agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3325 .



Crimă și pace bună
prose [ ]
capitolul al XXVI-lea
Compilation: Crima si pace buna

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Marius Marian Solea ]

2008-06-23  | [This text should be read in romana]    | 



26

În ziua aceea avea de dat lucrare la una dintre materiile preferate. Se apropia vacanța, încheierea mediilor și, datorită notelor insuficiente, câțiva profesori anunțaseră lucrări de control. Se gândea că școala ar mai fi fost de acceptat fără acele examinări. Dincolo de rostul lor, aproape toți profesorii te obligă să știi, prioritar, ceea ce îți predau ei, nu îi interesează dacă știi altceva, chiar îi enervează performanța care nu este la materia lor, unde ei nu pot avea nici un merit… Numai ceea ce ei te învață este cel mai important.
Intuia cele două subiecte datorită implicării cu care fuseseră predate. Cel puțin unul dintre ele avea să îl aibă de scris. Descoperise în acești primi trei ani de liceu că atunci când se întâmplă să știi suficient de bine un subiect, să cazi pe subiect, cum se zice, este bine să omiți voluntar una-două informații, sau, cel puțin, să le schimbi ordinea de redare, ca și cum așa ți le-ai fi amintit. O redare întocmai a întregului subiect, o respectare perfectă a ordinii predării informațiilor, trezea, de cele mai multe ori, suspiciunea profesorului. Ceva nu îi convenea, iar nota era 9 sau 8. În loc de corectură și notare corecte, profesorul căuta justificări pentru a crede că ai fi putut copia, iar acestea se găsesc totdeauna. Cu cât el a păzit mai atent, cu atât fapta elevului este mai gravă… în schimb, omisiunile din expunere, mai ales în interiorul subiectului și mai puțin la marginile sale, aduceau un plus de simpatie, de credibilitate, poate chiar și de seriozitate. Profesorului îi plăcea să îți spună că ai omis ceva, așa prefera el să verifice dacă elevul a învățat. Profesorul îți spunea imediat ce și unde ai uitat, iar pentru a-și arăta indulgența și bunăvoința față de cei care se pregătesc cu seriozitate, dădea nota 10, să îi motiveze pentru a învăța și data viitoare la fel, să dea sens existenței sale la acea catedră.
Dar toate îl interesau mai puțin, cel mai important era să pună gura pe colega aia a lui. Și cât mai repede! Ar fi vrut ca până la terminarea anului școlar s-o găjbească puțin, să-i zdruncine acele țâțuci năzuroase, cu bumbi mereu potrivnici hainelor pe care le purta și tot ce o mai fi fost în acel pachet al cedării… Ce miraj, ce fericire sunt sânii fetelor în anii adolescenței, parcă numai asta ai vrea să primești de la viață atunci când îi ai și îi tot rotunjești în mâini, până la rotundul începutului! Și ce fantasmă sunt atunci când aștepți să te împodobească în gesturile pe care le vei face, să îți fie dovadă că ea a căzut de acord să te lase, să îți dea voie să afli câte ceva din darurile ei, cele pentru care se vor înfrunta masculii, direct sau prin înfățișare, inteligență, forță, bani, reprezentare socială și alte acadele pe care le au bărbații pentru a alimenta nevoia femeii de protecție...
Imboldul acesta, mai puternic decât orice altceva, posibil să aibă legătură cu viața din sâni. Þâțucile acelea crude, care încep să se zbată atunci când li se refuză dăruirea delicată, te obligă tiranic să cazi peste ele ca un fulg de părere, când, de fapt, tu ai vrea să cazi exact de unde s-au înălțat poruncile cărnii, să vii cu mâinile în rotunjimile însfârcuite proaspăt, cum veneau odată graurii în duzii lui Băzavan. Niște sânișori dragi, noi, albi, neponegriți de ochi străini sau de lumină, pe care îi ai în suflet și în ochi, până când îți dai sufletul cui îl va lua, iar trupul, în ochii pământului comun. Talia subțire, bună de prins și bună să n-o scapi, înaltă, primitoare, plată ca să te așezi, șoldurile tari, de piatră credulă, cu influențabilă și caldă consistență, care îți arată subliminal unde îți vor crește sămânța și unde o vor proteja, sunt toate o împărăție pe care vrei să o stăpânești continuu, fără nici un fel de plecare. Iar când carnea își ia singură răgaz, pentru că tu nu i l-ai da niciodată, după minute, ore sau chiar zeci de ore, după cum sunt felurile cărnii, tu să vrei să îți mângâi împărăția, din simplul motiv că a fost de acord să fie împărăția ta…
Toate acestea creau în el nevoia de a fi direct în instincte și mai prudent în gesturi. Educația, normele, bunul simț, legislația, posibilitatea intelectuală de a-ți autoreprezenta gesturile, dorința de a fi considerat favorabil dominau cu greu nevoia lui de sinceritate.
Era destul de admirat pentru cele câteva argumente, nu mai era nevoie să convingă, să facă, la început, vreo impresie bună, în scopul de a fi acceptat. Îi rămânea în atenție doar ce ar fi fost după și asta este, până la urmă, destul de comod. Începuse să îi placă să surprindă. Făcea acest exercițiu lângă persoanele apropiate, rude, colegi, amici, niciodată în preajma necunoscuților. Apoi, o singură dată, făcuse un salt înspre alt domeniu, jucându-se cu seriozitate. Se uitase drept în ochii unei fete, ochi de veveriță blândă și înfometată, drept în logica ei de a fi în seara aceea. Îi spusese atât, construind vreo trei-patru minute momentul: „Eu, personal, aș cam vrea să-ți rup bobocul”. Iar apoi, reparatoriu, în cazul în care ar fi fost greșit receptat: „Hai să visăm ceva”! Vorbe prețios adolescentine și pure… La vârsta aceea, nici nu prea înțelegi, dar ce înțelegi, înțelegi frumos, fără vină.
Simțea că toată viața nu ar fi dorit decât să pătrundă în acele universuri calde, să perceapă toate zbaterile omenirii de sub el, pentru a fi fost mulțumit. Știa, desigur, că mult va mai avea de conlucrat cu femeia…


În ziua respectivă, la școală, totul se desfășurase așa cum prevăzuse. Îi mai rămăsese acum o singură notă de vânat pentru a se putea încheia încă un an din acest calvar al școlii, prin care trebuie să treacă omul modern, uniformizat și deposedat, încă de la început, de mare parte a timpului pe care l-ar putea consuma și cunoaște în alte opțiuni, mai apropiate de disponibilitățile individului, opțiuni cu care creierul ar putea simpatiza mult mai generos, mai performant decât simpla aducere forțată a tuturor la o linie comună de start, de la care, de cele mai multe ori, se pornește fie arbitrar, fie contextual și conjunctural. Așa că timpul de până atunci, ca posibilitate a unor deprinderi duse la performanță, rămâne pierdut în cea mai mare parte a sa. În acest mod, creierului îi este înstrăinată furnizarea dexterității, exact în perioada lui cea mai fertilă, cea mai aptă, cea mai fidelă, a copilăriei. Talentul pentru ceva anume și-l va apropria mai târziu, în cazurile fericite, când nu este abandonat cu totul în favoarea altuia. Numai că acum, după consumarea timpului propriu, specific acestui talent, specializarea, meseria, se face cu mijloace mult mai secătuite, mai obosite, mai atrofiate prin lipsa exercițiului în deprinderea pe care ar fi putut-o avea.


Fata, cea pe care o îndrăgea fără nici un sens, îi povestise prietenei ei, Ana, în pauza de după lucrarea de control, cum în noaptea abia trecută îl visase pe Hristos dormind într-un potir. Atât, dar imaginea, povestea ea, fusese însoțită de o emoție puternică. Cele câteva dintre colegele aparținând aceluiași grup, al performantelor programei școlare, cerându-li-se părerea, încercau, înghesuite împrejurul primei bănci de pe rândul de la geam, să interpreteze visul, să descifreze viitorul, evenimentul pe care îl anunța. Mai toate spuneau că, dacă ar fi fost și alte elemente, interpretarea s-ar fi ușurat cu mult. Marin Petreanu, fără a face neapărat parte din grup, era un apropiat al său, având în acea clasă, profil filologie-științe sociale, un singur coleg, Cornel, cel de bancă, se întâmpla să fie prin preajmă. Auzind părți din marea dezbatere despre viața fetei lui, din care le rezulta fără echivoc faptul că acesta fusese un vis care i-ar fi putut arăta că va pleca la mănăstire, interpretarea Simonei, cea mai liberă dintre toate. Dar tocmai acest gând fusese de timpuriu plimbat printr-un jurnal al Lidiei, afirmat, poate doar în joacă, sub forma unor alintări, multe dintre ele, specifice adolescenței.
O dată cu primii fiori erotici ai maturității, cele mai multe fete se dedau unor păreri, grabnic abandonate, că nu se vor dărui niciodată, decât lui Dumnezeu. Probabil că așa li se pare că este mai interesant, așteptându-l pe dumnezeul-bărbat, așa este miza mai atractivă.
Marin Petreanu îi spusese ei, cea care se știa plăcută și importantă pentru el, apropiindu-se milimetric de urechea ingenuă, feciorelnică, încă neînvățată cu tainele de sub cuvinte, că așa se întâmplă dacă își refuză trăirile puternice, pe care i le propunea în timpul zilei,  le are noaptea, dar cu totul de altă natură, că acela era, cu siguranță, un semnal cum că sufletul și trupul de femeie tânără aveau împreună nevoie de o realitate exactă, în măsura lui să o ofere. Era pretendent la nurii ei cei nou-nouți… I-a mai spus că nu e sănătos să lase erotismul să i se transforme în emoții mistice. Își putea permite multe, atât timp cât o proteja de sonoritățile acelor cuvinte, obiective stringente ale existenței lui. Deși explicația sa fusese mai scurtă, mai eficientă, asta a fost ideea. Apoi, s-a depărtat zâmbind, ea a rămas în bancă, râzând în hohote, stârnind curio-zitatea afișată a colegelor, care știau prea bine cum stăteau lu-crurile între ei doi. Chiar una dintre ele a și întrebat-o: „Ce ți-a spus, ce ți-a spus?” Râsul Lidiei, în forma lui dezlănțuită, era un râs despre care sigur ai fi zis că era râsul unei proaste, găsite cu greu, în marginea unui târg de sat!


Atunci, în acea zi, ei doi fuseseră mai apropiați, înțelegând prin asta că vorbiseră mai mult decât de obicei, întreaga oră de sport. La sfârșit, Marin Petreanu îi spusese că singurul lucru interesant din visul său cu emoții puternice era detaliul că Dumnezeu dormea… îi propusese, șmecherește, ca într-o zi să o caute acasă, că va veni la Cărbunești, să scrie ceva, împreună, despre acest vis al ei, premonitoriu, hotărâtor cu viața ei fragilă, ceva care să rămână martor descompunerii pe care o tot aduce timpul. Apoi, ea ar fi putut să îi arate și patul în care visase aceste lucruri mari…, acel pat intuit după perdelele roșii de la casa ei din Târgu-Cărbunești, o feudă neîmproprietărită încă, dar la care visa cu toată pasiunea și încrederea corespondentă unei dorințe puternice.
La școală, în timpul unor ore, îi mânca din ochi genunchii și șoldurile strânse tiranic în pânze tari, de corăbii străvechi, obligate acum să dea un sens și o viteză de mers unei cărni tinere, plecate pe apele neștiute ale lumii. Cât ar fi dat să i se ofere o bătălie nouă pe această mare! Dar fata asta avea mania așteptării sau deținea tainele ei… Cuminte, le știa pe toate doar în gând.


Se întreba mereu de ce începuse, nu de mult, să o placă atât. La astfel de întrebări, găsești răspunsuri insuficiente. Unele explicații existau, ele se dovedeau a fi chiar imediate: semănau mental, psihologic. În plus, fata aceea era deosebit de feminină în gesturi, în mers, în opinii, în privire, în rostiri. Chiar și caietele și le așeza altfel pe bancă, altfel prindea stiloul, altfel i se zbăteau sânii pe sub tot felul de tiranice tricouri, altfel se emoționa și mereu păstra în toate o rezervă… Ca și cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, o auzise odată spunând, fără ca ea să știe originea lui, că avea un bunic aromân…

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!