Covorul Rosu


In bataia clopotului deschid ochii si realizez ca nu sunt singur…

In cimitirul dorintelor noastre mai sapam o groapa si in fiecare zi
mai deschidem un cavou…

Viatza mea este un poem pacat ca l-am scris impreuna cu lumea… as fi vrut sa fiu singurul autor…

Dar acum lumea m-a uitat, si “tu” m-ai uitat, m-ai creeat si m-ai lasat aici…

As vrea sa pot sa ma ridic dar nu pot. Stau intins pe spate… as vrea sa pot sa deschid gura si sa strig dar nici asta nu pot, tot ce pot sa fac este sa deschid ochii…

Privirea mi se incetoseaza… si clopotul bate…

Pleopele imi sant grele… si copotul bate… clipele trec… si clopotele bat…viata imi trece prin fata ochiilor si imi este frig… si clopotele bat…

Regret mult dar ce pot sa mai fac acum, cui as putea sa-i cer iertare, cui as putea sa-i cer o mangaiere, nimanui poate doar clopotelor…

O usa se inchide acum si scartaitul ei ma face sa redeschid ochii -este foarte usor sa inchid ochii… dar de deschis ii deschid foarte greu- si deodata s-a oprit… clopotul nu mai bate, un covor rosu se intinde in fata mea. Da! Acum pot sa deschid ochii iar, pot sa ma misc pot sa deschid gura, dar vai!

Cuvintele nu-mi ies din gura, parca vorbesc in sopata, dar nici sopata nu o mai aud… tot ce aud acum este scartaitul unei usi… Sa fie oare aceeasi usa care mi-a deschis ochii, cine stie?… Dar pot sa ma misc sa merg… Intind mana si o asez in fata ochiilor larg deschisi dar, vai! Nu o vad… stai… acum realizez ca este intuneric si usa scartaie…

Tot ce vad este o linie de sange ce pleaca de la mine. O urmaresc cu
privirea… Se duce undeva in fata si se termina cu o usa… A! Iata ce scartaia… Dar stai: sa fie sange sau e covorul rosu?…

Fara viitor, ma indrept catre covorul rosu. Am ars TOT, am ars zambetul meu de PLASTIC, am ars sufletul, am ars toate trairile mele…
NEBUNIA din mine are o justificare… Imi doresc sa fiu bun, imi doresc sa pot sa te pot schimba… Imi doresc sa nu fiu singur, sau singurul... Dar tot ce-mi doresc se scurge pe covorul rosu…

Totul si trairile mele si dorintele, sufletul… toate arse, pana si clopotele imi canta melodia mea…
Ai plantat in mine semintele nebuniei si acum a crescut ceea
ce nu credeai… se numeste VISARE, sau DORINTA de a visa…
De ce? De ce tu, inger mi-ai aratat covorul rosul?…
De ce nu mi-ai spus ca o sa ard totul in mine?
Si de ce acum ma lasi singur? De ce acum nu-ti mai pasa de mine?... Sunt doar un anonim ce calca cu pasi marunti pe aceasta linie de sange…
Vreau sa ma intorc dar nu pot…
Si clopotele bat, si bat si BAT… Daaannngg… Daaannngg… La la la la…
E melodia mea… Sunt creatia ta si doar pasii mai au ecou pe acesta LINIE rosie… Daaannngg… La la la…Daaannngg…

Semintele au crescut…
De ce ma renegi? De ce nu vrei sa te uiti in OCHII mei? De ce
nu-ti admiri creatia?

M-am obisnuit prea mult cu trairi mult prea reci… Ne obisnuim prea mult cu o viatza fara sens: murim, ne nastem si iar
murim.

Nimic din tot ce fac de multe ori nu are nici un sens pentru mine…
M-am obisnuit sa cuget prea mult. Prefer sa mor ODATA si iata simt ca asta fac acum… Dar sa stiu ca atunci o fac cel mai bine…
DA!
Pe covorul rosu...

Dragostea pe care o purtam in noi pentru lumea asta ne face sa nu mai vedem care e defapt adevarata valoare a simtirilor...
Ma simt ca niste zaruri pe care le arunca cineva: TU “tatal” meu…
Tu care nu ai curajul de a-ti admira creatia! Tu un orb cu pasiune
pentru jocurile de noroc... Asta e viata, pana la urma eu un joc de noroc ca si cand ai juca totul la ruleta pe un singur NUMAR si daca castigam: ne nastem, daca nu: iar murim. Si moare si o parte din noi, o parte din sufletul nostru...

Nici nu mai stiu ce santem noi... Ce sant eu?…
Tot ce stiu e faptul ca m-ai lasat singur aici cu LINIA aceasta rosie, un covor de sange, pe care trebuie sa-l urmez…

Clipele trec… si clopotele bat… si usa scartaie… ecoul pasilor mei
se aude din ce in ce mai tare… Ma opresc! Stau in fata usii… si clopotele bat… Daannngg… Daannngg… Daannngg… La la la la…

Dintr-o data se face liniste… Stau in fata usii larg deschise, mai uit in jos si vad o mare BALTA de sange in care e scris numele meu: ”Creatia”…
Pasesc prin ea, prin USA, prin dorinte, prin viata...


Usa se inchide in spatele meu. Liniste! Intuneric! Dar parca aud
ceva… Undeva in fata mea se aud niste pasi… O pianina toarce usor… usor, in ritmul pasilor…
Deodata se opresc… Da! Tu esti, ingerule! Da! Tu esti creatorul meu! Da! Ai venit sa-ti vezi creatia!

Impunator in fata mea “EL” sta… Intind mana sa-l apuc… Nu pot!
Liniste… pianina s-a oprit… pasii s-au oprit…

Click… click…
In fata ochilor mei “EL” incarca un pistol… il indreapta spre mine…
Ce faci? Intreb eu…
Liniste… Clipele trec… Clopotul bate IAR!
In spatele meu usa a ramas inchisa, pianiana canta IAR!
Clopotele bat IAR… Parca mai TARE! Totul e asa de confuz pentru mine…
De ce? Nu sunt eu creatia ta? De ce vrei sa faci asta?...
In ochii lui vad covorul rosu, vad pasii mei, vad numele meu in balta de sange, vad moarte…
De ce?
De ce?...
Daannngg… Daannngg… Daannngg… La la la la… Daannngg…
Pianina canta…

In cimitirul dorintei mele mai SAP o groapa, mai deschid un cavou…
Viata mea a fost un poem…
Clipele trec...
Si pistolul se descarca…
Ochii mei se inchid iarasi… Si clopotele bat… usa s-a inchis in fata mea…
Mirosul de pamant imi inunda narile…
Stau intins pe spate si nu pot sa ma misc…
Pleoapele mele sunt grele…
Pamantul atarna greu pe usa din fata mea…
Intuneric…

UNDE esti?
De ce nu vrei sa-ti vezi creatia?
De ce?...
Clopotele bat… Daannngg… Daannngg… Daannngg… La la la la…
Melodia mea…
Si deodata…

LINISTE

Ã