Personaje: DISPERATUL
BOSCHETARUL
CONSUELA
SANDALA
ALICE
HINGHERUL
PROCURORUL
MAIDANEZUL

Actul I
Scena I

Un parc, câțiva copaci, o bancă și multă liniște. Boschetarul doarme învelit în ziare. Dimineață de toamnă, oricând în România. Disperatul se oprește atras de un lucru anume, citind pe una din paginile ziarului.
BOSCHETARUL (trezit, puțin speriat): Tu? Nu ai ce să-mi furi.
DISPERATUL (confuz):…
BOSCHETARUL: Ești… (dă din mână, dormitează).
DISPERATUL: Deranjez? (Se așează la picioarele boschetarului, continuând să citească).
BOSCHETARUL: Situația…
DISPERATUL (uluit)
BOSCHETARUL (întinzându-și oasele): Mai am puțin.
DISPERATUL: L-au săltat și pe ăsta.
BOSCHETARUL: Nu știți cum mai e… mâncarea la primărie?
DISPERATUL: Nevinovat. (pauză lungă) A făcut totul îndemnat de soție.
BOSCHETARUL: Ia-l domnule, nu-ți mai strica… ochii. Și asta, cu soția, e răsuflată. Adică, au uzat-o alții rău în celelalte regimuri. Soția în sus, soții în jos... Eu cred că nouă bărbaților de pe aici, ne lipsește curajul, organul, chestia aia cu care îți asumi în general, erecția.
DISPERATUL: Un pic rece. Unele sunt malefice. La început, dulci, amabile, cu timpul… pline de răutate.
BOSCHETARUL: Încă e bine. Eu am cunoscut doar femei bune, mame iubărețe și iubitoare. Femeia noastră are un statut de tot rahatul. Cum clachează bărbățelul, corul ruginit al misoginilor urlă că femeia era o hoață, nesătulă… plină de ifose… Nu zic, ceva-ceva o fi, că de… femeii noastre îi plac aranjamentele. Zic eu, încă e bine.
DISPERATUL: Bine pentru cine? Citește și tu, nu mai are scăpare!
BOSCHETARUL: Acest… (rupe ziarul).
DISPERATUL: Lasă-l domnule, nu-l brusca, ți-a ținut de cald azi-noapte.
BOSCHETARUL: Sărăcuțul… Toate îi mergeau din plin… cât de frumos vorbea… Un domn… Dar copiii…
DISPERATUL: Educați. Tovarășul, șeful meu – prieten.
BOSCHETARUL: E groasă. Ce e?
DISPERATUL: Citește și dumneata.
BOSCHETARUL: A, aha… da… este căutat încă de autorități complicele. Dumneavoastră?
DISPERATUL: Neînțelegeri, răutate, poate o înscenare.
BOSCHETARUL: (speriat de-a binelea): Ooo, dar asta ce mai e? (Citește din ziar) „Din ordinul municipalității, toți boschetarii vor fi instituționalizați.
DISPERATUL: Măsură disperat a unui guvern disperat.
BOSCHETARUL: Dumneavoastră sunteți guvernul.
DISPERATUL: O parte. Cea hăituită.
BOSCHETARUL (își privește ceasul): M-am luat cu vorba și îmi ratez masa. Ia ține dumneata hainele mele până revin. Ești la loc sigur. O să te caute, adică pe mine, o femeie. Pentru marfă.

Scena a II-a

(Disperatul, deghizat în boschetar, doarme pe bancă, învelit în ziare.)

PROCURORUL: (intră pe trotinetă). Hei, băi, scoală.
DISPERATUL (sforăie)
PROCURORUL: Un domn cu pelerină neagră. Ascultă-mă, nu a trecut pe aici?
DISPERATUL: Nimic. Nimeni. Frumoasă trotinetă.
PROCURORUL: Lasă lingușelile. Trebuia să… Dar nu e treaba ta.
DISPERATUL: O iau spre primărie… Mâncarea…
PROCURORUL: (întinzându-i o poză): Dacă-l vezi prin zonă…
DISPERATUL: Sigur că da, domnule.
Procurorul iese din scenă, intră Consuela.
CONSUELA: Celălalt?...
DISPERATUL: Eu…
CONSUELA: Bine, asta e tot ce a ieșit azi-noapte.
DISPERATUL: Eu – nimic. Nu m-ai ating. Am o groază de belele cu ai mei.
CONSUELA: Ia-i, frate, dacă el te-a lăsat aici, ia-i și dă-mi prafurile.
Disperatul privește suspicios spre boscheți, Consuela iese. Intră Sandala, cu două sacoșe burdușite, lenjerii de dame, cămăși de noapte, etc.
SANDALA: Tu?
DISPERATUL (surprins).
SANDALA: Asta e pentru șeful, iar astea sunt ale Consuelei, e tot ce am putut scoate din fabrică. Au lăsat banii?
DISPERATUL (încremenit)
SANDALA: Nou în branșă? Sărăcuțul de tine, tremuri. Vino la mămica. Prima zi de muncă în parc...

Scena a III-a

Boschetarul, acum un domn elegant, se plimbă pe alee. Hingherul, de vorbă cu Consuela.

HINGHERUL: Trebuie să-l fi văzut. Își duce veacul tolănit pe câte o bancă.
CONSUELA: Poate.
HINGHERUL: Nu… vreau să-l ridic.
CONSUELA: Traversăm parcul.
BOSCHETARUL: Doamna e cu mine. Vreo confuzie?
HINGHERUL: (derutat) Scuzați ma interesam de un anume… ceva ce trebuia să ridic de aici… Nimic de fapt suspect, legat de munca mea… Probabil o potaie, nu? (iese).
CONSUELA: Curajosule…
BOSCHETARUL: Câtă prestanță, și e doar un amărât de palton. L-ai văzut? Se fâstâcise, nu m-a recunoscut. Venise pentru partea lui din afacere.
CONSUELA: Am lăsat banii ăluia nou. Plec, nu mai ține. Un contract dincolo. Într-un bar. Dansatoare. Și bărbații, aud, că-s mai galanți, dornici.
BOSCHETARUL: Delirezi, fetițo. Aici e paradisul. Tu nu mai citești ziarele? Spațiul politic e zguduit. Cel căruia i-ai lăsat tu banii e unul mare de tot. Pentru moment, eu îl ascund. Dar trece nebunia și ne-am ales cu un colaborator prima mână. Și, nu uita: noi suntem cei mai dotați bărbați din Europa.
CONSUELA: Lehamitea asta m-a cuprins în universitate… două masterate… dacă mai stau mult mă trezesc și cu doctoratul… Cine o să mă dorească? O să-mi spună toți tocilara, fițoasa.
BOSCHETARUL: Cea mai bună secretară a mea. Te-am trimis acolo pentru clienți. Ce vină port că ai început să iei și examenele.
CONSUELA: Bine, lasă astea. Unde-mi sunt lenjeriile?
BOSCHETARUL: Ai putea-a să-i fii consilieră.
CONSUELA: Cui?
BOSCHETARUL: Ãluia de-l ascund eu.

Scena a IV-a

Procurorul și hingherul între boscheți.

HINGHERUL: ‘trăiți, șefu’.
PROCURORUL: Noutăți prin parc?
HINGHERUL: Nimic. Azi nu a ieșit nimic, domnule.
PROCURORUL: Se strică vremea.
HINGHERUL: Încă o zi ca asta și s-a dus bunăstarea familiei mele.
PROCURORUL: Al meu a fugit, speriat de un fâs apărut în ziare. A clacat, sărăcuțul. Totul mergea ca uns, de ani de zile.
HINGHERUL: Nu mai e incredere Bunele și vechile înțelegeri cad, se prăvălesc, și nimeni nu ia atitudine.
PROCURORUL: Vechiul președinte era un adevărat baraj, o multilaterală construcție proletară.
HINGHERUL: Pielea mea e plină. Se extinde. Centimetru cu centimetru sunt acoperit.
PROCURORUL: 70 de ani. Ce vigoare. Era abia la început. Cu câtă cruzime l-au îndepărtat.
HINGHERUL: Domnule, erupția lui se vedea din avion.
PROCURORUL: Era o erupție de nivel înalt. Eu la a mea nu-i mai dau importanță. Mâncărimea e ușor deranjantă.
HINGHERUL: Și mâinile?
PROCURORUL: Îndeasă-le în buzunar.
HINGHERUL: Cu așa ceva nu se glumește.

Scena a V-a

Disperatul se sărută pe bancă cu Sandala.

DISPERATUL: O femeie ca dumneata…
SANDALA: Mâncărimea asta… (își freacă spatele de bancă). Erupția e foarte serioasă.
DISPERATUL: O femeie ca dumneata ar trebui să stea alături de cel mai important om din stat… A mea e veche… Se cicatrizează, aproape nu se vede.
SANDALA: Minunat. Nu lasă urme. Uite, îți zic un secret. De fapt, numele meu real e Elena.
DISPERATUL: Un nume frumos, încărcat de istorie.
SANDALA: Chiar de asta. Erau adunate prea multe. Aia din Troia, a lui Carol, Ceaușeasca, și acum eu… Sandala e OK. Cel mult o să mă asocieze cu numele unei reviste, aceea pentru gospodine.
DISPERATUL: Câtă abilitate. În spatele oricărui bărbat ca mine ar trebui să stea o femeie ca tine.
SANDALA: Un citat plin de poezie.
DISPERATUL: L-am citit pe undeva, e la modă. (O sărută pătimaș. Intră boschetarul).
BOSCHETARUL: Așa, porumbeilor. (Disperatului) Eu îți accept jocul și tu îmi sufli venitul?
DISPERATULUI: Zice că-i liberă.
BISCHETARUL: Dumnealui e șarmant, dă tunuri, nu mici ciupeli ca noi ăștia din parc.
SANDALA: Pielea lui e așa de fină... Erupția aproape că nu a lăsat urme…
BOSCHETARUL: Tratament european. Ãia au tradiție, specialiști. Aici e greu de găsit o clinică serioasă.
DISPERATUL: Adevărat, în parc e greu.
SANDALA: Dânsul e managerul nostru. Ne mișcăm cum putem, aranjamente, ciordeli, chestii de astea, periferice.
DISPERATUL: Ce se mai văd pe piele…
BOSCHETARUL: Mâncarea gratis la primărie, trece timpul…
DISPERATUL: La noi la guvern s-au făcut studii serioase. Contrar așteptărilor, mica erupție e mai vizibilă decât marea erupție. Cazul meu a devenit public în urma consultului din străinătate. Aici nu mi-au găsit nimic. Mereu curat, uscat.
BOSCHETARUL: Straniu. Uite., asta iubesc eu: discuțiile, socializarea, bârfulițele, micile găinării, acestea sunt baza succesului în afacerile noastre. Parcul… Dar toate astea ies pe piele cât ai clipi, și mai e hingherul, mereu pregătit cu lațul lui, îi plac buzunarele mele burdușite, cât timp sunt așa e tare blând, binevoitor.
SANDALA: O bestie. Dacă un om ca dumneata ar devenit protectorul…
BOSCHETARUL: Sponsorul nostru, capitalul de trafic.
SANDALA: Influența de care noi, locatarii parcului ducem lipsă…
DISPERATUL: (o îmbrățișează pătimaș pe Sandala). Dar cum nu, dragii mei. Voi sunteți alegătorii, puterea mea, chipul meu drag.
Intră Consuela.
CONSUELA: Plec. Cu un tir. Dincolo. Un turc mă lasă în Veneția.
SANDALA: Acum când ne-am găsit un protector cu adevărat influent… Ai putea să-i fii consilieră în probleme… (se gândește mult) …intime!
CONSUELA: Și cât mi-ar putea oferi? Acolo curg miile de euro.
BOSCHETARUL: Veneția! Ãia nu au spații verzi. Parcuri din acestea, generoase, în care profitul e 100% Doar apă și iar apă.
DISPERATUL: E o remarcă pertinentă. Veneția e foarte acoperită de apă.
CONSUELA: Bine. Fie Milano. Macaronarii te hrănesc, plus că mai sunt și drăguți, poetici…
DISPERATUL: Un prieten diplomat zicea că sunt un adevărat pericol. Te țin în ceață și îți trag la plozi… Ale lor nu au timp. Fac carieră.
SANDALA: Nevestele lor se tăvălesc între ele. Ãsta e adevărul.
DISPERATUL: Ãsta nu e un lucru rău.
SANDALA: Ei, am citit-o într-o revistă de bârfe mondene. N-am spus nimic.
DISPERATUL: Suntem între prieteni. Oricum, tu nu faci politică.
Boschetarul se așează pe bancă și își freacă spatele de spătarul ei. La fel Consuela, apoi Sandala și Disperatul.



Scena a VI-a

PROCURORUL: Nu e de găsit. Parcă l-a înghițit pământul.
HINGHERUL: Al meu la fel. Să-i fi ridicat cineva fără să știm?
PROCURORUL: În câteva ore cade guvernul și după el șeful meu, eu și tu.
HINGHERUL: Asta ar fi o adevărată tragedie locală.
PROCURORUL: Am fost declarați cei mai stabili. Despre performanțele noastre a vorbit și regele Norvegiei.
HINGHERUL: Împăratul Japoniei scrie versuri.
PROCURORUL: Și?
HINGHERUL: O fi bun?
Procurorul îl privește contrariat.
PROCURORUL: Trebuie găsit. Presa… s-a liniștit, a înghițit povestea cu interesul național.
HINGHERUL: Adevăratul interes național suntem noi, domnule.
PROCURORUL: Noi, câțiva.
HINGHERUL: Un pic m-ați liniștit. (Îi arată mâinile pline de erupție) La dumneavoastră cum se manifestă.
PROCURORUL: Mult mai vizibil. Și nu e de mirare, la câte au trecut pe aici (își mângâie mâinile).
HINGHERUL: Câțiva șefi din departament s-au internat. Nu mai puteau ieși în societate, atât de grav.
PROCURORUL: Astfel de probleme au cam toate departamentele.
HINGHERUL: Atâta liniște înainte… De când cu agonia asta a integrării… numai scandal și povești. Mica erupție provoacă marea erupție. Cancerul sistemului… Ce legătură poate fi între câteva pete și milenarul nostru sistem social. Istoria noastră…
PROCURORUL: Astea-s idei de afară. Le-am dat prea mult nas străinilor.
HINGHERUL: Pe vremuri oamenilor le pria erupția. Îi echilibra. Acuma, uite-i. Deprimați, dezorientați…
PROCURORUL: Pericolul e să nu-i poata supraviețui. Praful se alege de meserii cum ar fi cea a mea.
HINGHERUL: Într-o societate eruptă, munca de procuror e cea mai cea mai.
PROCURORUL: Dragul meu, și cea de hingher e la fel de nobilă.
HINGHERUL: Mie îmi place meseria mea (se așează pe bancă și începe să-și frece spatele de spătar)
PROCURORUL (la fel) Și mie, și mie. O, dar e plăcut. Faci demult asta?
HINGHERUL: De mic.
PROCURORUL: Acum îmi spui? Dacă i-am învăța acest remediu, ar supraviețui.
HINGHERUL: Știu. Marii majorități îi place.
PROCURORUL: Informat mai ești, domnule.
HINGHERUL: Datoria. Neînsemnatul meu aport în sistem.
PROCURORUL: Lasă, lasă, nu e chiar așa neînsemnat.

ACTUL II
Scena I

ALICE: (fugind prin parc) Ajutor, prieteni!
HINGHERUL: (cu un laț încearcă să o prindă) Prindeți-o, hoața!
Boschetarul, Sandala, Consuela și Disperatul stau pe bancă.
BOSCHETARUL. ‘rut mâna, doamnă.
HINGHERUL: Semănați cu un colaborator al meu, parcă. Nici un sărut mâna, e o hoață.
BOSCHETARUL: Nu permit. În parc, o femeie cinstită, pe această proprietate a iubirii, să fie apelată cu „Hoață”.
HINGHERUL: Persoana aceasta, printr-un șiretlic diavolesc, i-a săltat în boscheți, iubitului nostru procuror, portmoneul.
BOSCHETARUL: În boscheți spui, domnule? Cu atâta cruzime vorbești despre biata adunătură de tufe ce-mi poartă cu demnitate numele. Și, e loc, casă, pentru faună și iubire.
DISPERATUL: Cam agitat, domnule, cu lațul acela.
HINGHERUL: Dumneavoastră? (cade în genunchi) Guvernul e aproape sufocat. S-a prăvălit. Și băncile… Părerea unanimă e: dacă nu vă întoarceți, e rău.
DISPERATUL: Cere mulțimea asta.
HINGHERUL: Toți, toate. Afacerile sunt în agonie. Încrederea, aranjamentele, sfintele noastre înțelegeri zac în uitare. Prosperă micii întreprinzători - boschetarii.
BOSCHETARUL: Nu permit! Am fete care produc în toată Europa! Sunt… corporație!
HINGHERUL (continuînd să încerce să o prindă cu lațul pe Alice): Se tăvălește cu un maidanez!
BOSCHETARUL: Maidanez? Aici în parcul meu? Sub tiranica mea autoritate?
Intră Procurorul, foarte obosit. Disperatul dă să fugă.
PROCURORUL: Prindeți-l! Prindeți-l!
Maidanezul traversează scena apatic.
PROCURORUL: Excelență! O, dar ce-i cu ținuta asta, ați fost și dumneavoastră jefuit?
DISPERATUL: Credeam că pe mine…
PROCURORUL: Ei, doar n-o să ne ridicăm între noi. Am făcut și eu puțină zarvă. Pentru presă. Dă bine un ingredient al democrației.
DISPERATUL: (îl îmbrățișează) Doamne, dragi mi-s adevărații patrioți!
PROCURORUL: Patriotismul, legăturile noastre de sânge, acestea sunt adevăratele noastre valori. Iar patria, lucrurile noastre, merită protecția unui om de stat cu putere și prestanță. (Toți aplaudă)
BOSCHETARUL: Acela era un maidanez?
SANDALA: Ce iute de picioare!
PROCURORUL: Aici în parc e liniște. Dar orașul a luat foc. Arde de-a binelea. Trebuie să vă întoarceți.
HINGHERUL: Neîntârziat.
PROCURORUL: S-a prăbușit bursa.
SANDALA: Iubițel, ce important ești!
PROCURORUL: Toate astea datorită unui maidanez.
TOÞI: Maidanez?!?
DISPERATUL: Eu, maidanez?!?
PROCURORUL: Nu, domnule, savanții noștri ce manevrează sateliții au descoperit o anomalie.
BOSCHETARUL: Ano…
PROCURORUL: În parc, aici, există…
BOSCHETARUL: În parcul meu?
PROCURORUL: Un cuplu fără de pată… Păcat, erupție, sau cum vreți să spuneți…
CONSUELA: Haideți… parcul acesta nu e paradisul, domnilor. E o simplă cloacă de cartier. Milano, Veneția… Acolo…
BOSCHETARUL: Tăcere! Savanți dumitale mă acuză pe față de incompetență! Că aici, în minunatul meu parc ar fi un cuplu fără nici o particulă de erupție!
PROCURORUL: Hărțile de la satelitul nostru Napoleon…
DISPERATUL: Astea sunt secrete militare. Vă rog, multă discreție.
PROCURORUL: Eram în boscheți. Cercetând spatele acestei doamne, aparent curat. Când, l-am văzut, tolănit la soare, cu pielea lui lăptoasă, gol-pușcă.
DISPERATUL: Dacă acest așa-zis Maidanez e fără pată se va declanșa e criză regională, securitatea internă e în pericol, trebuie imediat contaminat.
CONSUELA: Mă ocup eu.
ALICE: Puține speranțe. Sunt uimită de viteza cu care alerga. E un leneș fără pereche.
DISPERATUL: Cum adică leneș?
ALICE: În toți anii petrecuți cu el, mai tot timpul ședea tolănit la soare. Un sărut, o mângâiere. Cu nimic nu m-am ales. Când maidanezul alerga pe alee, mi-ați distras atenția.
HINGHERUL: Cât ai clipi îl vom avea în mână.
PROCURORUL: Negreșit, chiar acum, dacă se poate.
DISPERATUL: Mâna pe el!
Ies toți în toate direcțiile, strigând: Mâna pe el!

Scena a II-a

MAIDANEZUL (tolănit la soare, vorbește alene, foarte rar, cu un efort aproape supranatural): Nebunii! Mă aleargă de câteva ore! Nu am mai făcut atâția pași de când sunt! Eram tolănit la soare, când a trecut ăla cu trotineta, s-a dus în boscheți cu Alice, a început să țipe ca un descreierat „Băăăăă, tu de ce nu ai erupție!”, am luat-o la fugă, și uite-așa o țin, strigau toți ca niște nebuni „Opriți-l, da-ți-i la gioale!”, nu înțeleg nimic. Eu doar stăteam, cum stau dintotdeauna, la soarele cald, oh, dar cât am vorbit, mai multe cuvinte decât toate celelalte rostite în viața mea… (adorme)

Scena a III-a

Intră toți obosiți

DISPERATUL: Scăpat.
PROCURORUL: Fiți fără grijă. Deja granițele s-au închis.
DISPERATUL: Dacă și-au băgat coada serviciile secrete?
PROCURORUL: Acum lucrăm împreună. Sunt partenerii noștri.
SANDALA: De ce e așa important pentru noi acest maidanez?
DISPERATUL: Ce-ar spune partenerii noștri? Europa? Dacă s-ar afla că unul – cineva dintre noi – nu e erupt. Nici ei nu mai au un astfel de exemplar. Asta ar pune semne de întrebare asupra eficienței sistemului.
PROCURORUL: Erupția are laturile ei bune. Fără ea cine ar mai prospera?
BOSCHETARUL: Prosperitatea noastră, a tuturor, ține de erupție. Prosperitatea Europei, bătrâna mare doamnă, a trecut prin epoci succesive de mari erupții. Acum e bine mersi, o doamnă bătrână, respectabilă…
CONSUELA: La Milano am să devin și eu respectabilă…
BOSCHETARUL: Când o să fii și tu bătrână…
DISPERATUL: Se întunecă, trebuie prins, e o necesitate.
PROCURORUL: Stare de necesitate.

Scena a IV-a

Afințit Maidanezul doarme, înconjurat de toți urmăritorii lui.

DISPERATUL: Nici o pată. Un miracol!
BOSCHETARUL: Miracol pe dracu! Lenea lui l-o fi făcut să nu atingă nimic, nici o implicație de a-și însuși măcar un fir de iarbă.
PROCURORUL: O declarație! (Îi aplică un picior) Procedura… Maidanezule, trezirea!
MAIDANEZUL: Uuu! (deschide un ochi)
DISPERATUL: Ce zice?
ALICE: Cred că… unde?
CONSUELA: Pronunță un nume! Unul…
PROCURORUL (maidanezului):Ce spui?
MAIDANEZUL: Aaaa…
DISPERATUL: Zice că…
ALICE: Arde!
CONSUELA: Ba nu! A zis…
DISPERATUL: Mi-a zis pe nume! Adi!
BOSCHETARUL: Adio a zis!
MAIDANEZUL: Uuuu…
ALICE: Sărăcuțul, nu știe unde se află.
CONSUELA:Ãsta zice „Uau!”
DISPERATUL: Adică „Uau”?
BOSCHETARUL: Ce-o fi vrând să însemne?
PROCURORUL: Vreun cod, un mesaj? Transmis cui?
DISPERATUL (suspicios): Oare cui? Puțină seriozitate, domnule. Noi, locuitorii, îți vrem binele. Hotărăște-te și imediat primești acest bun comun al nostru, erupția, pe imaculatul tău, de pildă, spate.
BOSCHETARUL: Da, spatele e o suprafață perfectă. O folosește, pare-se, continuu.
ALICE: Și pe burtă îi face o plăcere deosebită să stea.
DISPERATUL: Ridicați-l. (Toți îl ridică pe picioare. Maidanezul – fără reacție. Îi întinde o bancnotă). Þine. E cea mai igienică formă de a lua erupție. (Maidanezul – fără reacție). Îndesați-i-o voi undeva!
PROCURORUL: Unde, domnule? Și dacă nu o ia de bună voie, tot degeaba.
DISPERATUL: Te avertizez cu un ultim avertisment guvernamental să iei această hârtie, altfel…
TOÞI: Altfel…
DISPERATUL: Te… spânzurăm.
MAIDANEZUL: (reacție ușoară)
ALICE: A mișcat.
CONSUELA: Da, puțin.
PROCURORUL: Așaaa, ne e frică de spânzurătoare.
MAIDANEZUL: (reacție ușoară).
BOSCHETARUL (îi urlă în ureche): Spânzurătoarea nu e o glumă,.băiete!
MAIDANEZUL: Uuuu!...
SANDALA: Ungeți?
BOSCHETARUL: (scoate o frânghie) Să ungem frânghia?
MAIDANEZUL: (eforturi vizibile pentru a avea o reacție) Aaaaa!
ALICE: Așteptați! A spus așteptați!
CONSUELA: O să ia hârtia.
PROCURORUL: Pun pariu că o să o ia.
MAIDANEZUL: Uoooo!
CONSUELA: Uau! A spus din nou „Uau!”. El, sărăcuțul, încearcă să comunice.
BOSCHETARUL: Hmmm… nu, nu e un limbaj. Poate un cod. Dar cui? Că aici toți suntem de ai noștri. (Trece frânghia după o creangă și după gâtul Maidanezului) Sus cu el! (Îl trag. Maidanezul se zbate ușor.)
CONSUELA: Opriți-vă! Am găsit! Uau, uau, așa spun unii bărbați când trec eu prin fața lor. Cred că e ceva legat de uimire! (Trupul maidanezului cade în iarbă.)
ALICE: Sărăcuțul. Suflă, dar atât de rar. Și uitați-l. A apucat hârtia. O strânge cu atâta putere.
CONSUELA: Respiră! Respiră!
PROCURORUL: Ca specialist, propun un masaj cardiac, ceva gură-la-gură, etc.
DISPERATUL: Un biet leneș căruia lațul i-a arătat că poate să fac economie de respirații, un adevărat monument al lenei umane. Cât de frumoasă ar fi fost erupția pe corpul lui.
SANDALA: Respiră, omule! Reintră în sistem! (Îl zgâlțâie)
BOSCHETARUL: Îl pierdem!
DISPERATUL: Mare pagubă! Atâta agitație, aproape să-mi cadă guvernul! Pentru cine?
PROCURORUL: Pentru ce pentru cine?
DISPERATUL: Un nimic. Nimeni. Leneș. Să fi avut o părticică cât de mică de voință…
CONSUELA: Chemam salvarea!
DISPERATUL: Ar fi fost și el ca toată lumea – erupt.
PROCURORUL: Dispăreau suspiciunile. Europa ar fi spus că suntem o societate matură.
DISPERATUL: Abia acum suntem o societate matură. Ãstuia îi e lene să respire.
Toți îl încurajează să respire: „Respiră! Respiră!”
DISPERATUL: Parcă vrea să spună ceva.
MAIDANEZUL: (efort total) Uau! Ce mâncărime! (Amuțește).
PROCURORUL: (îi descoperă o pată foarte mică pe una dintre fese)
SANDALA: Sărăcuțul! În ce chinuri o fi murit!
DISPERATUL: E în zadar!
BOSCHETARUL: Științific, cum o fi luat-o?
PROCURORUL: Cred… sigur… extrem de sigur… erupția e un… un… virus!
TOÞI: Virus?!?
CONSUELA: Atunci, domnilor, aceste pete sunt legale. Iar bietul Maidanez e victima lor.
PROCURORUL: Sperăm, prima, singura și ultima victimă a erupției.
DISPERATUL: Să-i pregătim o înmormântare cu funeralii de stat.
PROCURORUL: Cu multiple și lacrimogene onoruri.
BOSCHETARUL: Iar pe catafalc, puținele cuvinte, singurei victime a micii și marii erupții: „Răpus de virusul viclean, pe când dormea adânc, neimplicat, sărmanul!”
DISPEEATUL: Poate mai inspirat: „Răpusu-la, viclean/Un virus marțian/Pe când dormea în câmp/Erupție – nici gând/ Pe corpul lui plăpând.”.
CONSUELA: Fiind prea leneș n-ai putut să fii și tu, normal, un bun național… erupt.


SFÂRȘIT