Cu cadența moale a vorbelor, rostite în registru ce se vrea grav, aproape de acela al tigrului care mormăie pentru sine, cuvintele zboară dintre dinții cu nuanță de porțelan chinezesc, de un alb nefiresc.
Mai ieri, problemele stomatologice, îl agasau pe neobositul vorbitor, dependent de gestul ducerii mâinii la gură.
Teama de penibil îl făcea reținut și prudent în același timp.
Folosită ca un veritabil capac pus pe oală, atunci când începea să se exprime, mâna la gură îl complexa.
Căpătase chiar un tic ce părea altora nervos, dar el zâmbea, simțind aceasta.
Astăzi zâmbește larg și stropește ca un aspersor, când umple încăperea cu ditirambe.
S-a obișnuit destul de greu cu noua lui înfățișare.
A învățat, ca un copil, ce deprinde mersul în picioare, să utilizeze „lucrarea”, să vorbească corect, să zâmbească, uitând de ticul cu mâna.
Șâșâitul și sâsâitul au dispărut pe rând, obrajii deranjați, la început, suportă prezența noii danturi, ignorând-o.
Ce mai, s-a acomodat perfect cu noua înfățișare.
Acum poate poza fără reținere și fără teamă.
Zâmbește larg, lăsând să i se vadă dantura cea nouă.
Scumpă și dintr-o bucată.
Soarele se aprinde, parcă mai tare, când razele lui poznașe se joacă zglobiu, pe muchiile, profesionist șlefuite, ale dinților.
Este fericit.
Poate, doar obrajii, osteniți și căzuți peste gulerul cămășii, să mai reprezinte o problemă .
Poate cearcănele, cu aspect ciocolatiu, agrementate cu brazdele adânci ale ridurilor, să mai prevadă, o nedorită durere de rinichi, sau o greață prelungă, urmare a unei nopți de mahmureală.
Poate părul, ce lasă să se vadă pielea capului bronzată, din care razele soarelui sar ca mingia de ping-pong din paleta jucătorilor chinezi, să mai însemne altceva.
Ce este evident, este.
Cu dinții, s-a rezolvat.
O fi costat o avere, dar face.
Si ce contează, atâta timp, cât nu sunt costuri personale.
O umbră trece peste fruntea ca un podiș bolovănos , arat adânc de vânturi uscate și rebele.
E un avantaj pe care l-am utilizat perfect legal, un drept constituțional, aș putea spune.
Nu este un avantaj, este un drept și nimic mai mult.
De ce îmi fac atâtea probleme?
Rămase privind departe, la copacii a căror frunze cădeau în cercuri largi, spre aleea udă .
Plutirea lor se termină pe negrul asfaltului, de parcă ar fi fost atrase de un uriaș și nevăzut magnet.
Rămân imobile, ca un splendid covor ce se țese, fără un contur anume.
E toamnă și parcă, parcul din incinta cu garduri înalte de piatră e mai colorat ca niciodată .
Frumoase nuanțe combină natura, când se pregătește, pentru marele somn de iarnă!

A depășit demult necazurile prin care trecea înainte de alegeri și acum, votat de o majoritate suficientă, face parte din echipă cu toți neisprăviții.
Gândește profund la calea ce trebuie urmată.
Trebuie urgent să iasă din necazurile pe care toleranța, și nu odată încăpățânarea lui, i le-a creat.
Politică și iar politică.
O viață de răsuciri și combinații, furată de practicarea acestui sport, în care, tu, trebuie să fii și jucător și arbitru și de multe ori, chiar public.
O maree de umbre, cu chipuri întunecate, îi străbătu memoria.
Foștii adversari se aud din ungherele în care nu se află nimeni , criticând înfruntându-l , agitându-se surd.
Pentru o clipă, imaginea parcului, cu ploaia lui de frunze, în care nici o siluetă de trecător grăbit nu răvășește covorul argintiu roșcat, dispare.
Prin ferestrele mohorâte se perindă imagini din trecut, în care, contestatari furioși, îi cer plecarea.
Lui, să i se ceară aceasta?
Lui, care, i-a lăsat mereu să se creadă înțeleși.
Tocmai lui, care s-a coborât printre ei, mâncând cu ei, jucând cu ei, glumind în stilul lor, închinând cu ei…
Norul gândurilor trece cu greutate peste ferestrele biroului.
Imaginea copacilor se recompune colorându-se în tonuri de arămiu.
O pasăre, fâlfâie grăbită spre rosturi de neînțeles, urmând poteci de nori, dispărând peste copaci.
Vântul rece se întețește stricând covorul de frunze.
Întors în scaunul primitor, mai privi odată spre cerul înnorat, prevestitor de ploaie.
Vremea rea se apropie grăbit.
Închise ochii și se lăsă pradă gândurilor.

Are, deci, avantaje, dar și obligații.
Obligații, pe măsura statutului său important.
Cel mai important. Nu?
Pentru cât timp?
Pentru cât va voi.
Când se va sătura, va ieși public și o va spune răspicat.
Ca de fiecare dată, când a avut ceva de spus.
Reacțiile celorlalți nu contează.
El este cel care va rămâne în istorie.
Numele lui va fi menționat, pentru vecie, în succesiunea celor mai importanți oameni ai locului.
Visurile lui, se opresc o clipă, pentru a continua în alt registru.
Imagini de basm, cu el, călărind armăsarii albi ai reușitei depline.
Sus , tot mai sus, peste capetele plecate și tremurând de frică ale foștilor prieteni și dușmani, deopotrivă, stă el, ca un monument impunător.
Stăpân al bunilor și răilor totodată, adulat, cântat in versuri de interpretul lui preferat, pe care nu îl știe nimeni.
Nimeni nu trebuie să îl știe .
E secretul lui.
E slăbiciunea lui.
Fiind slăbiciune, nimeni nu are voie să o cunoască.
O slăbiciune, oricare ar fi ea , îi poate slăbi autoritatea în fața celorlalți.
Îl face vulnerabil.
Îl retrimit între banali.
Îi subminează autoritatea.
Tocmai acum, când treptele de urcat au fost urcate, iar platoul înălțimilor îl răsfață cu priveliștea capetelor plecate de dedesubt.
Agită vitejește, sabia grea, pe deasupra capetelor, văzând, cum fiorul de teamă se propagă în mulțime.
Îi face bine acest sentiment.
Domină prin teamă, o lume cu capul plecat.

Un sunet strident spintecă întunericul, spulberând exploziv visul adânc, amestecându-i brutal imaginile, în frigul înconjurător.
-A sunat ceasul, nu te scoli ?
Se aude vocea, încă adormită, a soției.
- Hai scoală-te! Întârzii la șomaj.
-…
- Îmbracă-te bine, că afară s-a lăsat frig .
Ai grijă să nu te îmbolnăvești, că nu știu dacă ne vom mai descurca.
- Mai ai ceva bani? Dacă da, când vii, te rog să iei o pâine.
- Ce vis am avut?!
- Ai spus ceva?
- Nimic. Gândeam cu voce tare la cât de ciudate sunt cărările somnului.
- Parcă ziceai ceva de un vis..

O durere surdă îi aduse aminte că ar trebui să ajungă la stomatolog.
- Cât o mai costa , Doamne, astăzi acest lux.?
-…

6 oct.2010