agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 10055 .



Unde nu este durere, nici întristare
communities [ poezie.ro ]
la Andra Rotaru

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [taras el bulba ]

2013-08-23  | [This text should be read in romana]    | 



Există o poveste taoistă în care un bătrân herghelegiu e chemat de stăpânul său și întrebat pe care dintre cei trei fii ai săi l-ar recomanda în locul lui, dată fiind vârsta lui înaintată. Bătrânul răspunde că nu l-ar recomanda pe niciunul dintre ei, ci pe un prieten al lui, care poate spune cu exactitudine ce cal merită cumpărat. Bogatul îl cheamă pe acel prieten și îl trimite în recunoaștere prin țară, să îi spună dacă descoperă vreun cal splendid. Omul pleacă și la întoarcere spune că în satul cutare există o iapă sură nemaipomenită. Argații stăpânului pleacă la locul cu pricina, dar revin uimiți: da, există un cal deosebit, dar nu e iapă, ci armăsar, și nu sur, ci cafeniu. Foarte supărat, șeful îl cheamă pe bătrânul herghelegiu și îi reproșează că a putut să îi recomande un asemenea individ incapabil să deosebească sexele și culorile cailor. Auzind povestea, bătrânul se extaziază: O! Cât de departe a ajuns acest om! Cu mult dincolo de abilitățile mele! Simțul lui pentru valoare este atât de sensibil, încât nici nu mai ține cont de detalii – trece dincolo de aparențe. Un asemenea om e mult prea sus pentru simpla selecție a cailor superbi. El e de folos în treburi mult mai subtile și mai importante pentru țară.

Acuma o fi spus el Epicur ca își bagă picioarele în orice acțiune care nu conține și plăcere, dar, culmea! există poezie excelentă și fără filon comercial . Acolo unde poeta nu se împiedică de detalii și încurcă voit culorile lumii, ale vieții.

Lemur (Cartea Românească) al Andrei Rotaru începe cu 75 de mg de neființă „nu exiști, astăzi ți-am spus; cred că ești o întâmplare/a stărilor mele psihice; nu râde, mâine suntem scindați,/te iubesc, știi uneori”. Apofatismul psihologizant, deși jucăuș, generează o poezie de descântec și ghioc a stărilor și viziunilor interioare ce „seamănă cu un sindrom orgiastic-anxios”.

Construcția poetică respectă respectă ritmul viziunilor. De la texte lungi se trece urgent la notații de jurnal: „(ziua 1) m-a surprins în pat, cu bluza de pijama lărgită,/cu genunchii la gură”; „(ziua 2) nimic”. Sacadarea contrapunctată de mișcări largi, unduitoare inițiază un dans complicat, cu infinite sugestii, așa cum s-a întâmplat și la lansarea volumului, când lectura a fost dublată de un dans misterios: „când se rătăcea simțea o întunecime/care iradia dinspre cioturile sale:/se prelingea cu bucăți/ de ipsos rulate cu grijă pe bustul său./când se mișca,/își simțea articulațiile fine. Un praf alb în aer,/acoperindu-l treptat” (Tors unisex).

Dansul e o figură acvatică, grațioasă în pofida formidabilei apăsări a apei: „în curând deasupra sa/se așternea un acoperiș masiv de trupuri/se ridica,/deodată cu ea își începea unduirile” (Păsări în cuști).

Altă calitate de forță a dansului este că poate imita, reda orice senzație, orice gândire. Posibilitatea ca zbaterea corpului să fie adevăratul limbaj universal, așa cum la Nikos Kazantzakis Zorba reușea să comunice cu un rus prin intermediul dansului, este aproape de probabilitate. Mișcarea gândită și simțită nu numai traduce interioritatea, dar și creează sens plus atmosferă: „te văd într-o lumină albastră ca și cum ai aprins/o lanternă sub țesuturi./stinge-o, e prea multă frică” (ziua 5).
Recapitulând creația prin dans, Andra Rotaru înscenează o poetică cuplului. Forța și energia se combină cu delicatețea și senzualitatea abia foșnită: „Șuvoaie de apă vin din toate părṭile,/privesc acei ochi rotunzi. se revarsă fântânile/cu var. aerul rece în pori, în globii oculari/simt palma lui strângându-mi gâtul. apoi miṣcarea /buzelor pe faṭa mea. recunosc apropierea asta” (Ziua 6). Aṣa se face că Lemur conṭine o artă mai extravertită ṣi mai limpede decât cele anterioare ale poetei. Capacitatea de a te bucura de propria fiinṭă anunṭă maturitatea polivalentă.
Tot dansul e cel care atrage în fiinṭare inexistentul cu pleiada lui de posibilităṭi, conjugându-le în mod spectaculos. Deci coregrafia dezlănṭuie făpturile baroce ale visului și le organizează: „visez des/că el poartă tocuri,/are toracele gol,/tot ce este de atins/e un mănunchi de cioturi/împodobite ṣi chemate/spre viaṭă de un trup inexistent” (Simulacru).

Prin ritual realitatea ajunge poezie și coșmarul devine vis. Fără să înfrumusețeze fals și în mod laș, poezia absoarbe grotescul, amenințătorul și le proiectează ca frumos ciudat, inuman: „începuse să vorbească. Unghiile creṣteau din gingii,/se desfăceau precum plantele ornamentale/peste obraji./[...]/întreg corpul era părtaṣ la ritualuri: găsise ceva/numai al său. pornite direct din carne, hrubele./ṭesutul simṭea, nervurile săpau canale freatice/smalṭul a umplut împrejurimile” (Perfectul pustiu).
După ce concavitățile au fost răsturnate în convexități, al doilea ciclu, Astfel începe, reformulează povestirea creației în termenii confruntării dintre fluid și corporalul încă dur, incomplet descompus. Dizolvarea materiei e un proces hidos, dar starea fluidă este, apoi, de o eleganṭă supremă: „întrezărea suprafeṭele fluide/ṣi alternanṭa nefirească/a întinderilor: păreau uṣor de atins; alte vieṭuitoare se ridică din aceeaṣi apă,/pornesc; pământurile împresurate/de conglomerate de carne; mirosul fetid/al organelor ținute prea mult” (Cuști).

Corporalul, însă, înseamnă ṣi prizonierat, dar ṣi bucuria vieṭii, a tresăririi neintimidate. Ciclurile fluidităṭii se întrepătrund cu cele ale solidificării: „când are trup/ar vrea să se miṣte, oricare dintre vieṭuitoarele/dimprejur ṣi neformate încă,/să respire odată cu el” (Puterea). La fel ca în ṣtiinṭa complexităṭii, dansul se află în căutarea firescului pierdut – ceea ce echivalează cu o figuraṭie asimetrică. Numai mentalul uman impune reprezentări simetrice: „pământ pe pământ, vietate pe vietate,/dintr-un trup asimetric” (Întârziere).

Ritmul, aṣadar, nu este unul evident, în măsura în care este autentic. Toate dansurile de distracṭie ori de spectacol nu sunt decât ritmuri superficiale ce nu se constituie vreodată în ritual. Adevăratul dans este o formă de explorare, de decorporalizare a corporalului: „a fost astfel. ore întregi în care nimic/nu se întâmpla: el îṣi ridica braṭele,/apoi le aṣeza în jurul trunchiului,/se legăna ṣi-l atingea.//eu repetam,//genunchii loveau gratiile unei cuști” (Crevase).

Metafora adevăratului dans ar putea fi lemurul însuși, fiinṭă aproape imponderabilă, delicată, dar îmbibată de un miros pestilențial emanat de o glandă cu rol de creṣtere a atractivității masculului față de femelă. De aceea ṣi impresia de dezordine caraghioasă pe care o transmite adesea dansul contemporan. Efectul terapeutic al dizarmoniei sincretice – gesturi, priviri, sunete, lumini, mirosuri – este cel puțin la fel de intens ca cel provocat de contemplarea unui pâianjen în vibrație pe pânza întinsă între jardiniere suspendate.

Toate aceste aspecte sunt tot atâtea motive să nu credem pe cuvânt toate furiile poetice: „nu există nici un pic de armonie./mici broboane albe se strâng în jurul gurii” (îmi izbesc degtele de pereți, de trepte, de masă). Fără dizarmonie am fi în regatul sfinților, unde nu mai este nevoie de artă.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!