când teii trec pe altarele Cișmigiului
ei predică din șfeșnice dulci de tămâie
noi, în general, ne tâmpim discret
ne plecăm
îngenuchem în cortegiu pe bicicletele noastre
ne-mbălsămăm cu cel mai pur aer
ca niște vii mai vii.

în firul ăsta logic al insomniei
spune-mi că nu ratezi respirația
de 02:08

ca să îngreunăm lucrurile
tot la ora aia
pisicile torc pe inima dreaptă păsările ciripesc pe stânga
jură-mi că te vezi doar cu teii noaptea asta
că-i iei de acasă, că-ți sunt amanții perfecți, după soc,
iubiții pe care-i cauți în somn, după miros.

vezi tu
în Mai n-am mai avut cui să spun “ești frumoasă”
într-o noapte i-am zis Cișmigiului, dar ploaia m-a acoperit
poeții clasici din parc au împietrit și ei, declarativ
și recitam cu toții din teii lui Eminescu
până și stelele se topeau deasupra.

în fine.

dacă Mai e o mare
cum să explici briza asta liliacului, lalelei, lăcrămioarei
cum să aduci în patul tău alte anotimpuri?

dacă e o cursă contra-cronometru
mergi și respiră cum știi tu mai bine
un yoghin i-ar zice tei holotropic

dacă e ceaiul pe care nu l-a cerut nimeni
atunci îl împărțim cu guri mici,
o melancolie pudrată,
care destablizează chiar și depresiile
luna se dezbracă disperată - se aruncă-n cer și ea

ce să facem.