|
Biografie Brel Jacques
Jacques Brel, născut Jacques Romain Georges Brel (8 aprilie 1929, Schaerbeek (Belgia) - 9 octombrie 1978, Bobigny (Franța)) a fost un cantautor, actor și realizator de film belgian de expresie predominant franceză. Datorită calităților literare ale versurilor sale a fost considerat de asemenea poet. Într-un sondaj din 2005 a fost desemnat de publicul francofon din țara natală drept cel mai mare belgian din toate timpurile.
Brel s-a născut în Schaarbeek, Belgia, un cartier din Bruxelles, dar a trăit o bună parte a vieții sale la Paris. A murit la Bobigny, o suburbie a Parisului și este înmormântat în Insulele Marchize, alături de Paul Gauguin.
Născut dintr-o familie de industriași flamanzi (catolici), ca cel mai tânăr dintre doi frați (celălalt, Pierre, cu 5 ani mai în vârstă, nu i-a împărtășit atracția pentru muzică), nu a arătat interes pentru afacerile familiei ci mai degrabă un apetit pentru cultură. După absolvirea școlii primare, în 1941 este înscris la colegiul Saint Louis, aflat în apropierea Grădinii Botanice din Bruxelles. Acolo nu se arată a fi un elev strălucit, dar participă la crearea trupei dramatice a școlii, scrie poezii și nuvele și face primele improvizații la pian pentru poemele compuse de el. Ulterior s-a alăturat organizației catolice de tineret Franche Cordée, unde s-a remarcat cântând și ca actor în piese de teatru.
Pe data de 1 iunie 1950 s-a căsătorit la Laeken (Bruxelles) cu Thérèse Michielsen (« Miche »), pe care o întâlnise cu trei ani înainte la Franche Cordée. Pe 6 decembrie 1951 s-a născut Chantal, prima sa fiică. Au urmat France (12 iulie 1953) și Isabelle (august 1958), pentru aceasta din urmă Brel compunând cântecul omonim. Începând cu anul 1952 începe să compună și să interpreteze propriile cântece în cadru restrâns, obținând succese minore. În 1953 înregistrează primul său disc la casa de discuri Philips, conținând două cântece (La Foire și Il y a) și vândut în 200 de exemplare. Cucerit de această interpretare, Jacques Canetti, descoperitor de talente, director al celebrului cabaret parizian « Les Trois Baudets » și director artistic la Philips, îl invită la Paris. În iulie același an îl întâlnește pe Georges Brassens.
În primăvara anului 1954 se mută definitiv la Paris, fiind urmat anul viitor de soția și fiicele lui, care totuși vor reveni la Bruxelles câțiva ani mai târziu. Cântă la cabaretele « Les Trois Baudets » și « Chez Patachou ». În octombrie participă la un turneu în Africa de Nord, fiind numărul trei pe un afiș dominat de Sidney Bechett.
În februarie 1955 îl întâlnește pe Georges Pasquier, poreclit Jojo, de care îl va lega toată viața o strânsă prietenie.
Încet-încet, Brel va ajunge să fie înțeles și gustat de public, obținând succese după succese și realizând numeroase spectacole. Astfel, în 1956 susține turnee în Africa de Nord, la Amsterdam, Lausanne și în toată Belgia. În cursul unui turneu la Grenoble îl întâlnește pe pianistul François Rauber, care va deveni un apropiat colaborator. În iunie 1957 este unul dintre laureații Marelui Premiu al Discului decernat de Academia Charles Cros. În mai 1958 efectuează un turneu în Canada unde îl întâlnește pe Félix Leclerc iar în luna decembrie a aceluiași an pianistul Gérard Jouannest se alătură lui Brel și lui Rauber. Pe 14 septembrie 1959 înregistrează la Philips, alături de Rauber și de orchestra acestuia, La valse à mille temps și Les flamandes. În 1960 va da un spectacol la hotelul « Shepheard's » din Cairo, iar la începutul anului 1961 concertează în Canada. Între 12-29 octombrie același an este cap de afiș la Olympia și tot în această perioadă compune hiturile Le Moribond și Les Bourgeois.
Pe 7 martie 1962 semnează un contract pe cinci ani cu casa de discuri Barclay, contract ce va fi prelungit în 1967 pentru o perioadă de șase ani și reînnoit pe data de 3 martie 1971 pentru 33 de ani. În 1964 își pierde ambii părinți: tatăl (Romain) moare la 8 ianuarie, urmat de mama sa (Elisabeth, poreclită Mouky) pe 7 martie. Dar 1964 este și anul unor compoziții renumite, printre care Jef, Amsterdam, Mathilde și Le Dernier Repas. La sfârștul anului următor dă recitale la Moscova (21-26 octombrie) și la Carnegie Hall din New York (4 decembrie), urmate de alte turnee efectuate în aprilie 1966 (Djibouti, Madagascar, etc)
La apogeul carierei, în 1966, decide brusc să renunțe la viața muzicală și își încheie activitatea pe scenă prin celebrele concerte de adio de la sala Olympia din Paris (6 octombrie – 1 noiembrie). Își ia adio de la publicul din Bruxelles printr-un concert susținut la Palais des Beaux-Arts pe 15 noiembrie. Între 25 martie și 25 aprilie 1967 va realiza un ultim turneu în Québec iar pe 16 mai va apărea pe scenă pentru ultima dată, la Roubaix.
|
Texte Recomandate
