agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 487 .



Un pic de cafea
prose [ ]
Un trecut posibil

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [regius1000 ]

2023-10-26  | [This text should be read in romana]    | 





Un pic de cafea

Pe planeta pe care locuitorii ei aveau să o numească mai târziu Terra, hoardele de hominizi se fugăreau nepăsătoare la îngrijorarea celor doi observatori de pe orbită. Mâncau, făceau sex, se jucau apoi după ce dormeau pe săturate o luau de la capăt.
— Ceva nu a mers bine, a spus morocănos Observatorul unu. Hai să căutăm prin arhivă să vedem ce s-a întâmplat.
Observatorul doi nu avea nici un chef de răscolit prin vechile fișiere dar autoritatea și vechimea Observatorului unu nu lăsa loc de întors așa că încărcă fișierele arhivei și au început să le studieze.
În urmă cu aproape patru zeci de mii de rotații alte planetei de sub ei în jurul stelei centrale, un alt echipaj implementase ADN-ul corespunzător unei rase de maimuțe antropoide care semănau cel mai bine cu ceea ce voiau să obțină.
Cei doi observatori după o vreme au fost nevoiți să se dea bătuți. Totul fusese executat ca la carte, numai că rezultatul era dezamăgitor. Și conform Legii Intervenției Unice nu mai puteau face nimic acum. Se putea face o singură dată o operațiune genetică pe o specie potrivită dar apoi nu se mai puteau ajusta rezultatele. Nicio intervenție nu mai era permisă.
Pe alte planete vizitate și care erau în aceeași stare se vedeau deja urme de civilizație. Se construiau clădiri și luau naștere imperii. Apăreau mugurii unor viitoare tehnologii iar arta înflorea. Pe viitoarea Terra hominizii mâncau, făceau sex și se jucau. După care obosiți, se culcau. Când se trezeau o luau de la capăt! Nimic în plus.
După ce a studiat pe îndelete radiografia unui creier și encefalograma unui băștinaș luată de un observator automat recent întors de pe planetă Observatorul doi a mormăit supărat:
— Va trebui să facem ceva altfel vina va cădea asupra noastră,.
— De ce să cadă asupra noastră? Noi suntem doar observatori și ne uităm la ce au făcut alții acum patruzeci de mii de ani..
— Păi da, obiectă Observatorul doi. Dar noi va trebui să ducem veștile rele și știi că pe vremuri mesagerii veștilor rele erau uciși.
Observatorul unu îl privi urât și spuse:
— Nu o să ne ucidă nimeni așa că du-te și mai fă câte o cafea poate ne vine vro idee.
Observatorul doi se ridică abătut din fața monitoarelor și spuse:
— Păi da, nu ne vor ucide pe noi dar în mod sigur ne vor ucide carierele. Plus că Legea Intervenției Unice ne oprește să mai facem ceva.
Și-au băut în tăcere cafelele și se vedea clar că Observatorului unu îi trecea o idee prin cap.
După ce a scurs în liniște ultima picătură de cafea a spus:
— Cred că știu cum putem rezolva problema dar va trebui să mă ajuți fiindcă nu pot să mă ocup singur de toate! Văd că creierul lor este perfect normal și pregătit pentru evoluție. Encefalogramele sunt de asemenea în regulă așa că am impresia că au intrat într-o buclă din care nu mai pot ieși. Sau poate nu vor!
— Ce fel de buclă?
— Lene, sex, joacă, somn și hrană la discreție. Ți se pare cunoscută paradigma asta? Cred că le lipsește un simplu impuls, un mic bobârnac ca să o ia pe calea cea bună. Mă ajuți?
— Te ajut cu plăcere dar știi că Legea Intervenției Unice nu ne dă voie să mai facem nimic.
Observatorul unu zâmbi parșiv și spuse:
— Nu vom interveni cu nimic ci doar vom coborî pe planetă și vom bea o cafea acolo în mijlocul celui mai nebunatic trib. Verifică te rog dacă cresc arbuști de cafea pe planetă și în ce zonă.
Nedumerit, Observatorul doi scană planeta după arbuștii de cafea și spre uimirea lui îi găsi într-o mulțime de locuri mai ales în zonele subtropicale.
După ce arătă harta Observatorului unu acesta o suprapuse peste harta cu aglomerațiile de hominizi apoi arătă cu degetul un punct pe hartă:
— Uite aici vom coborî!
Observatorul doi privi spre zona indicată și i se păru la fel ca oricare alta preferată de cetele de hominizi: un râu limpede și domol curgea prin preajmă, arbori fructiferi se găseau din belșug așa că locul i se părea la fel de bun ca oricare altul. Dar așa cum au observat când au ajuns acolo era plin peste tot de arbuști de cafea. Unii erau în floare dar mulți dintre ei aveau fructele la maturitate. Nici un fel de animale periculoase prin preajmă.
Au coborât la câteva mii de pași de locul unde se găsea cea mai apropiată aglomerație de hominizi, apoi după ce s-au dezbrăcat în pielea goală, fiindcă așa erau toți hominizii, și-au pus hainele în navetă și au trimis-o în așteptare după un ecran holografic.
— Nu ar fi trebuit să ne luăm măcar niște arme cu noi? întrebă îngrijorat Observatorul doi.
Observatorul unu ridică nepăsător din umeri:
— Am studiat sute de filme și nu am văzut nici măcar o singură scenă de violență. Nu cred că vor începe să fie violenți tocmai cu noi mai ales că suntem cel puțin cu un cap mai înalți ca ei. Nu îți face griji, vom fi bine primiți!
— Păi da, dar oricât am lucrat la camuflajul nostru tot se mai vede puțin că suntem la origine niște reptilieni.
— Ei vor crede că aparținem dintr-un trib mai depărtat!
Ca de cele mai multe ori Observatorul unu a avut și de data asta dreptate. După ce au ajuns au văzut că au stârnit doar o curiozitate moderată. Unul dintre bărbați, cel care părea a fi masculul alfa al micului trib, s-a apropiat precaut de ei dar după ce i-a cercetat atent văzând că nu prezintă nici un pericol le-a data câteva banane în semn de bun venit și i-a lăsat în pace.
Văzuți de aproape hominizii păreau chiar simpatici iar dacă ar fi știu să se bărbierească ar fi putu să treacă drept oameni așa cum au mai întâlnit pe alte planete. Nu vorbeau ci foloseau un limbaj destul de gutural dar femeile care s-au apropiat de ei aveau glasuri mai melodioase și mereu uguiau în preajma lor încercând să comunice cu ei.
Aveau construite câteva colibe dar păreau că au fost construite în grabă și mai mult ca să fie acolo, fiindcă clima era atât de plăcută încât nu simțea nimeni nevoia să le folosească decât pe timp de ploaie.
După ce ceata de hominizi s-a obișnuit cu prezența lor, cei doi s-au apropiat de râu și, urmați îndeaproape de câteva femei tinere și curioase, au început să scoată argilă de la marginea apei.
Era o argilă albastră, foarte potrivită pentru olărit. Femeile, dornice să ajute, sau poate numai din spirit de imitație, au început și ele să scoată și în curând pe malul râului s-a format o grămadă respectabilă.
— Văd că tovarășii noștri cunosc focul dar îl folosesc cu totul întâmplător și mai ales numai când vânează ceva. O singură vatră am văzut și aia este cu totul primitivă așa că va trebui să facem noi una mai bună. Dacă vom reuși.
După vreo două încercări nereușite la cea de-a treia a ieșit ceva cât de cât acceptabil. După ce a netezit cât a putut de mult partea superioară a cuptorului încercând să obțină o plită, observatorul unu a început să adune crengi și să le îndese în cuptor. După ce le-a dat foc a spus:
— Acum, până se arde și se întărește cuptorul nostru hai să ne apucăm de olărit!
Spre încântarea femeilor care se țineau mereu după ei, lor le reușeau mai bine oalele, ulcelele și tot ce mai meștereau din lutul albastru. Deși s-au chinuit destul de mult în cele din urmă au reușit să facă și ceva ce ar putea semăna cu niște cești de cafea. Tortițele nu ar fi câștigat nici un premiu la un concurs de ceramică, dar păreau potrivite scopului pentru care au fost făcute.
Au pus ceramica făcută de ei la ars și în timpul ăsta, folosind o creangă dreaptă dintr-o esență tare, Observatorul doi, a încercat să netezească cât mai bine partea superioară a cuptorului.
— Partea asta, i-a explicat el partenerului, o să o folosim drept plită pe care o să prăjim cafeaua.
Apoi sub privirile nedumerite ale femeilor, care încercau să le explice că nu sunt bune de mâncat, au cules un bol destul de mare cu boabe de cafea coapte.
Urmăriți atent de ele, au răsturnat boabele pe plita improvizată, și au făcut focul, amestecându-le din când în când să nu se ardă.
După ce s-au prăjit bine, trăgând cu nesaț mirosul de cafea prăjita pe nas, Observatorul doi a spus:
— Toate ca toate dar nu avem cu ce să le măcinăm fiindcă nu am văzut nimic asemănător unei râșnițe prin preajmă. Cred că ar trebui să iei pe cineva cu tine să plecați să căutați două pietre cât mai netede ca să improvizăm o râșniță.
În cele din urmă, ajutat de un grup entuziast de fetișcane care păreau să priceapă ce vrea, a găsit câteva pietre care păreau potrivite scopului propus.
Le-au mai șlefuit puțin și în cele din urmă au reușit să macine o cantitate apreciabilă de boabe de cafea. Observatorul unu a luat cel mai mare vas ars de ei, l-a umplut cu apă și după ce a început să fiarbă, a pus cantitatea care i s-a părut lui potrivită de cafea măcinată.
— Las-o să fiarbă puțin mai mult, ca să se pătrundă bine, că e măcinată cam mare! a spus îngrijorat Observatorul doi.
Au lăsat-o cât de mult a trebuit, apoi, cu gesturi de mari magicieni au turnat băutura magică în ceștile pregătite din vreme.
Sub ochii uimiți ai celor din trib au început să soarbă din minunăția parfumată. Câteva femei și chiar și un bărbat au gustat și ei dar au scuipat imediat.
Cei doi observatori au râs și au spus prin semne că nu-i nimic și se bucură că le rămâne lor mai multă.
După câteva zile una dintre femei a observat că dacă pune puțină miere de albine în cafea parcă devine mai bună și așa una după alta au început să bea și ele ba chiar și câțiva bărbați.
După ce tot tribul a început să consume în mod regulat din noua băutură în scurtă vreme au apărut în vizită și ca să facă schimb de mărfuri și alți oameni din împrejurimi.
La început s-au strâmbat și ei dar în cele din urmă a început să le placă. Nu a fost nevoie să ia și boabe de cafea cu ei la plecare fiindcă se pare că arbuștii de cafea creșteau și pe teritoriul lor.
— Ei bine, eu unul cred că am făcut destul, a spus Observatorul doi după câteva luni. Cred că putem pleca liniștiți fiindcă am făcut cam tot ce s-a putut.
— Ai dreptate, l-a aprobat Observatorul unu și au scos naveta din ascunziș ca să-i ducă pe orbită.
În timp ce își beau în tihnă cafeaua cu care erau ei obișnuiți Observatorul unu a spus:
— Am impresia că Dispecerul te cam simpatizează așa că te rog dacă poți trage niște sfori ca peste zece mii de ani când se va face iar vizita de control să fim tot noi repartizați pe planeta asta. Mor de curiozitate să văd ce rezultate a dat ideea mea trăsnită.
— Și eu sunt la fel de curios, a spus Observatorul doi, așa că voi face tot ce pot.
Au reglat cursul de drum spre următoarea planetă pe care trebuia să o controleze dar mintea le stătea tot la planeta pe care au lăsat-o în urmă.

*

Zece mii de ani trec ca zece mii de clipe mai ales când ai atâtea planete de controlat și de adunat fișierele vizuale de pe ele. Și asta pentru că după ce plecau, rămâneau pe cerul planetelor, cât mai puțin observate, navete care filmau toate amănuntele posibile. Trebuiau să rămână cât mai neobservabile, dar pe măsură de populațiile se civilizau ridicau ochii spre cer uneori le vedeau. Cei mai mulți le numeau Obiecte Zburătoare Neidentificate dar nu reușeau să le afle scopul nici măcar după ce au început să construiască și ele aparte de zbor.
A fost mai ușor decât au crezut la început să aranjeze să viziteze tot ei planeta buclucașă fiindcă erau o echipă bună și la astfel de echipe li se mai tolerau unele preferințe.
Imediat cum au ieșit din hiperspațiu și s-au apropiat la distanța la care puteau capta semnalele de la navetele de observație au început să le stocheze și să le studieze în același timp.
Până au ajuns lângă Terra, cum o numeau de acum locuitorii ei s-au lămurit cum au evoluat lucrurile.
— Nu știu dacă de la cafea sau nu dar văd că au evoluat binișor, a spus după câtva timp Observatorul doi. Au descoperit energia atomică și au descoperit foarte repede cum să facă arme cu ajutorul ei.
După o vreme tot el a început să vorbească vesel:
— Și deși nu vorbește direct despre noi și vizita noastră se pare că ceva, ceva tot a rămas măcar în mituri și legende.
— Nu te cred! a spus consternat Observatorul unu. Doar am avut toată grija din lume. Arată-mi și mie!
Observatorul doi i-a arătat fișierul cu cea mai citită carte de pe Terra.
— Uite aici ce scrie în Biblie, în Cartea Facerii: zeul lor local pe care îl numesc Dumnezeu a făcut din lut și apă un bărbat căruia i-a dat duh sfânt și din coasta căruia a făcut apoi o femeie. Adam și Eva, primi oameni, erau goi și nu se rușinau de asta.
— Exact cum i-am găsi și noi pe băștinași!
— Cam așa ceva, a aprobat Observatorul doi apoi a continuat. Și Dumnezeu i-a pus în grădina Raiului și le-a spus că pot mânca din toate fructele și poamele din grădină numai din fructele pomului cunoașterii să nu o facă!
A mai citit câteva rânduri și a început să râdă în hohote:
— Stai să vezi cum te descrie pe tine: „șarpele era cel mai șiret dintre toate fiarele pe care le-a făcut Dumnezeu pe pământ și a convins-o prin viclenie pe Eva să guste din pomul cunoașterii”
Observatorul unu a bombănit doar și a citit preocupat mai departe despre cum Adam și Eva când au gustat din pomul cunoașterii li s-au deschis ochii și li s-a făcut rușine de faptul că erau goi și s-au acoperit cu frunze de smochin.
— Ți-am spus că trebuia să lucrăm mai mult la înfățișarea noastră ca să nu semănăm așa de mult cu reptilele de pe Terra, a comentat Observatorul doi.
— Nu prea contează fiindcă miturile nu sunt decât amintiri imperfecte despre întâmplări adevărate. Uite nu zice nimic că pomul cunoașterii ar fi de fapt un arbust și că nu au gustat din el ci doar au băut fiertura fructelor.
După ce s-au apropiat de Terra suficient de mult ca să poată observa direct ce se întâmplă Observatorul doi a comentat mâhnit:
— Mă întreb dacă nu era mai bine dacă i-am fi lăsat în pace să trăiască în Raiul lor fiindcă am impresia că o duceau mai bine acolo decât în lumea reală în care i-am a dus noi cu experiențele noastre.
Observatorul unu a ridicat din umeri și a spus în loc de concluzie:
— Oricum am impresia că și cu cafea și fără cafea tot aici ar fi ajuns numai că ar fi durat câteva zeci de mii de ani în plus.






























.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!