o. Ai văzut cum și-a dat drumul? (Uimiți, distrați). Ãstora le arde de glumă, se joacă de-a v-ați ascunsele și casa e plină de mizerie!
Elvis: Culățenie!…
Uma: Vrei să facem noi curățenie? De unde începem?
Elvis (face niște gesturi grotești, comice, apoi își împreună palmele): Cașă, tu mică intli în ea.
Uma: Unde?

SFÂRȘIT.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!