agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-08-21 | [This text should be read in romana] | Submited by A
Portretele lui Goethe îl înfatiseaza cu ochii larg deschisi, lacomi de impresii, captând avid “figurile sfios-plapânde” ce ochiului de timpuriu se-arata. Ca si personajul Lynkeus, Goethe este “nascut pentru a vedea”, pentru a se încânta de ceea ce vede, pentru a ne încânta, descriind ce-a vazut. Refuzând abstractiunea uscata (orice teorie este cenusie, ne asigura Mefisto), Goethe “vede” chiar si ideile drapate în vesmintele sensibilului. Constantin Noica observa despre Wilhelm Meister ca este o fiinta care, fara sa fi cunoscut obiectele în natura, “le recunoaste în imagine” si pare astfel sa aiba în el “un presentiment al întregii lumi”. Ce voluptate sa te misti nestingherit în toate directiile pe suprafata multicolora a lumii, “sa poti pluti cu usurinta”, îi scrie el filosofului Jacobi, “pe oceanul cunoasterii, în toate partile care te intereseaza”.
Aceasta miscare capricioasa de la o imagine la alta sugereaza navigarea pe paiejenisul culturii cablate, de-a lungul si de-a latul www-ului. Goethe însusi se referea la arhitectura de “arhipelag” a lui Faust II, atât de deosebita de liniaritatea primei parti, ca la o constructie dramatica netraditionala, care înlocuieste schema ascensionala (spre climax) si pe cea labirintica (spre tinta) cu plutirea exploratorie de la o insula la alta, mutatis mutandis, de la un sit la altul. Cele doua parti ale tragediei formeaza o unitate semnificanta, fapt subliniat de Al. Paleologu când afirma ca partea a doua nu poate fi înteleasa decât daca eluata solidar cu prima. Totusi, diferenta arhitecturala este izbitoare: Faust I e o cautare (a ceva anume), Faust II o explorare (a diversitatii). Reluând o observatie a lui Gundolf, Noica afirma ca, în partea a doua, lumea devine un teatru independent si nu mai e o iradiere a sufletului lui Faust. Subiectivismul de poet, care nu dorea decât sa se exprime, devine obiectivism de cercetator, care nu doreste decât sa experimenteze. Pentru Noica, Faust II nu este însa teatru, ci scenariul unei superproductii hollywoodiene: “Ce film extraordinar ar putea fi Faust II! (…) Cum discuta Goethe cu Eckermann ce fel de scena imensa, ce actori, ce muzica si ce regie ar trebui, toate trimit la solutia clara : filmul sonor”. De fapt, în partea a doua, Mefisto îl plimba pe Faust prin tot felul de situri interactive, în care acesta participa la diverse jocuri de simulare, se familiarizeaza cu mediile virtuale partajate si îsi asuma cele mai diverse roluri. În actul întâi, la curtea împaratului, se experimenteaza “noua economie” si se practica voyeurismul ciber-pornografic (Scena dintre Elena si Paris). Economia virtuala si sexul practicat de la distanta nu sunt alaturate întâmplator: amândoua gestioneaza tranzactiile într-o lume a dorintelor decorporalizate, în care schimburile se fac între fantasme tentante, si nu între entitati tangibile. Laboratorul este situl conceptual al actului al doilea, unde este simulat genomul uman, prin crearea lui Homunculus. Actul Helenei, dedicat experimentului erotic, propune o sesiune de ciber-sex, în care realitatea virtuala atinge performante astazi înca de neatins. Nu filmul este tehnologia adecvata pentru Faust, nici scena, ci web-ul multimedial. Niciunul dintre siturile pe care le viziteaza nu-l retine pe Faust mai mult decât o clipa. Insatisfactia îl roade, deoarece îndeplinirea oricarei dorinte nu-l poate împiedica sa doreasca din nou: Eu mi-am trait în goana viata toata; / Tot ce-mi facea placere înhatam, / Ce nu ma-ndestula abandonam, / Ce-mi luneca din mâini lasam sa treaca, / Aveam numai dorinti; doar lor slujind, / Doream din nou; iar viata mi-a fost jind. Cotitura se produce când, în loc sa exploreze si sa experimenteze, Faust începe sa-si contruiasca propriul sit. El respinge propunerea lui Mefisto de a recurge la elemente gata-facute pentru a dubla inutil realitatea: Eu mi-as dori o mândra capitala; / În centru, oameni-clocot-si-haleala, (…)/ Acolo ai gasi mereu / Activitate, miros greu. / Apoi piete lungi, sosele late / Multa distinctie s-arate. El doreste inventarea noului, nu simularea vechiului, de aceea cere împaratului titlu de proprietate pentru un loc care nu seafla, deocamdata, nicaieri. Este semnificativ ca “pamântul” dobândit de Faust în actul al patrulea nu exista, ca atare, înca; este un teren nou, de smuls marii prin îndiguire: Menita-ti fie marea voluptate / Talazul de la tarmuri a-l abate. La fel, în ciberspatiu, un sit nu exista înaintea actiunii de întemeiere a lui prin procedee de manipulare simbolica. A înregistra un nume de domeniu echivaleaza cu a scoate o insula din mare. Dezvoltarea ulterioara a sitului este analoaga cu marile activitati de asanare care se desfasora în actul al cincilea, de fapt doar în imaginatia lui Faust. Acesta viseaza la multimea ce mi s-a supus, acea care Pamântul împacând cu sine, /Hotare nalte apelor a pus, în timp ce lemurii îi sapa mormântul. Viziunea finala a lui Faust este ciberculturala, deoarece lumea fantasmatica pe care crede ca o creeaza nu este o ameliorare a celei existente, ci o propunere de utopie libertara care Atâtor milioane-ar deschide perspective /Nu sigur sa traiasca, ci libere si-active. Ciberspatiul, ca si lumea imaginara a lui Faust este zona în care interactioneaza dezinvolt oameni dezbarati de conformismele, rutinele si prejudecatile vietii reale: Sa vad asemenea-mbulzeala vreau, / Pe-un liber plai cu-un liber neam sa stau. Privirea este o voluptate mai mare decât posesia,tocmai de aceea abuzul de contemplare poate fi periculos. În doze mici e bine: precum Lynkeu, ajungi, placându-ti lumea, sa te placi pe tine. În doze mari, ajungi la orbire, ca Faust sau la chinul pe care-l aduce supunerea îndelungata la radiatile aspre ale frumusetii: Dar pe noi muritorii, vai! / Ne sileste o trista ursita / Sa-nduram chinul nespus al privirii, / Pe care repingatorul, în veci blestematul, / L-a menit iubitorilor frumusetii. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy