agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1619 .



Timișoara '89 prin trăirile unei femei de rând -4-
prose [ ]
File de jurnal

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [jana_camelia2006 ]

2011-12-10  | [This text should be read in romana]    | 



21 decembrie

Zorii zilei de 21 decembrie, m-au trezit cu gândul de a face o placardă, dar nu prea aveam material disponibil. Din fericire îmi cumpărasem din timp, circa 1 metru și jumătate de stofă roșie, din care doream să-mi fac ceva drăguț pentru sărbători. Am sacrificat acea stofă, scriind pe ea cu vopsea albă, cuvintele “Fără violență!”
Având placarda gata, ne-am dus mai întâi în fața Consiliului Județean. Ce am văzut acolo, ne-a cam dezamăgit. Ici, colo,câte un om… Ne puneam fireasca întrebare, “Oare ce s-a întâmplat?” Din balconul Consiliului Județean, se transmitea la difuzor, cuvântarea lui Ceaușescu, legată de evenimentele de la Timișoara.
Dezamăgiți, și cu speranțele la pământ, ne-am decis totuși, să dăm o tură prin centru. Ajunși acolo, bucuria a fost nemărginită.”Lumea și țara” se adunase în fața Operei. La un moment dat, s-a anunțat din balcon, că în spre Timișoara, se îndreaptă 3 garnituri de tren pline cu olteni. Aceștia erau însărcinați să domolească avântul revoluționar al timișorenilor. Tot din balcon, s-a lansat rugămintea de a se forma 2 coloane de manifestanți pentru a-i întâmpina pe noii veniți. Una pentru Gara de Nord și alta pentru Gara de Sud.
A fost un moment unic în viața mea. Având acea placardă, am trecut în fruntea coloanei. Trăiam clipa cu mândrie, pentru că fiind părtași, ne simțeam una cu coloana. Trecând pe lângă spitalul de Ortopedie, scandam împreună cu manifestanții: “Aveți grijă de răniți !" Nu mai aveam timp să ne gândim la pericolul ce s-ar fi ivit din față. Trăiam prezentul în toată emoția lui.
În fața Bisericii Catolice, din Piața Bălcescu s-a ținut din nou un moment de reculegere, și s-a spus “Tatăl Nostru”, apoi scandând “Există Dumnezeu ! “ am pornit, mai departe. Ieșeau oamenii la porțile caselor și când vedeau coloana, se închinau aplaudând.
Ajunși la Gara de Sud, am văzut 2 garnituri de tren “pline ochi” cu oameni îmbrăcați în uniforme de gărzi patriotice, peste haine de stradă. Păreau a fi muncitori obosiți, aduși din tura de noapte. Cu toții am început să scandăm: “ Fără violență !” ,”Olteni veniți cu noi !”, ”Nu vă fie frică, Ceaușescu pică !”
Aceștia priveau neîncrezători valul de oameni ce scandau frenetici și parcă nu se sinchiseau de cele auzite. În cele din urmă, coloana s-a dispersat pe peron, pe lângă garnituri și au început discuții individuale între manifestanți și oaspeți.Fiecare timișorean încerca cum se pricepea să-i convingă pe cei din vagoane din vagoane să ni se alăture.
Luînd exemplul lor, am încercat sa-i convingem spunându-le: ”Oameni buni! Și voi suferiți aceeași viață mizeră ca și noi! Pentru o pâine uscată nu-i așa că stați la cozi aidoma nouă? Nici la voi în case nu se ridică termometrul din cauza frigului precum în locuințele noastre. Iar dacă e la o adică, mâncați aceeași mâncare la rație, ca și noi! Așa că... de ce vă este teamă să veniți cu noi, să vedeți ce se întâmplă de fapt? Indiferent cine sunteți, de ce nu vreți să vă convingeți că suntem oameni pașnici! Nu suntem huligani, nici măcar nu agreăm violența. Avem acasă copii, pentru care dorim ceva mai bun. Veniți cu noi și vă veți convinge.”
La un moment dat a apărut o tânârâ, cu un steag însângerat spunând: “Uitați cine sunt de fapt huliganii și golanii! Cei care au răspuns cu gloanțe la cererile noastre , răpind viața a sute de tineri! Voi oare chiar nu vedeți cine are dreptate?”
Când au înțeles cât de cât motivele pentru care noi manifestam, mai întâi timid, unul câte unul au început să coboare din tren, și să ni se alăture.
Erau foarte precauți, nedumeriți și confuzi. O parte din aceștia au fost trensportați în centru cu un autobuz ce-i aștepta. Ceilalți ni s-au alăturat mărșăluind pe jos.
Din case, ieșeau gospodari cu pachete în mână. Noilor veniți li s-a oferit câte ceva din “pomana porcului”, fructe și țigări. Mă rog, cam ce avea omul mai bun prin gospodărie.
Pe drum ne-am încrucișat cu o mașină ce venea de la fabrica de pâine. A fost descărcată în stradă, pentru că venise special cu acest scop. Pâinea albă și caldă, a fost pur și simplu aruncată din camion celor veniți de departe. Am trăit momente emoționante! În spatele nostru am surprins frânturi din discuția a doi olteni: ”Măi cutărică, așa bine n-am mai măncat de la Crăciunul trecut!”. Celălalt i-a răspuns așa, într-o doară: ” O duc bine ăștia, ce mai…” Atunci am înțeles că alții o duceau mai rău decât noi.
Scandând plini de entuziasm, am ajuns în fața maternității. Aici, coloana a strigat mamelor și cadrelor medicale : “Aveți grijă de copii!” apoi ne-am îndreptat spre centru. Marea de oameni, s-a despicat în două precum apa în fața lui Moise, lăsându-ne să trecem până în fața Operei. Din balconul înțesat de oameni, s-a anunțat fuga lui Ceaușescu. Din când în când ni se aducea la cunoștință, ce alte orașe s-au alăturat revoltei de la Timșoara.
La un moment dat, cineva din balcon a arătat mulțimii un tablou al lui Ceaușescu, căruia i se desenase zeghe și o mustață “a la Hitler”. S-a dat foc tabloului, în uralele și aplauzele mulțimii. Bucuria colectivă își pusese amprenta și pe starea mea interioară. Eram extaziată. Nu m-am putut abține, și ia-m cerut soțului meu să mergem acasă, pentru a scrie ceva frumos. Simțeam o nevoie acută de a mă manifesta altfel decât scandând.
După ce am servit masa, și ne-am odihnit preț de vreo 2 ore, am plecat din nou în centru.
Lumea cânta, lumea era bucuroasă…Se scanda frenetic “ Vrem saloane de Crăciun, nu conducător nebun!” ” Să fie judecat, aicea în Banat!”
Înspre balconul Operei, se trimeteau bilețele, cu fel de fel de mesaje, pentru a fi citite mulțimii. Am trimis și eu poezia scrisă de mine acasă, încropită la marea repezeală. Eram curioasă dacă v-a fi citită. Și a fost într-adevăr citită.(Oricum, se citea tot ce avea menirea de a da un strop de curaj celor din jur)
După un timp, în spatele nostru s-a auzit un pocnet puternic. Vis a vis de noi se chema insistent o salvare. Nu aveam vizibilitate, din cauza mulțimii. A fost dusă la spital o femeie însărcinată. Apoi s-a chemat iar salvarea… Din balcon s-a anunțat, că pocnetul auzit a fost…explozia unui bec . “Să nu creăm panică!” O oră mai târziu a ajuns la noi vestea că femeia însărcinată născuse o fetiță. Tot din balcon, s-a propus numirea fetiței nou născute : “Victoria”. Mânați de un imbold interior, sau poate de Forța Divină, am pornit-o agale spre casă. Se însera... Nici nu am ajuns bine în spatele hotelului Continental, că am auzit și alte pocnete.

22 decembrie

În 22 decembrie, am mers în piața Operei puțin mai târziu, pe la ora prânzului. Am aflat că Ceaușescu a fost prins! Ce bucurie, ne-a cuprins, pentru că am învins și eram liberi! Pe străzi, circulau taburi cu tricolorul fără stemă. Mă simțeam în culmea fericirii. Oamenii se salutau reciproc, arătând semnul victoriei. Am trăit și eu o zi în care să pot citi pe fețele tuturor bucuria!
Ne-am îndreptat bucuroși înspre casă, rugându-mă:
“ Doamne, dă-ne puterea să păstrăm această bucurie o veșnicie”
“ Ole! Ole!
Ceaușescu nu mai e!

ASTÃZI LE MULÞUMESC LOR, CELOR CÃZUÞI ȘI MÃ ROG DOMNULUI SÃ LE ODIHNASCÃ SUFLETELE ÎN PACE.

Post scriptum

Acum după scurgerea a mai bine de două decenii de la această revoltă, nici nu mai știu dacă e bine să mă simt mulțumită că am încercat măcar să-mi fac datoria de cetățean sau să-mi fie ciudă pe mine pentru asta. În fiecare an în preajma Crăciunului gândul mă poartă tot la acele vremuri pentru că, prezentul mă obligă. Un prezent cenușiu care-mi spune că a fost odată la noi în draga mea Timișoara...
-Un ansamblu de uzine mecanice care produceau utilaj minier și mașini de ridicat. Acum nu mai e. De fapt ce nevoie am avea de acele produse dacă, toate minele s-au închis? Mi de muncitori își desfășurau activitatea acolo câștigându-și traiul de zi cu zi. Mă înfuriam eu dimineața văzând muncitorii acestei uzine, agățați pe scările tramvaielor ca boabele de ciorchine pe struguri.
Mergând ei așa zi de zi la servici, li se iroseau pantofii. Ce atâta pagubă ? Tot în oraș exista fabrica „Modern”, ba chiar și „Banatul” precum și fabrica “Guban” în care se produceau pantofi pentru toate gusturile și buzunarele. .. În fine... cum la un pantof frumos, se asortează niște ștrimfi pe măsură, la Fabrica de ciorapi această nevoie era îndeplinită cu succes.
Doamne drag îmi era de el pentru că se potrivea capacității mele de a-l plăti în rate. Cât de mult mi-l doream sperând ca într-o zi să-l văd așteptându-mă la poartă… Era așa de micuț, așa de plăpând săracu, așa de fragil... de ziceai că-i din sticlă. Parcă acum îl văd... cu minusculele locuri din spate care semănau a bănci ... I-au pus numele de „Lăstun” Da’ sincer vorbind nu semăna deloc cu acea pasăre, că doar el nu ieșea din ou. El era mai special că își făcea aparițiția pe poarta Fabricii de autoturisme. Ce vremuri dom’le ce vremuri...!
Și dacă tot am vorbit despre „lăstun „ de ce n-aș aminti și despre „Spumotim” locul unde se făceau bureții pentru tapiserie, sau pentru baie, mă rog n-are importanță. Despre „Dermatina”, cea care producea prezervative am spus? Pardon sunt bune și ele prezervativele în în orice mașină că nu se știe niciodată. Acolo la Dermatina se făceau de fapt cizme de cauciuc, fețe de masă, linoleu, și probabil vinilin pentru tapiseria Lăstunului.
Săracu de el ...adică săraca de ea... mașinuța. Cred că avea halogene făcute la „El-Ba” că tare oacheșă mai era. Tot asta, (El-Ba) mai avea ea o soră mai mică undeva în celantă parte a orașului, făcea la baterii... Și pentru lanterne și pentru aparatul de radio.
Da’ despre „Extraceram” am zis ceva? Nu? Ei bine ar fi fost bună o sobă de teracotă în acel lăstun mititel. În special iarna!
Fac haz de necaz gândind ca cel ce și-a pierdut capra, și-a spus: “Nu-i nimic că și așa șchiopăta! Ce dacă era bună de lapte? ”

A fost odată în orașul de pe Bega, o fabrică de ulei, una de zahăr , alta de ciocolată , ceva mai la vale, o alta de lapte.... Și dacă stau bine să mă gândesc mai era una de-i zicea „Fructus” care punea pentru iarnă la borcan de toate. Da’ mândria orașului tot „Comtimul” era”! Cu toate “porcăriile” răsfirate în întreg județul punea lumea pe umblat nu glumă. Că de la asta am plecat nu ?

Și mai mergea lumea la muncă ... Ba pe la fabrica de mobilă, ba pe la „Solventul” Erau muncitori la Fabrica de pălării ori la „Arta textilă” sau pe la „Ilsa” mă rog fiecare alegea în funcție de gust sau vocație.
Cei care prestau o muncă de birou, își făceau veacul pe la la Centru de calcul, dar pe mulți din ăștia intelectuali vreau să zic , îi regăseai și prin ”Electromotor” „Elecrometal” „T.C.M.T” „B.J.A.T.M.” „Pencop” „Optica” sau „Faem”

Au fost odată mii de alte întreprinderi răsfirate în întreaga țară... De vor mai fi, eu nu am de unde ști.

Acum după scurgerea a mai bine de două decenii, în preajma Crăciunului gândul mă poartă din nou la acele vremuri pentru că simt în mine o mare dezamăgire. Una născută nu după procesul lui Ceaușescu ci dintr-o bolnavă mentalitate comunistă. „Fiecare trebuie să trăiască de acolo de unde muncește” spunea o zicere mai demult... Da... ea e mama monstrului care ne privează de speranță.
Avem economia la pământ pentru că și cei de sus, fiind de-ai noștri adică cu însușirile comunismului implementate până-n măduva oaselor și ei trebuie să trăiască de unde muncesc.
Pe fiecare treaptă a scării sociale există câte un segment care „trebuie cu orice preț să-și complecteze lipsurile de acasă de acolo de unde se poate”. Mă rog pentru unii aceste „lipsuri” au devenit adevărate guri hupave și hămesite care au devorat tot ce se putea și încă o mai fac în detrimentul meu, al tău și al tuturor. Le vom putea închide oare? Ca om de rând cu credință în Dumnezeu eu spun că da.
Dacă m-ar întreba cineva cum sau când, i-aș spune că timpul va da răspunsurile așteptate. Numai că până atunci ar fi bine dacă am răsturna noi înșine optica personală de a vedea lucrurile. Pentru că în ea zace un spirit care acum e bolnav. Să-l însănătoșim deci tratându-l cu demnitate și cinste, cu altruism și înțelegerea răsfrântă asupra celor ce ne înconjoară. Să dăm aripi acestui spirit învățându-l să se înalțe spre binele omenirii căci el se va întoarce aducând binele personal, dar și mândria de a spune: „Eu sunt român!”

Spre aducere aminte semnează: O femeie de rând fără certificat de revoluționar și fără dorința de a-l obține.

Post, post scriptum

Azi mă întreb...
Cine-am fost și ce-am ajuns? Într-o țară unde-i plâns, bătrânii n-au ce mînca, pensia e, vai de ea… Hapuri și medicamente sunt doar vise virulente.
Cine-am fost și ce-am ajuns? Într-o țară unde-i plâns, salariul mult s-a micit, prețurile s-au mărit, calitatea-i în derivă, însă, nimeni nu-i de vină.
Cine-am fost și ce-am ajuns? Într-o țară unde-i plâns, sunt de toate-n galantare, însă inima te doare când micuțul vrea și-ți cere, tu privindu-l cu durere, îl mai minți, il amăgești, poate mâine reușești, să-i indeplinești dorința ce îi mistuie ființa.
Cine-am fost și ce-am ajuns? Într-o țară unde-i plâns, dacă ai 50 de ani, ia-ți adio e la bani, nimeni nu te angajează că vezi bine, nu ești bază, de parcă ai fi ciumat, numai bun de aruncat.
Cine-am fost și ce-am ajuns? Într-o țară unde-i plâns, dacă tînăr ești, cred că o sfeclești, că degeaba te-ai școlit și la carte te-ai spetit… Posturi sunt însă se cere... experiență! Vai durere! Unde s-o acumulezi de nu-i loc, unde lucrezi ?
Cine-am fost și ce-am ajuns? Într-o țară unde-i plâns, violența și prostia stăruie în România. Iar manipularea frate, are ea un rang aparte. Tot ce-i galben auriu, la tele, e cenușiu. De adie-un vînt ușor, ce poartă un norișor , este prezentat cu har, ca adevărat coșmar. O tornadă, un taifun, numai ca tu să fi bun, să ramîi gură căscată, fiincă ratigul dă plată. Cu minciuni ne amăgim , deci, nu-i drept să ne prostim ?
Și-ar mai fi de spus… grămadă , despre politică și sfadă, despre medici și profesori, maneliști, și senatori, vipuri , cluburi ș-alte cele, lucruri ce-s cotidiene. Toate astea sunt știute și chiar dacă nu sunt vrute, nu pot să le zic, fiincă sunt prea mic .
Însă… Ce ne pasă, ce ne pasă, că e bine doar în casă , stând picior peste picior , privind la televizor. Sau… cu ochii-n monitor, tastând cu zel și cu spor.

SFÂRȘIT… ?!

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!