agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3033 .



Mozaicul
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [aaurel ]

2006-01-02  | [This text should be read in romana]    | 




Mozaicul

Ideea mozaicului îi venise Imperatorului într-una din crizele sale artistice. Cochetase pe rând cu toate artele și acum era în căutarea unei noi forme de exprimare care să le reunească pe toate. Și găsise mozaicul. După câteva încercări, necesare pentru a se convinge că munca la mozaic este grea și îndelungată, chemă la el pe toți mozaicarii din Imperiu și, arătându-le lucrarea începută, le ordonă s-o termine. Mozaicarii se apucară de lucru și în câteva luni era gata. Un frumos mozaic îngrădit cu un balcon de marmură albă cu balustradă de abanos. O pânză de apă spăla continuu suprafața mozaicului făcând culorile să se miște într-un joc unduitor. Nimic nu egala în frumusețe acest dar al artei în fața căruia Imperatorul își petrecea ore întregi. Privea fascinat jocul subtil al luminii și al culorii.
Bineînțeles că mozaicul îl reprezenta pe Imperator pe calul de luptă, în armură și cu viziera ridicată. Imaginea degaja forță, grandoare și un nemăsurat orgoliu ce trecea dincolo de marginile înguste ale lucrării.
La câteva zile de la inaugurare, căpitanul gărzii aduse în fața Imperatorului, care-și admira opera, un tânăr țigănos cu privirile aprinse. Căpitanul gărzii își izbi dreapta înmănușată de inimă și i se adresă Imperatorului privindu-l în ochi:
- Omul acesta vrea să-ți vorbească, Stăpân al Lumii. Zice că e mozaicar.
- Du-te, îl expedie Imperatorul. Apoi adresându-se tânărului ce îngenunchease: Zici că ești mozaicar?
- Da, Soare al Lumii!
- Atunci apropie-te și privește această nestemată a artei și spune-mi dacă ochii tăi au mai văzut un alt mozaic care să-l egaleze.
- Lumină a Pământului, ochii mei sunt orbiți de atâta frumusețe și nu cred să existe altul care să-l întreacă, dar...
- Dar ce? se încruntă Imperatorul.
- Dar este în mintea mea un mozaic a cărui grandoare este pe măsura strălucirii tale, Putere Nemărginită. Un mozaic imens pe care nici un ochi omenesc să nu-l poată cuprinde. Un mozaic pentru ochii unui zeu sau ai unui Imperator. Necuprinsul măreției tale nu poate fi închis în acest mozaic limitat pe care niște bieți meșteșugari l-au făurit întru nemurirea numelui tău. Privește-l, Putere Supremă, cum se zbuciumă, cum privirile-ți mândre se împiedică în acest orizont limitat...
- Taci! Urlă Imperatorul, strângând în mâini balustrada de lemn. Privea încruntat obiectul pe care, până mai adineaori, îl considerase perfect. „Ce este perfecțiunea? Și, mai ales, unde este perfecțiunea? Cum este posibil ca vorbele unui om să-mi schimbe dispoziția și cum este posibil ca niște simple cuvinte să schimbe calitatea unui obiect care, din cea mai frumoasă operă de artă, să devină o lucrare de duzină? De fapt nu cuvintele în sine ci imaginația mea stârnită și orgoliul. În fond tot eu i-am dat această calitate de operă inegalabilă și tot eu pot să i-o iau. Nimic nu este absolut, ci totul depinde de mine. De mine cât timp am să trăiesc, dar mai târziu un alt Imperator va nega tot ce am creat și va crea alte mozaicuri pe care le va considera perfecte. Dar un mozaic imens, ale cărui margini să nu le poată cuprinde nici un ochi omenesc, nu va putea fi negat de nici un alt muritor. Poate numai de zei, dar ce mândrie să fiu contestat de zei! Nici piramidele n-au fost egalate, nici negate și nici distruse!”
- Ascultă, omule, poți să faci un asemenea mozaic?
- Pot. Ochii tânărului străluceau intens.
Construcția mozaicului începu a doua zi pe o câmpie întinsă de la marginea deșertului. Munții albaștrii dinspre miazănoapte furnizau piatra, iar marmura colorată se aducea din provinciile din sud. În primele zile mozaicarul puse sclavii să-i aducă materialele în mijlocul câmpiei. Apoi, într-o noapte, începu lucrul. Dimineața, cărăușii îl găsiră în plină activitate. Stătea aplecat asupra mozaicului și nu vorbea cu nimeni. Mozaicarul munci toată ziua fără să întrerupă lucrul nici pentru a mânca. A doua zi, când sclavii aduseră coșurile cu pietricele colorate, îl găsiră lucrând și mâncarea neatinsă. În ziua următoare, la fel. În fiecare dimineață îl găseau tot mai greu, tot mai departe. Mozaicarul lucra cu o repeziciune uluitoare. Se răspândi zvonul că acesta nu doarme niciodată.
Mozaicul se întindea în câmpie după un plan ciudat, lăsând uneori locuri goale, ca niște ochiuri de iarbă pe suprafața de piatră. Din cauza repeziciunii cu care se lucra, materialele începură să fie aduse în lungi convoaie de căruțe care circulau pe suprafața întinsă a mozaicului. Un număr tot mai mare de sclavi munceau acum pentru mozaic.
Când Imperatorul veni să vadă lucrarea, mozaicul depășise marginile câmpiei și începuse să acopere deșertul. Era peste puterile unui om să construiască o suprafață atât de mare de mozaic oricâte ajutoare ar fi avut. Imperatorul merse cinci ore pe suprafața mozaicului până ce dădu de tânărul lucrător. Linii colorate se fugăreau și se întretăiau pe suprafața imensă ocolind pete grele de culori închise. Fără a coborî de pe cal, Imperatorul întrebă dacă acest mozaic o să-l reprezinte pe el, întrucât nu deslușește nimic care să semene cu un chip de om. Mozaicarul, care nu lăsase lucrul, îi spuse că ceea ce putea el cuprinde cu privirea în câmpia aceea nu reprezintă decât unul dintre zimții de la un pinten. Imperatorul părăsi mozaicul copleșit. Într-adevăr, ceea ce făcea mozaicarul depășea orice ar fi putut concepe o minte omenească.
La câteva zile, Imperatorul primi vizita vistiernicului care îl anunță că noul mozaic risca să înghită toate veniturile Imperiului. Se hotărâră noi impozite pentru populație.
După două luni, când toți sclavii Imperiului lucrau sub ordinele tânărului mozaicar, deșertul dispăruse sub platoșa de piatră și mozaicul amenința să atingă granița cu poporul Nuberilor. Mozaicul avea nevoie de spațiu și Imperatorul de aur, așa că războiul izbucni. După Nuberi, căzură pradă mozaicului mănoasele câmpii din Þara lui Burrus. Cam în această perioadă se pierdu legătura cu mozaicarul, care nu mai era de găsit pe suprafața imposibil de cuprins a mozaicului. Totuși se pare că acesta continua să lucreze la vreuna din margini, întrucât mozaicul creștea mereu. Începu să circule zvonul că mozaicul ar crește singur și că mozaicarul ar fi fost înghițit de piatra dezlănțuită.
Vastele câmpii, pe care altădată creștea grâul, dispărură acoperite de piatră. Foametea începu să se facă simțită și în Imperiu izbucniră primele răscoale. Constrâns de situația creată, Imperatorul hotărî încetarea lucrărilor la mozaic. Dar era prea târziu. Tânărul mozaicar nu era de găsit și mozaicul creștea neîntrerupt. Sate și cetăți dispăreau sub înaintarea implacabilă a pietrei. Războaiele, purtate undeva la granițele Imperiului, își pierdură sensul atunci când mozaicul invadă câmpurile de bătaie. Învinși și învingători piereau înghițiți de această imagine de piatră a unui orgoliu nemăsurat.
Începu un exod spre marginile mozaicului, dar acesta creștea mai repede decât puteau merge oamenii care mureau de foame pe suprafața strălucitoare. Cadavrele erau absorbite în piatră, și doar oasele se integrau cu strălucirea lor albă în arabescurile desenului. Munți și ape dispăreau acoperite de piatră. Pământul întreg se sufoca sub platoșa multicoloră a mozaicului.
Când întreaga planetă sucombă sub platoșa de piatră, Imperatorul rămase singurul supraviețuitor. Atunci avu posibilitatea să vadă mozaicul în imensa lui desfășurare. Giganticul mozaic, care încătușase planeta, îl reprezenta pe Imperator ghemuit, plângând.

Aurel Antonie



.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!