“Iată robul cum zace cu șira spinării în formă de potcoavă ( nu crede nici el că–i aduce noroc”)– zice Em. Galaicu–Păun în poemul său “Cel bătut duce pe cel nebătut”. Da, îi ducem pe cei nebătuți, îi vom duce până ne va sta în gât salamul cel din gând, până când nu vom mai fi nici gând, nici simțire, până când nu vom mai fi. Spre regret, suntem niște robi ai propriilor noastre vicii , păcate, istorii, fapte concrete, care, odată săvârșite, ne stigmatizează pentru tot restul vieții. De ce n–am recunoaște–o?! De ce am încerca să ne ascundem după propria noastră umbră? De ce ni se pare că apăsând cu degetul buboiul altuia am scăpa de cel din fruntea proprie? E boala noastră națională? E boala care, chipurile, ne–ar da un fel de indulgență ori de câte ori o invocăm?! Istoria se repetă, istoria ne repetă. Și mulți am devenit potcoavă de tanc. Of, vorba aceluiași Em. Galaicu– Păun : “ Nu te culca sub tanc! Tancul calcă, da nu f…”
O nălucă bântuie, tot bântuie și bântuie prin republica noastră. Asta e năluca agenților. Să fim vigilenți! Da! Să fim cu ochii în patru, în opt, în zece! Să căutăm agenții, să le smulgem masca cu tot cu carnea ce le–a intrat în dorsală, să le scoatem ochelarii de cal, să le punem botniță. Să–i descoperim, să–i desconspirăm, să–i marcăm cu crinul roșu pe umăr, pe voce, pe portavoce, să–i legăm de stâlpul infamiei! In fine, să scăpăm de ei! Tu nu ești agent? Da oare eu nu sunt un agent? Da taică–meu, da maică–mea, da vecinul de birou?! Sst! Nu suflăm o vorbă în plus! Dușmanul e printre noi…
Suntem toți niște agenți, dubli agenți ori, mai bine zis, niște agenți patogeni ai zilei de ieri. Cât nu ne–am strădui să depășim starea asta de hibernare nu ne iese și gata, ba din contra. Ne scufundăm într–un hău, din care nici o europă și nici o americă nu ne va putea scoate. E hăul ignoranței noastre. E boala cea congenitală. (Eh, boieri Dumneavoastră…) Vaccinul încă nu a fost inventat. Suntem în căutarea soluției salvatoare. Panaceul ar putea fi chiar creierul nostru. Neexploatat acesta ne mucezește sub tâmple.
Haideți să organizăm un turneu de șah, Politicieni Dumneavoastră! Să vedem cine–i mai tare, cine–i mai Capablanca, mai Karpov, mai Kasparov, mai agent, mai secret!? Cine numără mișcările cu zece ani înainte? Cine își păzește mai bine Regina, da cine Nebunul? Mergi cu calul, mergi cu iapa, mergi cu Roșu!!!
E roșie tabla, Domnilor! E sângerie! E sânge închegat tabla noastră! E sângele celor căzuți în Transnistria. Din canton A în canton B a pornit un Tun. În cât timp va ajunge tunul pe Piața Marii Table Naționale?! Să–l întebăm pe Putin. El stie cel mai bine acum. Să–l întrebăm pe Elțin. El știa cel mai bine în 1991.
Chestia asta cu agenții, discuțiile, certurile, murdăriile și lăturile care iar încep să ne inunde mă fac să–mi amintesc un trecut nu chiar atât de îndepărtat cu hărțuieli naționale tradiționale și cu un rezultat scontat de adevărații agenți.
Nu îmi dați dreptate? Păi, nu neg, mai e și alta. Mai e un imperiu, o tară cu tradiții extraordinare în domeniul agenților și agențiilor de tot felul, inclusiv al celor de presă, cum este Rusia, de exemplu, cu instituții speciale în domeniu. Și noi, Independența noastră, un material atât de plastic, atât de fragil și uneori atât de femeie iubăreață...
Eu aș propune să căutăm agenții acolo unde ei nici nu se așteaptă: in rațiunea noastră, în gândul nostru, în fapta noastră de zi cu zi, în rezultatele acțiunilor noastre, inclusiv ale celor declarate frumoase intenții patriotice.
Jos agenții din inima noastră! Jos agenții și prostia! Jos nimicnicia! Trăiască șahul politic jucat de maeștri!