agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-06-26 | [This text should be read in romana] | Se întâmplă ca aflat în fața unei creații artistice, omul să trăiască o emoție declanșatoare, să absoarbă anumiți stimuli sau să intre în contact cu simbolurile oferite de aceasta. Tablourile lui Dali, de pildă, intrigă, uluiesc, obligând la asociații simbolice subiective. Mecanismele după care operează acestea constituie subiectul cărții Doinei Ruști, MESAJUL SUBLIMINAL ÎN COMUNICAREA ACTUALÃ, apărută în luna mai la Editura Tritonic. Analiza pe care o oferă această carte nu este sufocată de rigiditatea teoriei, deși se bazează armonios pe ea; cu atât mai mult cu cât tema se află într-o zonă de mare interes pentru actualitatea sociologică și jurnalistică. Doina Ruști operează cu teorii din psihanaliză, sociologie, lingvistică, stilistică, semiotică, dar într-o manieră atât de deschisă, aproape didactică, încât mesajul cărții ajunge și la cititorul neavizat. Problema mesajelor subliminale a inceput să fie discutată pe la jumătatea secolului al douăzecilea de către avocatul și jurnalistul amercan, VANCE PACKARD. Lucrarea sa, PERSUASIUNEA CLANDESTINÃ, tratează pentru prima dată problema influențării subliminale. Totul a pornit de la un experiment extrem de simplu: în timpul derulării unui film într-un cinematograf au fost intercalate fulgerătoar anunțurile „Beți Coca Cola” și „Mâncați Pop Corn”. Viteza de derulare a acestor mesaje era mult prea mare pentru a lăsa spectatorilor timp să le înregistreze (conștient). Cu toate acestea, s-a anunțat o creștere a vânzărilor firmei Coca-Cola, iar pop-cornul s-a vândut cu 18% mai mult decât până atunci. Deși irelevante, rezultatele au deschis discuția despre influența subliminală și au generat o serie de noi experimente. Orice cuvant pătrunde aproape imperceptibil în conștiința celorlalți și aduce cu sine un mesaj. Lexicul personal devine o zestre individuală cu care ne prezentăm în societate, un capitol al istoriei personale. Pornind de la această premisă, Doina Ruști analizează salutul, numele, cuvântul criptic, șablonul, imprecația, povestea, acordând, de asemenea, o atenție deosebită și receptării cuvântului, efectelor pe care acesta la produce: „...cel ce cheamă pe nume nu face doar o invitație nevinovată și seducătoare, ci își exercită puterea de a-l înrobi pe cel chemat, pentru că a-i spune numele este ca și cum l-ar lăsa fără apărare, descoperit și neputincios. Atâta timp cât numele este necunoscut, sunt neștiute și cooordonatele care îl poartă.” Această afirmație este aplicată în contextul tradițiilor românești unde există superstiția că numele constituie o cheie care îi permite străinului (poftit sau nepoftit) să pătrundă în lumea intimă a individului. Exemplele sunt savuroase, cu apel la descântece, zeități sau... Freud („Uitarea de nume și de grupuri de cuvinte” din „Introducere în psihanaliză”). Doina Ruști nu neglijează forța imaginii, cu atât mai mult cu cât ea nu necesită decodificare promptă și este asimilată fără probleme, intrând în contexte schematice care o readuc uneori în supraliminal cu o încărcătură de sens de nebănuit. Este, evident, cazul filmelor sau... al publicității. Sugestia acționează de multe ori în mod direct, dar păstrează o zonă de rezervă în care se păstrează stimulii potriviți cu dorințele unanime. Exemplul Doinei Ruști este elocvent: în timpul campaniei electorale pentru ocuparea posturilor de primari, imaginea lui Mircea Geoană (care era la momentul respectiv și ministrul de externe al României) apare pe o clădire impozantă din capitală, pe aceeași clădire însă aflându-se și o reclamă luminoasă la „Johnnie Walker”. Evident că asocierea candidatului cu aceasta nu dădea bine, astfel încât soluția de compromis a fost acoperirea reclamei la whisky cu o pânză albă. Efectul a fost dezastruos (și, spune Ruști, e posibil chiar să fi influențat negativ alegătorii): Mircea Geoană zâmbea la umbra unei cruci albe. Această fotografie a circulat și pe Internet în timpul campaniei și, deși este greu de dovedit că imaginea crucii a acționat sau nu subliminal, este clar că „întâmplarea”, asocierea nu au avut efectele scontate de către stuff-ul de campanie al lui Mircea Geoană. „A existat o sugestie a sfârșitului, înregistrată conștient sau nu, iar ea a acționat impunând impresia negativă”, mai spune Ruști. Experimentului comunist ii este dedicat un alt capitol, cartea făcând analiza atât asupra limbajului persuasiv al acestei epoci, dar și asupra atitudinilor oamenilor aflați sub influența acesteia, în contextul social impus de sistem. Ruști vorbește de „arhetipul vătafului”: dincolo de atitudinea inflexibilă și dominatoare cultivată în sistemul ceaușist există și cealaltă fațetă: slugărnicia. Ecourile acestor atitudini „se aud” clar și astăzi: „Nu este vorba despre cei ce erau profesori și înainte de 1989, ci de oamenii care s-au bucurat de revoluție și care și-au făcut o carieră universitară după model occidental, au beneficiat de burse de studiu, au predat chiar o perioadă într-o țară civilizată și s-au specializat în studii doctorale, au scris cărți și sunt recunoscuți în multe cercuri internaționale. Nu se poate spune că veunul regretă epoca ceaușistă ori că a aprobat-o. Ei fac parte dintre acei oameni care au încercat să se protejeze. În ciuda idealurilor lor, puși în situația de a fi profesori, se comportă conform modelului ceaușist. Nu este vorba despre o copiere grosolană a modelului, ci despre activarea arhetipului într-un context renovat. (...) Ceea ce frapează este comportamentul de vătaf: îți tratează studenții ca pe niște servitori, ori chiar ca pe niște dușmani de clasă. Îi stimulează pe cei cuminți și lipsiți de strălucire intelectuală și îi sancționează pe cei inteligenți. Îi întrerup și îi intimidează în timpul examenelor, sunt inconsecvenți în decizii, pun note mici de teama de a nu li se reproșa mediocritatea. Și ceea ce este și mai interesant, își satisfac instinctul autarhic prin discurs; meseria însăși le-o permite: cursurile sunt lungi discursuri adormitoare, alcătuite din citate, după modelul ziarelor dictaturii. Nu permit niciodată să fie întrerupți ori contraziși. Studenții nu au voie să aibă idei ori să pună întrebări.(...) genul acesta de profesor-vătaf nu are colegi. Toți ceilalți profesori se află sub nivelul lor. Nimeni nu are vreun merit, cu excepția poate a unui alt mediocru, umil și știut doar de vătaful care îl prezintă.” Desigur, sistemul de învățământ are deficiențe mari peste tot în lume. În acest caz nu este vorba despre acele lipsuri, ci despre reacția unor oameni care au negat sistemul ceaușist. Mesajul este greu de stăpânit – mai spune Doina Ruști, insistând asupra dificultăților care apar în încercarea de a-l controla, atât de partea emițătorului, cât și de partea receptorului. MESAJUL SUBLIMINAL devine astfel o carte importantă pentru oricine are responsabilitatea asupra mesajului transmis. În această acțiune, certă este doar intenția; de aici însă, mesajul parcurge mai multe trasee, transformându-se, ieșind de sub control, pătrunzând într-un mediu care își are proprietățile sale. Astfel, devine dificil de spus cum și cât poate să influențeze un cuvânt strecurat „în cripta memoriei”. Așa cum adăuga Liviu Antonesei pe coperta acestei cărți, „... este vorba despre o temă cu puternice dimensiuni etice. Artistul poate utiliza efectele subliminale fără reproș pentru că ține de specificul muncii sale are mizează, uneori, pe obscuritate, pe ambiguitate, pe sugestie... Dar atunci când procedeele intră pe mâna jurnaliștilor, politicienilor, administratorilor, lucrurile se schimbă dramatic.” Astfel, cititorii sunt invitați să profite de lectura acestei cărți nu pentru a deveni practicanți frenetici ai procedeelor subliminale, ci pentru a le descoperi, pentru a le deconstrui și, nu în ultimul rând, pentru a se proteja! Doina Ruști este lector universitar, doctor în științe filologice, specializată în simbiologie literară. A scris cărți de sinteză culturală: „Dicționar de simboluri din opera lui Mircea Eliade”(Editura Coresi, 1997), „Dicționar de simboluri din literatura română”(Editura Univers Enciclopedic, 2002), „Enciclopedia culturii umaniste pentru oameni grăbiți” (Editura Niculescu, 2004), „Presa culturală”(Editura Fundației PRO, 2002). De asemenea, a publicat manuale pentru liceu, cărți pentru copii, poezie și este autoarea romanului „Omulețul roșu” (Editura Vremea, 2004). |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy