agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1864 .



Messer Pietro Luchese - IV -
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [YLAN ]

2009-01-09  | [This text should be read in romana]    | 




Paolo simțea cum mâna puternică a bărbatului, care-l descoperise în cabina lui Luciano, îl strângea cumplit în menghina sa. Cu cât el se zbătea să scape, sub cascada de râsete a piraților de pe punte, cu atât asta îl ațâța și mai teribil pe Manterola.
- Căpitane Freira! i se adresă Manterola bărbatului care conducea destinele pe mare ale acelor bărbați cu priviri sângeroase și pe care Paolo îi privea pe rând cu teamă din ce în ce mai mare. Ce vrei să facem cu cărăbușul ăsta venețian? Îl aruncăm în mare sau îl ducem în piața de sclavi de la Lemessos? Știu eu câțiva grecotei care ar da oricât să se desfete cu o astfel de trufanda, cu carnea rozalie ca vinul de Alicante și cu privire de înger!
- Nici una, nici alta, Manterola! S-ar cuveni să ascultăm ce ar dori și el să se întâmple cu viața lui de acum înainte. Poate vrea să devină un pirat încercat, așa ca noi, nu? spuse căpitanul, amuzându-se și el de paloarea ce se întipărise pe fața micului Paolo.
Manterola își desprinse mâna puternică de pe umărul firav al copilului și vru să-l apuce de coama cârlionțată, moment în care Paolo, profitând de neatenția acestuia, îl mușcă de mână. Uriașul răcni de mânie, dar micuțul nu mai era lângă el. Se cățărase ca o felină pe scărița ce lega vela mijlocie de parâma ei groasă și privea la neputința din ochii lui Manterola, căruia nu îi venea să creadă că micuțul îi scăpase din mâini.
- Dă-te jos, jivină mică și păroasă! îi strigă Manterola, apropiindu-se de vela mijlocie. Că de nu...
- Nu mă dau! Dacă vreți, veniți d-voastră, domnule, să mă luați de aici! îi răspunse Paolo, în vreme ce hohotele celor de pe punte se îndreptară acum spre uriașul cu barba roșie.
- I-auzi, cărăbușul venețian are maniere fine...! D-voastră...! Ei, lasă că îți arăt eu ție maniere, când o să pun iar laba pe tine!
Și Manterola începu să urce greoi pe scărița împletită, care vibra sub greutatea lui. Paolo începu să zgâlțâie parâma și Manterola se dezechilibră, gata-gata să cadă. Pirații râdeau cu fețele lor puhave, arătându-și spre Paolo șirurile de dinți văduvite de tutunul prost și de sarea mărilor, care sclipeau de sub chipurile lor arse de soare. Manterola renunță să mai suie spre copil și, după ce coborî înjurând cu foc, scoase pistolul și îl îndreptă spre el.
- Ia, să vedem, dacă acum ești tot așa de viteaz, guguștiuc de lagună! tună el.
- Manterola...! se auzi glasul autoritar al căpitanului Benicio Freira. Ajunge! Potolește-te! De ce nu îți încerci bărbăția cu unul de teapa ta. De exemplu, cu mine!
Căpitanul se apropie amenințător de Manterola și îl privi drept în ochi. Freira era și el un bărbat clădit parcă din coloane de granit. La cei cincizeci de ani ai săi, îți lăsa impresia că timpul zburase pe lângă el ca și aripa unui pescăruș, neatingându-l decât în trecere cu nemiloasa sa scurgere. Părul negru, prins la spate într-o coamă pieptănată îngrijit, întărea imaginea de om atent la înfățișarea sa. Lucru care nu se putea spune despre Manterola. Freira avea o privire de șoim, sub o frunte lată, proeminentă, frunte care nu o dată devenise berbece amenințător ce zdrobise fața celui ce îi stătuse în cale. Un triunghi cutat i se întipărea pe frunte, ca un semn al originii sale războinice. Purta o cămașe cadrilată, care i se mula pe trupul vânjos, iar la brâu avea două pumnale cu teaca încrustată în lucrături fine, capturi de luptă de pe vase arabe. La gât purta o amuletă din fildeș, care lucea prin pădurea de păr negru ce-i îmbogățea pieptul. Pantalonii se mulau perfect pe niște picioare solide, ca două turnuri de veghe. Cizmele scurte din iuft, sclipeau sub soarele ce se oglindea în ele, iar la gât avea o eșarfă portocalie, cu care își ștergea la răstimpuri fruntea asudată.
Manterola se retrăsese doi pași și își plecase privirea în pământ. Freira le era căpitan, de când se aventuraseră cu toții pe mare. Îl întâlniseră în portul Lemessos, când acesta era în căutare de marinari destoinici. Niciunul dintre ei nu știa însă că îmbarcarea cu el pe “San Rafel” va însemna și botezul lor în piraterie. Și, cum fiecare era construit pe același calapod cu Freira, nu le fusese greu să-l urmeze în căutarea pe mare a corăbiilor pline cu bogății râvnite de lăcomia lor. Nimeni nu îndrăznise însă niciodată să-l înfrunte pe Freira și Manterola renunță la aura sa războinică față de Paolo. Își vârî pistolul la brâu, scuipă cu ciudă printre dinții mari ca niște pietre de moară și făcu un semn de lehamite.
Freira se apropie de vela mijlocie și îi spuse lui Paolo:
- Copile...poți să cobori acum!
Dar citind spaima și neîncrederea în privirea lui și simțind forța cu care acesta strângea parâma în mâinile lui mici, Freira continuă.
- Pe cuvântul meu de căpitan că nu ți se va întâmpla nimic din cele pomenite aici de prietenul nostru Manterola! Nici nu vei fi dat hrană la pești, nici monedă de schimb în piața de sclavi.... Dacă vrei, rămâi cu noi, aici pe caravelă. Dar va trebui să juri că vei deveni un pirat la fel de sângeros ca și noi!
Pirații de pe punte nu mai râdeau. Ascultau în tăcere cuvintele căpitanului lor. Nu-l mai auziseră pe Freira vorbind vreodată așa de blând. Nu mai simțiseră în privirea lui niciodată atâta bunătate, calitate care îi lipsea cu desăvârșire piratului, care devenise spaima coastelor grecești în ultima vreme. Nu știau dacă Freira vorbea așa numai ca să-i adoarmă vigileța micuțului sau totul venea dintr-o parte a sufletului lui ascunsă lor până atunci. Paolo începu să coboare cu neîncredere scărița împletită, privind drept în ochii lui Freira. Dacă ar fi zărit o cât de mică undă de viclenie, Paolo nu ar fi pregetat să urce până în vârful gabiei și chiar să se arunce de acolo în mare. Scăpase din Veneția puternicului Ufficino și nu voia să ajungă sclavul nimănui. Când puse piciorul pe punte, Freira se apropie de el, îi mângâie coama zbârlită de curenții dintre vele și îi spuse:
- Noi doi o să mergem în cabina mea, ca să ne cunoaștem mai bine!
Apoi se întoarse spre pirații, care realizaseră acum că bărbatul, de care tremurau până și în somn, era un om care avea într-o cămăruță a sufletului său o pajiște de lumină nealterată de cruzimea vieții de pirat.
- Fiecare la posturi! Circul s-a terminat! Ne îndreptăm spre Lemessos! le porunci Freira cu glasul său, redevenit autoritar.
Freira și Paolo coborâră în pântecul caravelei. Cabina căpitanului Freira contrasta cu cea a bunului Luciano Regiani, de pe “Saturnalia”. Peste tot domnea o dezordine crâncenă. Totul era exact o imagine întoarsă pe dos a pedanteriei vestimentare a căpitanului. Pe masă se aflau hărți, compasuri, rigle de diferite mărimi, creioane boante, dar și resturi de mâncare, o sticlă de rom, o cutie cu trabucuri, un ochean ros de vreme și câteva fructe.
- Vino, vino, copile, stai jos! Ia, spune-mi în primul rând, cum te cheamă?
- Paolo...Paolo Ambrogini...
- Și ce caută un copil de vârsta ta pe mare?
- Un prieten al tatei m-a luat să cunosc marea...Tata este gondolier în Veneția...Eu iubesc nespus marea și mi-ar place să trăiesc pe ea...
- Totuși, nu știu câți părinți ar lăsa copii de vârsta ta să plece atât de departe și pentru atâta vreme! îl iscodi Freira, privindu-l drept în ochi.
Paolo își plecă privirea și nu știa dacă să mai mintă sau să-i spună omului din fața sa adevărul dureros, pe care-l purta în suflet.
- Paolo, uite, ia o banană... Nu trebuie să-ți fie frică de mine...nici nu trebuie să mă minți...!
Paolo începu să cojească banana, când, deodată, dintr-un colț al cabinei o maimuțică sări drept în fața lui și îi înșfăcă fructul, refugiindu-se pe un dulap. În ochii lui Paolo răsări o luminiță de bucurie. Nu era singura ființă mică și neajutorată de pe această caravelă. Acum își putea explica copilul și cauza dezordinii din cabina lui Freira. Maimuțica mânca lacom din banană, privind în răstimpuri la el, pândindu-l să vadă dacă nu cumva va încerca să-și recupereze fructul.
- Rita...Rita...! dojeni Freira maimuțica. E rușine! Paolo este musafirul nostru și tu te comporți ca ultimul hoț din Lemessos! Dă-te jos și vino lângă el!
Maimuțica se codi o vreme, apoi, când văzu că Freira se scoală de la locul lui, știu că se îngroașe gluma, și ateriză drept pe genunchii copilului. Îi întinse într-un gest de împăcare tardivă ultima bucățică de banană, ce mai rămăsese neatinsă de pofta ei proverbială, dar Paolo o mângâie și îi vârî cu forța în gură fructul.
- Vezi, Paolo, nu vei fi singur pe vasul meu... Toată ziua o să ai tovarăș de joacă pe Rita... Acum, hai, spune-mi de ce te afli pe mare?
Chipul lui Paolo se umplu de tristețe și imaginile dureroase petrecute în bucătăria palatului Ufficino se prefăceau rând pe rând în cuvinte care, parcă numai pronunțându-le, îi smulgeau încetul cu încetul inima de la locul ei mic și tainic.
- Deci, ești ca și noi un fugar, nu? concluzionă Freira, bătându-l blând pe umăr. Fugi de oamenii legii, ca și noi! Fugi de viața asta, care uneori este nedreaptă cu unii și îi silește să se transforme în altceva decât ar dori să fie!
- Dar d-voastră, domnule, de ce stați pe mare? De cine fugiți? îl întrebă Paolo, care acum se simțea în siguranță, mai ales că Rita i se urcase pe umeri și se juca cu șuvițele sale de păr cârlionțat.
- Fiindcă am omorât pe cineva! Vei observa, dacă nu ai făcut-o deja, că vorbesc stâlcit italiana. Eu și cu încă trei tovarăși de pe acest vas suntem portughezi. Manterola și ceilalți sunt italieni de-ai tăi! Am omorât un doctor, din nepăsarea și nepriceperea căruia soția mea, Alisia, a murit când trebuia să nască. Ea și băiatul nostru...Doctorul era, din păcate, vărul regelui... De atunci mă preumblu prin lume încercând să uit această durere și să îmi vindec sufletul. Dar, cu cât au trecut anii, sufletul mi-a devenit tot mai bolnav și mai negru. Noapte de noapte visez trupurile chircite ale celor pe care i-am trimis în uitare și întuneric! Dar acum nu mai pot da înapoi. Sunt Benicio Freira, cel mai temut căpitan din Mediterana de Est! Spune-mi, vrei să te las în portul Lemessos? Nu să te vând, așa cum bătea câmpii Manterola. Poate găsesc un negustor italian, cu care să încerci să ajungi acasă. Fiindcă noi nu ne putem apropia nicicum de Laguna Venetă. S-a pus preț mare pe capetele noastre și nu putem risca...
- Vreau să mă întorc acasă...mi-e dor de tata...dar mi-e frică de stăpânul cel tânăr!
- Adevărul este că, dacă te-ai întoarce acasă, tu ești prea mic, iar tatăl tău prea sărac și slab, ca să puteți răzbuna moartea mamei tale. Fiindcă eu cred, așa cum te cunosc acum, că vrei să răzbuni fapta principelui, nu?
- Desigur, domnule!
- Erai în stare să te arunci de pe gabie, atunci când Manterola te amenința! Am văzut asta în privirea ta!
- Aș fi făcut-o, domnule, decât să știu că sunt sclavul cuiva și că nu voi mai putea niciodată să o răzbun pe mama!
- De aceea sunt sigur că te vei răzbuna într-o bună zi! Eu am trecut prin viața asta nesuferită și îi știu meandrele și capcanele. Iată, ce îți propun. Stai cu noi o vreme! Ai să ții locul băiatului meu mort la naștere! Atât de mult mi-am dorit să am un fiu, pe care să-l învăț tot ce știu. Să nu crezi că am fost mereu un pirat fără suflet. Înainte de a fugi de lume, am fost șeful gărzii regelui Bragança. Am fost un om de arme desăvârșit și cel mai iscusit spadasin din regat. Dar, odată cu moartea soției și a fiului meu, imediat după ce l-am omorât pe doctor, regele a uitat tot ceea ce făcusem pentru el în campaniile militare. Am fost nevoit să fug și m-am transformat într-un slujitor al morții... Spune-mi, vrei să crești alături de mine? Și, atunci când va veni vremea predestinată ție, vei pleca spre frumoasa Veneție să-ți liniștești sufletul...
- Dacă așa voi putea să o răzbun pe mama, rămân aici, până când veți hotărî d-voastră...!
Ochii lui Freira străluciră pentru prima dată după mulți ani, cuprinși de o bucurie ascunsă și care acum își făcea loc ca un izvor purificator peste sufletul lui de altfel rece și inert.
- Atunci, Paolo, să îți mai fac cunoștință cu cineva... Rita! se adresă el maimuței, care își făcea de lucru cu ciucurii feței de masă ce atârnau până la podea. Du-te și adu-l aici pe Balthazar!
Maimuțica sări pe clanța ușii și în câteva clipe se întoarse ținând de mână un bărbat mai în vârstă decât căpitanul, dar care îți impunea respect prin privirea lui caldă și înfățișarea nobilă, ce contrastau vădit cu a celorlalți pirați de pe punte.
- Paolo...el este maestrul Balthazar...înțeleptul corabiei noastre. Balthazar a fost unul din cei mai respectați oameni din Florența. Nu prea îi place să vorbească despre motivele pentru care a ajuns fugar pe mare, dar este un om citit. Vei fi învățăcelul lui de acum încolo. Balthazar, se adresă el bătrânului, ți-l încredințez pe Paolo Ambrogini, italian de al tău! Îl vei învăța să scrie și să citească. Atunci când mintea i se va hrăni cu mai multă lumină, îi vei arăta harta cerului, cu toate tainele ei și îi vei vorbi de Dumnezeul veacurilor, care sălășluiește în cer, pe pământ și în ape. Când se va împlini la ani și la trup, eu îl voi învăța meșteșugul armelor. Paolo va trebui, atunci când soarta ne va șopti asta, să se întoarcă în Veneția pentru a răzbuna moartea mamei sale. Știu că, după ce va fi un om citit ca tine și un bărbat al armelor ca mine, va putea sta în fața dușmanului său. Numai atunci...! Dacă l-am lăsa acum să se întoarcă pe canale, atât el, cât și tatăl său, vor fi victimele potentatului stăpân, care i-a luat viața mamei sale.
A doua zi de dimineață, Freira și-a strâns echipajul pe punte și le-a vorbit cu glasul său aspru și amenințător ca și hula din adâncurile albastre ale mării de mijloc.
- Paolo Ambrogini va rămâne pe caravela noastră! spuse el, arătând spre copil. Va învăța să devină bărbat desăvârșit cu maestrul Balthazar și cu mine. El va ține locul fiului meu cel pierdut! Va trebui să-l respectați, așa cum mă respectați pe mine! Între el și oricare dintre voi, îl aleg pe el! Ne-am înțeles?
Privirea de șoim a lui Freira plana pe deasupra fiecăruia, ca și cum ar fi vrut să le măsoare atenția, cu care îl ascultaseră, și să vadă cât de mult înțeleseseră ceea ce le spusese. Numai Manterola stătea rezemat de catargul central și rânjea.
- Manterola, am spus oare ceva comic, așa încât să-mi faci onoarea de a-ți vedea dinții ăia de cal ?
- Nu, căpitane, dar mă gândeam că acest cărăbuș...
- Manterola! tună Freira, făcând câțiva pași spre uriaș. Acum vorbești de Paolo! Poate, nu m-am făcut înțeles...!? De acum îmi este ca și un fiu...! Deci, cuvântul cărăbuș s-ar putea să-l înghiți odată cu limba aia spurcată!
- Căpitane, voiam să spun că lui Paolo i se pot urca la cap fumurile măririi și ne va porunci ca ultimului sclav... Mai ales că va deveni un pirat încercat, nu?
- Paolo nu va deveni niciodată pirat, dacă asta ai înțeles, burtă fără fund și cap fără minte! El nu are sufletul croit din ură și cruzime, ca să devină ca noi. Și-a pierdut mama. E un copil orfan, care nici măcar nu știe dacă îl va mai găsi în viață pe bietul lui tată, atunci când se va întoarce în lagună. Dar acum nu o poate face... La vârsta asta, cu puterile lui mici și slabe... O va face când va deveni bărbat și va ști cum să răzbune fapta stăpânului său. Așa, că numai noi vom rămâne pirații temuți ai Mediteranei! El va fi învățatul Paolo, cu braț puternic și priceput, așa încât să-și poată duce gândul răzbunării până la capăt!

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!