agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Vasile Copilu Cheatră[Vasile_Copilu_Cheatrã]

 
 
 Nu a înscris o poză!


Oraş de reşedinţă: Vulcan (Hunedoara)
Are limba maternă Are limba maternă


Biografie Vasile Copilu Cheatră

Pagina personală web Vasile Copilu Cheatră


 
Adresa directă a acestui autor este : 

Authorship & Copyright Protection (beta):
 Colecţiile active ale acestui autor::

Cele mai recente texte introduse:

Poezie (1)
Toate (1)

Cele mai recente texte introduse:

Comentarii:

Texte înscrise în bibliotecă:

Pagina: 1

Graiul nostru de la Iara : din Mi-e inima la Iara
Poezie 2010-06-05 (4819 afişări)


Pagina: 1





Biografie Vasile Copilu Cheatră

”Beneficiind de posibilitatea de a cunoaște personal doi reprezentanți din familia poetului V.Copilu Cheatră, soția și nepoata de frate, și având privilegiul de a-mi fi fost încredințate, de către soție, trei manuscrise ale acestuia: Zodia Berbecului – roman auto-biografic, Balada popândăului – amintiri din lagăr și Lacrimi pentru serafimi – scriitori pe care i-am cunoscut, am putut alcătui o interesantă biobibliografie a autorului-moț, născut la Vulcan (Hunedoara) la 5 aprilie 1912 – mort, de un cancer la coloana cervicală, la 7 decembrie, 1997, la Brașov.

Poetul s-a născut la Vulcan - Petroșani și a copilărit până la vârsta de șase ani acolo, doar printr-un mic accident biografic (tatăl, minier, plecat să lucreze pentru câțiva ani la minele de cărbune din Valea Jiului). Este fiul lui Copilu Ioan a lui Cheatră, miner și agricultor și al Iulianei (n. Todor). Școala primară, în comuna Iara (1919 – 1924); Liceul de Băieți din Turda (1925 – 1929); Școala Normală de Învățători din Cluj (1929 – 1932); Liceul „Gheorghe Barițiu” din Cluj (1933 – 1937); Învățător la Albac și Abrud (1934 – 1938); Școala Normală Superioară de pe lângă Universitatea din Cluj (1939 – 1940); Academia Pedagogică din București (1940 –1942); Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București (1944 – 1946).

Debutează cu povestirea O zi de vacanță în Patria lui Ion Agârbiceanu, naș literar, și cel care i-a sugerat și supranumele de „Cheatră”, fiindu-i chiar acest „patriarh al literaturii române” cum a fost supranumit autorul Fefeleagăi și al Arhanghelilor. Debut editorial, mai întâi în proză cu romanul Neamul nevoii, Editura „Anca”, Cluj, 1933 și apoi în versuri cu Cartea moțului, Editura „Lanuri”, Mediaș, 1937. Au urmat alte volume de versuri și proză: Cântece cu călușul în gură, poeme – protest împotriva Diktatului de la Viena (1942, alteori apare 1945); Viața lângă cer, nuvele (1943); Voievod peste cuvinte, poem dedicat poetului național Mihai Eminescu (1943); Bună dimineața , Țară, poem (1945);

Arestat la 22 mai 1950 de către securitatea comunistă, pe motive politice, poetul petrece în lagărul de muncă forțată, „lagărul morții” de la Capul Midia, 831 de zile de „arest preventiv”. În lagăr va scrie o Baladă a popândăului, pusă pe muzică de către compozitorul Dizmacec, și care devine un fel de imn al deținuților. Povestea acestei balade și a zilelor chinuitoare petrecute în lagăr, alături de alți intelectuali și oameni politici de marcă (prințul Sturza, generalul Mociulschi, Corneliu Coposu, etc.) este cuprinsă în manuscrisul Balada popândăului, aflat în posesia noastră. După eliberarea din lagăr publică puțin și greu, regimul ținându-l în domiciliu forțat la Brașov, supraveghindu-l și suspectându-l mereu de intenții „dușmănoase”. Acum publică doar culegeri de folclor: Cântece noi despre Avram Iancu (1968); Cântece pentru Avram Iancu (1972); Iancule, ce mândru ești (1972). Aceasta până în 1981, când regimul comunist, vroind a-și face propagandă, „se îndură” să-l trimită în străinătate, în Spania și Portugalia, pe urmele lui Aron Cotruș (datorită prieteniei trainice dintre cei doi poeți) și ca să arate străinilor ce „libertate de exprimare” au în Republica Socialistă România, inclusiv foștii „bandiți”, îi îngăduie lui Ion Dudu Bălan să alcătuiască, în același an, o antologie din lirica lui V. Copilu Cheatră, pe care poetul s-o ia cu el, antologie apărută sub titlul Cântecul moților. Apoi mai publică volumul de versuri Iara (1989). După revoluție publică un volum șapirografiat intitulat Psalmii solomonarului de la Groapa Papii (1995). Postmortem, prin îngrijirea soției Ana Copilu Cheatră (cea de-a doua soție, prima, Iulia, murind mai de timpuriu), apar volumele Ulița copilăriei(1998), volumaș încredințat chiar de poet tiparului, dar pe care n-a mai apucat să-l vadă gata, apoi Craiul munților, roman (1998).

Au rămas în manuscris, gata de tipar, volumele: Zodia Berbecului – roman autobiografic; Balada popândăului – amintiri din lagăr și Lacrimi după serafimi (în variantă „pentru îngeri”) – scriitori pe care i-am cunoscut. Aceste trei manuscrise se află în posesia noastră, încredințate de doamna Ana Copilu Cheatră.

Colaborări la: Gând românesc, Universul literar, Curentul literar,Patria, Blajul, Familia, Luceafărul, Revista fundațiilor regale, Symposion, Astra, Tribuna, Steaua, România literară, Vatra. În perioada 1943 – 1944, împreună cu Ioan Popa-Zlatna și I. V. Munteanu, editează gazeta săptămânală Detunata, având ca program apărarea drepturilor moților. Tot acum pune, la Zlatna, și bazele unei edituri cu același nume.

Înrâurirea operei lui Aron Cotruș, inclusiv pe latura expresionistă a creației de factură revoluționar-activistă și protestatar-vindicativă, este evidentă în lirica lui V. Copilu Cheatră.”


poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!