agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-03-31 | [This text should be read in romana] |
Se ridică brusc din pat, și văzu că mai erau 20 de minute până la fix.. Se îmbrăcă, stăpânit de o dorință de a ieși din starea în care se afla, și, învingându-și lenea, Ival se hotărâ să meargă la prezentaree de carte de care a aflat de ceva vreme, și care îi atrase atenția, ca o mână întinsă… Chiar așa se numea cartea: ”O mână întinsă”, a unui scriitor recent lansat pe piața de carte, fiind la o a doua lansare.
Soarele primăvăratic îi mângâie privirile…Își continuă pașii spre locul lansării, o librărie de prestigiu, apreciată în orașul în care își topea el existența. Se apropia de librărie, fermecat de modul în care , parcă, natura îl întâmpinase, redându-i, pentru câteva momente o poftă de viață ciudată, un optimism bizar, impropriu lui…Erau deja câteva zeci de personae în librărie, curioase, poate ca și Ival, să afle ce presupunea cartea respectivă…Dar pentru Ival TREBUIA să fie mai mult; căuta în ea un răspuns, un indiciu, o motivație. Ival se gândise să le spună și amicilor lui despre aceea prezentare( mai ales lui Naradi, care sigur ar fi fost interesat) dar dorea să fie atent la ceea ce ar fi avut de spus autorul cărții. În câteva minute scriitorul își făcu simțită prezența. Se făcuse liniște…”Ziua bună tuturor! Aș vrea să vă mulțumesc, în primul rand, pentru că ați ales să fiți aici, în aceasta după amiază superbă… Probabil că mulți dintre dumneavoastră ați venit, cu speranța că această carte vorbește depre ajutor…sau poate că ați crezut că am scris biografia unui cerșetor [ râsâte scurte ] …Sau poate că această carte este ea însăși o mână întinsă… Pot să vă spun că, dacă e așa, mulți dintre dumneavoastră nu sunteți prea aproape de subiect.Cartea vă îndeamnă la meditație, la cunoașterea unei esențiale nevoi umane : aceea de a da ajutor fără a dorința de a fi răsplătit, sau apreciat pentru asta, dar știind că ceea ce a fost făcut e în adevăr spre construirea unei ființe umane! Mai degrabă asta urmărește carte…Nu întotdeauna vorbele trebuie să convingă, să trezească, să învingă… Faptele, chiar gesturile sunt de multe ori îndeajuns…De aceea veți observa că scrierea mea este un amalgam de asfel de pricipii, de fapte sau gesture, care la un anumit nivel pot fi interpretate în zeci de moduri…Existența, esența acesteia, trebuie să o descoperiți singuri…” Ival se săturase deja… Avea o senzație extremă de bizară de deja-vu…> Erau parcă sintagme ce le auzea în fiecare zi…Simțea că nici milă nu mai putea trezi. Mila aceea care i-ar determina pe cei de lângă el să-l ajute. Nu numai cu vorbe. Cu gesturi, cu fapte. Exact cum povestea scriitorul. Pentru că Ival simțea nevoia unui ajutor palpabil, sincer, deasupra oricărei filosofii și oricărui stereotip… Ival fusese în studenție unul dintre cei mai străluciți oameni pe care i-a avut Universitatea din Sankt-Petersburg, atât de priceput în mecatronică, încât o prolifică firmă japoneză, care era specializată în nanotehnologie l-a angajat, chiar la sfârșitul anului doi. Făcuse numeroase proiecte, si cele mai multe se bazau pe observarții personale… Terminase facultatea, și o altă firmă reușise să îi facă o ofertă mai bună , pe un post mai atractiv, mai ales din perspective faptului ca îi dădeau posiobilitatea de a lucra acasă, atunci când dorea, fără termene limită, și îi mai și achiziționau orice piese își dorea( atâta timp cât erau justificate de proiectul la care lucra; și avea el grijă să dea justificări pentru aproape orice..) Însă lucrul acasă s-a dovedit a fi cu două tăișuri: s-a lenevit cumplit, s-a îngrășat, devenind sedentar, și, în plus avea o idee extreme de neverosimilă chiar și pentru cunoscători, idee ce s-a transformat încetul cu încetul în manie. Se gândea la conceperea unui roboțel pe care să-l poată trimite, teoretic, oricât de departe în spațiu, tocmai datorită posibilităților lui de “alimentare” – orice sursă de lumină, căldură, sau chiar și îngheț, diferențe de temperatură, presiunea de gaze ar fi putut să fie folosită pentru a-l alimenta. Ce rachete? Ce sonde…? Roboțelul ar fi fost ceva extraordinar. Și la început chiar îl obseda ideea. Nu dormea, investea banii în experimente. Așa a ajuns să locuiască într-o garsonieră groaznică. Însă tot avântul i-a dispărut. Dintr-o dată . Pentru tot, fie că era slujba sau chiar visul lui… Era o senzație ciudată care îl încerca, nemaiavută până atunci, ceva care îl lega de pat dimineața când încerca să se trezească, ca mrejele unei plase de pești, ceva care îl facea să își piardă minute în șir sub duș, la masă, la știrle de dimineață, care se transformau pe nesimțite în cele de seară, în fața calculatorului- vorbind pe chat sau căutând nimicuri- la geam, privind contemplativ natura, care nu până demult era înghețată parcă pentru o veșnicie. Putea să fie o astenie de primăvară, dacă starea asta nu l-ar fi cuprins chiar cu mult înaite să apară primii fulgi. Era aproape o altă persoană, comparativ cu ceea ce reprezentase în urmă cu numai un an. Energia cu care se implica înainte în toate proiectele, și mai ales în visul său, parcă s-a epuizat subit…Nu mai reușea să NU doarmă nopțile; și se simțea extrem de obosit, numai când pierdea o oră sau două din somnul lui. Stătea acum în geamul larg deschis, privind la câteva păsărele ce căutau de zor ceva de mâncare, și meditând la anul ce îl despărțea de vremea când două - trei nopți nedormite consecutiv nu reușeau să îl dărâme, când cu ardoare lupta pentre ideea lui nestatornică. Parcă trecuse un deceniu de când toate astea erau prezentul lui palpabil, viața lui…Vântul răcoros de primăvară îi pătrunse sub haine, apoi sub piele, simțând că ar putea pluti…”De ce numai roboți mei să zboare? Eu ce am? ” Cu privirea pierdută, își simțea trupul ușor, capabil de antigravitație…păsărelele se agitau în același fel…Simțea că ar putea să își dea drumul, să zboare…Parcă nu l-ar fi oprit nimic, nici o motivație, nici o ființă… … Din străfundul unui vid în care se găseau neuoronii lui, se trezise o urmă palidă de conștiință ce l-a tras, l-a smuls de la fereastră…”Brrrr! Ce frig!...Tre’ sa-nchid fereastra!” Și se culcă…parcă cu o urmă de răspuns, o urmă de soluție de a ieși din starea în care se afla de mai bine de un an…. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy